ROMANIA – STUDIU DE CAZ: CIND SE VA STOPA CACEALMAUA VOTULUI DIASPOREI?

România este o țară care nu s-a grăbit niciodată cînd a fost vorba de drepturile cetățenești – un lux, la urma-urmei, nu? – astfel că atunci cînd pică în extrema cealaltă și acordă anumite drepturi cu exagerată larghețe, se nasc serioase semne de întrebare. Un asemenea semn ar trebui să apară vizavi de organizarea condițiilor pentru votul diasporei, devenită în ultimii ani un fel de nouă clasă muncitoare din comunism, adică una privilegiată, cel puțin cu ocazia alegerilor.

MAE a dat recent publicității lista cu secțiile de votare pentru străinătate. Nici mai mult, nici mai puțin decît 441 de secții, o situație halucinantă care în mod cert nu se regăsește nicăieri în lume, cu excepția Franței. De remarcat, totuși, că numărul secțiilor franceze din diaspora este mai mic decît dublul celor românești(cca.800), dar Franța are o populație de peste trei ori mai mare ca a noastră. În plus, diasporenii francezi pot vota numai dacă se înscriu pe listele electorale pînă la 31 decembrie al anului pre-electoral.
Parcurgerea listei dă dureri de cap: avem 75 de secții de vot în Italia, 30 în SUA, 25 în Germania, 6 în Australia, 28 în Marea Britanie, 49 în Spania, 6 în Canada, 3 în China, 3 în Afganistan, 9 în Belgia, 8 în Austria și tot așa.

La ultimele alegeri europarlamentare au votat cc.29.000 de diasporeni. Înghesuială mare la urne, n-ai ce zice. Atunci, erau 190 de secții, cca.43% din numărul actual.
La ultimele alegeri parlamentare, au votat cca.104.000 de diasporeni. Cam un român din 40-50 aflați afară.

Pe lîngă că organizează atîtea secții de vot pentru diaspora, România se numără printre cele doar 7-8 țări ale lumii care permit diasporenilor să voteze atît la parlamentare și prezidențiale, cît și la referendumuri. Demn de menționat că niciun stat, practic, din rîndul celor care permit votul diasporenilor nu o face, însă, și în cazul alegerilor locale. La noi, sunt destui politicieni, în frunte cu Monica Macovei, care se luptă de ani de zile pentru dreptul diasporenilor de a vota inclusiv la locale.
Imaginați-vă ce frumos ar fi ca primarul unei comune din Poplaca să fie ales cu voturile românilor din Barcelona și Milano.

Cum votează diaspora altor state democratice vom vedea în rîndurile care urmează, cu mențiunea că regulile sunt în perpetuă schimbare mai peste tot:

În Australia, diasporenii pot vota dacă se înscriu în registrele electorale în decurs de trei ani de la părăsirea țării și numai dacă preconizează să se întoarcă în maxim 6 ani. Votul e obligatoriu în Australia, dar nu și pentru diasporeni.
Austriecii pot vota doar prin poștă și numai dacă se înscriu într-un registru special, care se înnoiește la fiecare 10 ani.
În Belgia, pînă în 2016 nu era permis votul la europarlamentare cetățenilor din state non-UE. Diasporenii nu au drept de a candida în alegeri. Portughezii pot vota doar în misiunile diplomatice ale țării și numai după ce se înscriu în registrul electoral. 
Brazilienii din afara țării au drept de vot doar la prezidențiale.
În Chile, diasporenii au primit drept de vot abia în 2017.
Canadienii își pierd dreptul de vot după cinci ani de la părăsirea țării; oricum, diasporenii canadieni au primit drept de vot abia în 1993.

Germanilor li se permite să voteze doar dacă în ultimii 25 de ani au locuit cel puțin trei luni neîntrerupt în țară și numai dacă prezintă motive serioase pentru a justifica interesul pentru vot. În 2008, Germania chiar a anulat dreptul diasporenilor de a vota, ulterior reintroducîndu-l, dar cu restricțiile dure sus pomenite.
Din această perspectivă, apare de-a dreptul comică indignarea parlamentarului german Gunther Krichbaum, care, în 2014, denunța nervos așa-zisa împiedicare a românilor din diaspora de a-și exercita votul prin organizarea unui număr insuficient de secții de vot. Paiul din ochiul altuia…
India are un număr de diasporeni aproape egal cu totalul votanților români, peste 16 milioane. Cine vrea, vine acasă și votează, mai puțin cei care dețin și o a doua cetățenie, care nu au drept de vot.

