Ca oricărui robot, îi lipseşte propriul discurs. Dacă nu citeşte instrucţiunile înscrise special pentru el, nu are nici minima capacitate de a lega, logic, două fraze. Iar atunci când, surprins de o situaţie inedită, gura sa emite cuvinte ce nu-s gândite anterior de un programator, abia reuşeşte să lege, după pauze îndelungi, câteva propoziţii simple extrase parcă din abecedar. Rostiri de tipul „Ana are mere”, dar şi acestea cu accentul plasat complet aiurea, cu ridicări inutile de ton, ambele nespecifice limbii române. Poate, tot o greşeală de fabricaţie… Cu fiecare nouă apariţie, tot mai accentuat, lasă impresia că noi, toţi ceilalţi, ne aflăm în slujba sa. Adică, uimiţi, vedem cu ochii noştri cum robotulul se autotransformă într-un stăpân (pas cu pas, aşa cum a fost proiectat să declare anterior în scris). Dar nu, nu în propriul stăpân. Fiindcă, având în permanenţă un operator care îl programează şi îl întreţine, nicun robot nu poate fi stăpânul său. El, robotul de la Cotroceni, se metamorfozează, conform softului, în stăpânul nostru. Al tuturor! Un despot neînsufleţit plasat, intenţionat, în scaunul destinat unui om cu iubire şi cu respect faţă de popor. Periodic, folosind banii supuşilos săi, el este deplasat în celălalt capăt al lumii, undeva pe o coastă de ocean binecuvântată cu o primăvară perpetuă, pentru resetare. Iar atunci când sunt necesare doar reglaje de mai mică amploare, obiectul dispare pentru o vreme aci, în Germania, unde este lăsat pe mâna celor mai serioşi meşteri ai Europei, a nemţilor. Din când în când, câte un român încăpăţânat, rătăcit în preajma sa, încearcă să-l determine să acţioneze omeneşte. De fiecare dată, o astfel de decizie s-a dovedit neinspirată. Personajul nostru, scrobit, păstrându-şi zâmbetul superior din colţul gurii, s-a comportat aşa cum este. Asemenea unei maşinării. Complet blanc. Rece şi nesimţitor. E ca şi cum românul respectiv ar insista să insufle unui computer dorinţa de a se grăbi, de a suferi, a iubi sau de a cunoaşte compasiunea. Pe măsură ce mă dumiresc asupra adevăratei sale fiziologii, sunt din ce în ce mai surprins. Nu pot pricepe cum, milioane de fiinţe cuvântătoare, Oameni deasupra oricărei alte suspiciuni, au votat ca să le fie preşedinte o astfel de ciudăţenie. Ea, bizareria neînsufleţită, nu s-a născut cu o zi înainte de alegeri. A trăit ani buni printre oameni normali, a fost văzută, evaluată şi cântărită din punct de vedere a simţămintelor omeneşti. Chiar nimeni să nu-şi fi dat seama că este un robot? Sau, ca să-mi fie confirmat unul dintre marile mistere ale accederii la putere în lumea în care trăim, tocmai această „calitate” a făcut ca el să ajungă preşedinte peste un întreg popor de fiinţe omeneşti? Mă întrebaţi cumva dacă îl detest, dacă îl urăsc? Motive aş avea. Multe. Numai că eu, o fiinţă raţională fiind, nu pot urî un robot. Ar fi ca şi cum aş aduna în mine sentimente de antipatie faţă de cutia calculatorului din birou. Obiect care, firesc, habar nu are despre existenţa mea, despre simţirile mele faţă de el ori despre ceea ce simt în raport cu oricine altcineva. Aş dori, totuşi, dacă nu exagerez cumva în năzuiţele mele, să-l înlocuim cu un om. La Cotroceni! Sursa[1] Grafica – I.M. ––––––––––––––– |
Vizitatori
Abonează-te la blog prin email
Alătură-te celorlalți 1.350 de abonați.Calendarul Postarilor
Cele mai bune articole și pagini
- Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.
