„Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, începea de la zece ani, pentru a se sfârşi cu viaţa” (A Darmesteter, I. cit, p. 393.)
Marele rabin Menachem zice că însuşi Dumnezeu consultă pe hahamii de pe Pământ, dacă se întâmplă, în cer, vreo neînţelegere asupra legilor. (Ad Pent, p.28, f. 129, c. 3 – Vezi Rohling, I. Cit. p. 34. ) (hahami= rabini).
I. – Patima de proprietate
Talmudul hărăzeşte numai jidovilor întreg pământul, cu toate bunurile din lume.
„Dumnezeu a măsurat pământul şi a dat ovreilor pe goimi (adică pe cei ce nu sunt ovrei) cu toate avuturile lor”.
„Dumnezeu a dat iudeilor putere asupra averii şi a vieţii tuturor popoarelor..Israel este ca stăpâna casei, căreia bărbatul îi aduce bani. Într-adevăr, fără să îndure greutatea muncii, el trebuie să primească bani de la toate popoarele din lume”.
„Când va veni Mesia, ovreii se vor îmbogăţi enorm, pentru că toate tezaurele popoarelor vor trece în mâinile lor”.
În consecinţă, Talmudul dă jidovilor dreptul de a fura pe goimi. „Este permis să despoi pe un goi”.
După MAIMONIDE, preceptul biblic „să nu furi” înseamnă „să nu furi pe nici un om, adică pe nici un ovrei” – goimii nefiind oameni. De altfel, când un jidan fură pe un goi, e vorba de un iudeu care a pierdut ceva. Dacă lucrul este al unui Akum, ovreiul care l-a găsit nu este obligat să i-l mai dea; ba, ce e mai mult, este un păcat mare să restitui ceva unui Akum.
[Notă explicativă: Iudeii susţin că numele de Akum, de Nohri, – sinonime cu cuvântul Goi, – nu desemnează pe creştini, ci numai pe adoratorii de stele. La aceasta se poate răspunde că aceste nume se găsesc în Şulhan-Aruk, şi că în timpul când această carte a fost scrisă (1567), ovreii nu mai trăiau printre păgânii ce se închinau la stele, ci printre creştini. De altfel, în mai multe locuri, se vorbeşte limpede de Crucea creştinilor. Mahomedanii sunt numiţi Işmhelim (Drach). ]
Se face o excepţie când se restituie obiectul pierdut, pentru ca neovreii să zică: “Ovreii sunt oameni de treabă”.
Dar, pentru că e vorba să îţi reiei avutul, toate mijloacele sunt bune; – astfel, Talmudul, în afară de furt şi de tăinuirea lucrurilor găsite, mai recomandă jidanilor cămătăria, frauda şi chiar jurământul fals.
1. – Cămătăria
„Este oprit să împrumuţi pe goimi, fără camătă”.
„Dumnezeu a poruncit să practici cămătăria faţă de un goi şi să nu-i împrumuţi bani, decât numai dacă consimte să plătească dobândă; – astfel ca, în loc să-l ajuţi, să-i faci pagubă, chiar când îţi este trebuincios…. însă, faţă de un Israelit, asemenea procedare nu este permisă”.
„Este permis să împrumuţi, cu camătă, pe un Akum pentru că este o faptă plăcută lui Dumnezeu să iei dobândă nedreaptă de la un Akum”.
2. – Frauda
„Este permis să înşelaţi pe un goi şi să luaţi camătă de la dânsul; dar dacă vindeţi ceva aproapelui vostru (jidovului) sau dacă cumpăraţi ceva de la ei (de la jidovi) vă este oprit să-i înşelaţi”.
După Talmud, ovreiul poate să înşele pe un goi, pentru că, dacă este scris „să nu faci pagubă aproapelui tău”, – nu este scris „să nu faci pagubă unui goi”.
„Este sever oprit iudeului să înşele pe aproapele său (adică pe un alt iudeu)… Cel ce a înşelat trebuie să dea îndărăt.” Dar această prescripţie nu priveşte decât afacerile dintre jidovi.
“Într-adevăr, este permis unui ovrei să înşele pe un Akum şi, în acest caz, îi este oprit să-i restituie ce a furat pentru că este spus în Sfânta Scriptură: Nu înşela pe fratele tău, – iar neovreii nu sunt fraţii noştri, ci sunt mai rău decât câinii”.
„Când un evreu ţine în gheare pe un Akum, alţi evrei pot şi ei să împrumute cu bani pe acest Akum şi să-l înşele, până ca ne-evreul să-şi piardă toată averea. Într-adevăr banii unui Akum sunt bani fără posesor şi oricine se poate face stăpân pe ei.”
„Dacă un jidov are vreo afacere de bani cu un Akum şi vine un alt jidov de înşală şi el pe acelaşi Akun fie prin măsuri false, fie prin socoteli frauduroase, – atunci cei doi jidovi trebuie să-şi împartă profitul ce le-a dat Dumnezeu”.
„Dacă vreun ovrei are, în ţara sa, un proces cu un goi, veţi face astfel ca ovreiul să câştige, – şi veţi zice ne-ovreiului: Aşa vrea legea noastră.”
“Dacă ovreiul se găseşte într-o ţară străină şi dacă legile îi vor fi favorabile, veţi judeca, bineînţeles, în folosul fratelui vostru şi veţi zice goiului: Aşa vrea legea voastră.”
“Dar, dacă ovreii nu sunt stăpâni pe ţară şi dacă legile sunt priincioase goiului, trebuie să recurgi la intrigi (la coruperea judecătorilor) pentru ca ovreiul să poată câştiga procesul”.
3. – Jurământul fals
Talmudul sfătuieşte pe jidani să jure, când sunt forţaţi, – dar cu o restricţie mintală, care anulează acest jurământ. „Rabi Akiba a jurat, dar s-a gândit, în sufletul său, că acest jurământ nu era valabil”
“Dacă un rege cere unui ovrei să mărturisească, – cu jurământ, – că un alt ovrei a dezonorat o goia, – crimă, ce merită pedeapsa cu moartea, acest jurământ, fiind silit, trebuie să fie nimicit în gând”.
Totuşi e indispensabil ca jurământul să fie anulat fără ca goiul să bage de seamă, – căci altfel religia talmudică ar fi desconsiderată. De altfel, jidovii, pot fi uşor dezlegaţi, chiar de jurămintele cele mai sfinte.
„De câte ori luaţi trei oameni şi îi constituiţi în Tribunal asupra lui Israel, ei au aceeaşi autoritate ca tribunalul lui Moise”.
Aşadar, – adaugă DRACH, rabin convertit – „trei ovrei oarecare, – pe care un alt ovrei îi ridică la rangul de judecători – au deplină putere în ochii Sinagogei, ca să-l dezlege de jurăminte şi să-i anuleze făgăduielile şi angajamentele, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor… Acest tribunal declară, fără altă formă de proces, orice promisiune şi orice jurământ, ca nule, de nul efect şi neavenite”.
Dar, ce e mai mult, la sărbătoarea Reconcilierii (Iom Kipur), jidanii de azi recită, în mod solemn, la Sinagogă, rugăciunea Kol Nidre, al cărei conţinut, iată-l:
„Toate promisiunile… şi toate jurămintele ce le vom face, şi le vom jura şi ne vom lega şi vom împovăra cu ele sufletul nostru, – din această zi a împăcării şi până la cea următoare, care va veni spre binele nostru, – le regretăm pe toate, ele să fie dezlegate, iertate, desfiinţate, anulate, nimicite, fără putere şi fără valoare. Făgăduinţele noastre să nu fie făgăduinţe şi jurămintele noastre sa nu fie jurăminte”.
Texte extrase din cartea lui Nicolae Păulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria(pag. 38-41).
„Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, începea de la zece ani, pentru a se sfârşi cu viaţa” (A Darmesteter, I. cit, p. 393.)
–––––––––––––––––––
II – Patima de dominaţie
În Familie
În familie,Talmudul dă ovreiului o putere absolută asupra ovreicei.
„Omul poate să uzeze de femeia sa, aşa cum îi place, – ca de o bucată de carne ce o cumpără de la măcelar” (*104).
El poate… să o trateze ca în Sodoma(*105); şi dacă ea se plânge, hahamii îi răspund: „nu putem să-ţi venim în ajutor, căci legea te-a dat pradă bărbatului tău”(*106).
Talmudul merge până la a tolera poligamia.
„Regele nu se poate însura cu mai mult de optsprezece femei. R. Iuda zice că el poate lua mai multe, – numai să nu ia femei capabile de a-l corupe”(*107).
Adulterul, cu o femeie ce nu e jidoafcă, nu este socotit şi nu poate fi pedepsit(*108) căci, la goi(*109), nu există măritiş.
„Căsătoriile ne-ovreilor nu aduc după ele nici o obligaţie. Viaţa lor e legată ca aceea a cailor.
De asemenea, copiii n-au nici o legătură de familie cu părinţii lor, -şi când părinţii şi copiii trec la judaism, fiul poate să se însoare cu mama sa”(*110).
Dar, ce e mai mult, – după hahami „e permis jidanului să abuzeze şi să dezonoreze o femeie necredincioasă”(*111).
Pe lângă aceasta, contrar moralei creştine, legislaţia talmudică recunoaşte şi sprijină cu putere instituţia robiei.
„Talmudul, ca şi dreptul roman, despoaie pe rob de orice personalitate şi îl asimilează cu o simplă proprietate… Constituţia mozaică recunoaşte două feluri de sclavi, care n-au nici aceleaşi drepturi, nici aceeaşi poziţie: robul iudeu şi robul străin. Această deosebire, este formală în Biblie; dar ea reiese, cu mai multă precizie, în Talmud”(*112).
În Nație
Talmudul dă ovreilor un drept de dominaţie absolutăasupra a tot ce nu este ovrei, – adică asupra omenirii întregi.
El proclamă că singuri jidovii sunt oameni, pe când goimii nu sunt decât animale.
„Urmaşi ai lui Abraham, Domnul v-a zis: … voi sunteţi oameni, – pe când celelalte popoare ale lumii, nu sunt formate de oameni,… ci de bestii.(*113)
„Ovreii sunt oameni,… pe când goimii sunt porci”(*114).
„Ne-ovreii sunt câini şi măgari”(*115).
Goimii, fiind nişte bestii, – date de Dumnezeu însuşi, jidanilor, – aceştia au, asupra lor, dreptul de viaţă şi de moarte pe care omul o are asupra animalelor şi mai ales acela de a le exploata, ca pe nişte vite de muncă, cât poate şi în singur profitul său.
„Precum oamenii domnesc asupra animalelor, aşa şi ovreii trebuie să domnească asupra celorlalte naţii ale pământului”.(*116)
După Talmud, „Mesia va da imperiul lumii ovreilor, cărora vor servi şi se vor supune toate popoarele”(*117).
