Imperiul romano-german.Ottonienii
Imperiul romano-german ( Sfantul Imperiu roman de natiune germanica ) a fost succesorul Imperiului roman restaurat teoretic la 800 de Carol cel Mare ,regele francilor . Avea sa fie proclamat in 962 d.Hr. de Otto cel Mare ,care a pretins a fi organismul politic capabil sa reuneasca Europa Occidentala si sa o guverneze conform misiunii speciale pe care Dumnezeu i-a incredintat-o .Statul astfel constituit cuprindea regatul Germaniei ( impartit in sase ducate : Saxonia ,Bavaria , Franconia , Suabia, Lorena Inferioara si Lorena Superioara ) , Boemia ( devenita regat in secolul al XII-lea ) ,regatul Italiei si din 1031 ,regatul Burgundiei .Cum regatul Frantei nu a putut fi integrat ,centrul de greutate a ramas in Germania ,ceea ce si explica de ce istoricii l-au numit Sfantul Imperiu roman de natiune germanica .
Desi imaparatii sai ar fi dorit reuniunea tuturor popoarelor Occidentului intr-o civilizatie crestina unica ,Imperiul a ramas in mod esential o constructie politica germano-italiana. Conducatorul acestui stat a fost de la inceput lipsit de mijloacele necesare pentru a-si impune autoritatea : institutii specializate ,un domeniu regal si sistemul de succesiune ereditar .
Perioada de apogeu a Imperiului romano-german s-a intins pe durata a trei secole ( intre 962 -1250 d.Hr.) ,timp in care Ottonienii, Salienii si Staufenii ,cele trei mari dinastii ,s-au straduit sa-si sporeasca puterea in Germania si sa supuna Italia,ambele in cele din urma fara succes. Intemeietorul statului , Otto cel Mare , a reusit sa-si mareasca puterea in dauna principilor ,sa controleze biserica si sa pastreze in familia sa coroana . Din pacate ,urmasii sai ,Otto al II-lea si mai cu seama Otto al III-lea ( 983-1002 d.Hr.) ,nepot al imparatului bizantin ,au neglijat Germania ,lasata prada anarhiei feudale ,instalnadu-se ,potrivit iluziilor lui imperiale , la Roma.
Conflictul dintre Imperiu si papalitate
Cu incepere din 1024 ,conducerea statului a fost preluata de Franconieni sau Salieni ,care , asemni predecesorilor , s-au dovedit capabili sa transmita coroana urmasilor ,sa restaureze puterea imperiala si sa instituie ” o era a progresului si a promisiunilor ” .Cel mai important membru al dinastiei a fost Henric al IV-lea ( 1056-1106) ,care a acordat fidelilor sai cele mai inalte demnitati in stat si a constituit atat in Germania , cat si in Italia un domeniu funciar care sa-i ofere resurse .Din pacate, reforma gregoriana ,prin care papa incerca sa-si impuna autoritatea asupra imparatului , a deschis conflictul pentru investitura episcopilor intre cele doua puteri ,in cursul caruia s-a ajuns la excomunicarea lui Henric al IV-lea .
Conflictul a inregistrat in continuare binecunoscutul episod al drumului la Canossa ,penitenta dovedindu-se pe termen scurt avantajoasa imparatului .
In cele din urma ,constructia lui Otto I -preponderenta Imperiului romano-german atotputernic asupra Bisericii – a fost ,totusi ,distrusa.
Urmasul lui ,Henric al V-lea ( 1106-1125 ) a continuat lupta cu Sfantul Scaun ,dar a fost silit sa accepte Concordatul de la Worms ( 1122 ) ,care acorda papei investitura spirituala ,iar imparatului doar pe cea temporala.
Domnia lui Frederic I .Apogeul Imperiului
Cu Frederic I Barbarossa ( 1152-1190 ) ,Imperiul romano-german atinge punctul culminant. Cei peste 30 de ani ai domniei acestuia au fost marcati de efortul de a atrage de partea sa noblilimea si de a zdrobi rezistenta celor nesupusi . In Italia si-a impus autoritatea ( dieta de la Roncaglia ) ,dar modul foarte dur in care a reprimat revolta Milanului i-a ridicat impotriva Liga lombarda ,care i-a administrat o severa infrangere in batalia de la Legnano ( 1176) .
Relatiile sale complicate cu papa au condus in cele din urma la impacarea de la Venetia ( 1177) ,dupa care Sfantul Parinte nu l-a putut impiedica de la o alianta matrimoniala care implica Sicilia normanda . In fine, in 1188 a luat armatele cruciatilor spre a participa la eliberarea Ierusalimului .Puternic in Germania si in Italia ,suzeran asurpra Danemarcei si a Poloniei ,egalul papei ,Frederic I a dat functiei imperiale o stralucire fara egal .La moartea sa ,in urma unui accident in Asia Mica ,in vremea celei de-a treia cruciade ( 1190 ) ,urmasul si asociatul lui , Henric al VI-lea ( 1190-1197 ) ,a preluat insa o Germanie epuizata si divizata.
Frederic al II-lea ,un suveran pentru Italia
Dupa moartea sa si dupa ce principii au ales doi regi ai Germaniei ,succesiunea i-a revenit lui Frederic al II-lea ,rege al Siciliei , care s-a incoronat imparat la 1220 . Decizia lui de a face din Italia centrul imperiului l-a determinat sa acorde principilor largi prerogative .Totusi si aici imparatul a avut de infruntat mari dificultati .In secolul al XIII-lea ,conflictul dintre Guelfi ,duci de Bavaria ,si familia Hohenstaufen ,care preluase coroana imperiala o data cu Frederic Barbarossa ,s-a mutat in peninsula .Ghibellinii ( al caror nume provine de la castelul Waibungen ,posesiunea Hohenstaufenilor ) sunt adeptii intaietatii suveranului asupra papei ,in vreme ce Guelfii sunt gata sa se inteleaga cu severanul pontif ,impotriva imparatului . In consecinta ,ar trebui ca Ghibelinii sa fie de partea lui Frederic al II-lea ,iar Guelfii impotriva sa . In realitate ,situatia era mult mai complicata ,orasele italiene trec de o parte sau de alta ,iar intre nobili sunt zone de demarcatie in permanenta miscare . Frederic al II-lea ,care isi castigase tronul cu ajutorul papei Inocentiu al III-lea , a acordat importante privilegii seniorilor ecleziastici ( 1220 ) si Ordinului Teuton autoritatea asupra teritoriilor pe care le va cuceri in Prusia ( 1226 ) .Ulterior si seniorii laici din Germania au primit drepturi exceptionale . Relatiile bune cu papalitatea s-au dovedit de scurta durata .Excomunicat in doua randuri ,imparatul a raspuns atacand statul papal .
La moartea sa ( in 1250 ) ,Imperiul nu mai avea putere ,iar Italia se afla in fata razboiului civil . Multi istorici afirma ca ,dupa 1250 , Imperiul romano-german ,ca o constructie statala germano-italiana ,si-a incetat existenta .
