
Adevarul.ro: Arheologii au scos la lumină o alee antică, ramificaţie a celebrului drum pavat din Sarmizegetusa Regia şi o construcţie misterioasă, ridicată deasupra templelor dacilor, despre a cărei existenţă nu s-a ştiut până în prezent.
„Terasa, în forma ei actuală, pare supraînălţată în momentul în care această cale pavată a ieşit din uz. În anii următori o vom dezveli în întregime şi, ceea ce e mai interesant, dacă vom avea noroc, să găsim şi înspre ce ducea. Noi bănuim că la capătul unui asemenea drum pavat trebuia să se afle ceva important”, a declarat istoricul Gelu Florea.
Sarmizegetusa Regia este cel mai important obiectiv turistic aflat pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare.
Aici video:




