
Cea mai mare armată de mercenari a lumii, Blackwater (acum denumită Xe Services) a vândut servicii clandestine de spionaj transnaţionalei Monsanto. Blackwater şi-a schimbat numele în 2009, după ce a devenit cunoscut în toată lumea în urma denunţurilor de abuzuri în Irak, inclusiv masacrarea civililor, dar continuă să fie cel mai mare contractant privat al Departamentului de Stat în materie de servicii de securitate, altfel spus, pentru a practica terorismul de stat oferind guvernului posibilitatea de a-l nega.
Mulţi militari şi foşti ofiţeri CIA lucrează pentru Blackwater sau pentru una dintre firmele pe care aceasta le-a creat spre a devia atenţia de la răul său nume şi a genera şi mai multe câştiguri din vânzarea de servicii nefaste – care merg de la informaţii şi spionaj până la infiltrări, intrigi politice şi antrenament paramilitar – altor guverne, bănci şi firme transnaţionale. După Scahill, afacerile cu transnaţionale – precum Monsanto, Chevron sau giganţi financiari precum Barclays şi Deutsche Bank – se desfăşoară prin firmele deţinute de Erik Prince, proprietarul Blackwater: Total Intelligence Solutions şi Terrorism Research Center. Acestea au aceiaşi manageri ca şi Blackwater.
Unul dintre ei, Cofer Black, cunoscut pentru brutalitatea lui pe când era director al CIA, a semnat contractul cu Monsanto în 2008 ca director al Total Intelligence.
Blackwater este un vechi contractor paramilitar al SUA și compania a fost angajată pe mai multe teatre de operațiuni militare ale SUA, acolo unde soldații americani nu pot face măcelul care îl cere clasa politică de la Washington. Această grupare a fost și în Irak, unde, în 2007, au fost implicați în măcelul din Piața Nisour din Bagdad, eveniment în care au împușcat populația irakiană revoltată de dezastru pricinuit de administrația americană, omorând 17 civili neînarmați, printre care majoritatea femei și copii și rănind alte câteva zeci.
Apoi ei au fost trmiși de la Washington să fie „polițiști” în Ucraina, în special în estul țării, unde se manifesta o tendință de apropiere de Rusia și unde populația este majoritar rusofonă.
Un reprezentant al Serviciilor de Securitate ucrainiene spunea că „guvernul și actuala președenție ucrainiană au decis să atragă mercenari străini, care vor servi ca poliție politică și securitatea statului”.
Grupul mercenarilor americani este specializat în lupte de stradă și au la activ sute de intervenții criminale în zona Golfului, în Afganistan și nu numai.
Firma de pază și intervenții armate Greystone Limited, americană, cu state vechi pe teatrele de luptă criminale americane, a fost achiziționată de Blackwater, care după cum am arătat, mai acționează și sub numele de Academi. Compania este înregistrată și are sediul în Barbados și angajează personal militar specializat pentru acțiuni de destabilizare la comandă peste tot pe glob.
În Ucraina ei doreau să acționeze în zona industrială din est, unde populația rusă este majoritară.
Se ştie deja că Blackwater Worldwide, cea mai mare armată privată din lume, are legături directe cu CIA şi este partenerul din umbră al administraţiei americane, având uriaşe profituri de pe urma războiului din Irak. Mai puţin cunoscute sunt însă strânsele legături dintre Blackwater, Cavalerii de Malta, Opus Dei.
Fondatorul Blackwater a primit o educaţie iezuită şi este Cavaler de Malta. Prince este co-fondator. Tatăl său, Edgar Prince este unul dintre pilonii „Coaliţiei”, a lui Gary Bauer. În 1980 familia Prince s-a unit cu o altă familie puternic conservatoare din SUA, când sora lui Eric, Betsy, s-a căsătorit cu Dick DeVos, fiul fondatorului firmei de multi-level-marketing Amway. „Sunt cei mai importanţi finanţatori ai cauzelor de extremă dreaptă din SUA. Cu milioanele pe care le deţin, aceste familii au propulsat activişti formaţi în spiritul fundamentalismului în poziţii de putere”, scrie Scahill.
Un alt personaj important din conducerea Blackwater este membru Opus Dei şi Cavaler de Malta. Este vorba de fostul inspector general al Pentagonului, Joseph Edward Schmitz, care a devenit, în 2005, directorul de operaţiuni al Blackwater şi face parte din consiliul de conducere al Prince Group. Fratele său, John P. Schmitz, este căsătorit cu sora Columbei Bush (soţia lui Jeb Bush, fratele mai mic al fostului preşedinte SUA).
Un raport elaborat, în 2007, de Claudio Fava confirmă legăturile dintre Blackwater şi Ordinul Suveran Militar de Malta. El arată că „Malta este una din bazele operaţionale ale Blackwater” şi dezvăluie implicarea acestora în Programul de Extrădări Extraordinare, cunoscut mai bine în România sub numele de „Închisorile CIA”. Toate acestea au fost posibile datorită relaţiilor sus-puse pe care firma le are în administraţia americană.
Joseph Schmitz, fostul Inspector general al Pentagonului, care avea ca sarcină să verifice şi să supravegheze aceasta firmă, a devenit între timp vice-preşedinte la Grupul Prince şi consilier general la Blackwater. Bush l-a angajat pe Fred Fielding, fostul avocat al Blackwater, în locul lui Harriet Miers, principalul său avocat. Ken Starr, procurorul care a împiedicat acuzarea fostului preşedinte Bill Clinton în scandalul Whitewater (etimologic „apă albă”) a devenit consilier la Blackwater (etimologic „apă neagră”). Acesta a avut numeroase întâlniri cu Curtea Supremă pentru a contracara procesele intentate de rudele angajaţilor Blackwater, morţi în misiuni sau în condiţii suspecte. Toate aceste conexiuni l-au făcut pe John Warner, fostul preşedinte al Comitetului de Servicii Militare al Senatului, să numească compania Blackwater „partenerul nostru tăcut în războiul global”.

Articol tendențios, Lupule!. 🙂
Sunt oameni cumsecade, se vede și din etimologie (Porumba Tufiș, de exemplu), soața lui JEB („Jeb Bush” ar fi un pleonasm, sugerează americanii. Pe om îl cheamă „John Ellis Bush.).
Betsy e și ea fată bună, se ocupă de Învățământ (la nivel maxim – omite articolul). Cât de rău poate fi frate-său ?! (Eu, când îi aud numele, mă gândesc mereu la .. Michael Jackson și … Prince.) Dac-o fi și iezuit, se cheamă că-i frate cu Jorge Bergoglio al nostru.:)
„Whitewater” este unul din numeroasele exemple ale sensibilității poetice a limbii băștinașilor: se referă la faptul că apa devine „albă” (fără să mai fie transparentă) atunci când curge repede și suferă și de mari/multiple căderi de înălțime, lovindu-se fatal de stânci.
„Black water” nu știu la ce se referă, dar precis înseamnă și ea ceva … poetic. 🙂
Am uitat să remarc și evidenta probă a trecerii Oceanului de către limba noastră geto-dacă: cunoscutul fenomen lingvistic de transformare a lui „p„ geto-dac în „c” latin (ori să fi fost „q” ?), precum în „fapt”-„factum”, „no(a)pte”-„noctem”, „patrat”-„quadrat”, „porumb”-„columbus” etc. de i-am înnebunit pe … japonezi, care nu mai știu distinge „l” de „r”. 🙂
Altfel spus, „Columba” e de-a noastră.
Oameni buni,
Eu tot întreb, tot sper (unde-o fi vestita diasporă – a noastră – când ai nevoie de dânsa ? ), dar văd că nu-mi răspunde nimeni: care mai știți niște pagini serioase, mai de stânga, unde chibițeză/bărfesc și alte nații ? (Chiar și un naționalist trebuie să se întereseze de ce au în cap vecinii săi, nu ?) Unele mai ușor de înțeles, sper: portughezi, spanioli, francezi, italieni ? Aș vrea să văd ce-i mai roade/macină și pe alții …
Eu nu zic că-s ușor de găsit, dar tocmai de aceea întreb, în loc să caut și singur ….
Am întrebat și la americani (TGP, OEN), dar fără succes. În general, ei îmi ofereau situl propriu, tradus în alte limbi! Întreb acuma, noaptea, nu ca să vă tulbur somnul, ci în speranța că la dimineață vă va sări în ochi cererea mea suficientă vreme înainte de a fi înghițită de noi comentarii.
