“Încetează să mai fii prizonierul propriului trecut. Devino arhitectul viitorului tău.”- Robin Sharma
Mulți oameni se simt blocați în propria viață și lipsiți de speranță, având o viziune întunecată asupra viitorului și neputându-se bucura de momentul prezent deoarece greutatea poverilor trecutului le apasă existența. Spun că suferința îi ține pe loc, însă, de fapt, ei se agață de acea suferință prin gândurile lor, prin rememorarea continuă a anumitor evenimente, prin îndârjirea cu care nu încetează să se pedepsească pentru anumite greșeli, prin emoțiile și sentimentele negative pe care le nutresc față de sine ori față de alții.
De-a lungul vieții purtăm nenumărate povești după noi, povești despre noi înșine sau despre ceilalți. Au existat oameni care ne-au făcut rău, conștient sau inconștient. Noi înșine am greșit față de noi sau față de alții. Am fost răniți și am suferit. Unii au reușit să treacă mai ușor peste aceste lucruri și să se elibereze de trecut, alții mai greu iar alții retrăiesc și acum, zi de zi, poveștile de atunci.
Am să îți spun o poveste pentru a exemplifica. El și ea se cunosc, se îndrăgostesc și încep o relație. Fiecare dintre ei aștepta cu nerăbdare acea persoană care să vină și să le completeze existența. Îmbătați de dragoste încep să își facă planuri de viitor împreună deoarece în sfârșit au găsit pe cineva care să îi facă fericiți. El proiectează asupra ei imaginea femeii ideale și încearcă să o schimbe pentru a-i corespunde nevoilor și dorințelor. Ea face același lucru. Fiecare își plasează responsabilitatea fericirii în mâinile celuilalt. Deși cu timpul își dau seama că partenerul ales nu este cel potrivit, nu ies din relație ci continuă să pună presiune unul pe celălalt pentru a corespunde. Încep reproșurile, șantajul emoțional, manipularea. Cei doi încep treptat-treptat să se distanțeze și să se simtă din ce în ce mai neînțeleși și neacceptați. Dar continuă să se mintă și să se autoamăgească. Dacă el se așteaptă ca ea să se comporte într-un anume fel, ea va simți o anumită presiune să se comporte în acel fel, deși nu este așa. Dacă ea se va comporta așa cum este ea, el se va simți rănit și se va înfuria. Pentru a evita judecata, lipsa lui de acceptare, învinovățirile și pedepsele, ea va ceda, alegând să intre în acel rol dorit de el. Jucând un rol, nu va mai fi autentică. Poate va începe să mintă pentru a evita conflictele, i se va părea inutil să își mai exprime dorințele ori să îi împărtășească planurile de viitor, va ajunge să se simtă din ce în ce mai neapreciată și neînțeleasă. În interiorul ei, ruptura de partener devine atât de adâncă încât ajunge să îl perceapă ca pe un străin. Dar nici așa nu pleacă. Obișnuința, speranța, comoditatea, teama, toate acestea o fac să rămână. Anii trec și ea întâlnește pe altcineva. Cei doi încep o relație pe ascuns. Cât de curând totul iese la iveală și o nouă dramă începe. El se simte trădat, mințit, înșelat, rănit și nu o poate ierta pentru greșeala ei. Încep reproșurile, învinovățirile și victimizarea din partea amândurora. Toate resentimentele față de el ies la suprafață: “Dacă m-ai fi acceptat așa cum sunt, dacă mi-ai fi arătat respect și apreciere, poate că nu mai simțeam nevoia să evadez din această căsnicie.” Iar el, la rândul lui, îi reproșează ca a fost falsă, că nu l-a iubit, că nu l-a respectat. Însă el a încercat să o schimbe, să o determine să renunțe la autenticitatea ei, iar ea a devenit astfel „falsă”. Despărțirea s-a produs însă amândoi continuă să poarte după ei niște răni nevindecate. Niciunul nu și-a asumat, de fapt, responsabilitatea. El și acum o învinovățește pe ea pentru eșecul căsniciei iar ea face același lucru. Dacă și-ar fi asumat de la început responsabilitatea pentru propria fericire, poate că nu s-ar mai fi ajuns în situația aceasta. Însă nu pot trece peste cele întâmplate, regretă că și-au pierdut atâția ani de viață alături de persoana nepotrivită iar resentimentele și toate trăirile negative îi împiedică să meargă mai departe. Este ca și cum si-ar fi pierdut încrederea atât în ei înșiși cât și în ceilalți.
Ți-am dat acest exemplu pentru a înțelege că cel mai important lucru pentru a te putea elibera de trecut este să îți asumi partea ta de responsabilitate pentru cele întâmplate, să iei cu tine învățăturile dobândite și să încerci să privești situația cu alți ochi. Să îi oferi o altă semnificație. De exemplu, dacă ea și-ar fi asumat faptul că a ajuns în această situație pentru că nu a avut curajul să se îndepărteze de el atunci când a realizat că nu se potrivesc, cu siguranță nu s-ar mai fi raportat le el ca la „bărbatul care i-a distrus viața”. Pentru că până la urmă a fost alegerea ei să rămână și orice alegere are consecințele sale. El, la rândul lui, ar fi putut să se îndepărteze de ea dacă nu a putut-o accepta așa cum este, în loc să încerce să o schimbe și apoi să o învinovățească pentru lipsa ei de autenticitate. Atunci când dăm vina pe alții renunțăm la puterea noastră personală. Vrem să recunoască că au greșit, să ne ceară iertare, însă dacă acest lucru nu se întâmplă toată furia și resentimentele se întorc împotriva noastră ca un bumerang.
