Locuitorii unui sat din Maramureș au oprit, cu mic, cu mare, un TAF cu lemne

iar polițiștii au descoperit că era un transport ilegal (Video)

De Cristian Ionescu. Publicat pe 04.05.2020 la 21:52 Actualizat pe 04.05.2020 la 22:10

Mai mulți locuitori din Luhei de Jos, cătun al comunei Poienile de Sub Munte, județul Maramureș, au ieșit în șosea, cu mic, cu mare, pentru a opri un transport de lemne, despre care erau siguri că era ilegal.

  • Localnicii au oprit un transport ilegal cu lemne
  • Polițiștii au descoperit că oamenii aveau dreptate

Oamenii au ieșit pe stradă în fugă, de prin curți și strigând unul la altul, ca să se mobilizeze pentru oprirea utilajului cu lemne.

Localnicii au încercat astfel să oprească un transport ilegal de material lemnos. Vehiculul a fost oprit și imediat la fața locului au intervenit trei echipaje ale Secției Poliției Rurale Leordina. Polițiștii au constatat că șoferul nu avea niciun document de proveniență sau transport al materialului lemnos.

Șase metri cubi de buștean au fost confiscați de polițiști, care vor reveni la fața locului pentru a identifica și locul de unde au fost tăiați arborii.

De asemenea, localnicii spun că nu este singura dată când văd camioane cu lemne coborând din munte, în zona respectivă.

Din primele informații, localnicii nu au fost amendați pentru că au ieșit pe stradă în număr atât de mare fără declarațiile pe proprie răspundere.

aici video

https://observatornews.ro/eveniment/camion-lemne-oprit-oameni-359824.html?fbclid=IwAR21CgD7ftXx-9tH6dke-QqwgQn6O4cbF5LC9UCMv9YJIRs0TIOQAigVZik

Acest articol a fost publicat în TREZIREA ROMANI. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Locuitorii unui sat din Maramureș au oprit, cu mic, cu mare, un TAF cu lemne

  1. eminescu mihai's avatar eminescu mihai spune:

    Noroc cu locuitorii,politia era ocupata cu paza bisericii si a cimitirului nu care cumva sa intre vreun credincios pe acolo sa provoace vreo pandemie.

Lasă un răspuns