Hahami celebri, ca MAIMONIDE,ARARRANEL,etc., cred în viitoarea dominaţie universală a jidovilor”(*118).
„Peste tot pe unde se stabilesc ovreii, trebuie ca ei să devină stăpâni, – şi până ce nu obţin dominaţia absolută, trebuie să se considere ca exilaţi şi ca prizonieri. Chiar când ajung să guverneze oraşele, – dacă nu le stăpânesc pe toate, -ei nu vor înceta să strige: Jale! Grozăvie!”(*119.
Dar să lăsăm să vorbeascăşi un ovrei contemporan(*120):
„Fără lege (talmudică), fără Israel care să o practice, lumea nu ar mai exista. Dumnezeu ar face-o să reintre în neant. Şi lumea nu va cunoaşte fericirea, decât atunci când se va fi supus imperiului universal al acestei legi, – adică imperiului jidovilor.
Prin urmare, poporul ovreiesc este poporul ales de Dumnezeu ca depozitarul voinţei şi dorinţelor sale; el este singurul cu care Divinitatea a avut un legământ; el este alesul lui Dumnezeu… Israel este aşezat chiar sub ochiul lui Iehova; el este fiul preferat al Celui etern, fiu care are, singur, drept la iubirea, la bunăvoinţa, la proiecta Sa specială.
Ceilalţi oameni sunt puşi dedesubtul ovreilor, ei n-au drept, decât prin milă, la dărnicia divină, – pentru că numai sufletele jidovilor se trag din primul om..
Bunurile care sunt încredinţate naţiilor, aparţin în realitate lui Israel.
… Această credinţă în predestinarea şi în selecţia lor, a dezvoltat la ovrei o trufie imensă.
Ei au ajuns să privească pe ne-ovrei cu dispreţ şi adesea cu ură”.
Este tocmai ceea ce am spus mai sus.
Dar, acest autor iudeu, vorbeşte şi de ură.
Să vedem ce e cu ea, – punând Talmudul faţă de legea naturală a iubiri
Texte extrase din cartea lui Nicolae Păulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria(pag. 43-46).
Note Bibliografice (*)
103. Mahsor, Augsburg, 1536; Idem. Praga II, f. 91, a; – Vezi şi Karo, Şulhan-Aruk, I, 619. – Vezi şi Rohling, I. cit, p. 90. Această traducere a fost făcută de Herman Leberecht Strack – profesor la Universitatea din Berlin, şi a fost revăzutăde Dr. V. Tarnavschi, profesor la Universitatea din Cernăuţi pentru studiul Bibliei şi al limbilor orientale, şi de Dr. O. Isopescul, docent la aceeaşi Universitate,- care îi garantează exactitatea (29 iulie 1909). Citată de A. C. Cuza în Neamul Românesc, la 9 octombrie 1909.
104. Talmud Babli., Trai Nedarim, f. 20, c. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 81.
105. Idem. I. Cit.
106. Talmud Babli, Trat. Sanhédrin, f. 58, c. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 81.
107. Talmud Ieruşahni, Trat. Sanhédrin, p. 250; tradus în franţuzeşte de M. Schwab.
108. Talmud Babli, Trat Sanhédrin, f. 52, c. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 77.
109. Rachi, Ad. Pent Lév., f. 20, c. 10. – Vezi Rohling, I. cit, p. 77. 43
110. Karo, Şulhan-Anik, Jore Deach, 269,88.
111. Matmonide, Iad Hacaz., f.2,c.2 şi Hilch Malachim, f.2,c.3 – Vezi Rohling, I. Cit. p.78. Se înţelege acum deflorarea a 16 fete de ţărani, de către satirul jidan R. din Botoşani, -şi aceea a patru fetiţe românce, murdărite de un alt jidan, din Fălticeni, despre care vom vorbi mai departe.
112. Zadoc Kahn (mare rabin din Franţa), L’esclavage selon la Bible et le Talmud, p. 67, Paris. Citat de Moise Schwab în Talmud de Jérusalem, în Traité Berakhoth, Introduction, p. XXXIV, Paris, 1871.
113. Talmud Babli., Trat. Baba-Metzia, f.
114. c. 2. – Vezi Rohfing, I. cit, p. 58.
114. Ialkut-Rubeni, f. 10, col. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 59.
115. Talmud Babli., Tratatul Berachot, f.25, c. 2. – Vezi Rohfing, I. cit, p. 59.
116. Zeror, h., f. 101, c. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 58.
117. Talmud Babli, Tratatul Schabb, f.120, c l – Tratatul Sanhédrin, f.88, c. 2; f. 99, c. 1.- Vezi Rohfing, I. cit, p. 55. Ovreii au aşteptat multă vreme pe Mesia, care trebuia să le dea dominaţia lumii, având un caracter material. (C. Albancelli, Le dramemaconnique, II, p. 440.) Fraţii Leman au numărat 25 falşi-mesii. Astăzi, iudeii admit că, sub numele de Mesia, viitorul rege al omenirii, trebuie înţeles tot Israelul. De altfel, hahamii afurisesc pe cel ce ar vorbi de apariţia vreunui Mesia. „Blestemaţi să fie cei ce calculează vremile Mesiei”, zice Talmudul din Babilon, – căci după rabinul Rava, „toate timpurile care erau fixate, pentru venirea Mesiei, au trecut”. p (Drumont La France juive, I, p. 128).
118. Maimonide, Majene Jesch., f. 74, c. 4; 176, c. 1. – Vezi Rohling, I cit, p. 55. Abarbanel, Maschm J., 149, c. 1-3. – Vezi Rohling, I. cit, p. 55.
119. Talmud Bahli, Trat Sanhédrin, f.104, c. 1. – Vezi Rohfing, I. cit, p. 55.
120. Bernard Lazare, L’Antisemitisme, p. 8-9. 45
–––––––––––––––––––––––––––––––––
„Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, începea de la zece ani, pentru a se sfârşi cu viaţa” (A Darmesteter, I. cit, p. 393.)
III – Legea iubirii
Caritatea,- este iubirea de Dumnezeu revărsată asupra oamenilor şi care formează diadema sublimă a moralei creştine, – aceasta este necunoscută de Talmud.
Ovreii, ei înşişi, o mărturisesc. „Omul caritabil nu există pentru cei din Iuda. Nu poate fi vorba de caritate în Israel”(*121).
Într-adevăr, Talmudul, care exaltă sentimentele de simpatie naţională, către jidovi, – predică, din contra, o ură sălbatică împotriva celor ce nu sunt jidovi şi mai ales în contra creştinilor?(*122)
Astfel, el interzice ovreilor să aibă milă de un goi, sau să-i scape viaţa.
Este oprit să ai milă de un idolatru(*123). Când îl vezi pierind sau înecându-se într-un fluviu, sau când este aproape să moară, nu trebuie să-l scapi”(*124).
Dacă cineva vede un goi, aproape să moară, să-l ucidă…
Dacă un goi se găseşte lângă un puţ să-l azvârle înăuntru; iar, dacă este o scară în puţ, s-o tragă afară… şi să astupe intrarea puţului, cu o piatră, zicând: „fac aceasta pentru ca vitele mele să nu cadă înăuntru”.(*125)
„Dacă scoţi un goi din groapa în care a căzut, mântuieşti un idolatru”.(*126)
Ceva mai mult:
Hahamii împing cruzimea fanatică până acolo, căporuncesc jidanilor săomoare pe creştini, -chiar pe cei mai buni.
„Trebuie să ucizi pe cei mai buni dintre goimi (Tobşebegoim harog)”(*127).
„Trebuie să smulgi inima goiului şi să omori pe cel mai bun dintre creştini(*128).
Şi lucru de necrezut, – dacă numeroase mărturii, demne de crezământ, n-ar veni să-l ateste, – jidovii talmudişti au mers, cu ura lor oarbă, până ce au depăşit orice limită omeneşte posibilă, săvârşind omoruri rituale, crime cu atât mai grozave, cu cât victimele sunt mai ales nişte bieţi copilaşi; înaintea cărora fiarele cele măi sălbatice s-ar da înapoi, înduioşate.
Iată, până la ce grad, pot ajunge patimile omeneşti, când o legislaţie smintită le favorizează, în loc să le reprime!
„Într-adevăr, hahamii zic ovreilor: „Cel ce varsă sângele unui goi, duce o jertfă lui Dumnezeu”(*129).
Trebuie să adăugăm că ovreii din ţările din occidentul Europei, – civilizaţi printr-un contact secular cu creştinismul, – resping, cu indignare, acuzaţia de omoruri rituale; – ba chiar… au îndrăzneală să ia ca martori(*130) pe nejidanii, … care au fost şi sunt victimele acestor crime religioase.
În tot cazul, această atitudine e lăudabilăşi, – pentru cinstea neamului omenesc, – trebuie să o credem sinceră..
Texte extrase din cartea lui Nicolae Păulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria(pag. 46-48).
Note Bibliografice (*)
121. Bernard Lazare, I. cit p. 310.
122. Sixte de Seinne, jidov convertit, a extras din Talmud pasajul următor: „Ordonăm ca toţi ovreii să blesteme, de trei ori pe zi, poporul creştin şi să roage pe Dumnezeu să-l cufunde şi să-l extermine, cu regii şi cu prinţii lui. Hahamii vor recita, în Sinagogă, de trei ori pe zi, această rugăciune, în ura lui Isus din Nazaret. (Talmud Babli., 0-1, tr. 1, c. 4. – Vezi Sixti Sinensis, Biblioth. Sancta, 1610).
123. Pentru jidani, creştinii sunt goimi, păgâni, idolatri. (Talmud Babli., Tr. Aboda Zara, f.2,c. 1. – Vezi Rohling, I. cit, p. 95). De altfel, Iisus Hristos este considerat ca un idol (Idem, f. 27, c. 2 – Vezi Rohling, I. Cit. p.93).
124. Maimonide, Iad Hacazaca, f. 10 şi f. 40 – Vezi Rohling, I. cit, p. 75.
125. Talmud Babli.. Tr. Aboda-Zara, f. 26. c. 2. – Vezi Rohling, I. cit, p. 76.
126. Talmud Babli, Tr. Aboda-Zara, f.20, c. 1, Tos. – Vezi Rohling, I. cit, p. 75.
127. Talmud Babli., Tr. Aboda-Zara, f. 26. c. 2, Los; Ve nSoph., f. 13, c. 3. – Vezi Rohling,.. I. cit p. 75. Vezi şi Rachi Ad Exod., 14; Edit. Amster. 7; Vezi Rohling, I. cit, p. 94. Vezi şi Solomon ben Sevet, citat de Ruppert, I. cit, p. 22 şi următoarele.
