Exodul românilor confirmat: Din 2007 până în 2017 au plecat din țară 3,4 milioane de români, aproximativ 17% din populație. România, locul doi mondial la emigrație, după Siria

Estimările legate de numărul românilor care au plecat din țară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrația, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare și documentare în domeniul integrării imigranților (CDCDI), în cadrul conferinței finale a proiectului internațional de cercetare „Move”, informează Mediafax.
Nu se poate discuta de compensarea emigrării prin imigrare, deoarece la data de 31.12.2017 în România erau stabiliți aproximativ 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecție internațională, refugiați sau alte feluri de protecție. Cererile de azil politic au crescut de la 1.500 în anii anteriori la 4.820 în 2017.
România are printre cele mai mici procente de rezidenți din afara Uniunii Europene, 0,3%, astfel situându-se pe ultimele locuri din UE la acest capitol, alături de Slovenia și Slovacia. Din totalul străinilor care imigrează în România, doar 9% vin pe baza unui contract de muncă. Principalele motive pentru care străinii vin în România sunt reîntregirea familie (43%) și pentru studii – 23%.
Ponderea celor care au venit în România prin programele de protecție internațională este mult mai mică decât în alte state, precum Germania de exemplu. În România 5% dintre străini sunt persoane cu protecție internațională, conform Inspectoratului General pentru Imigrări.
Numărul străinilor din afara uniunii Europene care aleg România este unul mic deoarece aceștia întâmpină mai multe dificultăți: bariere de limbă, limita salariului mediu pentru lucrătorii migranți, înregistrarea deficitară a străinilor în statisticile instituțiilor cu atribuții în domeniul muncii.
Acest articol a fost publicat în ROMANIA(depopulare). Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Exodul românilor confirmat: Din 2007 până în 2017 au plecat din țară 3,4 milioane de români, aproximativ 17% din populație. România, locul doi mondial la emigrație, după Siria

  1. simona's avatar simona spune:

    Nu vi se pare ca nr romanilor plecati din tara scade uimitor in fiecare an .In 2015 nr celor plecati era de 4 milioane,,in 2016 nr era de 3,5milioane ,in 2017 mai scade ceva 3,4 .Cum vine asta romanii pleaca pe capete si statistica in loc sa creasca ,scade ?.Ca sa nu mai vorbim ca multi muncesc la negru ,iar statistica nu-i cuprinde .Azi Germania ,Olanda ,Belgia ,Danemarca (ultimele 3 fiiind in anii trecuti reticente in a primii romani) ne primesc cu bratele deschise ,au vazut si ei ca prostii muncesc .Si sincer ofera cazare si o masa ,iar salarul e de la 1500 de euro net ,e mult mai mult decat ce ofereau pana anul trecut. se pleaca in grupuri si doar unul trebuie sa stie limba tarii in care pleaca sau daca stii engleza sau germana e super OK .Aici in vestul tarii firmele de recrutare infloresc ..Si ca sa vezi ne primesc astia cu varste cuprinse intre18-59 de ani ,firmele astea duc mii de romani de 3 ori pe saptamana .Pana la urma vom pleca cu totii ,politica antiromani care-i dusa in continuare nu va face ca statistica sa scada ,nu ea creste cu fiecare saptamana.
    Cat despre imigrare ,stati linistiti ,nimeni nu vrea sa -si aleaga ca tara de domiciliu Romania ,doar daca-i ve-ti sili pe oamenii astia vor ramane ,dar din cate stiu eu toti isi doresc sa plece de aici .N-a fost alegerea lor sa debarce in Romania ,ghinionul ia adus aici .

  2. citadela's avatar citadela spune:

    Bine ca n-au murit ci doar au plecat.

Lasă un răspuns