- Iudeo-masoneria – Cancerul care mananca din trupul Neamului Romanesc! Vladimir Putin i-a pus cu botul pe labe in timp record: “Sunteti agenti ai puterilor straine!”
- 600 DE SUPERSTIȚII LA ROMÂNI
- Nu ne vindem țara! Melodia unui făgărășean care cu siguranță vă va smulge o lacrimă!
- Informatie soc : Regele Mihai si Mugur Isarescu sunt de fapt verisori
- Oficial ONU: România nu mai e un stat, ci o corporație condusă de străini. România nu mai deține nimic
- CUVINTE MAGICE 2 "EU CRED"!
- EXPLOZIV! Studiu Realizat de Istoric Anonim “Discriminarea Elogiată ca Toleranță”
- Trufia ungurească: pârțul care se visează trăznet
- Celulele din corpul tau te asculta! Cum te ajuta conversatia cu ele sa te vindeci
Comentarii Recente
Tita constantin pe Acuzații grave: După vizita lu… mdaurelian pe Sondaj cu rezultate BOMBĂ! „Fe… Vladimir pe Cel mai periculos om pus să ia… kluria pe Jumătate din Ilfov fără apă și… mdaurelian pe Paul Dragos Aligica: DESPRE CR… Categorii
- AFACERI (117)
- AGRICULTURA – PERMACULTURA (230)
- AL TREILA RAZBOI MONDIAL (33)
- ALIMENTATIE (164)
- ALIMENTATIE (vegetarian) (33)
- ALIMENTATIE( articole) (63)
- ALIMENTATIE(adevar) (20)
- ALIMENTATIE(apa) (42)
- ALIMENTATIE(bio) (7)
- ALIMENTATIE(carne) (49)
- ALIMENTATIE(diverse) (9)
- ALIMENTATIE(doc.) (58)
- ALIMENTATIE(engleza) (25)
- ALIMENTATIE(inghetata) (3)
- ALIMENTATIE(lactate) (47)
- ALIMENTATIE(legume) (42)
- ALIMENTATIE(McDonald’s) (17)
- ALIMENTATIE(miere) (16)
- ALIMENTATIE(O.M.G.) (134)
- ALIMENTATIE(paine) (17)
- ALIMENTATIE(pericol) (118)
- ALIMENTATIE(produse) (35)
- ALIMENTATIE(retete) (41)
- ALIMENTATIE(sanatos) (72)
- ALIMENTATIE(sare) (9)
- ALIMENTATIE(scandaluri) (4)
- ALIMENTATIE(sistem) (42)
- ALIMENTATIE(sucuri) (19)
- ALIMENTATIE(teste) (17)
- ANALIZA (199)
- ARMATA (158)
- ARMATA (distrusa) (23)
- ARMATA (istorie recenta) (18)
- ARMATA (U.E.) (5)
- ARMATA( adevar) (10)
- ARMATA(Afganistan) (11)
- ARMATA(arme) (65)
- ARMATA(Deveselu) (56)
- ARMATA(NATO) (155)
- ASEZARE ECOLOGICA (75)
- AUTOAPARARE (30)
- BANCI-FMI (611)
- BANCURI (umor) (209)
- BASARABIA (38)
- CALATORII (74)
- CANADA (72)
- CAPITALISM (166)
- CARTI (60)
- CLIMA (186)
- CLIMA ( engleza) (7)
- CONSTRUCTII (175)
- CORONAVIRUS (387)
- CORONAVIRUS(Romania) (500)
- CURIOZITATI (368)
- CUTREMURE (44)
- DESCOPERIRI (67)
- DESENE ANIMATE (189)
- DEZVALUIRI (256)
- DISTRUGERI (287)
- DIVERSE (467)
- DIVERSE(video frumoase-interesante) (71)
- ECONOMIE ROMANEASCA (440)
- ECONOMIE(engleza) (34)
- ECONOMIE-FINANCIAR ( international) (739)
- ECONOMIE-FIRME-BANI (756)
- EDITORIALE (375)
- EMINESCU (122)
- EUROPA (348)
- EUROPA ( editoriale) (101)
- EUROPA ( engleza) (48)
- EUROPA ( U.E) (413)
- EUROPA (politica) (76)
- EUROPA DE EST (199)
- EUROPA(Anglia) (70)
- EUROPA(Brexit) (33)
- EUROPA(Franta) (54)
- EUROPA(Germania) (69)
- EUROPA(imigranti) (176)
- EUROPA(imigranti-cazuri) (45)
- EUROPA(Italia) (14)
- EUROPA(progresism) (31)
- EUROPA(socanta) (30)
- EUROPA(Spania) (10)
- EUROPA(vestele galbene) (36)
- FILME (42)
- FILME ROMANESTI (170)
- FRUMUSETI DIN LUME (257)
- FUKUSHIMA -ENERGIE ATOMICA (274)
- Fără categorie (470)
- GANDESTE (518)
- GENERATIA TANARA (205)
- GENERATIA TANARA (istorie) (1)
- GLOBALIZARE (402)
- HOMOSEXUALI (241)
- IGIENA-COSMETICA-DERERGENTI- NATURAL (105)
- INTELIGENTA ARTIFICIALA (1)
- INTERNATIONAL (538)
- INTERNATIONAL ( istorie) (33)
- INTERNATIONAL (engleza) (453)
- INTERNATIONAL (la zi) (93)
- INTERNATIONAL(globalizare) (1)
- INTERNATIONAL(razboi) (37)
- INTERNATIONAL(Ucraina) (9)
- INVATAMANT-EDUCATIE (498)
- ISTORIA DESCONSPIRATA (89)
- ISTORIE (europeana) (12)
- ISTORIE RECENTA (3)
- ISTORIE RECENTA (europeana) (92)
- ISTORIE RECENTA RO. (117)
- ISTORIE RECENTA RO.(Antonescu) (65)
- ISTORIE RECENTA RO.(Basarabia) (9)
- ISTORIE RECENTA RO.(legionari) (20)
- ISTORIE RECENTA RO.(razboi) (114)
- ISTORIE RECENTA RO.(socialism) (8)
- ISTORIE RO.(AL.I.Cuza) (32)
- ISTORIE RO.(batalii) (41)
- ISTORIE RO.(domnitori) (64)
- ISTORIE RO.(editoriale) (18)
- ISTORIE RO.(Mihai Viteazul) (27)
- ISTORIE RO.(personalitati) (67)
- ISTORIE RO.(sasi) (7)
- ISTORIE RO.(Transilvania) (29)
- ISTORIE RO.(unguri) (61)
- ISTORIE RO.(unirea) (48)
- ISTORIE RO.(vechime) (39)
- ISTORIE RO.(Vlad Tepes) (13)
- ISTORIE ROMANEASCA (198)
- ISTORIE UNIVERSALA (207)
- ISTORIE UNIVERSALA( personaje) (65)
- ISTORIE UNIVERSALA(civilizatii) (39)
- ISTORIE UNIVERSALA(descoperiri) (48)
- ISTORIE UNIVERSALA(Egipt) (60)
- ISTORIE UNIVERSALA(engleza) (47)
- ISTORIE UNIVERSALA(recenta) (20)
- LEGENDE (100)
- LOCURI DE MUNCA (224)
- LUMEA (172)
- LUMEA ( engleza) (1)
- LUMEA ALTADATA (79)
- LUMEA ANTICA SI MEDIEVALA (64)
- MASONERIE (143)
- MINUNATELE NECUVANTATOARE (403)
- MISTERE (310)
- MISTERE ( engleza) (2)
- MONARHIE (118)
- MONARHIE (capitalism) (43)
- MONARHIE (de azi) (64)
- MONARHIE(Ana de Bourbon) (2)
- MONARHIE(Carol I ) (7)
- MONARHIE(Carol II) (10)
- MONARHIE(Duda) (3)
- MONARHIE(editoriale) (27)
- MONARHIE(Paul Lambrino) (16)
- MONARHIE(Regina Maria) (7)
- MUZICA (134)
- NATIONALISM (45)
- OAMENI DEOSEBITI (20)
- OAMENI LONGEVIVI (14)
