
Rareori în lumea modernă, cu mijloacele ei de informare și comunicare fără precedent de performante, o mistificare atât de evidentă precum cea despre corectitudinea lui Kovesi și performanțele DNA se încearcă a fi prezentată cu atâta înverșunare drept un adevăr indiscutabil.
Cine face asta, în ciuda puzderiei de dovezi de o claritate ce ar rușina până și pe cel mai nesimțit falsificator, își asumă o pierdere de credibilitate uriașă. Pentru că oamenilor normali măcar atât le-a mai rămas: încrederea în propriile simțuri. Când vezi ceva cu ochii tăi, când auzi ceva cu urechile tale, când persoane de încredere, experți, martori, conștiințe fără cusur, vin să confirme că tu nu halucinezi ci, pur și simplu, ești în fața unor evidențe de necontestat, ajungi fără ocol la singura concluzie de bun simț: aceia care neagă aceste evidențe sunt niște mincinoși ordinari, care vor să te prostească în față.
Eu unul, și ca mine milioane de români care încă mai cred în preceptele biblice și în simțurile proprii, nu mai avem nicio îndoială în momentul acesta că înregistrarea în care Kovesi vorbeste de decapare până la primul ministru, de modul în care a intervenit, abuziv, în dosarul Ordonanței 13 și de multe alte grozăvii, este cât se poate de autentică. Autentică în sensul că a fost făcută într-o ședință reală, în care cuvintele care se aud chiar au fost reale, rostite de persoane reale ale căror voci, reale, au fost produse de coarde vocale reale și nu de sintetizatoare cu softuri de creat realități paralele. A, că s-au mai tăiat din toată înregistrarea fragmente ce au fost considerate nerelevante și s-au păstrat doar cele ce ne-au fost oferite, da, este posibil. Orice film, orice reportaj, orice înregistrare pregătită pentru a fi difuzată pe un post media este înainte montată. Dar asta nu înseamnă ca nu este autentică, ca informație și conținut.
Dar poate zecile de înregistrări cu procurorul Negulescu or fi fake-uri? Poate au fost încropite la calculator, cu programe de firmă despre care ne vorbea doamna Kovesi atât de ritos?! Hai să râdem cu stropi de această puerilă bazaconie. Nu o crede, sunt sigur, nici retardatul cu box care bate bătrânii pe stradă și nici caricatura de ziarist, cu nume predestinat, de rât.
Aș mai putea adăuga aici multe alte exemple de ilegalități și abuzuri indubitabile la care doamna Kovesi a fost protagonistă. Nu are rost însă să insist cu un astfel de inventar pentru că sunt pline presa și Internetul de diverse forme ale lui.
Cea mai bună sinteză a acestor abateri de care se face vinovată Laura Kovesi este raportul ministrului Toader. Orice om de bună credință a înțeles deja că acest raport exprimă adevăruri demonstrate și incontestabile logic. Cei care îl neagă fac pure exerciții de obediență. Știu prea bine că n-au dreptate și, de aceea, nici nu merită osteneala de a fi combătuți.
Ei bine, în tot acest context de ilegalitate și anticonstituționalitate, de minciună și negare groasă a evidențelor, asumate de doamna Kovesi, în toată această certitudine infractională pe care orice tribunal normal ar condamna-o la limita maximă de pedeapsă, s-au trezit unii, și nu oricine, să facă scut în jurul șefei DNA, ca niște sperjuri dezlănțuiți.
Un adevărat comando de negatori gigantici de evidențe a fost mobilizat, ca pentru o cauză vitală, ca pentru un pariu al diavolului pe triumful minciunii. Președintele Iohannis, Comisia Europeană prin Timmermans, SUA prin ambasadorul Klemm, Franța prin Radio France International au reacționat ca la un ordin, întru spălarea și parfumarea doamnei Kovesi și a DNA.
Niciunul dintre aceștia nu vede vreo greșeală în ceea ce doamna Kovesi a făcut, toți sunt foarte mulțumiți de ea, o susțin cu înfocare, RFI o declară chiar personalitatea săptămânii.
