Vom avea şi un Polexit: Polonia va ieşi din UE!

După trendul opţiunii populare de părăsire a UE, conjugat cu imposibilitatea UE de a se reforma, de a deveni prietenoasă cu statele componente, de a intra în slujba lor, nu invers, acest lucru este sigur. Întrebarea care rămâne este: Când?

Dacă amplificarea sentimentelor anti-UE îşi menţine cursul şi cu ajutorul neprecupeţit şi de neevitat dat de birocraţia UE, prin măsurile luate împotriva Poloniei, o punere în discuţie populară a ieşirii ar putea avea loc chiar într-un an, un an şi jumătate.

Această previziune porneşte întâi de toate de la creşterea opţiunii de părăsire. Într-un sondaj din aprilie 2017,  pentru ieșire se pronunțau 12,5 la sută, iar împotrivă — 76 la sută. Un ultim sondaj arată însă o creştere spectaculoasă de 138,5 %! Mai precis, 29,81 % pentru părăsire, în timp ce cei împotrivă au scăzut la 47,37 %!

Important de semnalat, 22,82 % nu au nicio opinie, ceea ce poate însemna că, într-un viitor apropiat, pe tendinţa generală, care are capacitatea de a atrage în curent şi nehotărâţii de pe margine, o mare parte dintre aceştia se vor adăuga susţinătorilor polexitului. Către această concluzie ne duce şi faptul că o parte dintre cei 28,63 care au părăsit tabăra pro-UE în niciun an, peste 11 % se regăsesc pe o poziţie intermediară în cele două extreme, adică între nehotărâţi. Dar ei sunt deja pe drumul către tabăra cealaltă, fiind deja în mişcare.Poland-EU-exit-Polexit-will-Poland-leave-european-union-1278766

Un alt argument pentru afirmaţia din titlu este şi faptul că 42 % dintre polonezi evaluează ca pozitivă politica externă a Poloniei, deci şi poziţionarea acesteia în raport cu UE, dintre care 21,7 ca foarte bună şi 20 % ca bună, în timp ce numai 32 % o evaluează negativ.

Un element deosebit de important este eşantionul neobişnuit de mare al cercetării sociologice, peste 50.000 de persoane, ceea ce îi conferă o mare precizie.

Sursa pentru date: https://www.express.co.uk/news/world/935620/Poland-EU-exit-Polexit-will-Poland-leave-European-Union

https://solidaritateeuropeana.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E). Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Vom avea şi un Polexit: Polonia va ieşi din UE!

  1. nisof's avatar nisof spune:

    TOATÃ EUROPA DE RÃSÃRIT TREBUIE SÃ IASÃ DIN ACEASTA COCINÃ DE PORCI CURISTI BATIZATA DE „uniune europeanã”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Citadela's avatar Citadela spune:

    „Migraţia în masă a musulmanilor înspre lumea creştină, pentru înlocuirea vectorului identitar creştin, bazat pe libertatea omului (chiar şi în raport cu Dumnezeu), cu cel islamic, bazat pe supunerea fără obiecţie, este ultima agresiune, şi probabil cea mai radicală şi cu efectul cel mai rapid şi mai amplu, a lorzilor globalizării împotriva popoarelor lumii.”

    …CORECT ESTE:…pentru inlocuirea vectorului identitar EUROPEAN, nu crestin. Cine a fost prin Europa stie ca s-a cam terminat cu religia si apartenenta la crestinism…deci sa fim seriosi! Nici o legatura!. Da, intradevar, globalistii, cum ar veni, fac o favoare continentului european populindu-l CU SUPRAVIETUITORI( problema lor cea mai mare in acest proiect este ca nu reusesc sa-l umple cit de repede ESTE NECESAR!. Nu au nici o legatura CEI CU „supunere fara obiectie” ca fiind inlocuitorii fara drept ai europenilor. NU IN ASTA CONSTA PROBLEMA MAJORA A CELOR CARE SALVEAZA PLANETA! Asiaticii/orientalii vor fi cei care vor putea suporta conditiile care vor incepe treptat sau brusc sa apara. Locurile de unde PROvin, i-au calit pentru a face fata lipsurilor si a suferintei.In plus au gene deosebit de bune si rezistente!

Lasă un răspuns