În aceste zile de luptă generalizată cu pandemia Covid 19, doi ambasadori americani, cel de
la București și cel de la Beijing, au făcut declarații publice. Cum SUA este partener strategic
al României, mesajele reprezentanților ei nu pot fi ignorate pe malurile Dâmboviței. În mod
surprinzător ele merg în direcții diametral opuse. Oare de ce?
VORBEȘTE WASHINGTONUL!
Ambasadorul unui stat este acreditat pe lângă autoritățile altui stat pentru a facilita comunicarea
dintre statul acreditant și statul acreditar, cu scopul ca relațiile acestora să fie cât mai
substanțiale, mai stabile, mai predictibile, mai raționale și mai pozitive. Convenția de la Viena
privind relațiile diplomatice dintre state (1961), la care sunt parte atât România cât și SUA,
reglementează precis cadrul în care se pot mișca și exprima trimișii diplomatici. Printre altele,
acest act normativ de drept internațional instituie obligația diplomaților de „a nu se amesteca
în afacerile interne ale statului” în care se bucură de ospitalitate (art. 41.1).
Având cunoștință, desigur, de aceste reguli, domnul Adrian Zuckermann, ambasadorul SUA la
București (fost avocat la New York), bun vorbitor de limbă română, a făcut următoarea
declarație publică pe data de 1 aprilie anul curent:
„Din păcate, prădătorii și actorii negativi încă pândesc în aceste vremuri de vulnerabilitate.
Rusia și China au încercat să folosească această oportunitate pentru a răspândi minciuni
despre Statele Unite, România, COVID-19 și comportamentul propriilor guverne. Faptul că
Partidul Comunist Chinez se folosește de moartea a mii de europeni pentru a înmâna măști de
marcă Huawei deghizate în donații umanitare, este inadmisibil. I-am avertizat pe prietenii mei
români şi înainte, și o voi face şi acum: aceasta este o companie căreia nu i se poate încredinţa
securitatea dumneavoastră națională și care vă va pune în pericol libertatea. Comportamentul
de înșelăciune, confuzie și lipsa de transparență a Partidului Comunist Chinez a venit cu un
preț mortal pentru întreaga lume. Această pandemie în care ne aflăm subliniază importanța
transparenței în ceea ce privește sănătatea umană, buna guvernanță și economia globală.
Când informația este restricționată, consecințele sunt devastatoare. Ca urmare a
mușamalizării de către Partidul Comunist Chinez, experții chinezi și internaționali au ratat o
fereastră critică pentru a limita izbucnirea acestui virus în China și pentru a opri răspândirea
sa globală. Acelora dintre noi care poartă cicatricile comunismului nu trebuie să li se
amintească preţul plătit în vieţi omeneşti pentru minciunile comuniste.” (1 aprilie 2020)
Cu numai două zile după această ziditoare zicere, a vorbit, de la Beijing, și domnul Terry
Branstand, ambasadorul SUA în Republica Populară Chineză (fost guvernator al statului Iowa),
care, în numele aceluiași stat, a spus următoarele:
„Săptămâna trecută, președintele Trump și președintele Xi au avut o convorbire telefonică
foarte bună și productivă cu privire la pandemia COVID-19. În weekend, am vorbit cu vice-
ministrul de externe, Zheng Zeguang, despre eforturile comune ale țărilor noastre în
combaterea COVID-19. Am subliniat că acum este momentul să așteptăm cu răbdare și am
transmis aprecierea pentru eforturile chineze de a ajuta guvernul nostru prin exportul de
materiale medicale necesare în Statele Unite. Ambasada SUA a depus deja mari eforturi pentru
a aduce companiile americane și chineze împreună ca să răspundă nevoilor imediate ale
Statele Unite, din ce în ce mai mari, de echipamente de protecție personală. Lucrăm îndeaproape cu oficialii guvernamentali chinezi pentru a facilita expedierea acestor livrări din
China. Nici o țară nu poate lupta împotriva acestei pandemii de una singură și sunt sigur că
țările noastre vor continua să găsească modalități de a coopera pentru a combate acest inamic
comun care amenință viața tuturor.(…) Mergând mai departe împreună știu că vom trece de
aceste momente dificile.” (3 aprilie 2020)
Doi ambasadori, acționând în numele unui singur stat, au emis două mesaje diametral opuse.
Nu trebuie să fii un mare analist politic spre a-ți da seama de aceasta.
