Oficial ONU: România nu mai e un stat, ci o corporație condusă de străini. România nu mai deține nimic

24 Noi 2016

poza

”România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani, România nu mai deține nimic, nu are economie”. Acestea sunt doar câteva dintre acuzațiile extrem de grave pe care le-a lansat Călin Georgescu, Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, într-un interviu pentru Televiziunea Română.

Acesta a comparat România cu o mină de aur din care se tot extrage până când nu mai rămâne nimic. Totodată, el a mai avertizat că falimentul țării este doar o chestiune de probabilitate matematică.

”România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România”, a declarat Georgescu, potrivit activenews.ro.

Oficialul a mai spus că România este condusă numai de străini și că în ultimii 26 de ani, România a suferit pierderi mai mari decât în perioada care s-a scurs de la Ștefan cel Mare și până în 1989.

https://m.antena3.ro

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Salvează legătura permanentă.

9 răspunsuri la Oficial ONU: România nu mai e un stat, ci o corporație condusă de străini. România nu mai deține nimic

  1. victor's avatar victor spune:

    Daca pana si apa minerala adevarata (Borsec) a fost vanduta si acum este comercializata de Coca-Cola .. suntem de nimic , de fapt nu noi popporul ci nenorociti care au preluat puterea in 89 Iliescu si alde Nastase

    • Citadela's avatar Citadela spune:

      Ca drept consolare iti propun sa verifici pe net pentru a te convinge ca NICI O TARA DIN JUR nu mai detine nimic: Ungaria, Polonia, Rusia, Bulgaria, etc, etc( totul este offshore creditate la greu de BMondiala ca entitate absolut independenta care opereaza cu calm in fiecare din aceste tari
      Asa ca nu te mai agita, nu suntem noi cei scurti in coada. Asa e mersul acum.

      • Moldovan's avatar Moldovan spune:

        Saracutul de tine. Si esti multumit!?

      • Citadela's avatar Citadela spune:

        Da, stau linistit cind imi clarific in minte prioritatile. Nemultumitii care dispera si se streseaza ajung in scurt timp la cozile infernale de la Fundeni sectia onco.

  2. Anghel voicu's avatar Anghel voicu spune:

    Ma antreb cine a subminat economia Ceaușescu sau bolsevicii care au preluat puterea dupa lovitura de stat data de Iliescu k securiștii lui an 89?

  3. Animalelor.Turism refacerea cailor ferate.Aviatie.'s avatar Animalelor.Turism refacerea cailor ferate.Aviatie. spune:

    O nuoua revolutie sa ne luam tara inapoi si sa o conducem cum se cuvine.Ne trebuie inapoi Armata. Infrasture.Agricultura. Strazi.Investiti in Sanatate si in Sport.In Trasporturi.Fabrici Romanesti.Arte.Constructi parcuri oprirea taieri padurilor si interzicerea ucideri anianima

  4. cozma ioan mangaliaCozma's avatar cozma ioan mangaliaCozma spune:

    datoria romaniei 104 miliarde euro=2700 tone aur 24 karate dobanda anuale din bani publicib3,4 miliarde euro=76 tone aur 24 de karate !de unde ?pe ce i-au cheltuit guvernantii bdupa 89 , ca n-au construit nici un sfariac !asta-i adevarata desfiintare a romaniei !

    • Citadela's avatar Citadela spune:

      Ioane, chiar esti hilar, hahahaha, cum adica pe ce au fost cheltuiti?
      Pai pensiile, salariile, intretinerea infrastructurii, scolile, spitalele, etc, etc… de unde crezi ca se alimenteaza in lipsa surselor interne de bani…, din copaci?

      Daca nu crezi, priveste la amerloci si fa o paralela, unde principala cheltuiala de trilioane de dolari se face pentru intretinerea programelor sociale, care necesita cele maimulte fonduri.

Lasă un răspuns