![]()
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat reacțiile unor companii străine care au amenințat statul român, după ce s-a anunțat OUG privind ”Taxa pe lăcomie”. Dragnea a amintit ca OMV Petrom este una dintre companiile care au amenințat statul român și a sfătuit compania să înceteze să mai amenințe statul român.
„Noi avem în vedere să nu se prăbușească economia românească. Cei care tocmai anunțau creșteri foarte mari la prețuri, statul român nu poate sta indiferent. Statul român nu poate să stea și să se uite cum România dă înapoi din punct de vedere economic (…) Să se facă toate controalele, pentru că sunt instituții care încep controale și le termină după 2-3 ani. Mor toți pacienții până atunci, despre asta este vorba. Mi se pare normal ca deciziile Guvernului să fie în sprijinul românilor și cât timp vor lua astfel de decizii vor avea tot sprijinul meu. Un exemplu de companie este OMV Petrom, care a amenințat statul român, au spus, voalat că vor opri fluxul. Eu recomand tuturor companiilor să nu mai amenințe statul român, a spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că au apărut presiuni din partea unor companii mari după ce a apărut proiectul de Ordonanță de Urgență care vizează plafonarea prețurilor la gaze și energie. „Am văzut, am auzit, am citit tot felul de reacții din partea unora sau altora, inclusiv din partea unor companii, mari companii. Eu îi sfătuiesc, îi avertizez să înceteze să mai amenințe statul român sau să încerce să șantajeze statul român. Am făcut câteva afirmații destul de serioase duminică în cadrul Consiliului Național și nu le-am făcut să ne aflăm în treabă. Statul român nu este un sat fără câini și nici nu este un stat la cheremul vreunei companii indiferent dacă este românească sau străină. Este o ordonanță care are în vedere o situație mai bună din punct de vedere al aprovizionării cu energie atât pentru economia românescă cât și pentru consumul casnic. (…) OMV Petrom, voalat, amenința statul român că o să diminueze producția de gaze. Toți cei care vor pierde bani critică, dar românii și statul român care vor câștiga bani susțin această ordonanță”, a declarat Liviu Dragnea

Daca GUNOIUL asta are respect de sine ar trebui sa nationalizeze titeiul si alte resurse date gratis austriecilor apoi sa taxeze bancile si multinationalele lor in mod normal cum sunt taxati si in vest.
Liviu Dragnea bate câmpii, acest partid așa zis social democrat PSD este cel care a vândut tot din România!
Pe vremea lui Adrian Nastase ca Prim ministru între 2000 și 2004 a vândut austriecilor pe nimic toată industria de petrol și gaze , fabrici din industria de mașini grele,oțel (Galați pe 1.000.000 dolari SUA!!!!!!! )
OMV SA FIE DATA AFARA DIN ROMÂNIA ȘI RENATUONALIZATA SA NU NE MAI AMENINȚE ACEȘTI INDIVIZI CA NU SUPORT CA ROMAN ACEST LUCRU.ESTE VALABIL ȘI PENTRU FONDUL FORESTIER FURAT CA-N CODRU DE FIRMA AUSTRIACA DIN SEBEȘ SCHWEIGHOFER HOLZINDUSTRIE!