Aveți pagini de stânga în limbile megieșe ? Vreau să încerc să văd ce zic oamenii pe acolo!
Fiți atenți aici: a apărut o nouă stea a Stângii, care pare irlandez, dar nu e! Îi zice Rainer (aproape ca la nemții cei mai puri!), scrie și pe OEN (mai de centru), și pe TGP (mai de stânga):
https://www.opednews.com/articles/The-Coronavirus-recession-by-Rainer-Shea-China_Coronavirus_Recession-200311-693.html
Tipul este extraordinar: scrie cu un aplomb, zici că este contemporan cu Tata Stalin! Am încercat să-l corup, să îl invit să gândească: cum au reușit țările socialismului european (de care este îndrăgostit-lulea) să iasă atât de șifonate în anii ’80 ?
S-a supărat pe mine! A zis/scris că eu doar vreau să „punch holes” în articolul lui (un altul, nu cel de mai sus, care-i proaspăt), dar că el nu lasă pe unul de dreapta (pe mine, adică) să îi facă așa ceva! (M-au lămurit ulterior americani mai cu păr alb – ori fără – că răspunsul este simplu: țările socialiste (inclusiv măreața/temuta URSS!) au fost – toată viața lor – șicanate de Vest: până s-au prăbușit!)
Am încercat să-i explic lui Reiner: „Omule, socialismul a ieșit șifonat rău (el scrie – elogios – doar de China și URSS, din partea noastră de lume) în ’89-’91 – eu am trăit a doua lui jumătate, nu tu; trebuie deci explicat ce (de ce) nu a mers!” I-am spus că sunt de două ori mai în vârstă decăt el, judecând după poza lui, nu se poate să-mi răspundă astfel. S-a supărat și patronul TGP (un francez nord-american, pare-se), care a replicat că nu știe sigur, dar îi par un „troll”! Drept care i-am dat numele întreg (acum 2,5 ani), și nici c-am mai auzit vreodată ceva de la dânsul.
Mă înșelasem: aveam de trei ori vârsta lui! Tipul abia terminase liceul, posibil să fi fost în primul an de facutate! (În 2020 înregistrează frumoasa vârstă de 20 de ani!) Chiar și scriind în stil stalinist, tipul este extraordinar – și e american, nu irlandez! – și datorită părinților săi de stânga.
Dar de autocritică și depanare nu vrea s-audă! O fi bine ? O fi rău ?
Și i-a făcut de curând un portret elogios în TGP și vestitul JJ Brown, cel cu „China is Communist, dammit!” printre publicații). Brown e altă figură: american, agricultor la origine, vorbitor de franceză, arabă, chineză (zice că s-a dezmeticit într-o zi că le are cu limbile!), democrat până pe la 55 de ani, când „s-a sucit” și a plecat. A trăit niște ani și în Franța, unde s-a mutat „mai la stânga”, întrând în partidul care l-a făcut celebru și pe al nostru Mihai Șora! Apoi a vândut afacerea și s-a reîntors în patria-i natală, unde n-a rezistat (parcă) nici doi ani (îl izbise, chiar din primul minut de la întoarcere, halul aeroportului!): și-a luat din nou catrafusele și soția din dotare (dar nu și copiii, că erau majori) și s-a întors în … China (unde mai fusese), definitiv, spune el. Unde este foarte activ, scrie și publică în draci.
P.S.
Socot că ar fi bună chiar și o pagină de stânga cu comentatori în germană: tot românu-i anglofon, așa că o mutație la germană trebuie că e mai lesne de făcut chiar și decât ar face-o vestitul „Covid 19”. Sunt oameni importanți, nu degeaba a rătăcit împăratul Caesar (devenit în timp un pleonasm) o întreagă divizie (pardon, legiune) în pădurile „oamenilor pădurii”! Din vremuri străvechi au fost avertizați romanii că nu-i de joacă în fața „pădurarilor sălbatici” (o fi pleonasm ? n-o fi ?), că n-au învățat lecția!
Apropo: latinii din vechime au distorsionat rău cuvântul „pădure”, transmis și lor de strămoșii noștri celto-daci: li s-a încâlcit limba așa de rău („dislexie”, în limbaj politicos ?), că i-au zis „paludem”, cu sensul de „mlaștină”. O, tempora … Și unde au ajuns astăzi oamenii mlaștinilor!
P.P.S.