128. Rabi Brentz Judenbalg, p. 21. – Vezi Rohling, I. cit» p. 6667. De altfel, iată o condiţie, sine qua non, pentru a deveni un bun haham: „Tot discipolul ce nu cautăşi nu practicărăzbunarea şi nu-şi păstrează ura, ca şarpele, nu poate fi considerat ca un bun haham”. (Bartolocci, Bibliot. rabbinica, II, p. 428. – Vezi şi Ruppert, I. cit, p: 33).
CAHALUL
Talmudul este legislaţia naţională a ovreilor, – după cum Coranul este legislaţia naţionala a arabilor.
Precum Coranul a creat imperiul musulmanilor, – tot aşa şi Talmudul a organizat într-un Stat unic, pe jidovii răspândiţi peste tot pământul.
„Talmudul, – zice ovreiul BERNARD LAZARE, – a reformat naţia jidovească, după împrăştierea ei. Graţie lui, indivizi, de origini diverse, formează un popor”(*165).
Dar un asemenea Stat nu putea să existe de fapt, căci naţia ovreiască fusese lipsită de teritoriul său şi fusese împrăştiată printre alte naţii, – mai mult sau mai puţin duşmane, – jignite de năvălirea unui popor străin şi, în acelaşi timp, răufăcător.
În aceste condiţii, Statul jidovesc trebuia să fie ascuns şi a persistat astfel, până azi, sub forma de Cahal.
Statul ovreiesc sau Cahalul este format, ca toate statele:
1. – din o putere centrală, a cărei autoritate suverană se exercită asupra tuturor iudeilor din lume;
2. – din puteri secundare, subordonate celei dintâi şi a căror influenţă este mărginită la ovreii care se găsesc într-o singură ţară;
3. – din puteri elementare, cunoscute sub numele de Cahale propriu-zise, sau Comunităţi israelite, care îşi au sediul lângă Sinagogă şi a căror acţiune se întinde numai asupra evreilor care locuiesc într-un oraş sau chiar într-o mahala.
Toate comunităţile unei aceleiaşi localităţi, au între ele relaţii foarte strânse şi delegaţii lor se reunesc, o dată pe an, într-un Sinod sau Congres jidovesc naţional.
Ele sunt legate, de asemenea, cu puterea secundară iudaică, a ţării. Aceasta din urmă se adună, din timp în timp, cu acelea ale altor ţări, formând un Sinod sau Congres ovreiesc internaţional.
Vom studia, mai întâi, organizaţia Cahalelor elementare, – astăzi bine cunoscută, mulţumită indiscreţiilor unui ovrei convertit. Pe urmă, vom spune câteva cuvinte despre puterile secundare şi despre puterea centrală, – care sunt aproape necunoscute, fiind bine ascunse de jidovi.
Dar, înainte de a vorbi de alcătuirea diferitelor părţi ale Statului iudaic, vom raporta ce zic doi autori ovrei asupra istoriei acestei organizaţii.
Iată ce scrie BERNARD LAZARE despre Republicile – adică despre Cahalele sau Comunităţile – pe care jidovii le-au posedat pretutindeni şi întotdeauna, chiar înainte de distrugerea Ierusalimului.
Jidanii… care se aşezau în ţări străine, se grupau în cartiere speciale şi… alcătuiau o societate deosebită.
Pretutindeni, în Alexandria, în Antiohia, în Asia Mică, în oraşele greceşti ale Ioniei,… ei formară asociaţii corporative în capul cărora era pus un etnarh,… care exercita asupra lor autoritatea civilă şi justiţia, cu ajutorul unui sfat de bătrâni şi al unui tribunal particular. Sinagogile erau… un centru al vieţii religioase şi publice.
Jidanii se adunau în casele lor de rugăciune, nu numai pentru ca să asculte citirea legii, dar şi pentru ca să vorbească de afacerile lor, pentru ca să-şi comunice părerile lor practice.
Toate Sinagogile erau legate unele de altele, formând o vastă asociaţie federativă, care îşi întindea reţeaua asupra lumii antice. Ele îşi trimiteau emisari – se ţineau unele pe altele în curentul evenimentelor a căror cunoştinţă le era de folos, – se sfătuiau şi se ajutau reciproc…
În fiecare cetate, ovreiul era sprijinit de comunitate; era primit frăţeşte când sosea ca emigrant sau colonist; era protejat şi susţinut. I se dădea voie să se stabilească şi beneficia de lucrul asociaţiei, care îi punea la dispoziţie toate resursele sale.
El nu venea ca un străin, care are de gând să întreprindă o cucerire grea, ci ca un om bine înarmat, având alături de dânsul protectori, prieteni şi fraţi…
La Roma, unde numărul lor fu considerabil, ovreii au fost tot atât de strâns uniţi între dânşii… ca şi în oraşele Orientului. Când Imperiul roman se prăbuşi şi… când Catolicismul triumfător se răspândi, comunităţile jidoveşti nu se schimbară. Ele erau organisme foarte puternice şi aveau o viaţă colectivă extrem de activă, care le-a permis să reziste…
De altminteri, sinagogile îşi păstraseră autoritatea. Dacă jidanii erau supuşi legilor aspre ale regatelor şi împărăţiilor, ei aveau o cârmuire proprie, consilii de bătrâni, tribunale, – la hotărârile cărora se supuneau, – iar Sinoadele lor interziceau unui israelit, sub pedeapsa blestemului, de a chema în judecată pe un coreligionar, înaintea unui tribunal creştin…
Comunitatea jidovească, Cahalul, era bine înarmată împotriva celor ce călcau datoria solidarităţii; ea îi lovea cu afurisenia, pronunţând în contra lor Cherem-Ha-cahalul, adică blestemul comunităţii…
În zilele noastre încă, în ţările unde jidanii trăiesc sub un regim de excepţie, organizaţia puternică a Cahalului subzistă”(*166). Iată cum se exprima, asupra aceluiaşi subiect un alt ovrei, convertit la creştinism, BRAFMANN, – care a scris o carte foarte documentată asupra Cahalului şi asupra Judaismului în Rusia(*167).
BRAFMANN expune mai întâi istoria existenţei jidovilor şi a organizaţiei lor sociale, din timpuri foarte depărtate.
El demonstrează că această organizaţie s-a perpetuat sub nume diferite, – şi mai ales sub acela de, Cahal (Heder Hacahal), – în sânul societăţii antice, greceşti şi romane.
După căderea Ierusalimului sub Titus, guvernământul ovreiesc – sau Sinedrion – se ascunse sub numele de Şcoală… însă, organizaţia se păstra, aşa cum era, chiar şi sub fondatorul imperiului mahomedan, care, venit din Arabia, se stabili în principalele centre ale vieţii ovreilor împrăştiaţi, adică în Babilonia şi în pământurile perşilor…
În acest timp, organizaţia statului jidovesc luă forma următoare: Poporul era reprezentat politiceşte, în persoana unui prinţ suveran «Roclh-Galuta», care rezida în Bagdad… Acest şef suprem era ajutat de un fel de parlament administrativ, care corespundea Sinodului de azi şi ale cărui hotărâri erau fără de apel.
Mai mult, în fiecare provincie şi în fiecare oraş, exista un Cahal, condus de rabini şi un «BetDin» sau tribunal local”(*168). „De atunci, ovreii au păstrat pretutindeni, în timpul Evului Mediu, aceeaşi organizaţie”.
„Când au fost goniţi din Spania, din Franţa, din Germania… jidovii au căutat refugiu în Turcia şi în Polonia (*169) şi au venit acolo cu Cahalele lor, constituite ca sub dominaţia arabilor”.
Dar, o astfel de afirmaţie a naţiei jidoveşti, aduse mai târziu serioase dificultăţi. Şi, într-adevăr, dieta poloneză din 1788 îşi propuse să desfiinţeze Cahalele, – dar încercarea sa nu izbuti.
Cu trecerea unei părţi a Poloniei sub dominaţia Rusiei, oamenii de stat ai acestei împăraţii se îngrijorară şi ei de Cahalul iudeilor.
Iată ce scrie în aceasta privinţă DERJAVIN, – care a fost însărcinat de guvernul rusesc să studieze chestiunea şi să fie reprezentantul său în comisia stabilită pentru a rezolva problema ovreiască:
„Ovreii posedă Cahale… care există din vechime şi guvernează, în mod arbitrar, poporul, regulând şi confirmând toate afacerile, atât religioase cât şi civile… Aceste Cahale sunt foarte bogate şi au o putere mare asupra naţiei jidoveşti”(*170).
Dar Rusia, – ca şi celelalte ţări locuite de ovrei, din Persia până în Polonia, – îngăduise mai întâi Cahalele, ca fiind o instituţie de care să se poată servi ca să strângă impozitele israeliţilor pentru guvern.
Ea încercă, în urmă, să-l suprime definitiv în 1844, când înţelese pericolul ce rezulta, pentru dânsa, din existenţa acestui Stat jidovesc, în propriul său Stat. Iată de altfel, textul legii care desfiinţa Cahalele din Rusia: Lege, Art 14. – „Nici o lege, după care ovreii să poată să se guverneze în particular, nu trebuie să existe; – şi de aceea, toate Cahalele şi ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate”.
„Dar această lege straşnică a fost şi ea nimicită de preocupările guvernului rusesc de a încasa impozitele, – astfel că, în acest moment, ovreii au dreptul, mai mult ca niciodată, să strige: Cahalul a murit! Trăiască Cahalul!”(*171) Prin urmare, putem să încheiem cu BRAFMANN:
„Cahalul este guvernul naţional, bine organizat, al societăţii ovreieşti”.
„Cahalul există şi astăzi, în fiecare comunitate ovreiască”(*172).
Cahalul exista şi la noi în România, unde este numit Administraţia Comunităţii ovreieşti.
Altădată, el era cunoscut sub numele chiar de Ca-hal. Astfel, în anumite documente oficiale ale Moldovei, pe la începutul ultimului veac, se găseşte cuvântul Cahal, care indică, fie comunităţile ovreieşti fie pe reprezentanţii lor. Aşa de exemplu, în o anafora din 1850, citim: „Ovreii au, ca garanţie, Cahalul naţiei lor”(*173).
Acum, că ştim principalele peripeţii prin care a trecut, în cursul secolelor, – fără ca să se schimbe, – organizaţia poporului lui Israel, să ne ocupăm de constituţia Statului jidovesc şi îndeosebi de aceea a Cahalului elementar, – constituţie care, până la BRAFMANN, a rămas misterioasă.
ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC
A) CAHALUL ELEMENTAR
Comunitatea ovreiască este guvernată de Cahal, instituţie nu numai religioasă, dar şi politico-economică – cu alte cuvinte, Cahalul exercită autoritatea naţională (dominaţia) şi administrează averile asociaţiei (proprietatea).