- OAMENI SI POVESTEA LOR (28)
- Pamantul gol in interior (4)
- PERICOL (5G) (98)
- PLANTE (64)
- politica (157)
- POLITICA ( USR, PLUS,PDL,PNL) (311)
- POLITICA (Liviu Plesoianu) (20)
- POLITICA (PDL-Elena Udrea) (25)
- POLITICA (PSD) (125)
- POLITICA (Rosca Stanescu) (28)
- POLITICA (Stolojan) (2)
- POLITICA STIRI (488)
- POLITICA( M.Ciolacu) (1)
- POLITICA( stenograme) (6)
- POLITICA(AdrianNastase) (7)
- POLITICA(analiza) (59)
- POLITICA(Basescu) (127)
- POLITICA(Bolojan) (17)
- POLITICA(Calin Gerogescu) (10)
- POLITICA(colonie) (55)
- POLITICA(coruptie) (36)
- POLITICA(DacianCiolos) (164)
- POLITICA(Dan Diaconu) (83)
- POLITICA(DanBarna) (12)
- POLITICA(E.Constantinescu) (3)
- POLITICA(editoriale) (113)
- POLITICA(guvernPDL) (286)
- POLITICA(Ilie Serbanescu) (49)
- POLITICA(Iohanis) (479)
- POLITICA(Ion Cristoiu) (69)
- POLITICA(Ion Iliescu) (14)
- POLITICA(istorie) (1)
- POLITICA(LiviuDragnea) (84)
- POLITICA(Luminita Arhire) (80)
- POLITICA(Maria Diana Popescu) (79)
- POLITICA(Monica Macovei) (9)
- POLITICA(Nicusor Dan) (9)
- POLITICA(Nistorescu) (32)
- POLITICA(parlament) (46)
- POLITICA(primari) (15)
- POLITICA(referendum) (20)
- POLITICA(Soros) (80)
- POLITICA(SRI) (153)
- POLITICA(straini) (311)
- POLITICA(Tariceanu) (3)
- POLITICA(USR) (26)
- POLITICA(VictorPonta) (25)
- POLITICA(votare) (138)
- POLITICIENI (vanduti) (48)
- POVESTI ROMANESTI (223)
- POVESTIOARE (541)
- POVESTIRI-NUVELE (96)
- PREVESTIRI (61)
- PRODUSE ROMANESTI (141)
- RELIGIE (121)
- RELIGIE(abuz) (9)
- RELIGIE(biserica afacere) (81)
- RELIGIE(biserica in politica) (18)
- RELIGIE(caterdala) (12)
- RELIGIE(catolica) (84)
- RELIGIE(crestinism) (83)
- RELIGIE(crimele papapalitatii) (14)
- RELIGIE(diverse) (25)
- RELIGIE(editoriale) (27)
- RELIGIE(Europa) (18)
- RELIGIE(inchizitie) (9)
- RELIGIE(invatamint) (19)
- RELIGIE(islam Ro.) (29)
- RELIGIE(islam) (42)
- RELIGIE(ist.bisericii Ro.) (16)
- RELIGIE(ortodoxa) (60)
- RELIGIE(preoti) (18)
- RELIGIE(psihologie) (11)
- RELIGIE(Rusia) (14)
- REVOLUTIA ROMANA (87)
- ROMANI DESTEPTI (187)
- ROMANI UMILITI (84)
- ROMANIA (561)
- Romania ( Lupul Dacic) (67)
- ROMANIA (alogeni) (78)
- ROMANIA (datori) (3)
- ROMANIA (de ieri) (27)
- ROMANIA (distrusa) (1.000)
- ROMANIA (frumoasa) (312)
- ROMANIA (homosexuali) (67)
- ROMANIA (la sat) (69)
- ROMANIA (mea) (5)
- ROMANIA (miraculoasa) (165)
- ROMANIA (ref. familie) (127)
- ROMANIA (Suveranisti-Nationalisti) (2)
- ROMANIA NATIONALISTA (46)
- ROMANIA(actual) (26)
- ROMANIA(Bucuresti) (35)
- ROMANIA(Bucuresti-politic) (11)