M-am tot întrebat care o fi miza reală a tuturor acestor indecenți mistificatori.
Să fie vorba despre ce declară ei în cor, ca motiv oficial, și anume chiar despre lupta împotriva corupției? Nici vorbă! Cum să susții real o astfel de luptă folosind arme interzise precum poliția politică, abuzul, minciuna, mușamalizarea propriilor infracțiuni? Și apoi, dacă ăsta ar fi fost motivul real, atunci de ce să te cramponezi de un om compromis și în care poporul nu mai crede, când l-ai putea înlocui tot cu unul de-al tău, dar mai curat, dar mai acceptat de societate?
Să fie vorba, cum susțin unii comentatori de pe la noi mai în glumă mai în serios, despre „singurul experiment de succes” al americanilor în materie de control politic prin justiție, pe care aceștia vor cu tot dinadinsul să îl exporte și în alte țări pentru a înlocui alegerile democratice cu opțiunile lor globalizante? Trebuie să recunoaștem că sintagma „experiment de succes” conține o mare doză de ironie în raport cu realitățile de azi din teren. Atât de succes s-a dovedit a fi experimentul DNA în România încât și cei care, la un moment dat, păreau a se apropia de el (Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova) îl resping vehement în prezent, căutând soluții mai conforme cu drepturile omului și cu învățămintele trecutului comunist.
Să fie vorba despre pregătirea unei noi ordini geostrategice? În care România să trebuiască a intra fără a mai fi dominată politic de un partid de stânga, cu predilecții socialiste? Cu alte cuvinte să se încerce pe orice cale reducerea PSD-ului la o dimensiune electorală nesemnificativă? „Orice cale” însemnând, în condițiile date, decimarea leadershipului acestui partid prin intermediul DNA?
Ce miză să fie atât de mare pentru Washington și Bruxelles, la un loc, încât cele mai puternice cancelarii să-și dea mâna (deși cunoaștem foarte bine existența unor disensiuni între ele) și să accepte a închide ochii la toate mizeriile pe care DNA, condusă de Laura Kovesi, le face în România? Și ce fel de miză să fie aceasta încât ea să depindă, esențial, de o unică și intangibilă persoană?
Este clar și de nimeni contestat: România se află într-o antantă cu marile puteri menționate mai sus. Cu SUA și cu țările care dețin hegemonia europeană (Germania și Franța).
DEX explică așa: ANTÁNTĂ, antante, s. f. Denumire dată unor alianțe politice și militare între state.
Până aici e clar! Dar știți ce scrie mai departe tot în DEX și tot înt-o definiție a antantei? Iată:
ANTÁNTĂ, antante, s. f. Nume dat unui șir de alianțe militare încheiate de unele state imperialiste în scopuri anexioniste sau în vederea menținerii pozițiilor politico-economice ale claselor dominante din țările respective împotriva altor state sau împotriva propriului lor popor muncitor.
Nu vi se pare că antanta noastră, în care atât ne-am zbătut să intrăm, funcționează mai ales în baza celei de-a doua diefiniții? Nu vi se pare că marile puteri au negociat cu clasa noastră dominantă mai degrabă să ne anexeze și să-i mențină, în schimb, acestei clase, unele privilegii decât să ne trateze cu respectul cuvenit unei țări suverane?
Aici se ascunde miza susținerii cu orice preț la putere a unei persoane pe care poporul ei nu o mai dorește: în scopurile anexioniste ale antantei. Laura Kovesi nu este nicidecum o persoană de neînlocuit. Ea doar este prezentată astfel, pentru a putea fi valorificată mai bine ca instrument și pretext. Instrument de epurare politică și pretext de dezbinare națională. Strategie care, până în prezent, a funcționat.
Prima fază a procesului anexionist a fost slăbirea țării prin dezbinare și deznaționalizare. Apoi a urmat distrugerea mediului de afaceri autohton.
