Aberanta doctrină a bisericii vrea ca toți oamenii care se nasc pe acest pământ să ducă în cârcă un păcat pe care nici unul dintre ei nu l-a comis vreodată. Păcatul atârnă, însă, de gâtul fiecăruia, deoarece este o ereditare de la Adam încoace. Un copil abia născut care nu are norocul să trăiască ca să i se aplice ritualul botezului, se duce în iad. De ce?? Unde este scrisă în Biblie această monstruozitate? Pentru care motiv toată doctrina bisericească se bazează pe acest păcat capital al omului, deși el nu l-a comis niciodată?? În aceste rânduri vom căuta să răspundem la aceste întrebări, dar și să demontăm cuvânt cu cuvânt această minciună care stă la baza religiilor creștine.
Fără acest păcat originar inventat de biserică, nici o religie nu ar mai putea exista, iar atunci omul s-ar conduce singur fără să mai aștepte posmagi fierți de la stafii. De mic copil se inoculează în mintea oamenilor această grijă pe care trebuie să o aibă pentru a nu comite păcate. Din acestă cauză ei cresc frustrați față de orice faptă sau acțiune pe care o fac în contradictoriu cu doctrina religioasă sau cu legile laice. Pe de altă parte, zilnic se pot auzi din gura “atotștiutorilor” creștinopați expresii ca acestea: “o să plătești pentru păcate”, “ să nu faci păcate”, “o să fii judecat pentru păcate”, sau alte expresii care deriva de la acest sentiment de rușine și vinovăție.
Clerul a fost suficient de șmecher ca să păcălească omul de milenii, datorită modalității ingenioase pe care a găsit-o pentru a reuși să îl controleze și să îl sclavizeze. Acest lucru nu a fost greu, pentru că au aplicat încă din vremuri antice, cea mai eficientă metodă cu care se poate împărți și stăpâni umanitatea: “dividi ed impera”. Cu aceste două magice cuvinte ei au introdus pe pământ dezbinarea, tirania, minciuna, dualismul, sclavia, denaturarea ființei umane, ura, reușind să îndepărteze omul de la singurul principiu universal care guvernează viața: liberul arbitru.
Majoritatea persoanelor, adică mai bine de 80% dintre ele, cred că pot să aleagă ce vor, că sunt liberi, că liberul arbitru există, iar toate alegerile lor derivă de la aplicarea acestuia. Eroareee ! Din această cauză Iisus, spunea, scârbit de lumea în care trăia: “ Au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud. Dacă erau orbi sau surzi ar fi avut o scuză”.
În acest fel, burtoșii cu rochii negre, au făcut omul să creadă că liberul arbitru este același lucru cu legea. NUUU. Aș vrea să am puterea să urlu ca să vedeți adevărul pe care îl aveți în fața ochilor, dar pe care, datorită nasului, nu îl puteți dibui. Liberul arbitru este legea universală care guvernează viața, iar aceste două cuvinte înseamnă libertate infinită pentru oricare ființă vie. Liberul arbitru nu înseamnă că trebuie să alegi între da și nu, așa cum te face să alegi orice lege a acestei lumi. Liberul arbitru înseamnă că tu poți să alegi dintre miile de posibilități care există doar una, pe toate sau niciuna. Când nu există nici o lege care să îți pună bariere, tu nu poți să păcatuiești sau să greșești. Liberul arbitru înseamnă libertate totală, înseamnă experiențe infinite, înseamnă să înveți pe propria piele orice. Nimeni nu te obligă să te supui vreunei legi, pentru că LIBERUL ARBITRU înseamnă că LEGEA NU EXISTĂ.
Dacă stau în punctul zero, iar din acest punct pleacă un drum sau mai multe în infinite direcții, eu, datorită liberului arbitru pot să îmi aleg pe oricare îmi place dintre ele. Pot alege unul, niciunul sau pe toate, fără să am vreo interdicție, fără să greșesc sau să păcătuiesc. Liberul arbitru nu interzice absolut nimic nimănui, deoarece experiența vieții nu se face cu restricții. Liberul arbitru nu înseamnă posibilitatea de a alege ceva din interiorul legii, așa cum se face pe acest pământ. Liberul arbitru înseamnă posibilitatea de a alege totul sau nimic, fără ca cineva să considere că vreuna dintre alegerile tale reprezintă o greșală. Liberul arbitru și alegerea pe care o faci atunci când există legea, nu sunt același lucru.
Acest dumne-zeu al creștinilor, nu a dat niciodată oamenilor libertatea, care înseamnă liberul arbitru, ci legea, cu care i-a luat-o. Prin introducerea primei legi, el a interzis omenirii dreptul de a avea liberul arbitru. Dacă liberul arbitru înseamnă libertate absolută, LEGEA este exact contrariul ei. Legea îngrădește, limitează, umilește, sclavizează și cu cât ai mai multe legi, cu atât ești mai sclav, mai limitat și fără libertate. Păcatul despre care vorbește scriptura este consecința unei legi care îți limitează drepturile. Mor de râs când aud pe câte unul spunând: “eu sunt liber să aleg”. Rahat cu perje. Mare libertate ai !!!! Esti liber să alegi ce? (la fel cu alegerile așa-zis democratice, să alegi între doi idioți puși pe o listă…., păi idioți sunt și cei ce merg să voteze și cred în asta!, n.b.). Să fii cu legea, adică cu oile, sau să fii în afara ei, adică oaia neagră. Atunci când nu ești în linie cu legea și cu ce spune, ești scos pe câmpul ilicit, ești pasibil de pedeapsă fiindcă nu te-ai supus, ești un ticălos. Diferența este subtilă dar e primordială, așa cum o să vedeți.
