O teorie a conspirației aruncă în aer minunea Luminii Sfinte de la Ierusalim, despre care se spune că se aprinde singură în Mormântul în care ar fi stat trupul lui Iisus.
Potrivit religiei, Lumina Sfântă este o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbata Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din 1106, mențiunile anterioare fiind sporadice. Ceremonia este transmisă în direct în Grecia, Rusia, Ucraina, România, Belarus, Bulgaria, Georgia, Cipru, Liban și alte țări ortodoxe.
În sâmbăta de dinaintea Paștelui, la prânz, „patriarhul grec, împreună cu clerul lui înveșmântat în straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, mărșăluiesc în procesiune grandioasă și solemnă, și cântând imnuri, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt. Odată procesiunea încheiată, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citeste rugaciunea Pogorarii Sfintei Lumini, își dă jos robele și intră singur în mormânt.
„Prelații armeni și copți rămân în antecameră, unde spun că ședea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea” lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne miluiește” (Kyrie eleison în greacă) până când (după cum se crede) Lumina Sfântă coboară si aprinde candela „neadormita” de unde patriarhul aprinde peste 33 de lumânări legate împreună. În tot acest timp patriarhul este urmărit de prelații armeni și copți. Patriarhul iese apoi la iveală din încăperea mormântului și rostind rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări le împarte celor adunați acolo.
Pelerinii susțin că Focul Sfânt nu le arde părul, fața etc. În primele 33 de minute după ce a fost aprins, deși mărturiile independente începând cu anii 1855 chiar, sugerează că pretenția nu e credibilă.
Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul este examinat de autoritățile israeliene pentru a se dovedi că nu poartă cu sine mijloace tehnice de aprindere a focului. În trecut patriarhul care săvarșea slujba era percheziționat de un soldat turc pentru a nu avea cu sine în Sf. Mormânt o sursă de foc. Percheziționarea era una dură deoarece turcii nu credeau în minune ci doreau ca lumânarile să nu se aprindă pentru că lumea să își piardă credința. După ce asupra patriarhului nu s-a găsit o sursă de foc, iar el a ieșit din Sf. Mormant cu lumanările aprinse, soldatul turc a căzut în genunchi și s-a convertit la creștinism ( sursă wikipedia.org)
Minunea este, defapt, fosforul alb
Oamenii de știință, precum și mulți credincioși, sunt de părere că minunea de la Mormântul Sfânt nu este altceva decât fosforul alb, care se aprinde instantaneu în contact cu oxigenul din aer.
Fosforul alb se obține prin calcinarea fosfatului de calciu (apatite sau fosforite) cu cărbune. În procedeul industrial se adaugă însă dioxid de siliciu (nisip) , al cărui rol este de a pune în libertate din ionul de fosfat, pentaoxidul de fosfor mai reactiv.
Este posibil ca preoții, să introducă fitilul lumânărilor în fosfor alb înainte de începerea ceremonialului. Fosforul alb este foarte usor inflamabil și se aprinde în contact cu oxigenul.
În anul 2005 , într-o demonstratie live la o televiziune greacă, Michael Kalopoulos a înmuiat trei lumânări în fosfor alb. Lumânarile s-au aprins spontan după circa 20 de minute, din motive binecunoscute de oricine știe proprietătile fosforului în contact cu aerul. Criticul a arătat că dacă fosforul este dizolvat într-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este întârziată până când solventul este aproape total evaporat. Aprinderea putând fiind întârziată până la o jumătate de oră sau chiar mai mult, depinzând de densitatea soluției și de natură solventului folosit. Sursa: dcnews.ro

Și întoarcerea Iordanului, tot o „teapa” de zile mari ,e,nu-i asa?
Intoarcerea Iordanului? Omule pune-ti mintea sa circule, ce mama naibii crezi in minciuni?
Argumenteaza-i Cataline! Las-o pe mama naibii. Vorbeste , nu mai da cu parul!. Spune-i ca Iordanaul ca si multe alte riuri pe glob se „intorc” din cauza fluxului si refluxului marii cu care are legatura. Un alt exemplu este riul Po din Italia…dimineata intr-o directie si citeodata seara in directia opusa.
O teapa si nu e singura
Crestinismul este cea mai mare teapa,de aproape 2000 ani.?
primele doua filme lipsesc !
Articolul e din 2017. In 3 ani a disparut si situl :))))
ce nu merge link dau numai citate „A cam început să mi se rupă grav de promisiunile astea și încep să mă irite vocile acestor vuvuzele ale lui Q și ale aparentei opoziții, care miros că e controlată. Cred că sunt geniali în modul cum orchestrează atât ce se vede, dar și aparenta opoziție. ”
„Sper să mă înșel, să mă aflu într-o gravă eroare, însă cam așa a funcționat și funcționează Hopiumul și informațiile pe filiera opoziției controlate, de la anti-sistemiștii de serviciu (aka Wilcock, Cobra, Fulford și alții ca ei), care ne tot prezintă informații care ne arată ei nouă că treburile se întâmplă, cabala pozitivă, Alianța, (prin planul Q) i-a pus cu botul pe „labii” pe unii din cabala regresivă
.”Alții acționează în forță, mișcă mașinăriile de război, dau decrete dictatoriale, dau amenzi de te distrug pe viață, bat oamenii pe străzi, iar noi trebuie să facem meditație și să gândim pozitiv. ”
„Cred că o acțiune valorează cât tone de meditații. Poate mă înșel, dar simt că suntem duși cu zăhărelul dat pe la nas. Și asta nu de ieri de azi, ci cu mult timp înainte de 2012 când la fel ne-au vrăjit și aburit cu fumigene de Hopium, de am văzut stele verzi.”
„Ni se spune să ne focalizăm pe viitorul pe care-l dorim, acum, tot timpul, ca să atragem acel viitor frumos. Totuși, dacă stăm strâmb și gândim drept, păi nu cred că există om pe fața Pământului, om, nu reptilă sau psihopat, om, suflet, fiecare dinte noi ne dorim să trăim, să fim liberi, să fim prosperi, sătui, să fim sănătoși, să avem siguranță, să avem o viață liniștită, să fim iubiți, să iubim, să fim fericiți, dorim adevărul. Cred că este ceva intrinsec naturii noastre ..”
„Pe afară unii polițiști au început să nu mai asculte ordinele legate de statul acasă. Și polițiștii, militarii, jandarmii ar trebui să înceapă să înțeleagă că tuturor ne va merge prost dacă vor continua să apere doar elitele perverse.”
„Și mai e o chestie care mă revoltă maxim: DUBLA MĂSURĂ și IPOCRIZIA AUTORITĂȚILOR: Când esti sclav pe plantatii, sclav la nemti, la cules de sparanghel, nu mai ai nevoie de declaratii, poti sa te ingesui, poti sa te aduni in masa, ca sardelele in autocare si in avioane … guvernul nu mai este ingrijorat deloc de contaminarea cu cucubauvirus … nu mai este nicio problema.” as
luate de pe iesirea din matrix
tot citat „Cauza numărului foarte mare de morți din Italia este aceea că persoanele peste 65 de ani au beneficiat de vaccinare gratuită (circa 55% din grupa 65 – 80+ sunt vaccinați cu vaccinul antigripal cvadrivalent, vaccin antigripal, dar care facilitează contaminarea cu coronaviruși sau metapneumoviruși. CITIȚI AICI”