Radu Toma: ”UE în Est – importuri geoeconomice greşite de la Baltica, la Marea Neagră

 Am început această discuție cu Radu Toma de la declarația pe care Paul Krugman, laureat Nobel pentru Economie, o făcea în The New York Times, pe 3 noiembrie 2011: ”Trăim într-o societate în care banii sunt tot mai concentrați în mâinile unui număr redus de oameni, societate unde această concentrare de venituri și bogății amenință să ne transforme într-o democrație existentă doar în vorbe”.

Interesant, nu? Dat dacă am adăuga la democrație și ”bunăstare”?  ”Amenință să ne transforme într-o democrație și o bunăstare existente doar în vorbe”. Nu ar fi asta povestea corectă, reală, a fostelor state comuniste intrate euforic și cu mari sacrificii în UE?

Ori, acum, o temă de maxim interes este viitorul UE în urma crizei generate de pandemie.  Și, mai ales, să vedem cum vor reacționa statele ex-comuniste membre ale UE, lovite, în decurs de 12-13 ani, de (minim) două crize în fața cărora structura europeană nu a reacționat pe măsura speranțelor cetățenilor și țărilor.

Pentru a ajunge însă la o concluzie corectă, am început prin a analiza situația statelor ex-comuniste alături de excelentul cunoscător al politicii externe, dr. Radu Toma.

Istoric, publicist şi comentator de politică externă, Radu Toma a lucrat înainte de 1990 la TVR, Agerpres, și prestigioasa publicație de politică externă „Lumea”. Stabilit în SUA în 1980, a fost lector şi a efectuat programe de cercetare de istorie socială est-europeană la universităţi şi institute din SUA şi Canada. Este membru al Asociaţiei Istoricilor Americani, din Washington, D.C (USAHA), a înfiinţat în 1983, la New York, un post de radio în limba română. După 1990 a fost directorul regional pentru Europa de Est al firmei americane Metromedia, Inc. (televiziune şi radio FM), partenera lui Ostankino la cabloviziunea din Moscova.

A publicat mai multe volume de comentarii și eseuri vizând evoluţiilor geo-politice din Europa de Est, spaţiul post-sovietic şi arealul Mării Negre. De fapt, preocuparea sa a fost tocmai angajarea Uniunii Europene în regiunea estului Europei – inclusiv în lumina principiului că UE și NATO  trebuie să lucreze împreună într-o coordonare optimă, spre a-și potența eforturile și optimiza demersul lor misionar în această parte a continentului.

”În ultimii 20 de ani nu a existat niciun document oficial al vreunui summit al NATO să nu fi amintit și insistat asupra acestei teme, a colaborării dorită simbiotice UE – NATO în estul Europei, la Marea Neagră”, atrage atenția Radu Toma.

Dar, în situația actuală, ca și în perioada de după criza din 2008-2009, în Est s-a pus problema unui nou mecanism de susținere a recuperării și dezvoltării economice de tip ”Marshall”.

Pentru Radu Toma aceasta nu se va întâmpla, așa cum nu s-a petrecut nici după La 9 după prăbușirea comunismului.

”În entuziasmul general al acelor momente istorice din 1989 au apărut și primele semne despre fața nevăzută a capitalismului revenit în Est, una mai puțin atractivă”, spune Radu Toma. ”Chiar de la începuturi, un program coerent, adus grabnic din Vest, de refacere a Europei de Est după 45 de ani de  management  economic  și  financiar  marxist-leninist  defectuos, NU a existat”.

De asemenea, spune Toma, un Plan Marshall 2 nu a prins viaţă, ”politicile est-europene ale SUA au luat-o în alte direcţii – speranța de acum 30 de ani nu s-a împlinit”.

De ce asta? ”A fost imposibil pentru că, la vremea căderii comunismului şi a destrămării URSS, vistieria SUA era goală”, spune dr. Toma, punând problema deschis: ”În 10 ani de după 1980, din prima naţiune creditoare a lumii, SUA deveniseră una debitoare, fostul preşedinte Reagan a îndatorat naţiunea până peste cap, cu 2,6 trilioane dolari”.