În prezent ne aflăm în faza de trasfer total al controlului politico-economic asupra țării în mâinile de încredere ale „aliaților” de antantă. Aici s-ar putea, însă, să se încurce puțin ițele complotului, căci deși SUA e mai puternică decât Germania, Germania e mai aproape de România și îl are pe Klaus Iohannis la butonieră, plămădit din sângele ei arian.
Da, suntem parte a unei antante. Dar o antantă anti-românească. De-asta este nevoie, la nivel de lideri ai antantei, de un control permanent și nemilos asupra voinței populare și a elanurilor plebei majoritare, inacceptabile pentru ei, de independență națională și suveranitate.
De-asta este nevoie de Laura Kovesi!
Contele de Saint Germain

Stimate conte, observ ca, acolo la dumneata in Saint Germain, nu mai puteti de grija drepturilor omului din Romania… Sunt convins ca iubita noastra Codruta are multe pacate, unele numai de ea stiute, dar despre unele am mai aflat si noi. Atunci de ce o sustinem? Romania este o tara jefuita de 28 de ani si nimeni nu a schitat macar un gest pentru tragerea la raspundere a acestora. Specialistii au calculat ca de-a lungul acestei perioade Romania ar fi fost jefuita de circa 800 – 1000 miliarde de dolari. Singura care a pus mana pe sabie impotriva hotilor si talharilor, a fost Codruta. Iata de asta iesim noi in strada! Mai observ stimate conte ca sunteti ingrijorati de o presupusa incalcare a drepturilor omului… Oare nu cumva dv. sunteti ingrijorati de o presupusa incalcare a drepturilor infractorilor? Ca uneori a sarit calul? Decapare? Asta este un termen tehnic ce poate fi folosit si de catre oameni cu un limbaj mai colorat. Daca este folosit cu referire la oameni politici anchetati pentru acte de coruptie, cu atat mai bine – avem de a face cu o aplicare a tehnologiilor moderne la actul de anchetare, tot raul fiind spre bine. Cu procurorii este altceva, acei procurori care au fost dovediti ca falsifica probe si chiar dosare, aceia trebuiesc inlaturati din sistem si chiar sa suporte rigorile legilor penale. Observ cu cata bunacredinta varsati lacrimi fata de prezumptiva condamnare a infractorilor familiei Cosma. Se vede ca sunteti un om milos si asta este un lucru rar la un conte… Macar aveti idee ce mizerie de oameni sunt in aceasta familie Cosma? Eu sunt ploiestean, deci din orasul pastorit de membrii acestei neonorate familii si am auzit destule. Nu le mai plangeti de mila caci isi merita soarta cu prisosinta. Antanta? Aveti dreptate in cea mai mare parte, dar ce vreti ca Romania sa apeleze la Putin sa le apere tara? Cata vreme cei incriminati de dv. ne cer sa luptam cu coruptia si s-au legat prin tratate sa ne apere tara, sunt dispus sa mai tolerez o perioada si obraznicia prietenilor. Alternativa care ar fi, dupa dv. – de dragul drepturilor omului (a se citi drepturile hotilor) sa dau cu piciorul prietenilor, asa indoielnici cum presupuneti dv. si sa las tara vraiste in bataia Crivatului de la Moscova? Observ ca mai aveti ceva si cu Constitutia, ca prea se lasa sarmana incalcata. Constitutia noastra, asa sfanta cum o considerati dv. poarta in mare parte vina pentru haosul din societatea romaneasca. La momentul potrivit vom scapa si de aceasta Constitutie… In viitorul apropiat va trebui elaborata o noua Constitutie si abrogata cea existenta. Dv. pacatuiti, domnule conte prin faptul ca priviti la o Romanie ideala si la o pajiste mondiala in care toate mioarele pasc de-a valma cu alte lighioane precum lupii, ursii, senatorii si deputatii, baronii de judete si ajutoarele acestora. Din pacate Romania nu se afla intr-o astfel de situatie si atunci oamenii acestei tari vor ca pradatorii sa fie judecati si condamnati. Cineva trebuie sa faca curatenie in tara. Mai observ ca aveti cel putin un dinte impotriva Serviciilor. Da aveti dreptate, sunt multe pacate in interiorul acestor Servicii, ca si in Sfanta Biserica, de altfel. Pai ce facem, ne apucam sa daramam bisericile? Este evident ca pentru aceste pacate nu vom demola nici serviciile, ci va trebui sa facem ordine si in acestea astfel incat fiecare sa se ocupe de indeplinirea misiunilor specifice. Ma iertati ca m-am cam lungit cu vorba, dar am facut-o pentru ca si un CONTE sa inteleaga. Macar acum intelegeti de ce o iubim pe Codruta?
