Poți să-mi iei tot ce am mai scump pe lume
Poți să-mi iei zile, nopțile sau anii de vrei
Să mă lași singur într-un loc anume
De unde să nu pot să mă-ntorc la „românii mei”,
Dar să nu-mi iei niciodată casele…
Poți să mă faci una cu pământul
Să mă calci în picioare de-o mie de ori
Să mă sfâșii cu dinții și-apoi să chemi vântul
Să-mi împrăștie trupul într-o mie de zări
Dar să nu-mi iei niciodată casele…
Fiindcă atunci am să mor de dorul lor
Și voi fi iarăși un sas prost, așa cum am mai fost.
Poți să mă torni într-un pahar cu apă
Sau să mă uiți pe fundul mării printre peștii răpitori
Dar să nu-mi iei niciodată casele…
Să mă lași să plutesc pe un val în Marea Moartă
Sau din cer cu ploaia încet să mă cobor,
Dar să nu-mi iei niciodată casele
Fiindcă atunci am să mor de dorul lor…
Și voi fi iarăși un sas prost, așa cum am mai fost…
