Anunț tranșant al premierului Cehiei: Nu va primi nici măcar orfani refugiați. „De ce să-i primim? Avem și noi orfani aici!”

Anunț tranșant al premierului Cehiei: Nu va primi nici măcar orfani refugiați. „De ce să-i primim? Avem și noi orfani aici!”

Premierul ceh Andrej Babis a mers un pas mai departe în ceea ce privește atitudinea sa intransigentă față de găzduirea de către țara sa de refugiați, declarând într-un interviu pentru cotidianul Pravo că nu vor fi făcute excepții nici măcar pentru cazurile umanitare, cum ar fi orfanii de război din Siria, transmite sâmbătă dpa.
„De ce să-i primim noi? Avem și noi orfani aici în țară pe care trebuie să-i pregătim pentru viață”, a spus Babis. Republica Cehă își demonstrează solidaritatea prin intermediul ajutoarelor financiare și medicale livrate direct Siriei și altor zone de criză, a explicat premierul Babis.
„Poziția Cehiei este clară. Nu vom primi nici măcar un singur refugiat”, a insistat politicianul ceh.
Babis a cerut tuturor țărilor din Uniunea Europeană „să transmită un semnal clar” împotriva imigrației ilegale, trimițând înapoi migranții care ajung la țărmurile europene la bordul unor ambarcațiuni.
El a atacat și decizia UE de a lansa un proces de sancționare a Ungariei și Poloniei. „Nu-mi place ideea că executivul european acționează împotriva Poloniei sau a Ungariei. Cine știe dacă nu cumva Republica Cehă s-ar putea confrunta cu o amenințare asemănătoare într-o zi, din cauza știrilor false?”, a spus el.
Acest articol a fost publicat în EUROPA DE EST, EUROPA(imigranti). Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Anunț tranșant al premierului Cehiei: Nu va primi nici măcar orfani refugiați. „De ce să-i primim? Avem și noi orfani aici!”

  1. Catalin Didica's avatar Catalin Didica spune:

    Fara musulmani ca vom incepe sa ucidem daca ei vor veni. Femeile romance vor avea nu numai frica de viol dar si frica de a nu fi ucise pentru ca asta fac aceste gunoaie de musulmani.

Lasă un răspuns