Ameninţarea reală pe care dispozitivele wireless/câmpurile magnetice de frecvenţă joasă o reprezintă pentru sănătatea umană: afectarea sistemului nervos şi endocrin
Sindromul WiFi reprezintă sensibilitatea electromagnetică pe care unii oameni o pot avea în prezența aparatelor electronice. Tulburarea organismului provocată de câmpul electromagnetic este caracterizată de simptome precum: iritații dermatologice, furnicături, senzații de arsură, dar și simptome neurastenice și vegetative, precum oboseală, dificultăți de concentrare, amețeală, greață, palpitații cardiace și tulburări digestive. Toate acestea, în cazul sindromului WIFI, apar în prezența aparatelor electronice. Această problemă a mai fost definită şi ca electrohipersensibilitate (EHS).
Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) afirmă faptul că aceste simptome ale EHS nu reprezintă un diagnostic medical în lipsa dovezilor științifice necesare asocierii acestor simptome cu expunerea subiecților umani la frecvența electromagnetică. Tot aceștia susțin că simptomele pot fi simple reacții ale efectului nocebo.
OMS ne induce în eroare?
Pe pagina OMS din decembrie 2005 referitoare la „Câmpurile electromagnetice şi sănătatea publică. Electrosensibilitate.” se descrie electrosensibilitatea/sindromul WiFi aşa cum a fost redat mai sus, precum şi prevalenţa (numărul general de cazuri ale) acestei probleme. De asemenea, pagina respectivă OMS precizează că „majoritatea studiilor indică faptul că indivizii cu EHS nu pot detecta expunerea la unde electromagnetice de frecvenţă joasă/radio într-un mod mai precis ca cei care nu au EHSˮ – este ca şi cum ar fi vorba de lumină de o anumită culoare, un anumit miros sau sunet, sau un anumit tip de atingere care să fie „detectatˮ. Aceste unde electromagnetice nu generează senzaţii care să fie situate în gama senzaţiilor fizice şi care pot fi percepute de organism în mod obişnuit (!), aşa cum percepem lumina, culorile, mirosurile, sunetele şi atingerile. Prin urmare… cum să le detecteze „într-un mod mai precisˮ??
În continuare se afirmă: „Studii controlate au arătat că aceste simptome nu pot fi corelate cu expunerea la câmpuri electromagnetice de frecvenţă redusăˮ. Aceasta este o minciună sfruntată, deoarece până la acea vreme (anul 2005) existau disponibile rezultatele cercetărilor a numeroase studii începând cu anii 1950-1960 referitoare la efectele câmpurilor electromagnetice de frecvenţă radio/frecvenţă joasă, aşa cum vom arăta mai jos.
Paragraful respectiv din pagina OMS (decembrie 2005), menit să inducă în eroare cititorul neatent, se încheie prin tendinţa de stabilizare a unui eventual raţionament eronat, afirmându-se că „Există anumite indicaţii cum că aceste simptome (EHS) se pot datora unor condiţii psihiatrice pre-existente ca şi unor reacţii la stres rezultat în urma îngrijorării efectelor CEM asupra sănătăţii, mai degrabă decât datorită CEM însăşi.” Adică această ameninţare asupra sănătăţii din partea tuturor dispozitivelor wireless nu există la modul real, ci există doar în mintea celor ce acuză aceste simptome. Aşa sugerează specialiştii OMS. Se va vedea în continuare, cine are dreptate – autoritatea medicală (OMS-ul în acest caz) sau pacienţii. În cele ce urmează se vor expune mai multe serii de studii ştiinţifice riguroase, care sunt disponibile, cel puţin o mare parte din ele, chiar încă din … 1973 (!!!), în limba engleză.