Cahalul se compune din:
a) – un haham sau rabin (*174) care este un fel de preşedinte;
b) – o mulţime de slujbaşi, ca să zic aşa, laici (bocherimi, roschimi, tuvimi, icovimii gaboimi, daionimi, chebuimi, etc.). Aceştia sunt aleşi de către „assif” sau adunarea comunităţii ovreieşti, care se reuneşte, în acest scop, o dată pe an, la Paşte.
Dintre aceşti slujbaşi, unii formează un tribunal, „BetDin”, chemat să judece conflictele ce se ivesc printre ovrei, care, sunt astfel scutiţi să alerge la tribunalele creştinilor. Acest tribunal este pus sub autoritatea Cahalului. De altfel, el este condus de haham, care este şi şeful Cahalului.
Diferitele instituţii ale statului talmudic îşi au reşedinţa în curtea principalei sinagogii.
Vom examina în mod succesiv:
I. – şcolile talmudice ale Cahalului;
II. – veniturile Cahalului (proprietatea);
III. – modul cum Cahalul îşi exercită autoritatea
(dominaţia).
I. – Şcolile talmudice
– Cahalul are un învăţământ care este liber.
Pentru a ajunge institutor „belfer” sau profesor „melamed” nu este necesar să treci examene, nici să ai diplome.
Şcolile talmudice, „heder”, sunt de mai multe categorii – în număr de patru – după etatea elevilor care se instruiesc în ele. În heder-ul superior se învaţă Talmudul, precum şi codul Şulhan-Aruk, care cuprinde legislaţia Statului ovreiesc.
Aceia care au trecut prin această şcoală înaltă, devin „moreni” şi singuri, au dreptul la vot în Comunitatea ovreiască.
Cei ce n-au ajuns la această şcoala superioară, -neavând decât cunoştinţe talmudice incomplete, – formează „am haareţi”, care nu fac parte din comunitatea jidovilor şi sunt, ca să zicem aşa, nişte pariaş.
Dar, deasupra hederului superior, există un fel de universitate talmudică, „chebot”, unde hahamii învaţă, prin viu grai, pe ovreii moreni, unele părţi din tradiţie (Kabbalah) care nu sunt scrise nici chiar în Talmud, probabil pentru că nu pot fi mărturisite.
II. – Proprietate
Cahalul are finanţe ca orice stat bine organizat.
Venituri. – Veniturile statului ovreiesc se împart în ordinare şi extraordinare.
1. Printre veniturile ordinare, numărăm:
a) – impozitul pe chirii, strânse de la proprietarii ovrei;
b) – un impozit, care seamănă cu patenta şi care este plătit de jidanii ce exercită diferite meşteşuguri;
c) – impozitul pe moşteniri;
d) – impozitul pe carnea cuşer, tăiată de hahami(*175).
2. Printre veniturile extraordinare ale Cahalului, să cităm numai pe acelea ce rezultă din vânzarea dreptului de exploatare a creştinilor.
Cahalul, conform Talmudului, este stăpânul absolut al averilor şi chiar al vieţii tuturor persoanelor care se găsesc în circumscripţia sa, – adică atât a ovreilor cât şi ale creştinilor.
El poate deci să vândă la jidani:
a) – dreptul de exploatare exclusivă a proprietăţii unui goi (Hazaca);
b) – dreptul de exploatare exclusivă a persoanei unui goi (Marufie).
Din momentul în care un creştin a fost vândut, de Cahal, unui jidan, a cumpărat dreptul de a-l exploata exclusiv, ceilalţi ovrei nu pot să se amestece, decât numai ca să ajute pe primul jidan să-l ruineze definitiv pe goi. Astfel de isprăvi sunt de necrezut. Dar BRAFMANN le atestă şi le dovedeşte cu numeroase documente. Ca exemplu de Marufie, să cităm, între multe altele, otrăvirile şi infamiile săvârşite de cârciumarii şi de proxeneţii ovrei, – asupra cărora vom reveni, cu detalii, mai departe.
Ca exemple de Hazaca, să cităm furturile, înşelătoriile, cămătăria şi jurămintele false, efectuate de samsari, de contabili, de secretari de avocaţi, de ovreii zişi de casă pe care toată lumea îi cunoaşte şi care au ruinat pe boierii moldoveni.
Iată, de altfel, două documente autentice ale Cahalului din Rusia, luate din cartea lui BRAFMANN(*176) , – care se referă, primul, la vinderea unui spital ce aparţinea unor călugări catolici şi al doilea, la vinderea a două prăvălii care erau proprietatea unui creştin.(*177)
„No. 261. Joi, în ajunul lunii nouă, Acra, 5562. Reprezentanţii Cahalului şi Adunarea generală, alcătuită din toate autorităţile jidoveşti ale acestui oraş, au hotărât:
Dreptul de a exploata spitalul şi piaţa de lângă dânsul – proprietăţi aflate la una din extremităţile stradei Caidani şi aparţinând călugărilor catolici – este vândut rabinului Isaac fiul lui Gherson.
S-a vândut totodată aceluiaşi Isaac, fiul lui Gherson, dreptul de a exploata piaţa aparţinând municipalităţii oraşului situată în apropierea proprietăţilor mai sus pomenite. Acest drept de exploatare a proprietăţilor creştinilor e vândut numitului rabin Isaac, urmaşilor şi împuterniciţilor lui, fără ca nimeni să poată să-i conteste acest drept al său, – pentru dobândirea căruia Isaac a plătit, în casa Cahalului, preţul convenit.
În consecinţă, dreptul acesta este inviolabil, pentru vecie şi numitul Isaac poate să dispună de dânsul după voinţă, adică să-l vânză, să-l amaneteze, să-l dăruiască oricui ar voi, într-un cuvânt, să facă cu dânsul orice i-ar plăcea.
Dacă guvernul ar lua aceste locuri pentru a construi cazărmi sau orice alt edificiu public, este aspru interzis oricărui alt iudeu de a contracta vreun angajament cu guvernul şi, singur, numai Isaac fiul lui Gherson, va avea dreptul să intre în tratări cu guvernul, pentru a obţine adjudecarea tuturor lucrărilor.
Pe lângă aceasta, mai este anume interzis oricărui alt ovreiu de a lua asupra sa orice mijlocire, şi numai Isaac fiul lui Gherson, va putea fi factorul guvernului sau al municipalităţii, pentru tot ce se atinge de locurile al căror drept de exploatare Isaac l-a cumpărat.
Se porunceşte hotărât fiecărui Cahal din lumea întreagă să proteagă acest drept câştigat de Isaac fiul lui Gherson, pentru dânsul, pentru urmaşi sau pentru împuterniciţii săi; şi fiecare Cahal, ca şi fiecare Bet-Din, va trebui să urmărească pe orice individ care ar voi să pună vreo piedică exercitării depline şi întregi a acestui drept să-l trateze ca duşman şi să-l silească a plăti orice pagubă care ar putea să rezulte din amestecul său duşmănesc.
În cazul unei neglijenţe din partea Cahalului şi al BetDinului, în urmărirea delicuentului, – pentru a-l sili să plătească daunele ce ar fi suferit Isaac fiul lui Gherson, – Cahalul va fi obligat să plătească din casa lui, în cel mai scurt timp, toate pagubele suferite de Isaac fiul lui Gherson, de urmaşii sau împuterniciţii săi.
Publicaţia acestui act de vânzare va fi trimeasă tuturor Sinagogelor.”
„Sâmbătă, Secţia Emor, 5559.
În conformitate cu hotărârea reprezentanţilor oraşului, s-a vândut lui Iohel-Mihei, fiul lui Aaron, dreptul de exploatare a două prăvălii de piatră, aparţinând creştinului Baicov…
Actul de vânzare, în regulă şi după toată forma, se va redacta de Cahal, aprobându-se de sfântul Bet-Din şi va fi înmânat numitului Iohel-Mihel, fiul lui Aaron, care trebuie să verse pentru aceasta, în casa Cahalului, suma de 200 de ruble de argint”(*178).
Cahalul poate să dea în judecată pe ovreiul cumpărător care nu se ţine de angajament „No. 22, Miercuri, Secţia celor 5 cărţi, Vorah. În urma protestului făcut de reprezentanţii Cahalului, în contra numitului Eleazar, fiul lui Efraim, – cu privire la exploatarea pieţei şi a clădirilor aflate pe dânsa, aparţinând creştinului Zwanski, de meserie blănar, – s-a hotărât în şedinţa plenară a reprezentanţilor Cahalului, că trebuie să se deleagă doi avocaţi (toanim) care vor pleda înaintea Bet-Dinului, apărând cauza şi drepturile Cahalului”(*179).
Cheltuieli. – Cu aceste venituri, Cahalul întreţine pe hahami şi pe ceilalţi funcţionari ai Statului ovreiesc. El dă subvenţii şcolilor, institutelor de binefacere şi ajută pe ovreii căzuţi în sărăcie.
Dar cea mai mare parte din resursele Cahalului, serveşte la două scopuri:
a) – Să corupă pe funcţionarii Statului creştin (primari, prefecţi, judecători, etc), precum şi pe oamenii politici, pe membrii parlamentului, până şi pe miniştri *180. Iată, ca exemple, două documente împrumutate de la BRAFMANN:
Marţi, Secţia celor 5 cărţi, Şelah, 5555.
Reprezentanţii Cahalului, recunoscând necesitatea de a face anumite daruri şefilor municipalităţii oraşului, au hotărât că fondurile necesare pentru aceasta, se vor da de către casapii care au rămas datori Comunităţii în urma concesiei tăierii vitelor, ce li s-a acordat. Suma hotărâtă acestor daruri se va vărsa în mâinile Sameşului, care va ţine socoteala exactă(*181).
„Miercuri, Secţia celor 5 cărţi, Vaiceei, 5558.
a) – Reprezentanţii Cahalului au împuternicit casieria Cahalului ca să dea banii necesari sărbătoririi, printr-un dejun splendid, cu cele mai bune vinuri, judecătorilor tribunalului creştin, chemaţi a-şi da verdictul în afacerea lucrătorilor ovrei…”(*182).
b) – Să ajute societăţile cooperative jidoveşti (havre) mai ales pe acelea ale micilor meseriaşi (croitori, tinichigii, etc.) şi a micilor comercianţi (cârciumari, negustori de mărunţişuri, etc.), care sunt în lupta cu creştinii.
În România, aceste havre avansează bani ovreilor, pentru ca ei să poată vinde ieftin şi să distrugă astfel concurenţa. Pe urmă, după ce au acaparat meşteşugurile şi negoţul, jidanii organizează o exploatare neomenoasă şi, prin falimente frauduloase, sfârşesc prin a ruina pe creştini.
Ovreii fac la fel în agricultură, mai ales în Moldova. Ei primesc subvenţii de la Cahale, – adesea chiar din străinătate – şi cu aceste fonduri, ei pot să arendeze suprafeţe de pământ colosale, mărind foarte mult arenzile şi expulzând, de la locurile lor, pe arendaşii creştini. Pe urmă, ei asupresc pe ţărani, – care, de aici înainte, ajung la discreţia lor, – îi storc şi îi seacă, făcându-i să cadă în mizerie şi să moară de foame.
III. – Dominaţie
Cahalul are autoritate absolută asupra ovreilor pe care îi guvernează.
Pentru ca să oblige pe jidovi să se supună la deciziile sale, el recurge, împotriva îndărătnicilor, la mai multe mijloace de constrângere.
În caz de infracţiuni puţin grave, Cahalul poate să osândească, pe un ovrei, să-şi piardă dreptul de morein până ce se va supune.
El poate, de asemenea, să decreteze confiscarea averii jidovului nesupus, – bunăoară, zestrea unei femei vinovate.
„Luni, 5 Famus, 5562. Pe lângă aceasta, vinovata va pierde definitiv drepturile asupra dotei, care va fi în întregime confiscată, – afară de 500 de florini în rochii şi alte lucruri pe care le posedă. Doi delegaţi ai Cahalului vor fi prezenţi la îndeplinirea acestei sentinţe, supraveghind cu îngrijire”(*183(.
Dar mijlocul cel mai drastic de constrângere, este excomunicarea, – care se aplică jidovului ce „dispreţuieşte pe un haham, ce nesocoteşte Talmudul sau vorbele rabinilor, ce-şi vinde pământul unui nejidan, ce jură în contra coreligionarilor înaintea unui tribunal neovreiesc, etc…”(*184).
Excomunicarea are două grade: ea este mică sau mare. În primul grad sau Niddui, excomunicatul trebuie să trăiască izolat şi separat de ceilalţi, – de care să stea despărţit, cel puţin de patru coţi. El nu poate să se apropie decât de nevastă şi de copii.
În timpul excomunicării, nu îi este permis să se spele, nici să se tundă. Dacă moare, judecătorul cere să i se pună o piatră pe sicriu, ca să arate că mortul ar fi meritat să fie ucis cu pietre, fiindcă nu s-a pocăit şi a fost dat afară din comunitate.
De altfel, nimeni nu trebuie să-l plângă sau să-i însoţească cadavrul, – nici măcar rudele lui.
Niddui-ul durează 30 de zile; dar poate să se prelungească timp de 60 de zile şi chiar 90 de zile, dacă excomunicatul nu s-a îndreptat. Dar dacă nici atunci nu se observă vreo ameliorare, Niddui poate fi urmat de Cherem185. Marea excomunicare sau Cherem este echivalentă cu moartea civilă; şi într-adevăr, ovreiul în contra căruia s-a pronunţat Cheremul, este ca mort între vii.
El este exclus din comunitate, din havre, din Sinagogă şi din toate funcţiile Cahalului.
Nimeni nu mai poate să comunice cu el, nici să locuiască cu el, nici măcar să-i închirieze o odaie (*186).
Dacă în trei zile nu se supune, Bet-Din îi vinde toată averea mobilă şi imobilă primului cumpărător ce se prezintă şi preţul este vărsat în tezaurul Cahalului.
Excomunicarea Cheremului este pronunţată, cu mare solemnitate, în prezenţa a cel puţin zece martori.
Se aprind făclii, se sună din trâmbiţe şi se pronunţă, asupra păcătosului, afurisenii înspăimântătoare. Când ceremonia s-a isprăvit, se sting făcliile, – ceea ce înseamnă că vinovatului i s-a închis lumina cerului.
Formula excomunicării Cherem conţine, între altele, următoarele blesteme:
„După judecata lui Dumnezeu, N… fiul lui N… să fie excomunicat. Să vie asupra lui plăgi adânci, boli lungi şi înfricoşătoare. Casa lui să devie vizuina monştrilor.
Steaua lui să se stingă după firmament şi să fie crudă, mânioasă şi furioasă pe dânsul.
Cadavrul lui sa fie aruncat viperelor şi bestiilor sălbatice.
Aurul şi argintul lui să fie împărţit la alţii.
Fiu lui să cadă în mâinile duşmanilor.
Urmaşii lui să se cutremure în ziua aniversării sale….
(Aici urmează blestemele îngerilor, ale serafimilor, ale ofanimilor şi ale altor personaje talmudice).
Să fie înghiţit ca Kora şi banda sa.
Sufletul să iasă din el îngrozit şi tremurând.
Desfiderea lui Dumnezeu să-l omoare.
Să fie sugrumat ca Achitophel.
Lepra să fie ca aceea a lui Ghiezi.
Să cadă şi să nu se mai scoale.
Să nu fie înmormântat în cimitirul lui Israel.
Nevasta sa să fie dată altora şi când el va muri, altul să se plece peste ea.
Această afurisenie să cadă peste N… fiul lui N… şi peste tot neamul său.
Iar Dumnezeu să-şi verse, asupra mea şi asupra întregului popor al lui Israel, pacea şi binecuvântarea sa. – Amin”(*187).
Iată acum textul a două acte autentice de afurisenie (Cherem), – unul, ce provine din Cahalul din Botoşani şi se refera la un jidov, care a spus adevărul într-un proces al ovreilor din Darabani (jud. Dorohoi), cu un proprietar creştin, în 1879; – altul, care e ieşit din Cahalul din Noua-Suliţă (Basarabia) şi priveşte pe un creştin (Mihail Sturdza)(*188).
1. – „Binecuvântat fie numele celui Etern.
Ascultaţi, voi care trăiţi în timpul acesta.
Aţi auzit voi de atrocităţile la care au fost expuşi fraţii noştri din târguşorul Darabani, din partea groaznicului apăsător Cimara, – să piară numele lui…
Când judecătorii au chemat martorii care văzuseră faptele, ca să asculte arătările lor, – au chemat şi pe unul din fraţii noştri, Moise Bacal Weinstein, care locuieşte aici, în oraşul nostru, de mai mulţi ani… Acest Moise, prin mărturia lui mincinoasă, a justificat pe prigonitor înaintea judecătorilor, zicând că ar trebui să se caute mâna ovreilor în infamia ce se întâmplase şi că aceştia fuseseră vinovaţii…
În urma acestei mărturii, judecătorii au pronunţat o hotărâre nedreaptă, deoarece prigonitorul Cimara a ieşit din proces nevinovat şi justificat de acuzaţia care apăsa asupra lui, – iar bieţii ovrei fură condamnaţi la închisoare şi la amendă…
De aceea ne-am adunat noi, Comunitatea din Botoşani, în număr de 500 de bărbaţi, ca să afurisim şi să gonim din sânul nostru pe mizerabilul care se numeşte „Moise Bacal Weinstein, – să piară numele lui, – şi să-l osândim la tot răul în consecinţă să cadă asupra lui toată anatema care e scrisă în cartea legii lui Moise, asupra omului care îşi întoarce inima de la Dumnezeul său…
Voi toţi, fraţilor, să ştiţi ca l-am afurisit în sunetul trâmbiţelor şi după toate riturile prescrise de legile noastre.
De aceea, este oprit a vorbi un cuvânt cu el sau de a sta împreună cu dânsul. Să nu intre în Sinagogă, căci el nu este decât carne spurcată pentru cel Etern şi pentru Israel.
Urâţi-l cu ură şi să fie pentru voi un obiect de spaimă, – căci este afurisit!
Botoşani, 9 Elul, în ajunul zilei Reconcilierii”(*189).
2. – „Hotărârea întregii imunităţi din Noua-Suliţă. Ne-am impus cu jurământ şi cu afurisenie (Cherem) să fie oprit oricui din târguşorul nostru, de a bea rachiu din cârciuma de aici; care aparţine d-lui Conte, căci el prigoneşte şi supără pe bieţii oameni, pentru ai alunga cu lucrurile lor, cum nu sa mai auzit la nici una din comunităţile Israelului, de la un capăt al lumii la altul.
De aceea veţi şti, o, voi fraţilor, fii ai Israelului, că nimeni din oraşul nostru nu trebuie să bea rachiu provenit din cârciuma de aici, din Noua-Suliţă. Acela care va călca această hotărâre, să fie muşcat de şarpe; acela care o va respecta, să fie binecuvântat şi fericit.
Noi, mai jos iscaţii: Toată comunitatea”(*190).
Aceasta este organizaţia Cahalului elementar.
Sa vedem acum ce se ştie despre Cahalele superioare.
B) CAHALELE SUPERIOARE
Din cele ce preced, rezultă că, pretutindeni şi întotdeauna, – de la împrăştiere şi până azi, – ovreii au trăit şi trăiesc, pe teritoriile altor naţii, grupaţi în Comunităţi, guvernate de Cahale talmudice.
Toate aceste comunităţi sunt strâns legate şi se ajută reciproc; ele se reunesc într-un Sinod, o dată pe an şi formează un adevărat stat jidovesc, în statele celorlalte naţii.
Deasupra acestor Cahale elementare, există, în fiecare ţară, asociaţii mai puternice, dar mult mai misterioase şi al căror rost nu a fost dezvăluit, până acum, de nimeni.
Astfel sunt Anglo-Jewish-Association din Londra, – Israelitiche-Allianz din Viena, – Verband der Deutschen Juden din Berlin, etc. Aceste asociaţii naţionale, ca şi anumite ordine ovreieşti internaţionale, – de pildă, ca ordinul american Bnei-Berith (fiii alianţei)(*191) – foarte răspândit în România, – se confundă cu Francmasoneria.
În capul acestei organizaţii secrete, – în ceea ce priveşte scopul, – se găseşte Alianţa Israelită universală, fondata de CREMIEUX(*192) şi care rezidă în Paris. Această instituţie supremă are conducerea generala a Cahalelor, ea concentrează în mâinile sale guvernul naţiei jidoveşti întregi.
Dar adevăratul centru al ovreimei e înconjurat de un adânc întuneric. Într-adevăr, Alianţa jidovească nu datează decât din 1860, totuşi e sigur, că o autoritate superioară a funcţionat încontinuu, din vechime, pe ascuns, într-un oraş necunoscut, – la Constantinopol(*193), la Bagdad, sau în altă localitate, – şi de altfel, nu se ştie dacă astăzi nu există, undeva, un jidan învestit cu puterea regală.
În tot cazul, această alianţă ovreiască universală reprezintă, faţă de celelalte naţii, poporul lui Israel (*194).
Iată apelul lui CREMIEUX, adresat către ovrei, – apel din care reiese o bucurie sălbatică pentru reuşită şi din care se văd principalele scopuri către care tinde organizaţia actuală a poporului lui Israel.
