Naginata este o armă japoneză asemănătoare unei săbii cu mâner lung, ca de suliță. Aceste arme erau folosite în Japonia feudală de către samurai (cavalerii japonezi), ashigaru (soldații japonezi), dar și de sohei (călugării budiști războinici). Cele mai vechi referiri clare la naginata datează din anul 1146, în perioada târzie a Heianului. Datele de început de secol X, până în secolul al XII-lea, se referă la existența „săbiilor lungi”, dar care, au același termen medieval și ortografia comună pentru „naginata” și pentru „săbiile lungi” convenționale.
Armele de atac folosite de neamul geto-daco-trac de acum peste 2000 de ani erau arcul cu săgeți, sulița, praștia, dar și armele devenite emblematice, precum falxul (sabia de două mâini, încovoiată) și pumnalul sica. De asemenea se mai folosea sabia lungă, numită rhomphaea.
Metopele aflate la Adamclisi în Dobrogea, pe Monumentul Triumfal (Biserica Omului – Pământul lui Adam) ne prezintă imaginea unor luptători geto-daco-traci aflați în plină acțiune, în luptă cu o armată invadatoare. Pe lângă prezența armelor enumerate mai sus, pe două metope apare, la luptătorii geto-daci, o armă interesantă. Este vorba de o armă de tip „naginata”, cu o lamă tăietoare încovoiată, montată pe un mâner mai lung decât lama activă.
Este adevărat că nu are lungimea naginatei japoneze, dar este clar un fel de „naginata” scurtă, ca și în cazul halebardei scurte, cea cu mânerul mediu ca lungime. Prin exersarea luptei cu asemenea arme se putea „agăța” adversarul, era dat jos de pe cal sau fortificație și putea fi lovit (tăiat) în puncte vitale (cap, față, gât, membre), arma putându-și strecura tăișul și sub plăci de armură sau trecând de posibilele cămăși de zale folosite în epocă.
Din acest tip de armă a derivat mai târziu și halebarda europeană, ce era o armă importantă împotriva cavaleriei. Arma avea efecte asemănătoare coasei feudale, unealtă agricolă folosită și ca armă în cazul revoltelor populare, sau a ridicării norodului la luptă (armata țării). Chiar și această armă, pe lângă puternicul falx manevrat cu două mâini, folosite cu eficiență de către armata geto-dacă, se poate afla printre principalele motive ale hotărârii de modificare a coifurilor romane și a ranforsării acestora.
Cu toate că infanteriile europene se vor confrunta neîntrerupt, în secolele următoare ale antichității și evului mediu, cu cavaleriile populaţiilor nomade şi, pe filiera nevoii continue, există posibilitatea moştenirii acestei arme din arsenalul geto-daco-trac, trebuie remarcat că, din punct de vedere tactic, aceleaşi probleme obligă la găsirea aceloraşi soluţii, corolar prin care „naginata” poate deveni precursoarea, chiar indirectă, a coaselor de luptă medievale, arme relativ comune în întreaga Europă medievală, dar deosebit de eficace, evoluţie explicabilă prin existenţa unei logici proprii a modului de gândire militar.
Conf. univ. dr. George Grigore
Imaginile acestea de pe metope pot pacatui prin lipsa de acuratete in ceea ce priveste proportiile dintre componentele armei. S-ar putea sa fie vorba doar despre o clasica sabie inconvoiata dacica, falx-ul. Sau poate nu, eu nu m-as baza total pe aceste basoreliefuri. Nici detaliile echipamentului roman nu sunt foarte precis redate.
In plus, exista o deosebire fundamentala intre arma japoneza si cea dacica. La japonezi, taisul era pe exteriorul curburii lamei. La daci, in mod sigur pe interior, ceea ce denota un cu totul alt mod de folosire. Naginata poate fi folosita ca o sulita, dar si ca un fel de sabie cu un maner foarte lung. Arma dacica ar fi fost folosita mai mult ca o coasa.