- ROMANIA(cazuri) (36)
- ROMANIA(centenar) (25)
- ROMANIA(colonie) (13)
- ROMANIA(Corvin Lupu) (8)
- ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste) (47)
- ROMANIA(cultura) (28)
- ROMANIA(curiozitati) (11)
- ROMANIA(de altadata) (322)
- ROMANIA(depopulare) (11)
- ROMANIA(editoriale) (80)
- ROMANIA(initiative) (7)
- ROMANIA(istorie) (20)
- ROMANIA(jignita) (7)
- ROMANIA(judete) (22)
- ROMANIA(la zi) (58)
- ROMANIA(Larry Watts ) (11)
- ROMANIA(Luci Lucescu) (120)
- ROMANIA(manipulare) (46)
- ROMANIA(miscarea rezist) (167)
- ROMANIA(parasita) (1)
- ROMANIA(personaje) (28)
- ROMANIA(politic) (108)
- ROMANIA(primarie) (16)
- ROMANIA(Radu Golban) (19)
- ROMANIA(regionalizare) (29)
- ROMANIA(sondaje/statistici) (65)
- ROMANIA(straini) (85)
- ROMANIA(tezaur) (57)
- ROMANIA(tradare) (6)
- ROMANIA(transilvania) (41)
- ROMANIA(uitata) (1)
- ROMANIA(video) (22)
- ROMANIA-DIASPORA (203)
- ROMANIA-EUROPA (817)
- ROMANIA-INTELECTUALITATE (169)
- ROMANIA-JUSTITIE (418)
- ROMANIA-REFUGIATI (89)
- ROMANIA-RESURSE NAT. (689)
- ROMANIA-RUSIA (110)
- Rosia Montana ( istorie) (5)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (101)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (Chevron) (16)
- ROSIA MONTANA(alte cazuri) (20)
- ROSIA MONTANA(engleza) (6)
- ROSIA MONTANA(Gabriel Resources) (11)
- RUSIA (564)
- S.U.A. (222)
- S.U.A.(engleza) (81)
- SANATATE (109)
- SANATATE ( pericol). (67)
- SANATATE (adevar). (88)
- SANATATE (istorie). (21)
- SANATATE( afacere). (65)
- SANATATE( diverse). (103)
- SANATATE(boli). (122)
- SANATATE(canabis) (47)
- SANATATE(card) (10)
- SANATATE(donatori). (17)
- SANATATE(engleza). (92)
- SANATATE(homeopatie) (7)
- SANATATE(medicamente). (70)
- SANATATE(medicina) (75)
- SANATATE(politica). (27)
- SANATATE(sistem). (135)
- SANATATE(video) (3)
- SANATATE(vitamine). (30)
- SANATATE-CANCER (217)
- SANATATE-VINDECARE (675)
- SCLAVI (130)
- SECRETELE ZEILOR (71)
- SEX – FAMILIE (595)
- SOCANT (40)
- SOCIALISM (181)
- SOCIALISM(agricultura) (2)
- SOCIALISM(constructii) (44)
- SOCIALISM(imagini-video) (45)
- SOCIALISM(industrie) (18)
- SOCIALISM(istorie) (27)
- SOCIALISM(sondaje) (6)
- SOCIETATEA (39)
- SPATIU – EXTRATERESTRI (562)
- SPIRITUALITATE (1)
- STIINTA-TEHNOLOGIE (525)
- tehnologie(engleza) (20)
- SUFLET-INIMA (550)
- TERAPIA GERSON (3)
- TIGANI (148)
- TRADITII ROMANESTI (167)
- TREZIREA ROMANI (326)
- UMOR (402)
- UMOR ROMANESC (119)
- UNGURI (146)
- UNGURI ( Covasna-Harghita) (59)
- UNGURI (terosism) (43)
- UNGURI( la trecut) (19)
- UNGURI(editoriale) (56)
