Este în prezent în mare vogă această ideologie a pieţei libere, la care foarte mulţi oameni subscriu. Şi acesta nu este un fapt extraordinar, avînd în vedere că sponsorii acestui curent de negîndire sînt plini de bani şi pot face reclamă nesfîrşită şi lobby etern acelor idei care susţin piaţa liberă.
În esenţă, această tristă ideologie susţine că cererea şi oferta determină cursul economiei în cel mai bun mod cu putinţă, adică dacă îi lăsăm pe oameni să negocieze după voia lor ceea ce vor să cumpere, împreună cu producătorii, toată lumea va fi satisfăcută în cel mai înalt grad posibil. Problema generală a unui astfel de mecanism (dement) de reglare a economiei noastre este aceea că presupune că oamenii sînt mai deştepţi decît sînt în realitate, şi că ei ştiu foarte bine care-s serviciile şi obiectele de care ei au cea mai mare nevoie, presupune ca noi sîntem nişte actori raţionali. Iar noi ştim că aceasta este o eroare gravă, deoarece oamenii nu sînt în întregime raţionali şi chiar dacă ar fi deştepţi, ei nu pot fi deştepţi în toate domeniile, ci doar o minoritate va putea să fie suficient de pregătită intelectual ca să putem zice că aceia cunosc de ce au ei nevoie.
Pe teren situaţia este mai dezastruoasă decît niciodată; unii cred ca ei au nevoie urgentă de-o trusă de şurubelniţe ca să poată răsuci un şurub la biroul din sufragerie, de ultima tabletă ieşită pe piaţă cu toate gadgeturile asociate, de un gel cu parfum pentru atmosfera din maşină, alţii de o brichetă cu led şi de o sticla de whiskey de care n-au mai băut niciodată, sau respectiv de o vopsea de păr cu culoarea exactă văzută într-o revistă de modă, ori poate de o operaţie estetica la degetul mic de la piciorul stîng şi neapărat o excursie la Paris.
În fapt, lucrul de care acesti indivizi au cea mai urgentă nevoie, este nu mai mult creier, căci ei au destul creier, ei au nevoie să înceapă să-şi folosească creierul într-un mod nou, ciudat şi deosebit, de exemplu să înceapă să se întrebe la ce servesc toate acestea, pentru ce sînt ele? Şi tot întrebîndu-se aşa, unii dintre cei mai răsăriţi şi-ar răspunde că acestea le servesc ca să-i facă fericiţi. Iar dintre aceştia, cei mai avansaţi ar reuşi să descopere fără prea mare greutate, că deşi fericirea le este promisă, ea este una de foarte scurtă durată, o durată care variază undeva între 2-25 de secunde, după care apoi se revine la starea iniţială de plictiseală acerbă, anxietate reprimată şi de sentiment pătrunzător de neîmplinire. Unii chiar ar putea să se întrebe dacă este bine să fii fericit în continuu, dacă este bine să fii fericit cu motiv sau fără motiv, şi care sînt motivele pentru care este justificat să te simţi fericit.
Tot trăind şi cugetînd la aceste lucruri, ei vor păşi inevitabil pe la o vreme pe calea adevărului şi vor recunoaşte că nu este atît de sigur că le trebuie neaparat un set nou de pahare, şi nu este atît de sigur că cel mai necesar lucru pentru ei este o pereche de căşti pentru smartphone, la fel cum nu este adevărul absolut că imediat în acest moment şi pe această planeta nu se mai poate trăi fără o sticluţă de ojă violet, sau fără o sticlă de vin roşu. E posibil să descopere că nu este o doctrină infailibilă aceea care zice că maşinuţa teleghidată e o prioritate absolută pentru copil, ci că în acest aspect lucrurile sînt foarte, foarte complicate.
Sînt foarte complicate şi noi ar trebui să fim sceptici de fiecare dată cînd cineva ne zice că ştie de ce avem nevoie, dar mai ales cînd noi inşine ne zicem că ştim de ce avem nevoie. De unde ştim? Cum am aflat? Ce ne-a convins? Am judecat destul, şi dacă da, ce metode de judecată am folosit? Sînt nişte metode verificate, ori noi gîndim în acest aspect mai degrabă după ureche? De aceste întrebari este foarte mare nevoie, mare şi urgentă, şi apoi abia vom putea să spunem că avem o idee vagă despre rezonabilitatea a ceea ce considerăm necesităţi ale noastre.
Utilizînd mai departe creierul în acel nou şi deosebit mod, vom afla cum că piaţa liberă este de fapt o vînzare de minciuni de dimensiunile colosale ale mai multor supermarketuri, este o hipervînzare de minciuni. Se spune că piaţa este liberă deoarece oamenii pot în mod liber să solicite din partea ei producerea unor obiecte şi servicii, însă cum ar putea ei sa facă acest lucru într-un mod neinfluenţat, cînd ei sînt supuşi non stop unei propagande extrem de sofisticate, executată cu mijloace ştiinţifice şi care funcţioneaza deci la fel de precis precum legile fizicii?
Nu este vorba doar de reclamă, care este un produs psihologic specific designat pentru a influenţa oamenii să cumpere anumite servicii, este vorba de aspectul general al culturii consumeriste, este vorba de muzică, filme, literatură, arhitectură, modă, şi este vorba de comportamentul general al oamenilor de lîngă noi, care ne influenţează într-un mod decisiv. Odată ce cultura satisfacerii anumitor nevoi şi nu a altora, s-a înrădăcinat în societate, toti indivizii ajung să fie conduşi foarte puternic în a face anumite alegeri şi nu altele – ei fiind influenţati subconştient de comportamentul comunităţii.
Ceea ce îşi doresc oamenii sa aibă, este determinat deci cu aceste mijloace culturale şi ideologice, şi nu stă la latitudinea presupusei voinţe „libere” a omului, aceeaşi voinţă liberă care din punct de vedere ştiinţific este inexistentă. La nivel practic, alegerile noastre sînt dictate de această ideologie represivă, conservatoare şi retrogradă, parvenită de pe undeva din secolul XVI prin Ţările de Jos, dar cu rădăcini adînci în pamîntul lăcomiei. Este o ideologie represivă, conservatoare şi retrogradă deoarece prin totalitarismul ei, ne ocupă minţile cu întrebari stupide, false dileme şi orizonturi intelectuale foarte mărginite, împiedicîndu-ne să privim mai departe, cheltuindu-ne energia şi viaţa în nişte întreprinderi care ar putea fi considerate cel puţin bizare şi cel mult caraghioase dintr-o perspectivă mai largă.
În loc să ne întrebăm de pildă, în ce fel de fiinţe trebuie să evoluăm, ce este bine să vrem pentru noi – ca specie, şi în loc sa reflectăm la condiţia umană, noi ne întrebăm ce culoare ne-ar plăcea mai mult să avem la adidaşi, şi ce fel de formă trebuie sa aiba ochelarii de soare, reflectînd la aceste futilităţi în faţa rafturilor supermarketului. Pentru a scapa din calea acestei ideologii dezastruoase a gîndi critic la dictatele ei este necesar, dar ca bonus, cine reuşeşte, scapă cu mai mulţi bani în buzunare şi mai mult timp liber. Iar dacă libertatea se găseşte pe undeva, atunci ea sigur se află în afara pieţei libere, care nu este o piaţă a gîndirii atente, nu este o piaţă a raţionalităţii, ci este o piaţă a ignoranţei mascată în libertate.
foarte bine punctat