Nu te supăra, Lupule! Te rog! „Ceux qui s’aiment se taquinent!”, zice o cugetarea a strămoșilor noștri celto-daci, care a trecut și Oceanul și a intrat și în vocabularul nord-american! 🙂
Lupule,
I-am auzit de mai multe ori pe nedreptățiții democrați ai României menționând „schizofrenia” în care se trăia înainte de ’89, oamenii fiind obligați să declare una, deși gândeau aproximativ opusul susțineau ei – și, spre groaza mea, spuneau adevărul!
Oare dăunează grav sănătății să te „joci” cu propria minte, schizofrenic ? Anume, dăunează să privești următoarea emisiune a TVR:
și să privești/asculți/citești (n-am acum un exemplu foarte potrivit, de tipul Abu-Ghraib, ori „colateral murder”, ori … Assange, Manning, Snowden, ori … JFK, RFK, MLK) așa ceva:
Ascult/privesc cu încordare: pot găsi unde mint ai noștri? Pot simți unde mint ? Pe George Cușa l-am „prins” într-un singur loc (foare aproape de începutul filmului): este din Mihail Kogălniceanu, are „bază” acolo, și … nu pare fericit, ci mormăie ceva dezaprobator și trece mai departe!
Asta aduce ÎNTOTDEAUNA întrebarea: ACUM NU MAI AU NIMIC DE RAPORTAT CONȘTIINȚELE ACESTEA VII ALE NEAMULUI ROMÂNESC ?
Am senzația aceasta stranie că generația „matură” actuală nu se ridică la nivelul generațiilor din urmă cu decenii – în afară de cazul în care este doar o distorsiune indusă de timp și/sau n-am eu acces la oameni de prim rang, din cauza …. valorii proprii!.
Să fi avut românii maturi din urmă cu 3-4 decenii fața lui George Cușa ? Sper să mă poți lua în serios.
P.S.
Am încercat să vorbesc cu americanii de care tot zic. Să nu le acord un epitet acum, dar nu s-au obosit să îmi spună fie și doar în câteva rânduri unde mă înșel – așa cum a făcut-o un om „simplu” (adică fără pretenții/atitudini de lider, d-l C). Niciun cuvințel (cu excepția lui JJ Brown și a lui P.A. Farruggio, dar nici aceștia nu au spus mare lucru – și îi întrebasem doar de învățământ).
Am încercat să vorbesc cu românii: Armand – nimic, Moroianu – nimic, Dan – nimic! ”Nimic” înseamnă „niciun răspuns”!
Cine, CÂT minte, Lupule ? Cine, CÂT se inșală în mod onest ? Cât timp poți „zbura” „pe întuneric”, „cu ochii la instrumente” ?
@ C.
Nu vorbeam de credincioși în general, ci de foștii deținuți, precum cel de mai sus. Eu îi înțeleg: este necesar să crezi nebunește în ceva ca să supraviețuiești.
După o noapte de somn, am mai găsit ceva nesemnificativ de zis: nu doar că a și-a mormăit fericirea de a avea bază la Kogălniceanu, dar a evitat NESURPRINZĂTOR să spună … ce avea el împotrivă! Bietul om, când s-a dezmeticit după bătăile încasate, deja avea familia în închisori, unii morți deja! Uitate au fost vechile lui motive, acum avea altele, și astea erau imbatabile! Și nici decenii mai tărziu, la interviu, nu și-a mai amintit de vechile motive!
Ce-l costa să spună:
„Nu voiam să ne distrugă școala comuniștii, analfabeții! Nu voiam să ne distrugă economia: eram deja o putere regională! Nu voiam analfabeți comuniști la conducerea țării! Nu voiam distrugerea drepturilor și libertăților cetățenești! Nu voiam droguri, prostituție, vagabondaj, batjocorirea lui Dumnezeu!”
Și cine știe câte ar fi putut spune, nu trebuie să sugerez eu!
Dar nu a spus. Fiindcă … nu vorbește neîntrebat ?!
Ce să mai comenteze el ce se întâmplă pe plan mondial ?!