„Alianţa pe care voim s-o întemeiem nu e nici franţuzească nici englezească nici nemţească… ea e jidovească, ea e universală. Împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rămâne jidovi,… membri ai „poporului ales”… : Naţionalitatea noastră este religia părinţilor noştri, – şi nu recunoaştem alta…
Trăim în ţări străine şi nu ne putem interesa de interesele vremelnice ale acestor ţări, întrucât interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.
Religia jidovească trebuie să cuprindă într-o zi pământul întreg.
Catolicismul, duşmanul nostru secular, zdrobit în luptă, e aproape să îngenuche.
Pe zi ce trece, reţeaua, pe care ovreii o aruncă asupra pământului, se va întinde, – şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini… Nu e departe timpul în care toate bogăţiile pământului vor aparţine numai jidovilor…
O nouă împărţire mesianică, un nou Ierusalim, trebuie să se ridice în locul dublei cetăţi a împăraţilor şi a Papilor”(*195).
* * *
În rezumat, Cahalul este organizaţia naţiei ovreieşti. El este rezultatul dogmei talmudice a poporului ales, dogmă în virtutea căreia ovreii nu trebuie să se contopească cu alte popoare, căci Dumnezeu le-a făgăduit să posede tot pământul şi să stăpânească lumea întreagă.
Cahalul este reacţia contra oricărui progres, el este obscurantismul clerical cel mai orb; el dă naştere la dispreţul cel mai insultător contra goimilor, consideraţi ca vite şi la ura cea mai atroce, de moarte, contra întregii omeniri nejidoveşti.
Cahalul este organizaţia misterioasă care, învăluită sub aparenţele inofensive ale Comunităţilor confesionale, a făcut cu putinţă conservarea poporului ovreiesc, în mijlocul naţiilor puternice, pe care le-a doborât, sau pe care e pe drum să le distrugă.
El este cheia problemei ovreieşti şi explică lipsa oricărui elan de reînnoire şi de înaintare în sânul iudaismului196, – pe care-l stăpâneşte, în mod absolut şi tiranic, prin teroarea Cheremului.
Cahalul este factorul corupţiei care răstoarnă statul nostru; – el este cauza acaparărilor, a trusturilor, a falimentelor care minează comerţul, industria şi agricultura în România; – el este organul care rătăceşte opinia publică prin ziarele pe care le subvenţionează; – el este agentul propagării perfide a materialismului şi a ideilor liberaliste, socialiste, anarhiste; – el este puterea ocultă a Francmasoneriei.
Cahalul este, în fine, agentul revoluţiilor, care au zguduit lumea şi care, de câtva timp, tulbură liniştea nenorocitului popor românesc. Aceasta este puterea ocultă ovreiască, împotriva căreia omenirea este dezarmată, pentru că nu o cunoaşte.
*
Texte extrase din cartea lui Nicolae Păulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria *
Note bibliografice
165 B. Lazare, L’Antisemitisme, p. 8.
166 Bernard Lazare, L’Antisemitisme, p. 376-381.
167 Iacob Brafmann, Livre du Cahal. Materiaux pour étudier le Judaisme en Russie et son influence sur les populations parmi les quelles il existe; 2 vol., St. Petersburg, 1870. O noua ediţie a apărut în 1888, la Petersburg, la tipografia C. Dobrodaev. Această carte este astăzi foarte rară. Am căutat-o în zadar în Biblioteca Academiei Române. Am cerut-o mai multor librari şi editori din Paris, dar cercetările lor au rămas fără rezultat. Vom fi deci nevoiţi să ne mulţumim cu citatele, raportate de colegul nostru A. C. Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi, în „Neamul Romanesc”, octombrie 1910, citate suficiente pentru ceea ce voim să arătam aici;
Dovezile lui Brafmann sunt cu adevărat ştiinţifice, fiind bazate pe documentele autentice care provin din diferite Cahale din Rusia.
„Am fost ajutat – zice el – de cunoştinţele mele întinse asupra stării ovreilor, pe care le datorez originii mele israelite şi întârzierii în judaism, până în al 34-lea an al vieţii mele”.
De altfel, jidanii, – care de obicei sunt foarte neruşinaţi când este vorba să contrazică scrierile care dau pe faţă tainele existentei lor, – n-au avut îndrăzneala să tăgăduiască afirmaţiile acestui autor, care dezvăluie, pentru prima oară, scopul organizaţiei Statului ovreiesc. Abia câţiva rari ovrei au încercat – unii să nege existenţa actuală a Cahalului în Rusia, unde, după dânşii, ar fi fost distrus de legea de la 1844, – alţii, să pretindă că această organizaţie nu reprezintă decât „complotul bogaţilor împotriva săracilor” în Israel.
Iată ce zice despre Cahal şi despre cartea lui Brafmann, un cunoscător al poporului ovreiesc, Richard Andrée (Zur Volkskunde der Juden, Leipzig, 181, p. 135): „Cartea ovreiului convertit Brafmann, din Vilna, ne procură cea mai interesantă privire asupra condiţiilor de existenţă ale ovreilor din Orient. El tratează despre Cahal, care este organizaţia naţiei ovreieşti şi descrie viaţa comunităţilor iudaice, – cum au fost şi cum sunt în acest moment, – rezemând aceste afirmaţii, pe documente. Vezi, asupra aceluiaşi subiect Kaliat de Wolski, La Russie juive, 1887. (A. C. Cuza, „Neamul Românesc”, 11 oct 1910).
168 Brafmann, I. cit,T. I. cVII – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1863-l866,4 oct. 1910.
169 În Polonia „prin decretul lui Sigismund I, dat în 1506, Mihel din Brest-Litovsc a fost numit şef al tuturor ovreilor din Litvania, cu deplină putere asupra vieţii lor şi cu drept ereditar asupra acestui titlu. Un alt reprezentant al ovreilor din toată Polonia a fost confirmat în 1549 de Sigismund August. Acelaşi rege în 1571 a sancţionat dreptul reprezentantului ovreilor să pedepsească cu moartea pe cei ce calcă legea, iar îndeplinirea acestui decret a fost încredinţată agenţilor regali şi celorlalte autorităţi poloneze. (Braf-mann, I. cit – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1891, 8 oct. 1910. Vom adăuga aici, ce scrie un autor foarte competent asupra materiei, D-nul H. Graetz, profesor la Universitatea din Breslau.
„Ovreii din Polonia constituiau un Stat în Stat în toată puterea cuvântului. Sinodul lor general, ce se reunea de două ori pe an, era un adevărat parlament care făcea legile şi ale cărui hotărâri nu erau supuse la nici o instanţă de apel superioară. Fiecare Comunitate avea colegiile sale de judecători (Bet-Din), compuse dintr-un rabin şi doi asistenţi, înaintea cărora trebuia să fie depusă orice plângere şi care judecau după legile talmudice rabinice”. – Vezi Cuza, I. cit., p. 359, 22 febr. 1908).
170 Derjavin, Memoires, Moscova, 1860, p. 474-480. După Brafmann. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1892, 11 oct. 1910.
171 Brafmann, I. cit – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1907, 11 oct. 1910.
172 Ibidem.
173 Cuza, I. cit, p. 1908.
174 Iată ce scrie despre hahami, un ovrei, Siniger, membru notabil al Consistoriului ovreiesc din Paris: Rabinii nu sunt, – ca preoţii sau ca pastorii comunităţilor creştine, – miniştrii necesari ai cultului nostru. Slujba rugăciunilor, în sânul templelor, nu este efectuată prin intermediul lor. Ei nu sunt confidenţii conştiinţei noastre.
Puterea lor nu face nimic pentru mântuirea sufletelor. Funcţiile lor preoţeşti se mărginesc la serbarea nunţii (pe care un simplu laic poate tot aşa de bine s-o îndeplinească), iar atribuţiile lor se limitează la pronunţarea din anvon a unui mic număr de rugăciuni… Diploma de rabin se potriveşte cu toate profesiile… şi astfel numărăm printre noi, hahami în barou, hahami în prăvălii şi hahamii vânzători în bâlciuri… Rabinii trec drept oameni care au o cunoştinţă adâncă despre Talmud… dar ei nu posedă elementele nici unei ştiinţe utile şi, cei mai mulţi, nu ştiu nici întrebuinţarea limbii naţionale.
Alipirea lor fanatică la practici absurde, pe care timpul şi raţiunea le-au lepădat, este un titlu la consideraţia lor reciprocă şi la veneraţia ortodocşilor. Îngâmfarea lor este tot atât de excesivă cât le este de adâncă ignoranţa. Dacă invoci luminile lor religioase, ei opun misterele; dacă îi grăbeşti, ei strigă că eşti în contra religiei; dacă stăruieşti, se supără. Ei au fatuitatea puterii şi voinţa intoleranţei”. (Singer, Des consistoires en France, Paris, 1820, p. 32-33. Delamay. Edit. – Vezi Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 38).
Un alt ovrei, preşedintele Consistoriului central al jidovilor din Franţa, zice: În ceea ce priveşte slujbele lor spirituale, „rabinii sunt slabi şi nuli… Cât timp israeliţii vor avea, ca interpreţii religiei nişte tăbăcari, nişte zarafi, nişte negustori ambulanţi şi chiar nişte cămătari, – căci mulţi dintre ei îndeplinesc aceste nobile şi liberale profesiuni, – nu se vor găsi niciodată la înălţimea epocii”. (A. Cerfbeer de Medelsheim, Les juifs, leur histoire, leurs auteurs, Paris, 1847, p. 557. – Vezi Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 40-41).
Un al treilea ovrei, – acesta haham convertit, – zice ironic „Trebuie să rectific greşeala, – atât de comună printre persoanele străine de cultul jidovesc, – că rabinii sunt preoţii ovreilor. Aceşti oameni n-au decât conducerea conştiinţei celor ce vor să se adreseze lor, în cazuri grave, – de pildă, când nenorocirea a vrut ca o lingură destinată pentru post, să cadă într-un vas care serveşte la gras, – sau când, din greşeală, a stins mucul unei lumânări, în sfânta zi a Sâmbetei…” (Drach, lére lettre d’un rabbin converti, Paris, 1825, p. 69. – Vezi Mousseaux, Le juif. Ch. III, p.49).
Totuşi, în localităţile unde vechiul cult talmudic şi-a păstrat toată puterea, hahamii au încă slujba de sacrificatori, în timpul omorurilor rituale. De altfel, ei păstrează vasul unde a fost cules sângele victimelor omeneşti, – sânge, care este destinat manducaţiei. (Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 46). Se înţelege aversiunea pe care o resimt israeliţii civilizaţi, împotriva hahamilor, când te gândeşti că aceştia nu sunt la
drept vorbind, preoţi, ci mai curând, un fel de sub-prefecţi agramaţi şi foarte tiranici ai Statului jidovesc talmudic.
