
Șeful diplomației braziliene Ernesto Araujo a calificat miercuri eforturile internaționale de „combatere a schimbărilor climatice” drept un complot ce vizează distrugerea suveranității Braziliei, aflată sub tirul criticilor ca urmare a extinderii incendiilor care au afectat pădurea amazoniană, transmite AFP.
Ministrul de externe brazilian a denunțat ceea ce a calificat drept o ideologie (progresistă) a schimbărilor climatice în cadrul unei vizite la Washington, cu câteva zile înaintea summitului ONU dedicat schimbărilor climatice.
„Conform dezbaterii actuale, s-ar părea că lumea este pe ducă, acesta este obiectivul mărturisit” de ideologia schimbărilor climatice, a acuzat Araujo la sediul think tank-ului conservator Heritage Foundation.
„Susținătorii acestei ideologii doresc să creeze un echivalent moral al războiului pentru a impune politici și restricții contrare libertăților fundamentale”, a subliniat înaltul oficial brazilian.
„Cum poate cineva, pe timp de pace, să viseze la încălcarea suveranității unei țări precum Brazilia, pe propriul său teritoriu, afirmând că ‘Amazonia arde, din nou’. Din cauza acestei ideologii, din cauza îndemnului inițial al crizei ‘Să salvăm planeta'”, și-a continuat pledoaria ministrul președintelui de extremă dreapta Jair Bolsonaro.
Ernesto Araujo, diplomat de carieră, a arătat că clima se schimbă mereu pe Terra de miliarde de ani, dar și-a exprimat îndoiala în ceea ce privește consensul științific majoritar referitor la responsabilitatea activităților umane în acest fenomen. Ministru a minimizat, totodată, impactul incendiilor din Brazilia, arătând că incendii de vegetație au fost de când lumea și pământul…
Guvernul brazilian a fost aspru criticat în ultimele săptămâni de guverne progresiste ca urmare incendiilor din Amazonia. Macron a fost printre cei care au criticat direct Brazilia şi pe președintele brazilian Bolsonaro. Acesta i-a replicat că ar fi mai bine să reîmpădurească pădurile distruse din Franța şi din Europa şi să respecte suveranitatea Braziliei.
