„Cu o armată de ocupație care poartă război în Irak și Afganistan, cu baze militare și agresiuni corporatiste în fiecare parte a lumii, cu greu se mai poate pune sub îndoială existența unui Imperiu American. Într-adevăr, negările cândva fervente s-au transformat într-o lăudăroasă, nerușinată îmbrățișare a acestei idei.
Imperiul American a fost mereu un proiect bipartinic – Democrați și Republicani l-au extins, proslăvit și justificat cu rândul. Președintele Woodrow Wilson le-a spus absolvenților Academiei Navale în 1914 (anul în care a bombardat Mexicul) că Statele Unite și-au folosit „armata și marina… ca pe instrumente ale civilizației, nu ca pe instrumente ale agresiunii.” Iar Bill Clinton le-a spus în 1992 absolvenților de la West Point: „Valorile pe care le-ați deprins aici se vor putea răspândi peste tot în țară și în lume.”
Pentru oamenii din Statele Unite, și într-adevăr pentru oamenii din întreaga lume, acele afirmații se dovedesc mai devreme sau mai târziu a fi false.”
