Religia creştină speculează în cel mai meschin mod cu putinţă această capacitate a creierului uman, intitulându-se o religie a iubirii, şi îndreptând acest complex de sentimente în direcţia unei entităţi neexistente.
Cum altfel ai putea convinge pe cineva să accepte tot ceea ce viaţa poate oferi mai rău? Nu trebuie decât să fie iubit şi să-l iubească pe Cristos. Şi astfel ai reţeta perfectă pentru implementarea sclavagismului prin anihilarea raţiunii şi spiritului critic al acelor indivizi care trăiesc o frumoasă poveste de iubire cu zeul lor, şi care în virtutea acestei iubiri sunt in stare să-şi sacrifice întreaga viaţă. Şi trebuie sa luam în calcul ca nu este o poveste ordinară de iubire, este vorba de creatorul Universului, care vine şi te iubeşte pe toate parţile şi prin trei instanţe, tatăl, fiul şi sfânta fantomă. Deci e un fel de poligamie platonică aici.
Nu e de mirare de ce creştinii se simt atât de jigniţi în momentul în care le ataci zeul, pentru că, nu-i aşa, e ca şi cum ar zice cineva unui ateu că mă-sa nu există, sau că prietena sau soţia lui este o curvă.
Tot aşa se poate realiza cum acceptă creştinii să ducă o viaţă plină de lipsuri, şi cum acceptă să fie conduşi de nişte oameni lipsiţi de principii morale care îi sug de sânge pe toate părţile, pentru că ce contează, pe ei îi iubeşte creatorul Universului.
La fel de bine ne dăm seama de ce stăpânii de sclavi sunt mână în mână cu biserica. Pentru că ambele instituţii au fost interesate să construiască , să implementeze si să promoveze o ideologie care să le permită trecerea la un nivel superior al sclavagismului, acela în care omul, care s-a născut liber, devine impasibil la faptul că este înrobit, prin puterea malefică a acestei ideologii.
Le spun eu totuşi asta: Oare ce se întâmplă dacă nu-i nimeni acolo care să-i iubească? Nu înseamnă asta că sunt cei mai mari încornoraţi de pe suprafaţa planetei?
“Daca Cred Ca Exista Dumnezeu Si El Nu Exista, N-Am Pierdut Nimic. Dar Daca Nu Cred Ca Exista Si El Exista Cu Adevarat, Atunci Am Pierdut Totul.” – Blaise Pascal
In cazul asta B.Pascal bate cimpii rau de tot. Pierzi foarte multe!: timp irosit AIUREA, ani intregi din viata, participind, studiind, …contributii banesti. Multi le lasa parazitilor ninja case, averi, propietati ca sa-si frece aia labutele. A doua parte a frazei nici nu merita a fi comentata de cit de prosteasca este ideea.
Necunoasterea naste monstri! De cand unu’ care scapa o idee in eter ajunge sa judece oamenii?
Pai daca individul respectiv intelege iubirea ca o stare psihica este clar ca nu stie nici de ce respira!!! Traieste in intuneric si atrage si alti „nevinovati” in lumea lui …. biete umbre ratacite…