Nu înțeleg motivul pentru care analiști politici de prestigiu și iluștri conducători ai partidelor din opoziție afirmă – spre rușinea noastră, a tuturor -, că România nu a avut și nu are un proiect de țară. Nu este nevoie de prea multă sforțare pentru a ne aminti că sunt ani buni de când trecem voinicește, împreună, de la un proiect de țară la altul. Cu ce ne-am ales după ce le-am dus la bun sfârșit? Este o adevărată poveste cu specific românesc!
A fost proiectul de țară N.A.T.O. L-am finalizat glorios și drept urmare ne numărăm printre multele și fericitele națiuni posesoare de baze militare americane. Cum o „bucurie” nu vine niciodată singură, suntem extrem de mulțumiți că, rămași cu armată atât cât să mai putem da ceva culoare ceremoniilor oficiale (cu condiția să nu fie prea fastuoase), nu mai cheltuim aproape nimic pentru apărare. Prin urmare, așa cum s-a dorit de la început, iubiții noștri politicieni pot orienta acei bani spre „reala bunăstare” a poporului. A zis cineva ceva de acei 2% din produsul intern brut alocați prin lege Ministerului Apărării? Spuneți-i să tacă! Doar nu ne-am prostit atât încât să credem că cei 2% din P.I.B. sunt destinați înzestrării Armatei Române și nu susținerii industriei de armament americane. Tot așa cum n-am bolânzit să luăm de bună gluma că acel „toți pentru unul și unul pentru toți” din art. 5 al Tratatului N.A.T.O. s-ar aplica vreodată ad literam în cazul României. A urmat, imediat după, proiectul de țară Uniunea Europeană. L-am încheiat cu succes și pe acesta.
Apoi, ne-am angajat cu toate forțele de care suntem capabili (numai pe vremea eroică a luptei de clasă împotriva burghezo-moșierimii ne-am mai mobilizat astfel) în proiectul de țară numit în mod proletar „Lupta împotriva corupției”. Și de această dată, am învins! Ca urmare, o mulțime de nevinovați au umplut până la refuz pușcăriile, timp în care adevărata corupție a înflorit ca mușcata din fereastră, udată fiind la rădăcină de principala câștigătoare a acestei bătălii, Laura Codruța Koveși! Câștigul remarcabil este că avem acum, așa cum puțini în lume au, un simbol feminin al anticorupției și, în același timp, un simbolul de necontestat al Justiției române. O adevărată statuie a dreptății, în carne și oase, poleită cu un strat gros de faimă internațională adusă aici în valize diplomatice și decorată cu nenumărate medalii acordate de „prietenii” externi ai României după ce fuseseră lustrite în sediile unor anumite servicii secrete, ne îmbunătățește de acum C.V.-ul de țară. Prin urmare, mare atenție! Pătarea strălucirii Codruței, chiar și din greșeală, este aproape mortală. Este ca și cum, pe vremea dictaturii proletariatului, ai fi dat „în fabrici și uzine”.
Suntem un popor răscolitor. Deci nu este de mirare că, în continuare, căutăm neobosiți noi proiecte de țară. Mai nou, am și găsit un altul, de data aceasta călăuziți fiind de înalte motivații hrănite de sus, direct de la guvern și de la parlament: „Lupta împotriva justiției!” Nu pot să nu remarc că, iar, se dovedește că nu au dreptate cei care neagă existența unui real proiect de țară. Acei mincinoși care susțin că ne-am mișca prin lumea asta ca berbecul capiu, luând în coarne tot ce ne iese în cale – de la generoasa U.E. la „bonomul” bunicuț Soros – ar trebui, rușinați, să-și plece ochii. Guvernul emanat democratic din noi ca aburul din friptură luptă astăzi, din greu, cu justiția! Pentru aceia care nu sunt pe deplin convinși, să ne aducem aminte că, încă din 2008, prestigioasa agenție germană de presă „Deutsche Welle” susținea că: „In Parlamentul României există o coaliţie împotriva justiţiei”. Apoi, venit personal aici, la locul faptei, ne-a spus-o și vestitul domn Frans Timmermans: „[…] atacurile publice din ultima vreme la adresa justiţiei creează o imagine negativă României. De parcă nu ar fi îndeajuns, profund îngrijorat, până și primarul proeuropean al Chișinăului, Andrei Năstase, ne atrage atenția: „Lupta cu Justiția va face foarte, foarte mult rău nu doar românilor, României, dar și întregii regiuni, Europei. Iată de ce aș îndemna întreaga clasă politică să se pătrundă de gravitatea acestor demersuri ale guvernării de la București, să înceteze să se mai lupte, să mai bată în Justiţie”.
E adevărat că, aflat și el în starea nostră naturală de confuzie, guvernul nu prea știe în amănunt cum, de pe înaltele metereze ale democrației, să înfrunte acest dușman perfid – Justiția. Mai dă câte o Ordonanță de Urgență, pe care o anulează apoi după ce a modificat-o de vreo trei ori. Îl mai pune pe ministrul de resort să îi încarce armele necesare luptei, dar domnia sa, moldovan molcom, o cam întoarce din vorbe. Se mai contrează cu C.S.M.-ul sau se ciondănește mahalagește cu suava doamnă Cristina – președinta Înaltei Curți… Ce mai, e greu! Dar, ca popor, suntem și de data aceasta norocoși! Aflați aici, în „Grădina Maicii Domnului”, șansa nu ne-a părăsit. Ori de câte ori ne lovește orbirea emanată de acest guvern foarte roșu, intervine în mod profetic și ne deschide ochii vașnicul apărător al fericirii noastre, drept ca plopul, președintele României. Precum o adevărată Ioana d’Arc masculină împodobită cochet peste armură cu o cravată azurie, el luptă de partea Justiției. O Justiție inspirat personificată direct în statura la fel de impozantă a aceleași doamne Kovesi despre care am mai făcut vorbire. Doamnă secondată în această fază a conflagrației și de freza aurie a țintuitului de scaun domn procuror general.
