Clujenii vor cotiza anual cu aproape 200.000 de euro pentru Alianța lui Emil Boc

În următoarea ședință de consiliu local se va supune la vot
participarea municipiului la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Alianţa Vestului (AVE). Este vorba de asociația din care mai fac parte municipiile Timișoara, Arad și Oradea.

Potrivit proiectului de hotărâre, administrația locală condusă de Emil Boc va contribui cu 20.000 de lei la constituirea patrimoniului iniţial al asociaţiei.

Emil Boc va achita de la bugetul local o cotizaţie anuală de 0,5 euro pe cap de locuitor, echivalentul a 165.000 de euro.

Sediul asociaţiei a fost stabilit la Timişoara. Conducerea acesteia va reveni prin rotaţie câte un an de zile primarii celor patru municipii. Cluj-Napoca va fi reprezentată în AVE de primarul Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea şi Ovidiu Câmpean.

Primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, iniţiatori ai proiectului „Patrulaterala Vestului”, au semnat, în luna decembrie, la Timişoara, documentul de fundamentare a asocierii „Alianţa Vestului” (AVE). Fondatorii Alianţei anunţau că printre obiective se numără atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles.

Gazeta de Cluj

Acest articol a fost publicat în POLITICA(primari), ROMANIA(politic). Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Clujenii vor cotiza anual cu aproape 200.000 de euro pentru Alianța lui Emil Boc

  1. Ene Constanta's avatar Ene Constanta spune:

    Pai daca aveti de unde…platiti dragii mei…platiti….

Lasă un răspuns