Biblia spune să crezi în dumne-zeu, Coranul spune să crezi în Allah, brahmanii spun să crezi în Brahma, budiștii spun să crezi în Buda și așa mai departe. Cu toată această diversitate de culte, omul este limitat în alegerea lui. El nu are voie să creadă sau să se gândească și la celelalte posibilități. Această falsă libertate de a alege între aceste culte, îți dă impresia că elita îți permite să aplici liberul arbitru. Nuuu. Omul alege un singur curent religios sau niciunul, iar datorită alegerii făcute el nu va putea să le practice pe toate simultan. În realitate, el alege ce trebuie făcut în interiorul unei legi, care dacă spune că ești creștin nu poți să fii și musulman în același timp, sau invers. Comparativ cu legea, liberul arbitru însă îți dă voie să fii cu toate sau cu nici una, fără să ai restricții de nici un fel. Eu sunt în afara acestor curente religioase fiindcă nu cred în nici unul din ele. Asta nu înseamnă că sunt liberă/liber, ci că pot să fac doar ce legea spune, adică SĂ ALEG: ori legea și cuvântul său, ori sunt pe dinafară.
Cu abilitate și măiestrie șefii acestei lumi au făcut omul să creadă că legea este chiar mai bună și mai dreaptă decât liberul arbitru. Nici un experiment făcut pe umanitate nu a fost și nu este mai eficient ca legea care te face să asculți, să te cerți cu alții, să urăști, să invidiezi, să asuprești, să controlezi. Legea a dat naștere la neascultare și nesupunere pentru că omul a realizat că dreptul lui universal a fost îngrădit. În momentul în care omenirea a fost păcălită să se supună primei legi, ea a devenit sclavă, supusă, roabă, celui care a promulgat acea lege. Legea nu îți permite să faci ce vrei, ci îți creează doar iluzia că ai dreptul să alegi. Atunci când există legi, ai doar două posibilități de a alege, în ciuda faptului că iluzia te convinge că acestea sunt infinite ca și când aveai liberul arbitru.
Legea este super eficientă pentru legiuitor pentru că în momentul în care ea apare, omul este ori bun ori rău. De exemplu: nu ai voie să conduci cu mai mult de 100 km/oră. Dacă tu respecți această lege ești un om bun, ascultător, pentru că nu creezi probleme. Dacă însă nu respecți viteza ești în afara legii, ești un pericol, ești neascultător, ai comis un delict. Deși javrele dau o lege în care nu ai voie să depășești 100 km/oră, fac mașini care pot atinge viteze mult superioare celei legale. De ce? Pentru că în acest fel, omul crede că are liberul arbitru, că poate să aleagă ce vrea. În cazul nostru, esti bun doar dacă mergi cu 100 km/oră, sau cu o viteză sub această limită. Dacă mergi cu 101km/oră sau cu 200 km/oră, nu mai ești bun. Pentru ambele viteze cu care ai circulat, ești catalogat ca infractor. Ai eludat legea pentru că ai depășit limita legală. De aceea când ești supus unei legi pe care nu o respecți, trebuie să plătești. Când ai liberul arbitru, poți să mergi cu ce viteză vrei, fără să fii condamnat pentru alegerea ta.
Un om căsătorit sau logodit, nu are voie să mai aibă o altă femeie, pentru că atunci este un adulter. Normele bisericești, interzic să iubești în afara legăturilor matrimoniale. În acest caz alegerea este la fel de iluzorie ca și în primul exemplu. Ori stai cu familia și ești în rândul lumii, ori te duci cu amanta, dar ai comis un păcat. Liberul arbitru însă, spune că poți iubi pe oricine și poți să ai copii cu oricine fără să fii considerat un adulter. Iubirea nu este un sentiment etern, iar femeia și bărbatul trebuie să iubească mereu ca să fie fericiți. Vedeți??? Legea creează delictul pentru stat și păcatul pentru biserică.
Gabriela Dobrescu
/ https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/
Pare logică expunerea. Problema este doar că admițând tuturor liberul arbitru, obținem conflicte care ar trebui rezolvate. Logic ar fi ca dreptul fiecăruia dintre noi să se oprească atunci când începe dreptul celor cu care relaționăm. Asta presupune stabilirea unor limite bine definite. De aceea e nevoie de legi și de un sistem care să impună respectarea lor. Teoretic, asta ar trebui să fie justiția. Din păcate în România niște nemerituoși (sau mai simplu nemernici) au acordat judecătorilor dreptul liberului arbitru. Adică judecătorul nu se mai supune legii, ci doar bunului său plac. Despre căsătorie sau concubinaj, singurul criteriu ar fi înțelegerea părților. Altfel, dacă cheltuiești banii destinați educației copiilor pentru amante sau pentru băutură ar trebui să răspunzi în fața legii dacă nu în fața lui Dumnezeu. Eu aș numi zeitatea supremă (Dumnezeu, Alah. Zeus, Buda, Forța) mai simplu „Natura” Poate noi oamenii credem că Natura arată ca un om (alb, negru, sau galben). Poate șopârlele cred că Natura arată ca o șopârlă (iguană, gușter, sau …). Poate că și furnicile cred în ceva, pentru că ne dau un exemplu de „colaborare și întrajutorare reciprocă”? În cele din urmă, interesul nostru suprem, ca oameni, este să trăim într-un mediu sigur și confortabil. Dacă nu luptăm împreună ne vor mânca șopârlele, câinii, furnicile, care muncesc și vânează în colectiv pentru a mânca fiecare pentru el însuși. „Nu trageți în … pianist ! Sunt creștin, căsătorit, cu copii, cred că omul are dreptul la inițiative, investiții, muncă și la demnitate umană, chiar și la odihnă și relaxare”, dar mi-aș dori și ceva libertate …cât se poate.