UN AMESTEC ÎN AFACERILE EXTERNE ALE ROMÂNIEI
Dacă rechizitoriul ambasadorului Zuckermann s-ar fi limitat să aibă ca țintă doar filiala
companiei chineze Huawei în România, criticând implicit faptul că guvernul român permite
acesteia să desfășoare activități comerciale pe teritoriul său, în condiții de liberă concurență,
gestul ar fi putut fi privit ca un amestec în afacerile interne ale statului român. Trimisul SUA
ar fi avut, eventual, scuza că prin declarația comună a Președinților Trump și Iohannis, dată
publicității în 2019 cu prilejul vizitei celui din urmă la Washington, acesta se angajase, deși
fără nici o valoare juridică, să elimine amintita companie chineză de pe piața românească.
Domnul Zuckermann a socotit potrivit, însă, să atace de pe teritoriul românesc și din
postura de trimis al Americii pe lângă guvernul român, politica generală a unui stat terț
de care România nu este legată numai prin relații diplomatice și tradiții de cooperare
lipsite de orice tensiuni, ci mai ales de interese strategice impuse de o geografie ce nu
poate fi nici modificată nici ignorată.
În treacăt fie zis, un plus de transparență a autorităților chineze ar fi putut probabil permite
luarea unor măsuri, în alte părți ale lumii, care să asigure diminuarea efectelor contagiunii;
numai că, și așa, Occidentul euro-atlantic era deja la curent cu dezastrul din Wuhan cu câteva
luni înainte ca virusul Corona să îi bată la ușă, iar guvernele respective nu numai că nu au făcut
nimic remarcabil ca să pregătească administrarea dezastrului, dar au și încercat să îi
minimalizeze gravitatea. Ceea ce dovedește că secretomania nu este monopolul Chinei. Oricum
aceasta nu este treaba ambasadorului american la București.
Atacul acestuia la adresa unui stat terț, la rândul său parte a Convenției de la Viena, pune
diplomația românească într-o situație mai mult decât delicată. China nu are cum chema la
ordine un diplomat al SUA acreditat la București, dar este îndreptățită să aștepte reacția
României în aplicarea dreptului internațional.
Mi-i imaginez pe foștii mei colaboratori de la MAE căutând o ieșire care să împace interesele
și parteneriatele noastre strategice de la vest cu cele de la est, precum și flexibilitatea fără
margini a conducerii politice a statului român, cu dreptul internațional și setea de demnitate a
populației.
Gândul mă duce, totodată, și la analiștii politici de la MAE și SIE, care trebuie să
deslușească misterul diferenței uriașe între acuzele vituperante anti chineze ale
ambasadorului american de la București și expresiile de gratitudine și spirit de cooperare
în relațiile americano-chineze ale ambasadorului american de la Beijing. Fără o explicație
– pe care poate fi chemat la MAE să o dea chiar ambasadorul Zuckermann – va fi greu de conceput o poziție utilă a României în raporturile cu partenerul strategic american, în lunile
care urmează.
POLITICI PARALELE, JOC LA DOUĂ CAPETE, IMPOZIT PE SERVILISM SAU
PURĂ INCOMPETENȚĂ?
Cea mai simplă explicație ar fi cea a incompetenței. Conflictul mesajelor americane ar fi
rezultatul amatorismului proverbial al dlui Adrian Zuckerman.
O asemenea concluzie este prea facilă și extrem de convenabilă pentru a fi reținută. Ar fi, de
fapt, o autoamăgire.
O altă ipoteză ar explica diferența de limbaj, dar și de mesaj, a celor doi ambasadori americani
prin împrejurarea că ceea ce este admis la București – adică permanenta încălcare a uzanțelor
diplomatice și a convențiilor internaționale – nu este permis la Beijing. Dacă dl. Brandstand
și-ar fi îngăduit libertățile dlui Zuckerman, probabil că la această oră s-ar fi aflat deja în
carantină la Washington sau în autoizolare la Des Moines (capitala statului Iowa).
Fără îndoială lucrurile așa stau, dar a reduce totul la plata impozitului perceput românilor pentru
servilismul cronic al conducătorilor lor este prea puțin.