175 Astăzi, acest impozit este plătit, la noi, în România, nu numai de ovrei, dar chiar şi de creştini, şi într-adevăr, toate vitele sunt tăiate de hahami şi pentru toate, ei strâng o taxă în folosul Cahalului.
Astfel, la Iaşi, în 1891, tăierea rituală, fiind la un moment dat suspendată şi înlocuită cu puncţia cefalică, – s-a descoperit că venitul acestei tăieri rabinice, se suia la suma anuală de 165.025 lei.
Această sumă era împărţită în chipul următor:
53.664 lei, pentru leafa hahamilor,
22.439 lei, pentru întreţinerea spitalului ovreiesc.
Restul de 88.725 lei a fost păpat, fără ca întrebuinţarea-i să se găsească înscrisă în registrele comunităţii, – şi profesorul Cuza crede că acest fond a fost cheltuit pentru a corupe pe funcţionari şi pe alţi demnitari români.
176 Volumul al II-lea al cărţii lui Brafmann cuprinde 1055 de documente ale Cahalului, începând din 1789 şi mergând până la 1869.
177 Actele de vânzare, făcute de Cahal, sunt învestite cu toate formele legale şi aprobate de şapte reprezentanţi ai Comunităţii. Iscăliturile sunt legalizate de doi notari şi înregistrate în arhivele Cahalului (Pinkes), pentru neschimbare.
178 Brafmann, I. cit, II. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 455, 7 martie 1908.
179 Ibidem, p. 1992, 22 octombrie 1910.
180 Cahalul posedă samsari, care sunt adevăraţi agenţi de poliţie şi care sunt de mai multe feluri. Astfel unii dintre ei sunt misiţi, la curent cu afacerile creştinilor, alţii sunt puşi pe lângă diferite autorităţi ale creştinilor (prefectură, primărie, tribunale, poliţie, armată, etc.) pe care le spionează şi cărora le corupe funcţionarii, adesea prin lefuri fixe. Aceşti samsari, raportează isprăvile lor Cahalului, care le înregistrează.
181 Brafmann, I. cit.,T. II. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 456, 7 martie 1908.
182 Brafinann, I. cit, T. II. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p 456, 7 martie 1908.
183 Ibidem, p. 452, 7 martie 1908.
184 Karo, Şulhan-Aruk, Jore Deach, 334. – Vezi Rohling, I. cit, p. 99.
185 Rohling, I. cit, p. 99-100.
186 Cheremul poate să lovească chiar pe un goi. Un proprietar nu mai poate să-şi închirieze casele, sau nu mai poate să îşi vândă grânele, când este afurisit în Sinagogă, de un haham; de asemenea, un avocat sau un medic nu mai are clienţi ovrei şi, prin calomnie, pierde şi clienţii creştini.
187 Buxtorf, Le talmud., n. 828. – Vezi Rohling, I. cit, p. 100-102. 188 Aceste Cheremuri se găsesc în facsimile în cartea lui Verax (La Roumanie et les Juifs. Bucureşti, 1903, p. 289), care le dă şi traducerea franţuzească.
189 Verax, I. cit. p. 4849. (Ed. prescurtată). 190 Ibidem, p. 51. „Cuvântul Şarpe (Nahaş), – zice Dr. Octavian Isopescul, profesor la Universitatea din Cernăuţi, – este o sinteză cabalistică a trei cuvinte, ale căror iniţiale îl compun: Nidui: exil; Cherem: afurisenie; Şanta: blestem; Astfel vorbele: „să fie muşcat de şarpe”, înseamnă în realitate: „să fie lovit de exil, de blestem şi de afurisenie”.
191 Archives israélites XX, 1866, p. 885. – Vezi Mousseaux, Le Juif, p. 347.
192 Cremieux a fost şi Suveran, mare maestru al ritului scoţian al Francmasoneriei din Franţa.
193 Vezi Cnabauty, Les Juifs nos maîtres, 1882, p. 5 şi următoarele.
194 Alianţa ovreiască universală dispune de presa lunii întregi, de care se serveşte pentru a înşela şi a domina opinia publică.
În Sanhedrinul din 1840 din Cracovia, ovreiul Montefiore a zis: „Cât timp nu vom poseda jurnalele lumii întregi, ca să zăpăcim şi să înşelăm popoarele, puterea noastră va fi o himeră”.
Astăzi, ovreii au ajuns să fie stăpânii presei universale. Astfel, ei deţin cele mai mari ziare:
La Londra: Times, Daily Telegraph etc.
La Paris: Le Matin, Le Temps, Le Figaro etc.
La Berlin: Berliner Tageblatt, Berliner Volkszeitung etc.
La Viena: N. Freie-Presse, Fremdemblatt etc.
La Budapesta: Pester Loyd, Magyar Hirlap etc.
La noi: Adevărul, Dimineaţa, Facla, etc.
195 Arhives israélites, XXV, p. 651, 1861. – Vezi Mousseaux, Le Juif, Ch. XIII. p. 266. – Vezi şi Cuza, I. Cit.
Într-un articol precedent am arătat Ce Este Cahalul, acum să vedem care sunt efectele cahalului.
EFECTELE CAHALULUI
Posedând arme veninoase, – ca Talmudul şi ca realizarea sa concretă Cahalul, Israel porni să cucerească lumea.
Să vedem mai întâi, ce se petrece în ţările în care iudeii au putut să-şi satisfacă, nu numai patima de proprietate, dar şi patima de dominaţie, prin dobândirea drepturilor de cetăţenie.
Trebuie să spunem însă, de la început că ovreii nu au obţinut nicăieri aceste drepturi, decât după ce au făcut să izbucnească nişte revoluţii teribile.
Astfel ei au devenit cetăţeni ai Franţei în timpul marei Revoluţii şi au ajuns cetăţeni ai Austriei, ai Germaniei, ai Italiei, în urma revoluţiei din 1848. Şi notaţi bine că, fiind detestaţi de toate popoarele, – de câte ori au voit să forţeze porţile unei noi naţii, au recurs la acelaşi mijloc – la Revoluţie.
Vom începe prin Austro-Ungaria, ţara cea mai apropiată de a noastră.
AUSTRO-UNGARIA
„Ovreii nu erau nimic în Austria, înainte de 1848, – zice TROCASSE (*197).
Acum însă, ei joacă acolo un rol dominant şi, sunt singurii cărora le-a folosit Revoluţia. S-ar părea că vienezii, construind baricade şi înfruntând mitralierele soldaţilor împărăteşti, n-au avut alt scop decât să distrugă digurile, ridicate de prevederea trecutului, în contra valurilor cotropitoare ale ciumei semitice… Şi, într-adevăr, cucerirea absolută a unei împărăţii, de către jidovi, în timp de 50 de
ani, este, fără doar şi poate, unul din faptele cele mai caracteristice ale istoriei contemporane”. Să examinăm, mai întâi, ce se întâmplă în fosta provincie românească, Bucovina.
Pe urmă, vom trece la alte părţi ale împărăţiei şi anume: la Galiţia, la Ungaria şi la Austria.
BUCOVINA
Bucovina, – care a fost răpită Moldovei în 1775, de către Austria, – prezintă un exemplu izbitor de ceea ce ar deveni România, dacă n-ar fi luat măsuri ca să se apere împotriva pericolului israelit(*198).
În 1769, numărul familiilor ovreieşti, care locuiau în această provincie, era de 206.
În 1780, această cifră se încinci şi se urcă la 1069(*199).
În 1846, populaţia jidovească se ridicase la 11.500 de indivizi.
Însă, după 1848, când jidanii câştigară drepturile de cetăţenie, numărul lor merse crescând din ce în ce. Astfel:
În 1850 erau 14.500,
În 1857, – 30.000,
În 1869, – 47.000,
În 1880, – 67.000,
În 1890, – 83.000,
În 1900, – 96.000.
Înmulţirea iudeilor între 1846 şi 1908 a fost deci de 713%.
Oraşele fiind repede umplute, ei nu întârziară să se reverse asupra satelor.
Ocupaţia de preferinţă a acestor ovrei, – ca şi a celor din România, – este comerţul cu băuturi spirtoase. Ei ţin mai toate cârciumile; şi, într-adevăr, în 1885, posedau 95% din debitele de rachiu. De aceea, alcoolismul face, în Bucovina, ravagii înspăimântătoare.
Tot comerţul şi toată industria ţării sunt în mâinile iudeilor(*200), – în mod mai complet chiar decât în Moldova.
Afară de asta, ei au acaparat cu totul profesiile liberale.
Astfel pe când în 1865 nu erau decât 2 avocaţi israeliţi, în 1900 ajunseseră la numărul de 82, pentru 14 creştini. Dar, ce e mai mult, de la 1862, de când prima bucată de pământ căzu în mâinile lor, – numărulmarilor proprietari ovrei crescu din ce în ce, – aşa că în 1900 ajunse să întreacă cifra enormă de 80%.
Multe din moşiile, rămase românilor, sunt de asemenea ipotecate la jidani, care le vor pune în vânzare şi le vor cumpăra peste puţin.
Cât despre mica proprietate, 60% din imobile sunt grevate de ipoteci la ovrei(*201).
Se înţelege, prin urmare, de ce moldovenii, care altădată prosperau în această provincie, – pe când ei erau stăpâni, – nu se mai înmulţesc deloc, pier şi dispar puţin câte puţin, sub gheara Austriei, care i-a dat pe mâna acestor blestemaţi paraziţi.
Având, astfel, tot comerţul şi toată industria în mâinile lor, acaparând toate profesiile liberale, având în posesia lor casele din oraşe şi, pe deasupra, moşiile şi marile domenii rurale, având în sfârşit puterea, prin voturile pe care le cumpără, ovreii au devenit stăpânii sau mai bine zis satrapii acestei nenorocite ţări, pe care o sug până la măduvă.
Dulcea Bucovină, vesela grădină de care vorbeşte poetul, a devenit azi o pustie funebră, un adevărat cimitir pentru bieţii români, – pe care jidanii îi urmăresc şi îi ucid prin mizerie şi prin alcoolism.
GALIŢIA
Situaţia este şi mai deplorabilă în Galiţia.
Într-adevăr, „în Galiţia şi în anumite cantoane ale Ungariei, ovreii ţin hanuri şi cârciumi unde vând rachiu… Ceea ce este, pentru clasele inferioare, un pericol de moarte.
Aceşti cămătari, negustori cu bucata, vând rachiu pe datorie ţăranilor… şi prin dobânzi excepţionale, jupoaie poporul de ultima lescaie.
