Mimica încruntată și veșnic nemulțumită a lui Klaus Iohannis a schimbat, pare-se, regulile de protocol. În ultimii doi ani, cadourile primite de președintele român de la delegațiile străine, care ar trebui să aibă valori simbolice, au început să devină din ce în ce mai luxoase și opulente, culminând cu un record neatins de niciun șef de țară de până acum.
Pentru că așa prevede legea, bunurile primite de președintele în funcție al României trebuie să rămână în patrimoniul Administrației Prezidențiale, șeful statului având dreptul, totuși, de a-și păstra, la alegere, anumite obiecte primite. Cadourile, potrivit protocoalelor diplomatice, trebuie să aibă valori rezonabile, pentru a nu se interpreta ca un act de a cumpăra bunăvoința președintelui pentru un anumit interes. Astfel, cele mai multe bunuri de acest tip au valori cuprinse între 10 și 50 de euro, extrem de rar apărând sume care depășesc 200 de euro. Din acest punct de vedere, Klaus Werner Iohannis a ieșit cu totul din tipare, dar și din uzanțele funcției. Și asta deoarece, pe lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unei acțiuni de protocol, de anul trecut, se află un obiect suspect de scump. Este vorba despre un ceas de mână model ScubaGraff 47mm, curea neagră din piele de aligator, mecanism automat, rezistent la apă, în valoare de 38.740 euro, adică 180.141 de lei. Numele celui care i-a făcut un astfel de cadou președintelui României nu este public, astfel că nu ne rămâne decât să ne imaginăm că este o răsplată pentru cine știe ce serviciu făcut. Deși este cel mai valoros cadou și chiar foarte personal, dacă ne gândim că este un ceas de mână, pe lista bunurilor primite de Iohannis în 2018 se mai află două obiecte foarte scumpe pentru micile atenții protocolare. Unul dintre acestea este o masă de marmură albă, cu blat detașabil, încrustată cu pietre semiprețioase, înălțime 48 cm și diametru blat 89 cm, în valoare de 2.000 euro, iar celălalt, o cutie cu 5 sertare cu imagini din Abu Dhabi și cristal albastru, de înălțime 30 cm și diametru 61 cm, în valoare de 1.500 de euro.
Suma valorii cadourilor pe un an, mai mare decât cea pe 10 ani
Ceasul de lux primit de președinte, cel mai scump cadou făcut vreodată unui șef de țară
Pentru că la cele trei obiecte scumpe primite de Iohannis în 2018 s-au mai adăugat și altele, cu valori de 400 de euro, valoarea totală a cadourilor de anul trecut s-a ridicat la peste 46.000 de euro. Suma este mai mare chiar decât cea rezultată din cadourile primite de fostul președinte Băsescu în toți cei 10 ani petrecuți la Cotroceni. Și, în general, dacă ne uităm pe lista cadourilor primite de Iohannis în ultimii ani, obiectele sunt destul de personalizate, de parcă donatorii s-ar fi străduit să-i facă pe plac ”sultanului”. Printre acestea se numără butoni pentru cămașă din aur de 14 K, lucrați manual, colecția „Gold Jewellery of the Island of Pag”, suport pentru cărți de vizită, din argint, personalizat, precum și „Biblia lui Luther -1534” în 2 volume.
Nu cred ca aceste cadouri reprezinta mai mult de 0,1% din ceea ce a dat…
DREPTURILE OMULUI – DREPTUL LA ENERGIE
CĂI SPRE UN VIITOR VIABIL
Un viitor energetic viabil poate fi numai unul care nu se bazează pe consumarea resurselor. Energia nucleară şi solară, ca şi sursele regenerabile de energie trebuie să furnizeze energia primară într-un viitor energetic viabil ceea ce ar putea determina o schimbare fundamentală în situaţia omenirii.
În zilele noastre se alocă 75% din resursele disponibile numai producerii energiei, pe când în cazul surselor de energie neconvenţionale această pondere ar fi mult mai mică.
Studiul I.I.A.S.A. detaliază caracteristicile importante ale purtătorilor de energie secundară: transportabilitatea şi versatilitatea lor, precum şi uşurinţa cu care pot fi construite reţele de distribuţie, deci capacitatea lor de a fi orientate către utilizator.
Caracteristicile de versatilitate şi într-o oarecare măsură de transportabilitate se aplică cu siguranţă energiei electrice, ceea ce se reflectă în ratele de creştere înalte ale acestei forme de energie secundară, situate cu mult deasupra ratelor medii de creştere a energiei şi a celor ale creşterii economice.
În condiţiile împuţinării purtătorilor de energie fosili trebuie să se dezvolte un purtător de energie alternativ care să fie el însuşi chimic, mai degrabă decât electric.
Acest purtător de energie arputea fi hidrogenul, el fiind atractiv din câteva puncte de vedere.
În primul rând tehnologia de conversie a electricităţii în hidrogen prin electroliza apei este destul de bine dezvoltată.
În al doilea rând procesele de conversie a energiei nucleare şi solare direct în hidrogen, fără etapa intermediară de producere a electricităţii, sunt promiţătoare.
În al treilea rând, hidrogenul este mult mai uşor de stocat decât electricitatea şi ar putea fi deosebit de potrivit pentru depozitare pe scară largă în zăcămintele de gaze naturale sărăcite.
În al patrulea rând, reţelele de conducte şi infrastructura asociată utilizării pe scară largă a gazelor naturale este potrivită pentru înlocuirea treptată a gazelor naturale cu hidrogenul. (Trebuie avut în vedere procesul de difuzie a hidrogenului prin pereţii tubulaturii.).
În al cincilea rând, prin arderea hidrogenului se produc vapori de apă, ceea ce face ca utilizarea lui să fie atractivă sub raport ecologic.
Dintre dezavantajele hidrogenului, cel mai important este acela că el este în stare gazoasă la temperatura standard (200C) şi ca urmare nu este adaptat la cererea de combustibili lichizi din domeniul transporturilor.
Avantajul major al hidrogenului este legat de tranziţia de la combustibilii curaţi la combustibilii fosili „murdari” săraci în hidrogen, cu alte cuvinte, hidrogenul este insuficient chiar şi-n sistemul actual de combustibili fosili. Deci eforturile în direcţia dezvoltării hidrogenului ca succesor posibil al combustibililor fosili au meritul de a spori capacitatea de utilizare a combustibililor fosili rămaşi.
Deşi un sistem energetic viabil bazat pe surse solare şi nucleare de energie şi utilizând electricitatea şi hidrogenul ca purtători de energie secundară este posibil să se dezvolte în viitor, este în interesul nostru să utilizăm cu grijă atomul de carbon pentru a construi o punte spre un viitor viabil.
Problemele care se pun sunt extrem de dificile.
Posedă omenirea capacităţile productive şi instituţionale, resursele de capital, de materiale şi disciplina pentru a atinge un asemenea obiectiv?
Ce înseamnă să mobilizezi programe de construcţie la o asemenea scară în întreaga lume sau să construieşti uzinele care să producă zecile de miliarde de tone de beton şi oţel necesare pentru construirea acestor grandioase centrale electrice noi?
Pentru soluţionarea acestor probleme va fi nevoie de timp şi de intrări de materiale – în special de capital. Vor trebui depăşite barierele instituţionale de toate felurile şi la toate nivelurile.
Se va cere în general o productivitate mult mai mare în întreaga lume ceea ce va impune niveluri ridicate ale comerţului internaţional de toate felurile – cu forţă de muncă, competenţe, tehnologii, cunoştinţe, energie, produse, hrană.
Dezvoltarea noii infrastructuri bazate pe reactoare regeneratoare, pe energie solară cu facilităţile de transmitere şi distribuire conduce la investiţii de ordinul a 2-3$ /watt capacitate realizată, ceea ce la o cerere de numai 20Twatt/an ar necesita o investiţie de 40-60 trilioane $. Această investiţie este foarte mare în comparaţie cu valorile actuale şi ar putea conduce la o şi mai mare diferenţiere pe glob: cei săraci devenind, cu un nivel investiţional de numai 380 $/loc in sistemul energetic, tot mai săraci în comparaţie cu cei din regiunile cu o economie de piaţă dezvoltată unde acest nivel se încadrează în limitele cerute, adică 8.500 $/loc.
Abordând în spiritul optimist al studiului I.I.A.S.A. problema putem să înţelegem că a fi bogaţi şi nu săraci presupune mai presus de toate să învăţăm să utilizăm mai ingenios, mai eficient, mai productiv resursele limitate disponibile. Acest proces trebuie să fie continuu şi cumulativ.
În aceste condiţii cu cât productivitatea noastră va fi mai mare – cu cât vom investi mai înţelept resursele actuale de energie, forţă de muncă, capital, Know-how – cu atât vom fi mai aproape de transformarea posibilităţii unui sistem energetic viabil într-o realitate.
Succesul înseamnă trecerea unui prag – decuplarea aprovizionării cu energie a lumii de problema asigurării resurselor. Trecerea acestui prag presupune şi numeroase conflicte de interese, războaie, mutaţii nebănuite de forţă între ţările şi diferitele regiuni ale celor cinci continente.
Acest prag înseamnă în istoria omenirii de fapt a treia treaptă pe scara evoluţiei după cultivarea pământului şi industrializare.
Trecerea acestui prag va costa foarte mult omenirea, dar condiţiile istorice impunându-l sunt convinsă că ne stă în puteri.
Drepturile se câştigă şi trebuie apărate – in fata celor condusi de deviza „Divide et impera”