După Polonia, și Bulgaria apără Ungaria de sancțiunile UE: Intenționăm să ne opunem deciziei PE

După Polonia, și Bulgaria apără Ungaria de sancțiunile UE: Intenționăm să ne opunem deciziei PE

Budapesta mai câștigă un aliat în războiul cu legislativul UE. Guvernul bulgar intenționează să se opună eventualelor sancțiuni europene împotriva Ungariei, vizată de lansarea unei proceduri europene excepționale pentru „riscul” de încălcare a principiilor statului de drept, a anunțat miercuri vicepremierul bulgar Krasimir Karakachanov, citat de AFP.
Astfel de sancțiuni, asupra cărora statele membre nu ar urma să se pronunțe decât la capătul unui proces îndelungat, „ar constitui o încălcare a suveranității unei țări a Uniunii Europene”, a apreciat responsabilul bulgar, provenit dintr-o formațiune naționalistă, aliată dreptei bulgare.
Karakachanov a menționat că întregul guvern al premierului conservator Boiko Borisov susține această propunere de veto.
Ea ar urma să fie ratificată fără dificultate în parlamentul de la Sofia, unde nu doar majoritatea guvernamentală, ci și opoziția socialistă este favorabilă politicii premierului ungar Viktor Orban.
După votul Parlamentului European, care săptămâna trecută a aprobat declanșarea procedurii de sancționare a Ungariei prin activarea articolului 7 din Tratatul UE, Polonia a anunțat că se va opune eventualelor sancțiuni finale
Acest articol a fost publicat în EUROPA ( U.E). Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la După Polonia, și Bulgaria apără Ungaria de sancțiunile UE: Intenționăm să ne opunem deciziei PE

  1. nisof's avatar nisof spune:

    Toti trebue sã se uneascã impotrivã cocinei de daprãvati si homosexuali zisã „uniune europeanã”!

Lasă un răspuns