”Cu soldaţii împrăştiaţi în toată lumea şi cu neoconservatorii suflându-i în ceafă, Bill Clinton abia a reuşit să găsească 4,5 miliarde dolari pentru prietenul său Boris Elţîn, o picătură într-un ocean de apă, 0,4% din cât a primit Europa între 1947 şi 1951, oferta sa a fost de 40 de cenţi pentru fiecare rus”, arată Radu Toma. ”După 1990 asistenţa economică şi financiară a Americii a fost minimă, cea a UE insuficientă, est-europenii, de la Marea Baltică, la Marea Neagră, au trebuit să se descurce cum au putut”.

-Dragoș Dumitriu: Așa zisul sprijin european și american a fost, de fapt, doar propagandă, sfaturi și inducerea unei orientări economice și politice?

-Radu Toma: ”Cred că ar fi bine să analizăm fiecare țară fost comunistă, chiar dacă va lua mai mult timp. De exemplu, după 1990 balticii, de pildă, au îmbrăţişat cu cel mai mare entuziasm democraţia liberală, radicalismul de piaţă şi stabilitatea macroeconomică şi au lăsat de o parte reformarea industriilor şi protecţia populaţiei, ultima rămasă fără apărare în faţa presiunilor economice mondiale. Au ieşit la vot cu milioanele, spre a se bucura de avantajele democraţiei parlamentare. Dar, aşa cum se spune adeseori pe acolo, de atunci încoace ei nu votează cu capul sau mâinile, ci cu picioarele. Adică pleacă, emigrează. Pleacă din ţările lor, unde s-a instalat o inegalitate socială şi economică necunoscută în trecut, cu mulţi aproape de pragul sărăciei şi chiar dincolo de ea”.

-Situația ne e cunoscută, seamănă cu cea de la noi. Totuși, la noi nu există un curent politic clar, eurosceptic.

– ”La baltici, în ultimii ani, a apărut un euroscepticism puternic, o dezbatere publică liberă despre structura birocratică de la Bruxelles, imensă, costisitoare, nefuncţională, străină de omul de rând şi ignorând particularităţile economice şi culturale ale celor trei state baltice. În egală măsură nemulţumiri de toate felurile s-au acumulat pretutindeni, din Polonia către sudul Estului, în Bulgaria. Vremuri deloc îndepărtate, ale unei conduceri autoritare de la un centru din afară, peste capul, voinţa şi interesele Naţiunii au revenit insistent în memoria colectivă a Europei de Est”.

-Vă propun să începem ”excursia” noastră chiar cu această zonă a țărilor baltice, intrată în schema binomului UE – NATO, dar cu rezultate reale, economice, pe care ar trebui să le analizăm.

-”Încep cu Estonia, cea care a  avut  parte  de  o  promovare de piaţă formidabilă, ca o „fortăreaţă inexpugnabilă” a neoliberalismului economic”.

Episodul I: Estonia – ”cioburi de doctrină neoliberală, ranchiune istorice şi strategii mioape”

Estonia a ajuns exemplul favorit  pentru  susţinătorii  austerităţii,  ai  adoptării  cât  mai  grabnice  a monedei euro şi ieşirii pe orice căi din criza şi recesiunea de după 2007-08, spune dr. Radu Toma.

-”Adică „redresare” pe orice căi şi cu orice costuri, iar preţul ei a fost plătit de generaţia tânără, de pensionari şi şomeri, siliţi să suporte austeritatea şi decizia pur politică de adoptare a monedei euro în 2011, în timp ce efectele recesiunii se vedeau, încă, la tot pasul. Diferenţele de venituri dintre majoritatea populaţiei şi un grup redus au ajuns uriaşe, iar plecarea la muncă în alte ţări s-a transformat în exod. Şi se spune că ieşirea ulterioară din recesiune s-a datorat nu adoptării euro şi nici austerităţii, ci norocului geografic, ca Tallinnul să se afle la doi paşi de Helsinki”.