Sindromul Wi-Fi/electrohipersensibilitatea, o boală reală
Wi-Fi, cunoscut şi ca WiFi sau WLAN, este o reţea fără cabluri, implicând cel puţin o antenă Wi-Fi conectată la internet şi la o serie de computere, laptopuri şi/sau alte dispozitive wireless care comunică prin anumite frecvenţe electromagnetice direct cu antena. Aşadar, dacă nu trăiţi în sălbăticie, precum au început diferite familii, atunci sunteţi, vreţi-nu-vreţi, înconjuraţi de o densitate, în creştere, de radiaţii electromagnetice. Cei care studiază acest fenomen – impactul câmpurilor electromagnetice de intensitate redusă/frecvenţă radio asupra biologiei fiinţei umane – au mai numit electrosensibilitatea „intoleranţă idiopatică de mediu atribuită câmpurilor electromagnetice” sau IEI-EMF („idiopathic environmental intolerance attributed to electromagnetic fieldsˮ).
Există un număr din ce în ce mai mare de dovezi ştiinţifice care atestă că „sindromul WiFiˮ (SWF) sau „electrohipersensibilitateaˮ (EHS) sau „intoleranţa idiopatică de mediu atribuită câmpurilor electromagnetice” reprezintă o boală reală, cauzată de expunerea la câmpuri electromagnetice (CEM), în special la cele din domeniul microundelor/undelor electromagnetice de frecvenţă joasă, frecvenţă radio. Incidenţa raportată a sindromului creşte pe măsura creşterii expunerii populaţiei la CEM prin electricitate, WiFi, telefoane mobile, turnuri de emisie pentru telefonie mobilă, smartmetre şi toate dispozitivele wireless.
De ce anumiţi indivizi sunt mai sensibili la aceste câmpuri electromagnetice nu este încă foarte clar. Dar ceea ce s-a observat este că majoritatea celor ce raportează că au EHS nu prezintă un istoric specific de expunere acută sau excesivă la CEM, chiar şi numai pentru o perioadă scurtă de timp. Adică aceste probleme apar în urma expunerii cronice, prin utilizarea în mod obişnuit a diferitelor dispozitive wireless, la câmpurile electromagnetice care sunt vehiculate prin aparatele respective, pentru funcţionarea lor.
Câmpurile electromagnetice de frecvenţă redusă – un nou factor de mediu
Creşterea expunerii la câmpuri electromagnetice artificiale de frecvenţe radio (CEMFR) în ultimele decenii a determinat în ultimul timp o creştere a interesului social şi ştiinţific asupra influenţei acestui factor, care a devenit „de mediuˮ, asupra sănătății. Intensitatea radiațiilor electromagnetice în mediul înconjurător atinge în ultimul timp niveluri excesiv de ridicate, care nu au mai fost experimentate până acum pe planetă, ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de dispozitive wireless de diferite tipuri pe care oamenii le achiziţionează, şi a turnurilor de emisie şi antenelor care se instalează pentru a emite undele necesare dispozitivelor respective.
„Vom deveni cu toţii electrosensibili?ˮ
În 2006, Hallberg şi Oberfeld, cercetători din Suedia şi respectiv Austria în domeniul medical, publică un articol în revista de specialitate Electromagnetic Biology and Medicine cu titlul „Vom deveni cu toţii electrosensibili?ˮ („Will we all become electrosensitive?”). Ei fac o estimare pe baza a 17 articole ştiinţifice publicate între anii 1985-2004 din nouă ţări, asupra numărului de persoane care vor prezenta EHS în apropiere de anul 2020, ca urmare a expunerii domestice şi de mediu, la CEM. Conform calculelor realizate de ei, până în prezent jumătate din populaţia globului ar suferi de electrosensibilitate. După afirmaţiile OMS, toţi aceştia, adică jumătate din populaţia planetei, ar fi deja în anticamera cabinetului de psihiatrie – pentru că… problema ar fi doar în mintea lor, nu? Aceasta înseamnă că până în 2020 aproximativ 3,75 miliarde de oameni vor prezenta simptome tip EHS – ceea ce, cu siguranţă, arată că expunerea la acest nou factor de mediu este cea mai mare „ciumăˮ care a afectat vreodată omenirea.
Rapoarte oficiale şi referate ample referitoare la efectele CEM asupra fiziologiei organismului uman
Raportul Raines al NASA (1981) evaluează un volum imens de literatură referitor la acest subiect – expunerea ocupaţională la microunde non-termice, literatură ce provenea din studii americane, vest-europene sau est-europene. Nu existau diferenţe evidente între rezultatele acestor studii. Astfel, dr. Jeremy Raines raportează (în 1981!!), pe baza acestor studii, 19 efecte neuropsihiatrice care sunt asociate expunerii la microunde/frecvenţe radioca urmare a ocupaţiei.