Ţăranii, ruinaţi, se dau la băutură, pentru ca să-şi uite necazurile; şi, ca întotdeauna, singur jidanul câştigă, în mijlocul zăpăcelii universale”(*202).
Pe lângă aceasta, comerţul şi industria precum şi profesiile liberale sunt în întregime în mâinile ovreilor.
Mai mult, – aceştia, îndată ce au căpătat drepturile de cetăţenie, s-au aruncat năpraznic asupra domeniilor rurale, care le-au dat în mână puterea politică.
„Interdicţia făcută ovreilor din Galiţia (Polonia austriacă), de a poseda pământ, a durat până la 1867, cel puţin în ceea ce privea pământurile de arat. La această dată, de 1867, nu erau în toată Galiţia decât 38 de proprietari, din rasa lui Iuda.
Or, 3 ani după ridicarea interdicţiei, – adică în 1870, – se găseau în provincie, 68 de proprietari ovrei, având dreptul de vot.
Trei ani mai târziu, în anul 1873, ei ajunseră la cifra de 289; iar în 1880, după statisticile oficiale, marii proprietari jidani erau în număr de 680!
Calculele referitoare la mica proprietate sunt, din nenorocire, şi mai semnificative, în timp de 18 ani, de la 1874 la 1892, 43.000 mici proprietăţi au trecutîn mâinile jidovilor.
Actualmente, ei posedă pământurile cele mai fertile din ţară; şi, mai bine de doua milioane de locuitori, care altădată erau şi ei proprietari, servesc, ca slugi, la jidani, pe fostele moşii ale părinţilor lor”(*203).
După un asemenea tablou, ar trebui să cadă cortina.
Şi totuşi, ascultaţi cele ce urmează:
În Galiţia, totul aparţine ovreilor. Ei au acaparat nu numai întreaga proprietate urbană, dar şi mai toată proprietatea rurală.
Nenorociţii de ţărani sunt obligaţi să închirieze de la jidovi, pe preţuri exorbitante, pământurile care le aparţineau altădată; şi rareori ajung să se poată plăti.
Pentru ca să reintre în fonduri, jidanul cumpăra, ieftin de tot munca ţăranului pentru toată perioada agricolă următoare.
Odată contractul încheiat, această muncă este revândută, de ovrei, cu un câştig enorm, vreunui arendaş din Galiţia, din Ungaria sau din Moldova, – de cele mai multe ori unui alt jidov.
Ţăranul îşi vinde munca ovreiului, cu 12 florini pe lună (25 lei), plus mâncarea; iar acesta o revinde în Moldova, cu un preţ ce variază între 45 şi 60 lei pe lună, plus mâncarea şi cheltuielile de transport.
Adesea, se văd lucrând pe câmpiile Moldovei, ţărani ruteni, slabi, jigăriţi; zdrenţăroşi, abrutizaţi de sărăcie şi de alcool, – adevăraţi iloţi, în veacul al douăzecilea”(*204).
În realitate, halul acesta de plâns constituie o adevărată robiei. Iată ce ne aşteaptă pe noi Românii, dacă vom avea neghiobia să dăm, vreodată, jidanilor, drepturi de cetăţenie!
„Prin cruzimea de care a dat dovadă, – şi care întrece pe aceea a fiarelor de pradă, – jidovimea austriacă provoacă indignarea când îndrăzneşte să vorbească de civilizaţie şi de progres.
În fapt, ea a rămas sălbatică, şi produce moartea, prin foamete şi prin muncă istovitoare;… ea merge chiar până să uite dreptul imprescriptibil al omenirei, – dreptul de a trăi (*205).
UNGARIA
Acelaşi lucru se întâmplă şi în Ungaria. Ne va fi de ajuns să spunem că:
Ţăranii în sate şi burghezii în oraşe, sunt cu totul ruinaţi… Castelele şi moşie au trecut cu miile, în mâinile jidanilor. Camăta a distrus totul,… ca o lepră fără leac.
Doctorul HORSKY, scria, de curând, următoarele: „În 1862, ovreii nu aveau nici un cot de pământ în Ungaria. Acum, după 30 de ani, a treia parte din pământul întregului regat le aparţine… Trei jidovi posedă, ei singuri, 100.000 hectare”(*206).
AUSTRIA
Austria propriu-zisă, nu este nici ea mai fericită.
Tot comerţul este în mâinile iudeilor(*207). Tot aşa e şi cu industria.
„Fabricanţii, – constrânşi să plătească preţurile iudeilor – părăsesc meşteşugul.
Lucrătorii, exploataţi şi ei la rândul lor, nu întârzie să cadă în cea mai grozavă mizerie.
Salariile sunt minime; sunt salarii de foamete, neîndestulătoare pentru a face să trăiască o familie”(*208).
Pe lângă aceasta, profesiile liberale, – mai cu seamă acelea de avocat şi de medic(*209), care permit să exploateze mizeria şi suferinţa bieţilor creştini, sunt cu totul ocupate de jidani(*210).
Şi nici nu mai vorbim de judecătorii ovrei, care transformă dreptatea într-o prostituată, ce-şi vinde favorurile cui îi dă mai mult(*211).
Însă mai e ceva.
Ovreii organizează cartele şi trusturi, speculând mai ales asupra produselor de alimentaţie şi asupra celor necesare traiului (grâu, zahăr, petrol, lemne, cărbuni etc.).
Astfel, „ei acaparează toate grânele disponibile şi, odată în stăpânirea lor, ei reglează cursurile preţurilor, după placul, sau mai bine zis, după interesul lor”(*212).
În acelaşi timp, prin lovituri de Bursă, ei şterpelesc, în mod periodic, micile economii pe care creştinii reuşiseră să le strângă(*213).
O speculă neruşinată îşi întinde gheara peste tot, – chiar şi peste mizeriile, suferinţele şi nenorocirile omenirii. Însă ovreii nu s-au mulţumit să adune bogăţii colosale, strângând în mâinile lor toate industriile, întreprinderile, comerciale şi financiare.
A trebuit ca şi pământul să le aparţină… pentru ca influenţa potică pe care o dă proprietatea, să devină apanajul lor”(*214).
Într-adevăr, „iudeii sunt deja proprietari a mai mult de jumătate din casele din Viena… Şi dacă vom consulta starea creanţelor ipotecare ce pot cu uşurinţă să ducă la o expropiaţie, le aparţin 70% din clădiri”.
„În ce priveşte proprietatea funciară, până la 1848, era interzis ovreilor să devină cumpărători.
De atunci, ei şi-au câştigat cu vârf timpul pierdut. Baronul Rotsehild, posedă, el singur, aproape un sfert din marea proprietate în Boemia (de şapte ori mai mult decât familia imperială), – fără să mai vorbim de ceea cei aparţine în celelalte provincii (Austria de Jos, Moravia, Silezia), precum şi în Ungaria.”(*215)
„Nu prin talent, nici prin ştiinţă, nici prin lucru, nici printro activitate productivă, s-au urcat ovreii până în vârful scării sociale, – ci, numai prin intrigă, îndrăzneală, viclenie, îndemânare de a exploata pe aproapele, lăcomie nesăturată şi lipsă de orice scrupule.
Astfel jidovii, – însuşindu-şi fără ruşine fructul muncii concetăţenilor lor, – au ajuns repede să reunească în mâinile lor bogăţia şi influenţa, – adică elementele dominaţiei.
Din nimic, ei au devenit, în 50 de ani, totul, în monarhia Habsburgilor”(*216).
Acestea sunt efectele Cahalului!
Acum, că am văzut nenorocirile unei ţări mari, care a avut imprudenţa să dea ovreilor drepturile de cetăţenie, să examinăm modul cum ei au procedat în altă ţară mare, adică în Franţa, pentru a putea intra în posesia aceloraşi drepturi. Aceasta ne va permite să înţelegem manevrele ascunse, de care se servesc la noi, pentru ca să ajungă la un rezultat analog.
Texte extrase din cartea lui Nicolae Păulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria
NOTE BIBLIOGRAFICE
197 F. Trocasse, L’Autriche juive, Paris, p. 124 (A. Pierret, édil.).
198. Datele statistice referitoare la Bucovina au fost luate de Verax, din Dr. Zeiglauer, Geschichtliche Bilder aus der
Bukowina, Cernăuţi, 1899, p. 2 şi următoarele, – şi din Dr. Polek, Statistik des Judenthums in der Bukowina, etc.
199. Iată cum se exprimă, în privinţa lor, Comisia numită în 1782 la Viena, de împăratul Josef II:
„Nu se pot considera ca supuşi ai împăratului, ovreii din Bucovina, intraţi în această provincie prin înşelătorie şi
fraudă. Aceşti ovrei, trebuie să fie trataţi ca străini…” Şi într-adevăr, la început, au fost supuşi unui regim special,
care micşoră emigraţia lor în ţară (Verax, I. cit, p. 8).
200. O statistică recentă, – ale cărei cifre au fost culese din actele prefecturilor împărăteşti ale Bucovinei, – arată că în momentul de faţă se găsesc în această provincie: Meseriaşi: 737 români, pentru 5089 ovrei.
Negustori: 454 romani, pentru 8567 ovrei. (Toronţiu, „Neamul Românesc”, 30 sept. 1911).
201. Verax, I. cit, p. 57-61. Toate aceste amănunte au fost date lui Verax, de către Dr. Bălan, şeful cancelariei dietei din
Bucovina, după publicaţiile oficiale.
202. Trocasse, I. cit., p. 145.
203. Trocasse, I. cit., p. 135. 204 Verax, I. Cit. p.63.
205. Trocasse, I. cit, p. 146. Acum se înţelege de ce, în 1898, a izbucnit o răscoală înfricoşătoare a ţăranilor polonezi, împotriva jidovilor, în 33 de districte ale Austriei. Este de remarcat că în timpul acestei revolte, – pe când mii de ţărani au fost ucişi, – nici un ovrei nu şi-a pierdut viaţa. (Trocasse, I. cit, p. 166). De altfel, în Galiţia, guvernul, – ca să dea un exemplu, – a stabilit o stare de asediu permanentă (Trocasse, I. cit, p.176).
206. Idem, Leit, p. 261.
207. Idem, I. cit, p. 130.
208. Trocasse, I. cit, p. 132.
209. „Este oprit unui medic israelit să vindece pe un Akum, chiar când a fost plătit pentru aceasta… , Dar este permis medicului ovrei să experimenteze asupra unui Akum, pentru a vedea dacă un medicament este eficace sau este omorâtor” (Karo, Şulhan-Aruk, Jore Dear, 158).
210. Trocasse, I. Cit. p. l37.
211. Trocasse, I. cit., p. 137.
212. Idem, I. cit, p. 145.
213. Idem. 214 Idem, I. cit, p. 133.