- UNGURI(istorie) (78)
- UNGURI(politic) (127)
- UNGURI(Tokes Laszlo) (18)
- UNGURI(tupeu) (95)
- UNGURI(Ungaria) (60)
- URMASII DACILOR (365)
- URMASII DACILOR (cucuteni) (20)
- URMASII DACILOR (editoriale) (53)
- URMASII DACILOR (legende) (42)
- URMASII DACILOR (romanizare) (37)
- URMASII DACILOR (Sarmizegetusa) (13)
- URMASII DACILOR (tablitele) (10)
- URMASII DACILOR (zei-zeite) (6)
- URMASII DACILOR(Densusianu) (5)
- URMASII DACILOR(descoperiri) (53)
- URMASII DACILOR(diverse) (55)
- URMASII DACILOR(doc.) (141)
- URMASII DACILOR(Drum către Zamolxe ) (8)
- URMASII DACILOR(genetica) (11)
- URMASII DACILOR(imparati) (16)
- URMASII DACILOR(limba) (58)
- URMASII DACILOR(religie) (9)
- URMASII DACILOR(societate) (40)
- URMASII DACILOR(tezaure) (39)
- URMASII DACILOR(traditii) (20)
- URMASII DACILOR(vlachii) (24)
- URMASII DACILOR(Zamolxe) (28)
- VACCIN (230)
- VACCIN (cazuri) (16)
- VACCIN (istorie) (11)
- VACCIN(articole) (41)
- VACCIN(diverse) (18)
- VACCIN(engleza) (79)
- VACCIN(sistem) (120)
- VACCIN(video-doc.) (15)
- VIATA (Big Brother) (134)
- VIATA (Big Brother-engleza) (44)
- VIATA (mediul online) (163)
- VIATA (mediul online-engleza) (56)
- VIATA INTERIOARA (1.234)
- VIATA INTERIOARA ( video) (467)
- VIATA LIBERA (358)
- VIATA LIBERA ( adn) (31)
- VIATA LIBERA ( engleza) (185)
- VIATA LIBERA ( oameni) (40)
- VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) (214)
- VIATA LIBERA (creierul) (51)
- VIATA LIBERA (David Icke) (18)
- VIATA LIBERA (programe) (61)
- VIATA LIBERA (reincarnare) (23)
- VIATA LIBERA (Vasile Rudan) (65)
- VIATA LIBERA( elita) (95)
- VIATA LIBERA( sclavi) (8)
- VIATA LIBERA(adevarul la zi) (36)
- VIATA LIBERA(calatorie in timp) (9)
- VIATA LIBERA(chemtrail) (10)
- VIATA LIBERA(constiinta) (20)
- VIATA LIBERA(control) (69)
- VIATA LIBERA(Corrado Malanga) (11)
- VIATA LIBERA(doc.Daniel Roxin) (43)
- VIATA LIBERA(doc.spirituale) (22)
- VIATA LIBERA(energie) (46)
- VIATA LIBERA(fizica cuantica) (24)
- VIATA LIBERA(inteligenta artificiala) (2)
- VIATA LIBERA(iubirea) (4)
- VIATA LIBERA(manipulare) (152)
- VIATA LIBERA(matrix) (22)
- Viata libera(microcipare) (10)
- VIATA LIBERA(paranormal) (14)
- VIATA LIBERA(religie) (19)
- VIATA LIBERA(Romania) (12)
- VIATA LIBERA(secret) (34)
- VIATA LIBERA(timpul) (11)
- VIATA LIBERA(viata dupa) (13)
- VIATA LIBERA(video engleza) (122)
- VIATA LIBERA(video motivational) (8)
- VIATA LIBERA(video) (103)
- VIATA LIBERA(video-interviu) (12)
- VIATA LIBERAn(trezirea) (79)
- VIDEO DIVERSE (87)
- VIITOR (20)
- ZODIAC (132)