-Cum adică… norocului?

-”În fiecare zi 400 de ferryboat-uri transportă în Finlanda cea mai mare parte din cei 133.000 estonieni plecaţi afară (12% din populaţie), angajaţi în construcţii, servicii, IT, diferite industrii de comunicaţii şi electronice etc”.

-Asta în condițiile în care mare parte dintre finlandezi lucrează în mai bogata Suedia. Deci, estonieinii sunt mâna de lucru mai ieftină… Din cauza șomajului de după anii 90?

-”Din  ziua  de  când  a  fost  liberă  de  comunism  şi  de  prezenţa sovieticilor, Estonia s-a confruntat permanent cu un şomaj foarte ridicat, ajuns la procentul considerabil de 20% din forţa de muncă a ţării. Iar paradoxul Estoniei, a cărei economie este clasificată în Vest drept cea mai sănătoasă a Europei, este că Tallinnul, capitala sa, a devenit şi „capitala europeană a drogurilor”, cu 123 decese în 2011, toți tineri, la o populaţie a ţării de numai 1,3 milioane locuitori, după cum a relatat săptămânalul american „TIME””.

– Da, dar vorbim de un stat care susține puternic UE…

-”După 12 ani ca reprezentantă a Estoniei la Curtea Europeană de la Bruxelles, din octombrie 2016, doamna Kersti Kaljulaid este preşedintele ţării. O susţinătoare ardentă a unităţii UE, regretă Brexitul şi speră ca Macron, cel al câtorva francezi şi refuzat de 72% dintre ei, să poată repara „paguba”  pricinuită  de  Londra.  Prudentă  atunci  când  discută  despre măsurile  protecţioniste  în  comerţul  mondial  ale  preşedintelui  american Donald Trump, Kaljulaid este un produs de top al neoliberalismului liberal, antitrumpistă, anti-Rusia, pierdută în retorici pro UE, pro NATO, proglobaliste”.

-Îmi aduce aminte de grupările globaliste din România…

– ”Da… în afara acestor opțiuni internaționale, în rest nimic de substanţă despre propria-i ţară, despre inegalitatea ieşită din proporţii a veniturilor de acolo, nimic despre mega şomajul naţional, cronic; nimic despre mai recentul euroscepticism de masă, nimic despre nevoia de redresare a pieţei naţionale a muncii şi stăvilirea hemoragiei emigrărilor; nimic despre oportunităţile apreciabile oferite, pe mai departe, de marea piaţă ex-sovietică de alături etc”.

-Cum caracterizați, pe scurt, episodul actual al Estoniei, cu președintele Kersti Kaljulaid în rolul principal?

– ”Un demers prezidenţial încropit din cioburi de doctrină economică neoliberală, ranchiune istorice şi strategii mioape ale unui lider patetic, dintr-o ţară mică aşezată lângă un colos geografic, politic, economic, nuclear etc. Aștfel spus, o altă declaraţie de vasalitate faţă de Vest, copy-paste după modelul România 2004-2019 a tocmiţilor Băsescu şi Iohannis”.

-Cred că putem vorbi de un model care se impune Estului… Dar poate e prea devreme. Hai să vedem și exemplele altor state ex-comuniste.

– ”Să mai spun și că ”bruxellocrata” Kaljulaid şi-a fixat ca obiectivul nr.1 al mandatului ei să creeze în Estonia prima „societate digitală” din lume. O societate, deci, unde toate: emigrarea în masă, şomajul endemic, inegalitatea indecentă a veniturilor, sărăcia necunoscută în trecut, euroscepticismul, anti-trumpismul, anti-putinismul, rusofobia în general, consumul letal de droguri etc. toate acestea, dar absolut toate, să fie digitalizate…”

***

Următorul episod al interviului va fi despre Letonia – ”un experiment ce nu trebuia urmat de nimeni” și Lituania, țara ”eşecurilor sociale aduse de austeritatea neoliberală”.