Dezavantajul de a avea resurse!

UK, SUA, Uniunea Europeană, Germania, Austria, se luptă pentru a obține o felie cît mai însemnată din tortul profitului uriaș pe care îl presupune exploatarea, adică extragerea, transportul, depozitarea și prelucrarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Iar această luptă fără scrupule pe bogățiile României, dusă de marile puteri, este prezentată de propaganda capitalistă, de factură neo-liberală, ce sufocă mass media autohtone, ca șansa istorică a țării noastre de a atrage investitori străini.

Între timp, România, proprietara de drept a acestor resurse naturale, mai degrabă privește de pe margine, avînd statutul de jucător neînsemnat, ce va beneficia de praful de pe tobă al redevențelor, pe care România urmează să le primească de la acești investitori străini.

Trebuie spus că, pînă înainte de 1990, România se afla pe primele locuri în lume, în ceea ce privește industria de petrol-gaze și petrochimică.

În prezent, însă, grație ”economiei de piață” adusă de ”democrația” capitalistă, care a obligat, sub presiunile uriașe venite din Occident și cu concursul trădătorilor, România să își ”privatizeze” industria și capacitățile de producție, adică să le cedeze pe doi lei acelorași ”investitori străini” care se reped acum ca niște lupi flămînzi la resursele noastre naturale.

România este în centrul atenției, căci asta s-a şi vrut,şi mai ales datorită faptului că este aservită intereselor ocultei: UE, FMI, NATO, SUA. Bogăţiile ţării sunt exploatate masiv de multinaţionale din Vest. Mass-media oficiale sunt aservite şi fac propagada pro SUA/UE/NATO. Generaţiile tinere sunt sub influenţa totală a culturii pop americane.

Tipul de capitalism neo-liberal, promovat în aceşti douăzeci de ani, a avut ca scop subordonarea politico-economică, financiară şi militară a ţării noastre unor interese străine, precum şi transferul, la preţuri modice sau pe gratis, de resurse şi active performante, către companii occidentale.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, ocean, în aer liber şi apă

Crimele Mafiei Globaliste
Acest articol a fost publicat în ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns