Nota Redacției:
Preluăm mai jos, un articol cutremurător din eBihoreanu.ro, scris de un ziarist adevărat, Dan Simai, despre drama românilor din comunele și satele românești.
E vorba despre depopularea țării. Vorbim, fără a exagera cu ceva, despre Moartea României.
Lor nu le pasă. Nouă nu ne pasă.
„În Pomezeu, comună la 23 de kilometri de Beiuş” – își începe Dan Simai articolul – „tot a doua casă este goală. Proprietarii s-au mutat în lume sau în cimitir”…
Vă vine să plângeți? Când moare un om, moare o lume…Dar când moare un sat sau o comună? Dar când moare o Țară?
Unde-i mă, mincinosule, de Dragnea, Fondul Suveran al României, pe care l-ai promis, care să facă câteva mici fabrici în aceste Sate Românești, ca să nu dispărem ca nație în 80-100 de ani?
Unde-i, Fondul Suveran al României, care în doi ani să fi făcut deja câteva zeci de făbricuțe și ferme care să le dea ceva decent de lucru tinerilor chiar în comuna lor și chiar în satul lor?
Faceți, mă, nesimților, ce ați promis că veți face, și dați de lucru acestor oameni din comunele și din satele românești, prin Fondul Suveran al României
Fond propus de Fluierul.ro atunci când nimeni din România nu vorbea despre el, și susținut într-o Petiție semnată de peste 62.000 de români.
Unde-s Resursele Țării noastre bogate, pe care să le exploatăm noi ca țară și care să dea de muncă înzecit acestor oameni?
Ce mai căutați, în fruntea țării, după ce citiți acest articol cutremurător? Nu știați că e așa de 10-15-20 de ani?
Trebuie să vă înjurăm noi cu obidă, ca să aflați în ce stare se zbate țara noastră?
Cum puteți să mergeți dimineața la slujbă, când în țara noastră se-ntâmplă zi de zi, drama despre care puteți citi mai jos?
Cât despre președintele României, Iohannis, nici măcar nu mai are rost să vorbim.
Nici măcar nu mai are rost să-l înjurăm. Ăsta a stat de 1000 de ori mai mult în concedii în străinătate, prin Tenerife, pe la Miami și pe aiurea sau pe la noi pe la schi și prin plimbări cu bicicleta, decât să viziteze comunele și satele românești și să propună ceva pentru ele.
L-ați văzut vreodată în vizită prin vreun sat românesc? L-ați văzut vreodată prezent pe la vreo inundație sau pe la vreo alunecare de teren? N-are el treabă cu țara asta…
Foto eBihoraenu.ro: „NU MAI JOIESC!”. Aplecată din mijloc, nana Catiţă îşi planta joia trecută, la 78 de ani, „păsulă, porodici şi dovlecei” în grădina din spatele casei. „Tinerii s-au dus în lume, bătrânul mi-i beteag pe pat, nu mai joiesc (n.r. – răzbesc) cu lucru’. În Pomezeu nu găseşti săpaşi nici cu 100 lei pe zi. Cine-i în putere şi lucrează la fabrică n-are vreme nici de lucrul lui”, a spus femeia de 78 de ani, pentru eBihoreanu.ro.
România Profundă. Bihor. Un articol cutremurător în eBihoreanu.ro „Sărăcia s-a născut la sat! Bătrânii rămaşi în satele din Bihor nu mai au pe cine angaja să le sape grădinile, nici dacă oferă 100 lei pe zi (FOTO)”
În Pomezeu, comună la 23 de kilometri de Beiuş, tot a doua casă este goală. Proprietarii s-au mutat în lume sau în cimitir. Ziua, în amiaza mare, pe strada principală nu calcă ţipenie de om. „Au rămas în sat numai bătrânii. Trăiesc din bonurile de masă trimise de copiii plecaţi la muncă, de pe urma grădinii din spatele casei, crescând câteva găini şi poate o vacă. Muncesc cum pot, că nu-i cine să-i ajute”, spune primarul comunei, Ioan Şora. Cu mici excepţii, situaţia e aceeaşi în tot judeţul!
„Nu vine nimeni!”