Astfel ajungem la varianta potrivit căreia am avea de a face cu două politici externe americane
– una la București și alta la Beijing. Cum un stat nu poate avea două politici externe în
același timp, înseamnă că cei doi ambasadori reprezintă, în realitate, două state. Cel de la
Beijing este, cel mai probabil, adevăratul ambasador al SUA, întrucât mesajul său coincide și
cu ultimele declarații publice ale Președintelui Donald Trump, care a mulțumit Chinei pentru
ajutor. Cel de la București este ambasadorul altcuiva.
Al cui? Posibil, al „statului subteran” american, globalist și antidemocratic. Posibil, al
plutocraței globale, al corporațiilor care nu vor să se împiedice de concurența chineză pe piața
română. Posibil, al Rusiei care, aflată într-o fază de îngheț al relațiilor cu România, nu ar fi
avantajată de o prea mare apropiere a acesteia de aliatul său chinez. Posibil chiar al Chinei,
care practică o diplomație subtilă și știe că asemenea ieșiri, puse, inevitabil, pe seama
diplomației americane, vor irita opinia publică românească inspirându-i o reacție americano-
sceptică și, prin recoșeu, filo-chineză. Reacție necesară pentru a contracara și nebunia unor
inițiative absurde precum aceea a unui deputat PNL care, urând, potrivit propriei sale declarații,
„din toată ființa lui” comunismul (în legătură cu care nu are nici o experiență personală),
propune scoaterea, prin lege, a Chinei, pe motive ideologice (sic!), din economia românească,
pentru zece ani; desigur, spre folosul nemeritat al firmelor occidentale.
Că dl. Zuckermann face politica altcuiva decât a Casei Albe, care l-a trimis în România, fiind
conștient de asta – din interese personale sau ca ostatec al dubiosului personal al ambasadei
americane de la București – ori fiind exploatat în orb, are mai puțină importanță. Fapt este că
dacă dorim să comunicăm cu SUA, trebuie să căutăm canale alternative celui formal.
Ceea ce este foarte inconfortabil.
Mai există însă și o altă dezlegare a șaradei celor doi ambasadori. Este posibil să avem de a
face cu unica politică a SUA, care este, însă, concepută la două capete. Pe de o parte, încearcă să țină relațiile bilaterale cu China la un nivel de cordialitate apt a amâna
ceasul tranșării rivalităților obiective dintre ele, respectiv dintre primele două puteri globale ale
momentului. În acest sens lucrează ambasadorul Brandstand la Beijing.
Pe de altă parte, vrea să oprească accesul Chinei în Europa orientală și centrală, sens în care
are nevoie să împingă România într-un raport de ostilitate cu Beijingul, în pofida propriilor
noastre interese strategice. În acest sens lucrează ambasadorul Zuckermann la București.
Această ultimă variantă este și cea mai periculoasă întrucât pune în lumină existența unui
conflict esențial de interese în cadrul parteneriatului strategic româno-american.
Desigur că acest parteneriat (al cărui inițiator am fost eu însumi în 1997) este esențial pentru
sistemul de securitate națională a României. Sistemul nu se poate reduce, însă la el. Aceasta cu
atât mai mult cu cât însuși Președintele Trump ne transmite că pune America înainte de orice
altceva / altcineva și ne încurajează cu zicala „ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!”.
Când SUA se retrage din teatrele de operații situate în apropierea României (în Orientul
Mijlociu extins) și totodată escaladează tensiunile cu principalii actori vest-europeni,
împreună cu care românii se găsesc în UE și care, la rândul lor, așează America printre
principalele amenințări, alături din Rusia și China, a miza totul pe cartea americană
înseamnă să repetăm erorile politicii externe românești interbelice ce ne-au dus la
prăbușirea hotarelor în 1940. De aceea va trebui să spunem lămurit interlocutorilor americani
că nu este înțelept să forțeze nota alianței noastre cerându-ne să ne dovedim loialitatea față de
ei, care altminteri este încă reală și sinceră, prin ostilitatea arătată altora, și impunându-ne să
punem toate ouăle într-un singur coș. Nici cea mai frumoasă fată nu poate oferi mai mult decât
are, spune un proverb franțuzesc, în timp ce noi românii obișnuim să ne avertizăm aliații prea
pretențioși cu zicala potrivit căreia nemulțumitului i se ia darul.
Diplomației românești îi vor trebui multă abilitate dar și mult caracter, multă flexibilitate dar
și multă fermitate, multă prudență dar și mult curaj, pentru a rezolva această ecuație de politică
externă cu extrem de multe necunoscute. Nu este simplu, dar nici imposibil.
Primit de mine in pdf