Acesta este doar un exemplu dar sunt atât de multe povești pe care le purtăm după noi și care nu ne permit să ne trăim cu adevărat viața.
Povestea “Din cauza ei/lui/lor…”
Povestea „Dacă aș fi procedat altfel…”
Povestea „E prea târziu pentru mine…”
Povestea „Dacă m-aș fi născut într-o altă familie, altă țară..”
Povestea „Da, vreau să mă eliberez dar…”
Povestea „Dacă aș avea mai multă putere, dacă m-aș iubi mai mult…”
Povestea „Chiar dacă alții pot, eu sunt excepția…”
Toate aceste povești pe care ni le spunem, care au la bază de fapt niște credințe limitative, ne fac să ne simțim rușinați, vinovați, triști, lipsiți de sens, ne fac să avem resentimente și regrete.
O modalitate prin care ne putem elibera de suferința trecutului este să rescriem aceste povești. Să ne gândim la ce am avut de învățat din ele, cum au contribuit la devenirea noastră de astăzi. Viața noastră este așa cum o percepem prin intermediul filtrelor mentale, prin intermediul gândurilor și atitudinilor noastre. Așadar, poți continua să îți plângi de milă pentru ce s-a întâmplat atunci, sau poți să privești povestea cu alți ochi. Experiențele noastre sunt ceea ce le facem noi să fie. Percepțiile pe care le avem ne pot elibera sau dimpotrivă, ne pot face să trăim într-o închisoare a propriei minți.
În concluzie, ce poți face?
Ia decizia să te eliberezi de trecut pentru că, da, este o decizie. Propunându-ți acest lucru vei începe să fii din ce în ce mai atent și să conștientizezi atunci când începi să rememorezi poveștile trecutului, să retrăiești durerea, să întorci pe toate fețele ceea ce s-a întâmplat. Și, astfel, fiind pe deplin conștient de ceea ce faci, te poți opri.
Înțelege și acceptă situația – privește povestea vieții tale ca și cum ai fi un observator. Tu nu ești trecutul tău și nici povestea ta. Situațiile, oamenii și tiparele pe care le-ai urmat au contribuit la crearea experiențelor tale, însă nu te definesc pe tine. Dacă înțelegi acest lucru înțelegi și faptul că odată ce conștientizezi și schimbi tiparele – de gândire, de relaționare sau de comportament, viața ta se poate schimba. Acceptând ce a fost și înțelegând ce s-a întâmplat, poți decide conștient ca de acum încolo să procedezi altfel.
Exprimă-ți durerea, eliberează-te de ea și asumă-ți responsabilitatea – Ești supărat pe tine pentru ceva ce ai făcut și nu te poți ierta? Înțelege că dacă ai fi știut mai multe, ai fi procedat altfel. Asumă-ți responsabilitatea pentru faptele tale, iartă-te și mergi mai departe. Ești supărat pe altcineva? Exprimă-ți sentimentele fie în mod direct, fie indirect – îi poți scrie chiar o scrisoare pe care o poți rupe după aceea pentru a te elibera de tot ce ai reprimat până acum și a încheia acel capitol.
Nu te mai victimiza și nu mai da vina pe alții – Așa cum am spus mai sus, de ce ai vrea să îi oferi atâta putere celui care ți-a greșit în trecut, făcându-l pe el responsabil de fericire ta prezentă? Nu poți fi fericit pentru că cineva, cândva, te-a rănit iar tu nu vrei să te eliberezi de acea amintire.
Învață să trăiești în prezent – Dacă îți lași mintea să plece în trecut, fie în suferințele, fie în bucuriile de atunci, vei trăi în durere sau în melancolie și vei pierde clipa prezentă în care totul este posibil. Trecutul nu mai există și nu mai are nicio putere asupra ta, dacă tu alegi asta.
Crează-ți în prezent, moment cu moment, viitorul pe care-l visezi – oricum faci asta, însă poți să o faci conștient sau inconștient. Singura ta putere este în aici și acum. Orice altceva este o iluzie.
Iartă – a ierta nu înseamnă că ești de acord cu ceea ce a făcut celălalt ci înseamnă a înțelege ce s-a întâmplat, a te elibera de trecut, a merge mai departe cu viața ta și a nu îi mai permite acelei persoane să te rănească. Iertarea este un act prin care te eliberezi de amărăciunea din interior, de rușine, furies sau regret înțelegând că nu mai are rost să te opui unui lucru care deja s-a întâmplat și nu mai poate fi schimbat. Să uiți nedereptățile sau abuzurile prin care ai trecut nu este realist însă iertarea te ajută să reflectezi și, astfel, să alegi cu mai multă înțelepciune în viitor. Mulți oameni spun că au uitat pentru că au iertat, însă de multe ori nu fac altceva decât să evite o confruntare cu ei înșiși sau cu trecutul fugind de durerea pe care și-o reprimă și din care, în schimb, ar putea învăța. Pe de altă parte sunt oameni care spun că au iertat, deși nu au iertat de fapt, pentru că prin iertare se poziționează deasupra celorlalți. Sunt un om bun dacă iert și nu mai contează că de fapt mă mint pe mine și îmi reprim trăirile. Iertarea nu este despre celălalt, ci despre tine. Nu ierți pentru a-i face viața mai frumoasă celuilalt sau pentru a-l absolvi de vină, ci pentru propria ta eliberare.
Dr. Ursula Sandner