Raportul Bolen (1994), elaborat în cadrul Laboratorului Rome al Forţelor Aeriene Americane (USAF), statuează rolul efectelor non-termice al CEMFR asupra oamenilor. În a doua pagină a raportului se afirmă: „Răspunsurile non-termice pot fi mai puţin sesizate şi sunt deseori mai dificil de explicat decât efectele termice. Aceste răspunsuri sunt legate de perturbări în ţesuturi, care nu sunt determinate de încălzire. Câmpurile electromagnetice pot interacţiona cu funcţiile bioelectrice ale ţesuturilor umane iradiate. Cercetările realizate în Uniunea Sovietică şi în Europa de est sugerează că organismul uman poate fi mai sensibil la efectele non-termice ale radiaţiilor CEMFR.ˮ
În pagina 18 a raportului se spune: „afectări non-termice ale ţesuturilor s-a observat că apar la densităţi de putere mult mai mici decât cele necesare inducerii unor efecte termice. Cercetătorii sovietici au atribuit modificările apărute la nivelul sistemului nervos central şi în sistemul cardiovascular efectului non-termic al radiaţiilor electromagnetice de nivel scăzutˮ.
La secţiunea concluzii se afirmă că „dovezile experimentale au arătat că expunerea la radiaţii de joasă intensitate poate avea un efect profund asupra proceselor biologice. Efectele non-termice ale expunerii la radiaţii tip microunde/frecvenţe radio devin măsuri importante al interacţiunii biologice cu câmpurile electromagnetice”. În mod clar Bolen (în 1994!!!) respinge ideea că aceste câmpuri/unde generează doar efect termic.
În anul 2016, Martin Pall, profesor emerit de biochimie şi ştiinţe medicale fundamentale de la Universitatea Washington, publică un articol in extenso cu rezultatele cercetărilor realizate în ultimii 60 de ani referitoare la efectele câmpurilor electromagnetice asupra fiziologiei organismului uman, în prestigioasa revistă de specialitate Journal of Chemical Neuroanatomy, iar în 2018 acelaşi profesor emerit publică în revista de specialitate Environmental Research un alt articol amplu, trăgând un serios semnal de alarmă referitor la undele electromagnetice de frecvenţă radio, intitulându-şi materialul „Wi-Fi este o importantă ameninţare pentru sănătatea umană”.
MODIFICĂRI DETERMINATE DE ACŢIUNEA CEMFR ASUPRA ORGANISMULUI
A. Majoritatea modificărilor histologice determinate de CEMFR sunt la nivelul sistemului nervos
În continuare vom reda succint aspectele extrem de revelatoare descoperite de cercetători, în ceea ce priveşte impactul acestui factor de mediu – câmpurile electromagnetice – asupra biologiei organismului uman, redate de cercetători cu denumirea de efecte non-termice. Cercetătorii precizează că toate studiile care au fost revizuite şi evaluate au fost realizate cu WiFi care utiliza o bandă de frecvenţă de 2,4GHz. Acum se foloseşte frecvenţa de 4GHz (!), adică ne putem gândi la o amplificare a efectelor CEM obiectivate ştiinţific cu câteva decenii în urmă. Iar în curând se vrea introducerea antenelor de 5GHz…
Cea mai abundentă documentaţie asupra modificărilor histologice şi funcţionale produse de CEM asupra animalelor de laborator provine din literatura ştiinţifică sovietică a anilor ’50-’60, la care s-a adăugat şi literatura occidentală de specialitate din perioada respectivă. Întreaga literatură de specialitate a fost evaluată şi sistematizată de către Tolgskaya şi Gordon într-o publicaţie în limba engleză care a apărut în anul 1973. Această publicaţie revelează rezultatele cercetărilor expunerii la CEM (în 1973!!), împărţindu-le în două categorii – studii termice şi non-termice ale expunerii, cele non-termice ocupând majoritatea volumului (peste 80 de pagini) de rezultate expuse.
