Lovitură pentru Familia Regală: Tăriceanu și Dragnea RETRAG proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României

Lovitură pentru Familia Regală: Tăriceanu și Dragnea RETRAG proiectul privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României

Liderii PSD și ALDE fac un pas înapoi în ceea ce privește proiectul de lege privind statutul Casei Regale. La patru luni după ce au depus în parlament
proiectul de lege privind statutul Casei Regale, care prevedea și folosirea Palatului Elisabeta pentru următorii 49 de ani,  Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu solicită, în calitate de inițiatori, retragerea acestuia. Solicitarea a fost depusă la Biroul Permanent al Senatului.
„În temeiul art 97 alin (1) din Regulamentul Senatului, solicităm retragerea propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României în calitate de inițiatori”, se arată în adresa înaintată și analizată luni în Biroul permanent al Senatului, scrie qmagazine.ro
Inițiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat pe 7 noiembrie 2017.  Plenul Camerei Superioare a aprobat apoi solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de inițiator, pentru procedura de urgență în vederea dezbaterii și adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.
Propunerea legislativă prevedea recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propunea recunoașterea poziției de Șef al Casei Regale a României, ca poziție onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost șef de stat, și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia.

„Auf Wiedersehen” Monarhie Străină impusă de progresiștii masoni Britanici și Francezi în secolul XIX și înlăturată de bolșevicii sovietici în sec XX. Dragnea și Tăriceanu retrag proiectul privind Statutul Casei Regale. Tăriceanu nu renunță

Nota Redacției=Opinia Fluierul.ro

Faptul că Monarhia Străină a fost înlăturată de bolșevicii sovietici la mijlocul secolului XX, nu-nseamnă că ea nu a fost impusă de progresiștii masoni Britanici și Francezi în secolul XIX, pentru a controla noile state care apăreau în Balcani pe Ruinele Imperiului Otoman

Monarhia Străină de la noi impusă de progresiștii masoni Britanici și Francezi în secolul XIX, după Războiul Crimeei, a fost similară ca scop cu impunerea Domniilor Fanariote de către Turci

Un popor liber și independent trebuie să fie condus de oameni din rândurile sale, nu de oameni plantați de puterile străine la conducerea statului român: Burebista, Decebal, Gelou – Dux Blachorum, Basarabii, Mușatinii – sunt figuri eroice de astfel de conducători români, care și-au dat viața pentru această țară. Aceștia sunt oamenii la care trebuie să NE-NCHINĂM zilnic.

Și nu numai ei. Avram Iancu a fost un mare conducător al poporului român. Și ca el, mulți alții..

Știrea

„Auf Wiedersehen” Monarhie Străină. Dragnea și Tăriceanu retrag proiectul privind Statutul Casei Regale

Întreținerea unui Castel dat pe gratis pentru 50 de ani, plus 20 de posturi noi plătite de stat pentru slujitorii din Castel, plus alte facilități, ar fi fost plătite de stat pentru Monarhia Străină

Șefii Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, solicită, în calitate de inițiatori, retragerea proiectului privind reglementarea statulului juridic al Casei Regale. Solicitarea a fost depusă la Biroul Permanent al Senatului, inițiativa fiind în prezent la comisiile de specialitate – informează Adevărul.ro.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o inițiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat.
Printre beneficiile menționate în proiect, era inclusiv una care prevedea că familia Regală poate locui în următorii 49 de ani în Palatul Elisabeta. cheltuielile de funcționare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, cu adoptarea bugetului prin Hotărâre de Guvern, dar cu obligația ca șeful Casei Regale să prezinte anual Parlamentului, în scris, un raport de activitate. De asemenea, principesa Margareta ar urma să fie asimilată protocolar unui șef de stat.
Nu în ultimul rând, prin lege este organizat și Serviciul administrativ al Casei Regale, numărul maxim al posturilor fiind 20, „inclusiv directorul serviciului administrativ al Casei Regale a României”, fiind vorba de personal contractual, finanțat de la bugetul de stat.țiativa legislativă urmărește recunoașterea personalității juridice pentru Casa Regală a României.

Tăriceanu nu renunță

„Având punctele de vedere ale diferitelor instituţii relevante în materie, trebuie să reconsiderăm forma proiectului. Este necesară crearea unei instituţii care să poată să fie bugetată şi poate să primească fondurile aferente. Acest lucru presupune schimbarea ordinii de dezbatere, adică Senatul va fi Cameră decizională şi proiectul trebuie retras şi redepus într-o formă modificată la Camera Deputaţilor. Acest lucru nu înseamnă renunţarea la iniţiativă, ci schimbarea procedurii în aşa fel încât să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ori de câte ori este necesară înfiinţarea unei instituţii noi, Camera decizională devine Senatul. După cum ştiţi, iniţiativa a fost depusă la Senat, deci ea trebuie retrasă şi redepusă la Camera Deputaţilor”, a afimat Tăriceanu, luni, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

El a precizat că noul proiect nu este încă definitivat, dar va fi finalizat şi depus „cât de curând”.

„Mi-aş dori să fie adoptat în această sesiune. Ar fi extrem de util şi ca semnal şi nu numai ca semnal, ci pentru a da o formă stabilă şi (…) legală funcţionării Casei Regale”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă există posibilitatea să devină un ONG, Tăriceanu a răspuns: „Nu! Am discutat şi cu Casa Regală. Casa Regală nu poate să fie un ONG. Este şi părerea mea şi părerea Casei Regale”.

Referindu-se la o eventuală concesiune a Palatului Elisabeta, Tăriceanu a explicat că există nişte prevederi care vor trebui „să ţină cont de necesitatea desfăşurării activităţilor publice ale Casei Regale”.

„Sigur că da, păstrăm aceeaşi intenţie, Palatul Elisabeta să poată să fie folosit pentru derularea acestor activităţi publice. (…) În ceea ce priveşte proiectul de lege, sigur ca am avut consultări (n.r. cu Casa Regală) şi probabil, dacă va mai fi nevoie, aceste consultări pot să aibă loc oricând, dar în ceea ce priveşte chestiunile legate de folosirea în acest moment a Palatului Elisabeta v-am spus că ele nu ţin de resortul Parlamentului.(…) Bugetul urmează sa fie stabilit, ca întotdeauna, proiectul de buget urmează să fie stabilit pentru toate instituţiile, îl face Guvernul şi Parlamentul aprobă”, a spus Tăriceanu.

Propunerea legislativă iniţială prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia. Potrivit proiectului Casa Regală ar putea primi un buget anual aprobat de Guvern, iar Palatul Elisabeta era dat în folosinţă pentru următorii 49 de ani.

Deocamdată, Familia Regală rămâne la Palatul Elisabeta, dar va plăti chirie pentru imobil. Palatul Elisabeta fusese primit de către regele Mihai drept locuinţă în calitate de fost şef de stat şi trebuia eliberat la 60 de zile de la decesul fostului suveran. Conform TVR, s-a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii RAAPPS, iar Familia Regală va plăti chirie pentru Palatul Elisabeta.

N.Red. Chiria plătită de Margareta și Duda, pentru Palatul Elisabeta, a rămas „secretă”

(FLUIERUL)

Acest articol a fost publicat în MONARHIE (de azi). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns