Președintele Poloniei condamnă ocupația exercitată de federalista UE în fostele țări comuniste: „Noi nu mai avem nicio influenţă, că nu mai putem decide pentru noi înşine, că acum, undeva departe, în capitale îndepărtate, se decide în privinţa noastră”

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a comparat marţi apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană cu unele aspecte ale ocupaţiei Poloniei de către imperiile rus, austro-ungar sau german de-a lungul istoriei, el vorbind despre o situaţie în care ‘undeva departe, în capitale îndepărtate se decide în privinţa noastră (a polonezilor n.red.) şi în realitate noi muncim pentru alţii’, declaraţie făcută la o manifestare dedicată Centenarului independenţei Poloniei, transmite AFP – preluată de Flux24.ro.

Președintele polonez Duda a condamnat ocupația exercitată asupra fostelor țări comuniste de organizația federalistă progresistă numită Uniunea Europeană. Opoziția la ocupația UE a culminat cu declarația de acum câteva zile a presedintelui Poloniei Andrzej Duda, care a comparat apartenența la UE cu ocupația țării de către diferite imperii:

“Nu mai putem decide pentru noi înșine. Undeva în capitale îndepărtate, se decide în privința noastră, ne luam de acolo banii pe care îi câștigăm pentru munca noastră, deși în realitate noi muncim pentru alții, se decid treburile noastre. În realitate, lucram pentru alții ”.

‘Astăzi trebuie să apărăm o Polonie suverană şi independentă care, cred în acest lucru, va fi un stat unde vom trăi din ce în ce mai bine. Vorbiţi despre aceasta copiilor voştri’, a spus şeful statului polonez în discursul susţinut la Kamienna Gora, în Silezia Inferioară.

‘Pentru că, adesea, oamenii ne spun: la ce e bună Polonia ? Uniunea Europeană e mai importantă’, a explicat el, fără să precizeze la cine se referă.

Dar a amintit mai departe de istoria Poloniei când această ţară a trăit sub diverse ocupaţii începând din anul 1795 şi până în 1918, când şi-a câştigat independenţa al cărei centenar îl sărbătoreşte anul acesta.

‘Toţi aceşti oameni să-şi amintească cei 123 de ani de partaje teritoriale. (…) Şi atunci au fost oameni care spuneau: poate că va fi mai bine, nu vor mai fi dispute, revolte, insurecţii, războaie, aventuri, confederaţii, vom avea în sfârşit pace’, dar apoi

‘au înţeles repede că războaiele continuă, aventurile continuă, dar că noi nu mai avem nicio influenţă, că nu mai putem decide pentru noi înşine, că acum, undeva departe, în capitale îndepărtate, se decide în privinţa noastră, ne luăm de acolo banii pe care îi câştigăm pentru munca noastră, deşi în realitate noi muncim pentru alţii’, a continuat preşedintele Andrzej Duda, provenit din formaţiunea conservatoare naţionalistă Lege şi Justiţie (PiS), care conduce Polonia după ce a câştigat alegerile legislative din octombrie 2015.

 

(FLUIERUL)

Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns