Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de „cu plăcere”, „mulțumesc”.
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret: „Da, am greșit, o știu prea bine, dar nu o să o mai repet”.
Mi-e dor de „Bună dimineața” ce îl spuneam pe la vecini, Azi locuim pe-aceeași stradă dar toți suntem pe veci străini.
Mi-e dor de mama ce se zorea făcând gogoși, Și nu știai ce e mai bine, să o mănânci sau s-o miroși.
Mi-e dor de iernile frumoase, cu sania pe derdeluș, Când împărțeam cu prietenii mei tot ce aveam, chiar pe Labuș.
Mi-e dor de suflete curate, de oameni harnici dar si drepți, Care munceau cu demnitate și nu spuneau că-s „prea deștepți”.
Eu am trăit vremuri frumoase si am de ce mă bucura.
