
Combinatul siderurgic de la Galați a fost vândut, noul proprietar fiind tot un indian, Sanjeev Gupta, considerat unul dintre cei mai ambițioși industriași din lume.
Lakshmi Mittal nu mai este patronul combinatului de la Galați (fostul Sidex).
ArcelorMittal a vândut unitatea siderurgică de la Galaţi, la pachet cu ArcelorMittal Ostrava (Cehia), ArcelorMittal Skopje (Macedonia) şi ArcelorMittal Piombino (Italia), potrivit unui comunicat al grupului siderugic, citat de Economica.net.
Cumpărătorul este firma metalurgică Liberty House Group, fondată în 1992 de Sanjeev Gupta, în Regatul Unit al Marii Britanii. Compania are sediul central la Londra și filiale în Hong Kong, Singapore şi Dubai.
Sanjeev Gupta a fost indicat, în primăvară, de Forbes drept posibil cel mai ambițios industriaș din lume, după ce a cheltuit aproximativ 770 de milioane de dolari pentru achiziții din Marea Britanie între 2013 și 2017. Compania comercializează metalele feroase și neferoase şi activează şi pe piaţa de reciclare a metalelor, producția de oțel și aluminiu.
Când magnatul indian Lakshmi Mittal, fostul proprietar, a anunțat că intenționează să cumpere oțelăria Ilva din Italia, Comisia Europeană i-a cerut să renunțe la combinatul siderurgic de la Galați, precum și la unitățile de la Skopje (Macedonia), Ostrava (Republica Cehă), Dudelange (Luxemburg), Flemalle și Liege (Belgia). Impunerea avea ca scop evitarea poziției de monopol pe piață.
ArcelorMittal a oferit 1,8 miliarde de euro pentru Ilva şi a acceptat să rezolve problemele cu care se confruntă oţelăria, investind masiv în modernizare şi tehnologii ecologice.
Combinatul de la Galați are o istorie îndelungată.
Pe vremea comunismului, unitatea exporta produse din oțel pe toate meridianele Globului, iar în 1989 număra deja 50.000 de angajați.
După 1990, combinatul siderurgic de la Galați a devenit societatea comercială Sidex, deținută de stat.
În 2001 combinatul siderurgic a fost cumpărat de compania LNM Holdings NV, pentru 70 milioane de dolari (prețul pachetului de acțiuni), angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari.
Din 2004 a devenit parte a Mittal Steel, companie formată prin fuziunea companiilor LNM Holdings NV și Ispat Internațional, iar în 2006, după fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, numele combinatului a fost schimbat în ArcelorMittal Galați.

Un caz „scoal” de suveica indiana… vine un indian Mital si iti comanda ceva marfa la pretul tau!!! Apoi iti plateste 5-10-15% a doua zi ca sa te apuci de treaba … apoi … DISPARE … tu faci marfa , o scrii in indiana … o faci de doi lei … si stai cu ea in depozit … la trei luni … apare din senin … un alt indian Gupta …. mare om , mare caracter … care te intreaba daca nu ai ceva marfa pe stoc …. asa la plezneala … tu te bucuri ca poate scapi de marfa facuta pentru Mital … si repede ii spui DA … am … unul nu a mai luat-o … poate o iei tu …. si Gupta iti spune ca nu are decat 5-10% din bani … si tu … ca sa iti recuperezi cheltuielile de productie o dai in final la 10-15% din pret!!! – si Gupta isi ia marfa dupa ce deja a cumparat deja firma de la Mital in India si ti-o trage ca un maharajan!!! Asta am trait NOI!!! Mital ne-a tras in jos pretul, a facut profit cu carul si i-a vandul afacerea lui Gupta … ca sa ne-o mai traga si el putin … in timp ce NOI am pierdut CEA MAI MARE INVESTITIE ROMANEASCA DINAINTE DE ’89!!! Cine a „muscat-o” … si cine ne-a tras teapa? Mital? NU . Gupta? NU! Guvernantii nostrii tradatori!! EI – Elita Infractionala din aceasta tara ne-au tras-o de 30 de ani incoace!!