Arhiva zilnică: 09/06/2018

Cărțile lui Dan Tănasă, prezent la o conferință în așa numitul “Ținut Secuiesc”, au fost furate! Ce rol a avut UDMR-UL în această mârlănie?

Preşedintele Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa, Dan Tănasă a precizat că, împreună cu europarlamentarul Cătălin Ivan a adus mai multe exemplare din cartea scrisă de el (Uitați în inima României) având ca temă discriminarea românilor din judeţele Covasna şi Harghita, … Continuă să citești

În categoria UNGURI(tupeu) | Un comentariu

Robotul hibrid care utilizează țesut muscular VIU pentru a-și mișca brațul

Oamenii de știință de la Institutul de Științe Industriale din cadrul Universității din Tokyo au dezvoltat o nouă metodă prin care pot integra țesutul muscular viu al șoarecilor de laborator în robotica. Mâna de biohibrid descrisă în revista Science Robotics … Continuă să citești

În categoria STIINTA-TEHNOLOGIE | Lasă un comentariu

Cum şi în ce condiţii gândurile noastre devin realitate?

Se ştie că energia psihică (gândul) influenţează materia. Se spune chiar că dacă îţi stabileşti clar un obiectiv, el începe să se materializeze datorită Legii Rezonanței (ce se aseamană se atrage). Destul de simplu, nu? Totuşi, nu de puţine ori … Continuă să citești

În categoria VIATA LIBERA | Un comentariu

Când va ieşi România din criză? Fără menajamente despre români…

Noi nu suntem în criză de azi, de ieri. La noi criza a ajuns un mod de viaţă. Ne-am obişnuit cu criza ca măgarul cu samarul şi, dacă nu o avem, o producem, ne lipseşte şi ne simţim descompletaţi şi … Continuă să citești

În categoria ROMANIA | Un comentariu

Datarea cu carbon-14 nu este tocmai precisă, cel puțin asta susțin unii oameni de știință. De ce depinde ea?

Unul dintre cele mai importante instrumente folosite pentru datare în arheologie poate oferi, uneori, date înșelătoare. Majoritatea metodelor de datare a artefactelor folosesc tehnici bazate pe proprietăţile anumitor substanţe chimice radioactive, iar cea mai cunoscută metodă este datarea pe bază … Continuă să citești

În categoria STIINTA-TEHNOLOGIE | Un comentariu

RĂZBOIUL MOSCHEILOR. Austria închide șapte moschei și expulzează zeci de imami. Turcia face spume…

Aktual24.ro: Turcia a denuntat vineri ofensiva impotriva ‘islamului politic’ anuntata de Austria si vizand zeci de imami si moschei finantate de catre Ankara, calificand-o drept o masura ‘islamofoba’ si ‘rasista’, informeaza AFP. “Inchiderea de catre Austria a sapte moschei si expulzarea … Continuă să citești

În categoria EUROPA(imigranti) | Un comentariu

Cele mai sărace țări din lume, după PIB-ul pe cap de locuitor. Unele sunt pline de resurse și zăcăminte, însă populația trăiește într-o sărăcie lucie

Pentru a înțelege diferențele dintre țările sărace și cele bogate, să începem cu cele bogate și să precizăm care este venitul pe cap de locuitor în acestea. Iată: Sua – 57.000 de dolari/cap de locuitor/an; Germania – 42.000 de dolari … Continuă să citești

În categoria ANALIZA | Un comentariu

Bilderberg 2018 – elitele mondiale și programul de ”gestionare a plebei”

În timp ce liderii lumii occidentale se întâlnesc la mult mediatizatul summit G7 din Canada, la Torino are loc un eveniment care pentru presa de main stream pare să nu existe, desi o influențează în fiecare an – reuniunea anuală … Continuă să citești

În categoria GLOBALIZARE | 2 comentarii