Capcana a fost concepută în etape successive. Prima începe în 1971 cînd presedintele Nixon a fost “manipulat” să desființeze convertibilitea dolarului în aur. A doua etapă a început în mai 1973 cînd, la conferința anuala a grupului Bilderberg de la Saltsjobaden, Suedia optzeci și patru de reprezentanți ai elitei politice și financiare au decis creșterea prețului petrolului cu 400% propunerea aparținînd americanului Walter J Levy. La conferință au participat două zeci de americani, reprezentînd industria petrolieră și, bineînteles, Kissinger omul lui Rockefeller membru a CFR (Council on Foreign Relations).
Această creștere aprobată la conferință a fost ulterior propusă de Kissinger regelui Arabiei Saudite și avea ca scop “reciclarea fluxului de petrodolari”. Cu alte cuvinte, în acest pact secret OPEC ceda dreptul de a stabili prețul petrolului în schimbul creșterii semnificative a prețului, singura condiție fiind ca tările OPEC să nu accepte plății decît exclusiv în dolari.
Primtre cei prezenți la confertința grupul Bilderberg s-au aflat: Robert O. Anderson compania Atlantic Rrichfield Oil Co, Lord Greenhill sef la British Petroleum, Sir Eric Roll of Sigemund G. Warburg, George Ball reprezentind Lehman Brothers Investment Bank, Henry Kissinger, William P Bundy, Zbigniew Brzezinki, David Rockefeller, Emilio G. Colloando vice presedinte la Exxon Corp. Acest grup restrîns reprezentînd interesele bancherilor internaționali din New York și Londra care, practic, au decis un embargo mondial al petrolului.
Consecințele acestui șoc sunt relevante pentru motivele declanșării acestuia:
La începutul anilor 70’ începuse o creștere industrială marcată în toată lumea.
Acest embargou canalizînd profitul către băncile americane.
Prin acordul secret cu tările OPEC s-a restabilit balanța de putere în avantajul intereselor financiare anglo-americane.
Prin controlul petrolului s-a asigurat controlul energetic al tuturor țărilor dependente de importul de petrol.
A asigurat creșterea fară precedent a dominației dolarului american și, implicit, a forțat națiunile să împrumute dolari de la băncile private ale cartelului bancar pentru a avea acces la petrol.
În ianuarie 1974, planul Bilderberg a mers înainte prețul petrolului a atins 400%. Acestă creștere a prețului petrolului a forțat tările în curs de dezvoltare și cele din lumea a treia să împrumute masiv dolari de la băncile americane si europene. În 1981 Federal Reserve, un cartel de bănci private americane, a ridicat rata dobînzilor la 20%. La o rata a dobînzii datoriile acestor tări s-au dublat in mai puțin de patru ani. Începînd din 2001, tările în curs de dezvoltare au plătit împrumutul inițial de șase ori din cauza dobînzii compuse.
Acele țări care nu au putut plăti datoriile au fost nevoite să accepte împrumuturi de la FMI care, însă, forța aceste națiuni să accepte măsuri de austeritate, reducerea serviciilor sociale, privatizarea băncilor de stat și serviciilor publice, deschiderea forțată a piețelor pentru capitalul străin.
Toate aceste măsuri de tip neoliberal destinat să aducă aceste tări, prin intermediul datoriei, la cheremul bancherilor internaționali. Consecințele acestei strategii se văd și astăzi, națiunile care nu au respectat imperativul bancherilor „petrol pentru dolari”au fost cotropite Irak, Libia, Egipt și Siria.
Planul grupului Bilderberg a funcționat perfect: arabii au fost acuzați pentru embargo și creșterea dramatică a prețului petrolului și o bună parte din țările lumii au devenit datornice băncilor americane datorie care, a culminat cu criza datoriilor tărilor lumii a treia din anii 80’, dolarul a devenit, de facto, moneda de rezervă mondială la care celelalte monede se raportau desi, a fost desfiintață convertibilitatea dolarului în aur. Companiile petroliere americane și străine au realizat profituri substanțiale iar națiunile lumii au plătit cu vîrf și îndesat pentru dependența lor energetică de petrol. Binele colectiv al națiunilor a fost sacrificat de lacomia și dorința bancherilor internaționali de a controla economiile și destinul popoarelor lumii.
Una din aceste țări afectate de criza petrolului a fost și România, criza de benzina din anii 70’, apoi în anii 80’ plătirea a împrumuturilor către băncile americane. Din păcate, ofensiva bancherilor internaționali asupra popoarelor continua si azi.
Datorită presiunii bancherilor internaționali asupra politicienilor de peste tot, BNR în loc sa fie sursă de credit pentru economie și pentru populație este în slujba bancherilor străini permitîndu-le acestora cele mai josnice practici de îndatorare și administrare a împrumuturilor.
Isărescu este un fregvent călător la Basel, independența politică a BNR sună mai mult ca dependența de bancherii de la Basel. Datorită acordului de aderare la NATO si UE, România se află pe mîna bancherilor occidentali. Planurile de viitor ale bancherilor, sunt menite să desființeze definitiv suveranitatea statului român asupra politicii monetare. De asemenea, Trans Atlantic Pact între SUA și UE este menit să impună dominația corporațiilor multinaționale asupra statului și legislației românești.
Sistemul bancar internațional privat , în brațele căruia BNR împinge țara, nu este pentru noi ci, împotriva noastră!
Un sistem bancar public poate asigura independența economică a Romăniei, un program a unui partid politic de stînga trebuie sa înceapă cu restabilirea suveranității naționale asupra politicii monetare și constituirea unui sistem bancar public, și instituirea controlului asupra capitalului străin. Altfel, nu există nici o șansă pentru revenirea economiei naționale și a prosperității!
Dominația sistemului privat bancar s-a făcut prin eliminarea sistemului bancar public concurent, folosind cele mai variate mijloace de distrugere a tot ce înseamnă sisteme financiare bazate pe creditul și monedă. Astfel, o scurtă incursiune în istoria anglo-saxonă a ultimilor 300 de ani este relevantă pentru aceasta teză.
Dependența statului de bancheri înseamnă că aceștia controlează situația , nu liderii nației deoarece, mîna care dă este deasupra mîinii care ia , bancherii nu au decență sau patriotism scopul lor este numai cîștigul.
În 1691 cu trei ani înainte de inființarea Băncii Angliei, coloniile au devenit dependente de bancherii britanici pentru banii de taxe (aur), ce a determinat o recesiune severă. Bancherii englezi doreau constituirea datoriei prin emisiune de bonduri cu dobîndă către băncile private englezești. Liderul sistemului bancar privat din Marea Britanie, Amschel Rothschild a definit astfel strategia dominației națiunilor cu ajutorul sistemului financiar: “Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara”. Deci, scopul este de a controla națiuni prin controlul asupra politicii monetare. În 1863 sub presiunea bancherilor privați, prevedea ca notele emise de băncile private deveneau substituenții monedei naționale.
Cu alte cuvinte, impunerea sistemului de emitere privată a banilor de către bănci avea un caracter extractiv clar, pe care natiunile lumii trebuia să-l suporte. Actualmente rădăcina răului se afla în vîrful piramidei. Creierul sistemului bancar privat se află la Basel , Bank for International Settlements unde sunt concepute toate codurile și reglementările sistemului financiar internațional, destinate să perpetueze stăpînirea bancherior asupra națiunilor suverane prin controlul asupra politicii monetare. Puterea acestor “acorduri” nu poate fi subestimată.
de Sorin Muncaciu