Majoritatea studiilor au fost realizate pe şobolani de laborator, deoarece au o fiziologie similară fiinţei umane şi rezultatele pot fi extrapolate la aceasta. Majoritatea modificărilor histologice observate erau situate la nivelul sistemului nervos, chiar dacă acesta reprezintă mai puţin de 2% din greutatea unui şobolan. Încă din acea perioadă s-a făcut afirmaţia că sistemul nervos, atât cel central (de la nivelul creierului) cât şi cel periferic (tot ce înseamnă inervarea oricărui organ sau ţesut), este cel mai sensibil ţesut faţă de aceste expuneri la microunde şi CEM de frecvenţă joasă, non-termice. Se va observa (mai departe în articol) că acest aspect a fost ulterior dovedit ştiinţific, prin depistarea modului de acţiune al CEMFR la nivelul ţesuturilor (în special a ţesutului nervos). Datorită sensibilităţii faţă de aceste radiaţii tăcute, următoarele două ţesuturi afectate de ele sunt miocardul şi ţesutul testicular.
În primul rând cercetătorii precizează că cel mai influent proces al impactului CEM asupra biologiei organismului este penetrarea tisulară directă. De asemenea, ei au evidenţiat faptul că în realitate câmpurile electromagnetice pulsatorii induc mult mai rapid modificări histologice la nivelul creierului decât câmpurile electromagnetice non-pulsatorii.
Regiunile sistemului nervos impactate în principal de microunde non-termice şi CEM de frecvenţă joasă sunt: cortexul, diencefalul incluzând hipotalamusul şi talamusul, hipocampul, ganglionii autonomi, fibrele nervoase senzitive, hipofiza.
Secreţia de neurohormoni de la nivelul hipotalamusului şi al hipofizei la expunerea iniţială la CEMFR creşte, dar după o anumită perioadă de timp celulele neurosecretorii se epuizează conducând la secreţii scăzute de neurotransmiţători şi hormoni, sau chiar la moartea celulelor respective. S-au observat modificări histologice (modificări ale structurii normale a celulelor/ţesuturilor) chiar după expuneri care nu au produs nicio modificare funcţională aparentă. Multe dintre modificările histologice şi funcţionale s-a raportat că iniţial erau reversibile, dar pe măsură ce expunerea la CEM creştea acestea deveneau ireversibile. S-a observat că „expunerea repetată conduce la creşterea gradată a severităţii modificărilor observate”, incluzând „perturbarea severă şi în creştere a reflexelor condiţionate, modificări în răspunsul animalelor în mod special la stimulare acustică”.
De asemenea, cercetările au arătat modificări ale electroencefalogramei, sub forma de activitate de tip convulsiv după expunerea la CEMFR. În 1997 s-a publicat un articol amplu despre efectele expunerii la CEM asupra electroencefalogramei (EEG). Acest articol a arătat şi că aceste modificări EEG sunt urmarea degenerării neuronilor în anumite arii ale creierului. De asemenea, s-a mai arătat că expunerea la CEMFR determină discontinuitatea diferitelor sinapse la nivelul sistemului nervos, şi chiar izolarea anumitor neuroni prin dispariţia sinapselor acestora – modificarea lor în neuroni asinaptici. Acest tip de modificare – discontinuitatea sinapselor – se ştie că este prezentă în autism. Acest aspect conduce la ideea că autismul ar putea fi generat de expunerea la CEM – în perioada fetală (prin expunerea mamei) sau/şi după naştere.
Autorii studiilor spun: „după expunere prelungită şi repetată la iradiere cu unde electromagnetice de joasă intensitate, fără creşterea temperaturii corpului şi când condiţia animalului de laborator rămânea satisfăcătoare, au fost descoperite modificări în fibrele nervoase senzitive ale pielii şi viscerelor, sub forma fenomenului de iritaţie. Aceste descoperiri, concordante cu toate datele din literatură, arată că sistemul de recepţie, ca un întreg, şi în special porţiunea sa terminală este extrem de sensibil”. Această descriere corespunde, din punct de vedere funcţional, descrierii simptomelor cuprinse în hipersensibilitatea electromagnetică.
