UE ne indeamna: turnati, romani, turnati tot!

Daca mai aveam cel mai mic dubiu, acesta a fost spulberat de ultimul demers al Uniunii Europene. Noua doctrina a globalismului bruxellez cere o societate guvernata de principiul turnatoriei. Delatiunea la putere, asta vrea UE pentru Romania!

turnatori UE ne indeamna: turnati, romani, turnati tot!

Beleaua e că românilor chiar le place

Sub pretextul demascarii unor infractiuni, romanii sunt indemnati, ba am putea interpreta aceasta propunere legislativa drept obligatie cetateneasca, sa-si toarne colegul de birou, seful (sau subalternul, dupa caz), vecinul de bloc, fratele, sora, tatal si lista ramane deschisa. Si noi care credeam ca apucaturile vechii Securitati erau nocive! De unde, Uniunea Europeana pe tip nou le vede necesare si sanatoase! Cica denuntul face bine economiei, starpeste coruptia si, nu-i asa, cu totii stim sloganul „coruptia ucide”.

Paraciosii vor fi premiati

Asadar, ultimul proiect de lege mestecat de falcile Comisiei Europene nu prezinta vreo solutie la fenomenul externalizarii profitului de catre marile corporatii prezente in Romania. N-are legatura nici cu haosul din sistemul bancar si nu sufla un cuvant nici despre hacuirea oamenilor de afaceri romani, pusi cu botul pe labe de un sistem ce urmareste trecerea economiei sub controlul total al colosilor din Vest. Nuuu, pe domnii comisari ii puncte-puncte grija de protectia angajatilor care dau cu para la Parchet, Politie si alte brate de forta ale Statului paralel. Pro Tv ne lumineaza: „(…) acesti oameni, care au avut curajul sa spuna ce se intampla, vor fi mai bine protejati. Comisia Europeana are un proiect de lege prin care denuntatorii sa fie protejati de eventuale represalii din partea angajatorilor. Daca va fi adoptat, proiectul va trebui respectat, inclusiv in tara noastra”. Hait, si noi care de mici am fost invatati ca „paraciosul roade osul”. Baliverne, in noua doctrina paraciosul este rasplatit cu o prima, promovat intr-o functie de conducere, bruxellezul-sef il mangaie pe crestet in timp ce-l conduce spre autocar pentru o binemeritata vacanta de 5 nopti all-inclusive, musai!, la bulgari. Delatiunea se recompenseaza, am zis!

Departamente speciale pentru turnatori

Spicuim (si scuipam in san!) din proiectul pregatit de C.E: turnatorul va primi gratuit asistenta juridica (platita din banii cui, cine va taia factura avocatului?), turnatorul va fi exonerat de raspundere pentru denuntul facut si, bineinteles, turnatorul nu va putea fi concediat, nici macar sanctionat in vreun fel de angajatorul sau. Firesc, doar am lamurit-o deja, il paste o promovare pe principiul „azi sifonar, maine inalt functionar”. Lasam prajitura la final: ca sa fie siguri ca denuntul va fi adus la rang de arta, comisarii europeni vor obliga toate companiile si administratiile publice sa infiinteze departamente speciale la care angajatii-turnatori pot deserta dubla cu delatiuni.

National

Acest articol a fost publicat în ROMANIA-EUROPA. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la UE ne indeamna: turnati, romani, turnati tot!

  1. maresalu''s avatar maresalu' spune:

    Mi se pare corect.O idee buna.Ai vazut o fapta reprobabila,ai curajul si adu-o la cunoasterea…Stai putin,chiar asa,la cunoasterea cui?Mi se pare corect daca vad pe cineva ca omoara un om,sa ma duc sa raportez,conform legilor in vigoare ,la politie.Dar stau si ma gandesc…daca ala de tocmai ce lua viata aluilalt era un om de rand care luase capul unui politician(corupt,de regula,nu prea am cunostinte de altfel de politicieni)ce fac?Crima,crima,dar…Lasa,mai bine trec peste asta…Sau poate stau in vreo noapte cand ma bantuie gandurile despre soarta lumii si observ vre-o racheta,care (deja fabulez) ar mai putea fi oprita,sa nu decime cine stie ce natiune.Dar apoi imi aduc aminte de un articol citit recent,tot aici,pe catelandrul dracos:”Cine stie,ghinion,noroc?”Si apoi ma destept:Pai daca am trai intr-o societate ,buna macar,(nu zic perfecta,e utopie,nu?) ar mai avea sens astfel de dileme?Dar deh,banul…ochiul dracului,cine stie ce-oi face pana la urma!Ce,ne=am gandit vreo-unul din noi cand ne-am nascut,ce vremuri vom trai?Constiinta este mai presus de saracie?Astept sa vad forma finala a legii,sa stiu pe ce drum apuc.Pana atunci,ciocul mic si joc de glezne prin preajma mea,cine stie cum ma apuca,sa latru ca Grivei la Luna…

  2. simona's avatar simona spune:

    Nene Maresalul ia-ma si pe mine la urlat la luna ,ca am impresia ca-s nebuna (iaca pozna ca fac rime) .Omule ai dreptate societatea noastra e tare debusolata ,nenea care s-a straduit sa scrie articolul e unul dintre ai lor (indiferent de parte) .Ma nebunilor ce dracu sa turnam noi oamenii de rand ,ce informatii avem noi ?Pe noi nu ne ia in serios nici ITM-ul ,care ar trebuii sa verifice dar si sa corecteze abuzurile si incalcarea flagranta in toata tara a codului muncii ,a normelor SSM si PSM.Nici nu apuci sa iesi de la ei ca si suna patronul sau directorul .ANAFUL iti cere sa aduci cel putin 4 martori (si telefoneaza si ei ),politia-i inexistenta ,iar daca ajungi la mila judecatorilor….Si eu sunt nebuna sa mai cred ca cineva va mai face dreptate in tara asta pt noi poporul ca pt ei politicienii vedem zi de zi ,astia se mai si premiaza ca au adus tara in halul in care ii cu pensii si suprapensii .

    • maresalu''s avatar maresalu' spune:

      Ce conteaza ce torni,pe cine torni,despre ce torni?Totul este sa dai informatiile cuiva.Nu-i bai ca nu sunt folositoare pe moment,ele se aduna la marea masa de cunostinte aflate in posesia cuiva despre orice.Cine detine informatia,detine puterea.Deci este greu de priceput?Cred ca nu…

Lasă un răspuns