dacă nu se finalizează adopția, se autodenunță penal că le-au cerut și că le-au dat 5000 de euro mită
![]()
Apar noi informații în cazul Sorinei, fetița smulsă cu forța din casa în care a crescut de către autorități. Ziaristul gorjean Narcis Daju, unul dintre cei care a documentat cazul, afirmă că a primit informații conform cărora familia din SUA care o vrea pe fetiță amenință DGASPC Mehedinți cu represalii.
„Primesc informații conform cărora ăia care se pretind părinți și care au smuls-o azi pe Sorina din familia care a crescut-o au amenințat conducerea DGASPC Mehedinți că, dacă nu se finalizează adopția, se autodenunță penal că le-au cerut și că le-au dat 5000 de euro mită.
Reamintesc că, în timpul vizitelor făcute acasă la Sorina, asa-zișii părinți au spus răspicat că nu pleacă în SUA fără fetiță, întrucât i-a costat 30.000 de dolari”, a scris jurnalistul.
Premierul Viorica Dăncilă a reacționat la acest caz și a spus că a cerut o anchetă de la două ministere. Dăncilă le cere politicienilor să nu transforme în miză politică această dramă.