Daca dreptatea n-ar umbla in tara asta cu capul spart ,jumatate din tara ar fi in puscarie ,iar cealalta jumatate ar trebuii sa munceasca pt ai intretine.Poate intr-o zi ne vom da seama ca legile sunt nedrepte si le vom schimba ,dar de data asta scrise corect ,simplu ,fara neologisme si fara putinta de interpretare .Stiati ca noi nu avem legi care sa spuna :NU Fura !,Nu UCIDE!.Nu viola!Avem legi care spun cum vei platii tu daca ai …Singurul lucru enervant la DNA ,e ca nu reuseste sa-si faca treaba bine ,prea multi scapa .Si ce ma mira cel mai mult e faptul ca coruptia e si azi dar nu se aude nimic dinspre DNA,in cazurile mai actuale.Dar ce-i mai dubios e FISCUL ,asta dragii mei e inexistent pt bogatasi si pt clasa politica .Desi ar putea la orice ora sa verifice orice cetatean (nu e nevoie sa ai vreo abatere),tac chitic .,pe astia pt ce-i platim?Pana cand n-o sa devenim noi morali ,nu vom face nimic ,vom fii condusi in continuare de o clasa politica cu probleme penale .
Simona draga, observ ca ma contrazici doar cu foarte multa blandete – intr-adevar, Justitia noastra ne este datoare cu aplicarea legilor cu o mai mare fermitate, dar din pacate nu se intampla. Am zis cumva „din pacate”? Rectific, la noi Justitia este parte a sistemului care jefuieste Romania. Ceea ce fura adevaratii hoti este impartit, as indrazni sa spun frateste, cu liota de judecatori, procurori si avocati. Pe mine ma intereseaza ca aceasta stare de lucruri sa se schimbe, iar Codruta se afla la punctul de cotitura al acestor schimbari. Ca nici ea nu este perfecta si nu ii prinde chiar pe toti hotii, este de la sine inteles, dar sa nu uitam cate bete in roate i se pun. Mai nou, Parlamentul, la cererea expresa a CCR a facut inoperanta activitatea de depistare, anchetare si trimitere in judecata a hotilor si coruptilor pe motiv ca ar fi incalcatele pretinsele drepturi ale omului. In realitate pe toti acestia nu adevaratele drepturi ale omului ii intereseaza, ci drepturile infractorilor. De ce o fac? O fac tocmai ca astfel pot sa ii jumuleasca pe infractori de o parte importanta din averea jefuita. Este o eroare grava aceasta conceptie despre drepturile omului si se aseamana cumva cu castrarea DNA. Inchipuitiva ca la o ferma ce creste cai de rasa, este adus un armasar pur-sange si, dupa ce acesta incepe sa isi faca datoria, diriguitorii decid castrarea armasarului pe motiv ca maltrareaza iepele, deci intr-un fel, incalca drepturile iepelor. Cer scuze pentru comparatia cabalina. Se face mult caz pe lipsa de eficienta a ANAF-ului in colectarea taxelor si impozitelor. Iata o mostra depistata chiar astazi (de mine):
http://www.bursa.ro/s=dosare&dosar=3&id_articol=14.html