Aflat la al patrulea mandat, primarul de Pomezeu, Ioan Şora (foto), a făcut tot ce a ştiut pentru comună. Sătenii au drumurile asfaltate, apă la robinete, un centru medical de permanenţă, sală de evenimente pentru nunţi şi botezuri, cămine culturale reabilitate. Şi totuşi, Pomezeu a pierdut de la 3.500 de locuitori, cât avea la începutul anilor 2000, la mai puţin de 3.000 în prezent. Şi pierde în continuare. „Am făcut bloc cu opt apartamente mari în spatele Primăriei. E gol, că nu vine nimeni, dimpotrivă. O doctoriţă, care avea aici casă cu etaj, cu tot ce îi trebuia, a plecat în Franţa, un inginer cu 4.500 lei salar a plecat în Italia, iar oamenii în putere s-au dus să lucreze în halele din Oradea, pentru 1.900 lei din care, de fapt, 200 lei sunt bonurile de masă”, zice primarul.
Fără viitor
Preşedinte al Asociaţiei Comunelor din Bihor, Şora spune că ţăranii îşi iau lumea în cap pentru că acasă nu au din ce trăi. „La Olcea nu se mai cultivă sorg pentru că astăzi măturile se fac din plastic, la Pomezeu nu mai pune nimeni sfeclă pentru că fabrica de zahăr s-a închis, floarea soarelui mai plantează doar marii fermierii dacă prind un contract cu o fabrică de ulei, iar vărarii de la Roşia au dispărut fiindcă astăzi toată lumea „dă” cu dispersit”, zice primarul.
Până şi afacerile cofinanţate din fonduri europene sunt sortite eşecului: „Nu ştiu cine gândeşte lucrurile astea! Dacă ai o pensiune tu, cu produse ţărăneşti în bătătură, trebuie să le dai clienţilor ouă, lapte, şuncă şi legume din Selgros cu ştampilă cu data fabricaţiei. Păi, nu vine nimeni la ţară să mânânce din hypermarket!”.
Gospodarul e sceptic şi în privinţa finanţărilor pentru tinerii fermieri. „Cei 40.000 euro cu care îi momesc nu-i ajută cu nimic. Fermierii trebuie să ţină trei oameni angajaţi timp de cinci ani, ceea ce înseamnă 73.400 euro numai salariile. Din ce? Mulţi vor da banii înapoi!”, cobeşte Şora.
Astfel, cine prinde un post la „stat” se descurcă, cine nu pleacă. „Am făcut o societate a Primăriei care se ocupă de salubritate, alimentare cu apă, canalizare şi cam toate lucrările edilitare. Am dat de lucru cam la 50 de oameni. Pe ăştia îi mai ţii, dar restul pleacă!”, zice primarul.
„Facem cât putem”
Săptămâna trecută, grădinile comunei erau pline de băbuţe ieşite să pună răsaduri. Bătrânii trăiesc din pensia de foşti CAP-işti, de vreo 500 de lei, şi, mai rar, din pensii de mineri, de 1.400 lei. Pensionarii se mai ajută cu grădinile şi animalele din ogradă. „Înainte am fost gospodari, dar acum facem cât putem. Noroc că ne mai ajută copiii, că nu ştiu din ce am trăi”, spune Catiţa Rada (foto).
Femeia are una dintre cele mai îngrijite grădini. Alte parcele din jur au şi acum necules porumbul de anul trecut. Prea slăbit să-l poată aduna, proprietarul n-are cui îl da nici gratis.
„Umbli cu banii în mână şi nu-ţi găseşti om la lucru nici cu 100 lei, mâncare, băutură şi ţigări”, zice primarul Şora, care crede că satul bihorean e condamnat. „La fel e peste tot. Cu excepţia comunelor de lângă Oradea, care atrag locuitori, tinerii pleacă de la sate, iar bătrânii se descurcă cum pot”.
Fără datornici şi asistaţi!
Sunt însă şi excepţii! În Cociuba Mare, la 30 de kilometri de Salonta, peste 73% din cei 2.946 de locuitori au sub 65 de ani. „Populaţia a scăzut cu vreo 60 de persoane în ultimii 7 ani pe fondul sporului natural negativ, dar de plecat n-a plecat mai nimeni”, zice primarul Mihai Sferle (foto).
Aici, surprizele se ţin lanţ. Într-o comună în care până în 2012 grosul populaţiei nu plătise impozit pe proprietate, anul acesta majoritatea sătenilor şi-au stins obligaţiile până la 31 martie, iar numărul asistaţilor social a scăzut de la peste 200 la doar 45 de persoane. „Satul îşi revine numai dacă iei măsuri nepopulare. În primul an am pus peste 200 de popriri pe venituri pentru taxele neplătite, am contorizat apa, că nu ştia nimeni cât se consumă, şi am pus asistaţii la muncă. La pădure, la şanţuri, până s-au lămurit că la patron câştigă mai bine şi mai uşor”, explică primarul.