În Italia diasporenii votează în țară, la misiunile diplomatice ori prin poștă, cu precizarea că guvernul italian suportă parțial costurile venirii în țară.
În Israel, probabil singurul stat cu o diaspora mai mare decît populația, se votează doar în țară, marile partide – dar nu statul – susținînd financiar parte din costurile venirii în țară al susținătorilor lor. În Malta se votează doar în țară, costul drumului fiind suportat de fiecare cetățean. În Cipru, Danemarca și Grecia, idem. În Irlanda pot vota doar diasporenii care preconizează să se întoarcă în maxim 18 luni în țară.

Japonezii, ungurii, spaniolii și suedezii pot vota prin poștă sau la ambasade și consulate. După zece ani de la părăsirea țării, suedezii mai pot vota doar dacă se înscriu într-un registru special, actualizat periodic. Sudafricanii pot vota doar la misiuni diplomatice. 
Britanicii pot vota doar timp de 15 ani după părăsirea țării. De ani de zile, politicienii promit anularea acestei interdicții, fără a se ține de cuvînt. Totodată, nu e permis diasporenilor să voteze pentru parlamentele naționale din Scoția, Țara Galilor ori Irlanda de nord.

SUA permite votul diasporenilor doar dacă plătesc taxe în țară, motiv pentru care cca.6 milioane de americani nu pot vota. De asemenea, fiecare stat are libertatea de a stabili la ce tip de scrutin pot vota diasporenii. Soldații americani aflați în unități militare din afara țării pot vota prin poștă.

Exemplele de acest fel pot continua, ideea de bază fiind că votul diasporenilor unei țări în sute și sute de secții de vot create special în străinătate nu se regăsește pe mai nicăieri.
Cum a ajuns România deschizător de drumuri în materie de drepturi electorale ar fi un mister, în principiu, dacă nu am ști din experiență ce jocuri diabolice se fac cu voturile diasporenilor.

Există chestiuni majore, cum ar fi întrebarea cine poate asigura corectitudinea modului în care se votează în Shanghai, Kabul, Santiago de Chile, Manila, Vancouver, Nairobi sau Kuala Lumpur? Cine și cum controlează corectitudinea în numeroasele secții de vot din Republica Moldova?
Cine, în afara de personalul diplomatic de acolo și oameni atent selectați trimiși din țară, între care nu vom regăsi, desigur, oameni ai SIE ori SRI, ci doar civili onești?
Dacă există permanent acuzații de furt masiv în țară, în pofida supravegherii operațiunii de către autorități, oameni ai partidelor, presă și observatori independenți, oare ce posibilități de furt se înregistrează la mii de kilometri de țară?
E cazul să ne mai amintim celebrul caz de la Paris, din 2009, cînd s-a votat într-o secție, statistic, la fiecare cîteva zeci de secunde, lucru absolut imposibil tehnic, mai ales în absența aglomerației, cum s-a constatat?
Ce impact asupra alegerilor are, spre exemplu, faptul că votul se încheie în țară la orele 21 și se începe numărătoarea, dar în străinătate votul se termină abia la ora 7 a dimineții care urmează, din cauza diferențelor de fus orar?
În 2009, Băsescu a cîștigat președinția cu doar 71.000 de voturi în fața lui Mircea Geoană. Din diaspora, Băsescu primise 116.000 de voturi, ceea ce demonstrează că secțiile de vot din străinătate chiar pot face diferența, în caz de nevoie.
Cît costă, oare, bugetul statului închirierea, la fiecare 2-3 ani, a sute de ample spații în zeci și zeci de orașe ale lumii, pentru organizarea de secții de vot, lux pe care țări mult mai puternice nu și-l permit?

Chiar nu se pot găsi soluții mai eficiente, mai economice?
La nivel mondial, s-a constatat de mult că votul diasporei nu îmbunătățește democrația, ba chiar e încurajat adesea de către lideri politici autoritari, care vor să-și consolideze hegemonia, vezi cazul Orban în Ungaria. Motiv pentru care tot mai multe state au introdus și introduc restricții în privința acestuia, unele pe care spațiul nu ne-a permis să le detaliem.

Realitatea e că românii au ajuns să nu mai se preocupe de vot nici în țară, darmite în afara ei, țara noastră înregistrînd printre cele mai mici prezențe la alegerile de orice fel.

Și tot o realitate e că, mai mult decît organizarea votului în străinătate, ar trebui să ne preocupe aberația celor 18,9 milioane de cetățeni cu drept de vot pe care ni-i tot anunță AEP, cifră care reprezintă, de fapt, cam toată populația țării cu diaspora cu tot.

Marea întrebare e cînd se va dezmetici și România din acest joc politic pervers numit alegeri cu număr imens de secții în străinătate, o mare cacealma trasă democrației? (Bogdan Tiberiu Iacob)

https://inpolitics.ro