Dacă mai doriți un exemplu: celebrul pilot/om de știință Dan Lucinescu. (Îl găsiți pe net.)
https://republica.ro/pilotul-dan-lucinescu-inchis-15-ani-in-temnite-in-regimul-dej-zpe-noi-suferinta-ne-a-innobilat-un-sfat
Arestat prin 1948, ca student la teologie, a stat vreo 15 ani închis (dar n-a stat la odihnă). Să vedeți cum povestește episodul arestării: era înarmat cu un pistol, a fost somat de 2-3-4 (nu mai știu) milițieni să se predea. A zis că … a dus mâna la buzunar, din impulsul de a-i împușca (în legitimă apărare, doar știa că dreptatea era de partea lui), după care … l-a trăznit că el e omul Domnului, nu poate lua alte vieți omenești!
Cine-oi fi eu să mă îndoiesc de disperarea umană și motivele ei ?!
Tipul a fost reabilitat (batjocoritor, desigur) și a ajuns să lucreze în București, cercetător! Era deja aviator, dinainte de arestare: la 16 ani începuse cursurile de planorism etc., că avea tată judecător! (Prăpăditul poet Ion Barbu, tot fiu de judecător, dar om de știință ratat, și-a petrecut tinerețea cu femei, droguri etc.) Desigur, reabilitat că să poată comuniștii să se laude cu el și munca lui (au comentat unii admiratori)! Cercetător, deși e arestat la 21 de ani și face 15 ani de închisoare comunistă! Desigur, nu fiindcă din închisorile comuniste ieșeau cercetători, ci pur și simplu datorită valorii sale extraordinare.
Ce a făcut tipul după revoluție, cercetător fiind în București ? A plecat în scurt timp … din țară! Probabil se lămurise că „tot comunismul și comuniștii erau la putere!” (Ghinion! Așa multe valori oprimate de esență democratică avea România!) Și unde a plecat ? Nu în țara tuturor posibilităților, ci … în Suedia! Țară recunoscută pentru competitivitatea ei feroce, unde străinii trebuie să aibă valoare din multiple puncte de vedere pentru a supraviețui. Mai vine prin România doar prin concedii (e și vârsta, cu tot ce presupune ea), unde mai dă interviuri admiratorilor. Evident, doar despre timpurile dinainte de ’89 (și despre credință), nimic despre timpurile de după!
„Uitate au fost vechile lui motive, acum avea altele, și astea erau imbatabile! Și nici decenii mai tărziu, la interviu, nu și-a mai amintit de vechile motive!
Ce-l costa să spună:
„Nu voiam să ne distrugă școala comuniștii, analfabeții! Nu voiam să ne distrugă economia: eram deja o putere regională! Nu voiam analfabeți comuniști la conducerea țării! Nu voiam distrugerea drepturilor și libertăților cetățenești! Nu voiam droguri, prostituție, vagabondaj, batjocorirea lui Dumnezeu!”
Și cine știe câte ar fi putut spune, nu trebuie să sugerez eu!
Dar nu a spus. Fiindcă … nu vorbește neîntrebat ?!”
Felicitari, corect, ai pus punctul pe i !!!
Problema insa va ramine neelucidata deoarece cei ca tine si ca mine care pun problema in felul asta NECONFORTABIL nu vor avea niciodata acces la televiziunile LOR!
Am dat odata un interviu unei fatuce de la TVR1 care cind m-a auzit vorbind tare cu cineva m-a abordat in parcarea de la Kaufland in Bucuresti pentru a-i da un interviu scurt despre „adevarul emigrarii in Canada”. Dupa vre-o 5 minute, ma uitam cum a ramas cu gura cascata de uimire ce i-am povestit statistic mai ales despre copiii romanilor plecati…Crezi ca a aparut interviul la stiri sau in vre-o emisiune…DIN PARTI!
Ar trebui să îmi povestiți și mie, fiindcă eu cunosc un singur caz: tatăl, profesor de liceu din Moldova, nu a fost niciodată angajat de sistem. Acasă, dictatură românească (el e fiu de deținut politic!): copiii săi au tehnoredactat culegerile de probleme pe care le crea tatăl, în speranța de a fi vreodată angajat (și de a ajuta școlarii băștinași, totuși). Niciodată, în 20 de ani. Și a făcut și curs de „reeducare”, 20,000 distracția (zice el).
Apoi copiii au terminat liceul (primii, zice el), au mers la universitate co-op, și au luat poziții (temporare ori definitive – doar unul a încheiat studiile) la Oslo, San Francisco, Basel …
Nebunie. Tatăl e șomer self-employed, muncește doar mama.