Banii colectaţi i-a investit în asfaltarea străzilor, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea căminelor culturale, amenajarea unor terenuri de sport, iar pentru anul viitor e pregătită introducerea gazului.
„Dacă au fost restanţieri la plata impozitelor, m-am dus la ei şi le-am spus frumos: «Comuna nu a oprit nici apa, nici asfaltarea în faţa casei dumitale, de ce nu o ajuţi să crească?» A doua zi au plătit”, spune gospodarul. Pentru 2018 comuna are venituri proprii de 1,8 milioane lei, de opt ori mai mari decât în 2012, la egalitate cu comune de patru ori mai mari.
Primar şi gunoier
Astăzi, Cociuba Mare are propriul serviciu de alimentare cu apă, lucrări edilitare, salubrizare stradală şi menajeră. „Am făcut un curs de şef de coloană, am cumpărat o maşină de gunoi şi m-am dus cu ea prin sat să conving oamenii să plătească pentru gunoi. Astăzi colectăm selectiv plasticul şi cartonul, marţea şi miecurea, iar restul deşeurilor joia şi vinerea”, spune primarul.
Localnicii n-au mai căutat să plece când au văzut că Primăria curăţă păşunile şi trage apă pentru vite în câmp, contra unei taxe de 80 euro pe an (pe care o plătesc din subvenţia de 170 euro primită de la APIA), că le vinde lemne de foc cu 200 lei pe metrul cub din pădurea comunităţii, că înfiinţează singurul centru medical non-stop pe o rază de zeci de kilometri, că dotează şcoala cu table inteligente şi reabilitează toate grădiniţele. Şi-au căutat de lucru lângă casă!
„Nu putem pleca toţi”
Acum majoritea cociubanilor fac naveta cu microbuzele fabricilor la platformele industriale din Salonta, Oradea şi Arad. „Până acum şapte ani majoritatea sătenilor trăiau din porumb, săpau pe el toată ziua şi se plângeau că nu câştigă. Astăzi, în fiecare dimineaţă numai dintr-un sat pleacă şapte microbuze cu muncitori”, spune părintele Florin Bondre.
Decât să îşi ia lumea în cap, tinerii preferă naveta. „Puteam pleca în străinătate, dar am ales să rămân. Am bunicii aici şi-s bătrâni”, spune Cătălin Iagăr (23 ani), angajat în construcţii. La fel zice şi Abel Lingurar (foto), un rom de 18 ani care lucrează la o firmă de drumuri. „Nu putem pleca toţi. Tata e meşter. Pleacă şi vine din Franţa. Eu am rămas cu mama”, spune tânărul.
La fel ca el, şi alţii speră că pe viitor vor putea lucra la firme înregistrate chiar în Cociuba Mare. Primăria a concesionat terenuri unor întreprinzători locali care încearcă să atragă fonduri UE pentru amenajarea unor ferme de vite, porci şi pui. Cap la cap, acestea ar crea încă 50 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că tot atâtea familii vor rămâne împreună. Pentru că, până la urmă, poate că totuşi veşnicia s-a născut la sat…
SATE FĂRĂ SĂTENI
Fuga de (la) ţară!
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la 1 ianuarie 2017 Bihorul avea 617.582 locuitori, din care 317.718 în oraşe, iar 300.864 în mediul rural. Lipsită de oportunităţi, populaţia tânără de la sate îşi caută de lucru la oraş sau în străinătate. Satul Tărcăiţa (comuna Tărcaia) are „afară” 150 din cei 455 locuitori cu drept de vot. Depopularea a făcut prima victimă în urmă cu trei ani, când satul Pădureni din comuna Viişoara a murit odată cu ultimul său locuitor.
Ceva mai timid, curentul invers a apărut în ultimii patru ani, când tinerii fermieri au fost încurajaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală să se stabilească la ţară. Până anul trecut, cu ajutorul unor finanţări de 33,5 milioane euro s-au stabilit în satele din Bihor 826 fermieri. Deocamdată prea puţini (foarte, foarte puțini) ca să fie „motoare” de dezvoltare…
