Protocolul care nu-ţi dă voie să te operezi, în timpul pandemiei de covid!! E uman? Asta-i etica și deontologia medicală? Ce urmărește ministerul sănătății, și guvernul PNDL-ist, print toate măsurile draconice impuse prin ordonanțe militare, protocoale, amenzi, etc.?
„Amenzile au salvat vieți” a spus Iohannis!
Deci, toate măsurile, impuse, „trebuie să distrugă vieți”? Vă mai amintiți afirmația „trebuia să moară oameni”? Oare?
Cît mai suportă, acceptă, se complace, se supune românul?
Copil cu piciorul strivit de maşină, amânat la operaţie pentru că nu avea cine să-i facă testul COVID
Pentru o familie care locuieşte în Bucureşti, ziua de sâmbătă, 2 mai, ar fi trebuit să fie una relaxantă. Familia, care ne-a rugat să nu-i dezvăluim identitatea, a decis ca în jurul orelor 16,30 să profite de vremea frumoasă şi să iasă la o plimbare. Mai ales că de multă vreme stătuseră în casă. Aşa că toţi cinci, părinţii şi cei trei copii, două fetiţe şi un băieţel, au ieşit mai întâi la aer în jurul blocului. Nici nu bănuiau ce necaz avea să se abată asupra lor.
Mama s-a îngrijorat puţin, pentru că zona era foarte aglomerată. În jurul blocului, foarte mulţi copii fuseseră scoşi la aer de părinţii sau bunicii lor. Aşa că întrega familie a decis să meargă să se plimbe într-un loc mai liniştit. Pe marginea Lacului Văcăreşti. La „Mica Deltă”, cum mai este denumită zona. Pe drum însă, s-a petrecut nenorocirea. Care a preschimbat ziua ce trebuia să fie una a bucuriei, în una a durerii şi disperării. Când treceau prin faţa intrării în parcarea unui supermarket aflat în drumul lor, a ieşit o maşină. Şoferul nu i-a observat.
Mama, pe numele ei Ioana, povesteşte: „Eram de mână cu fetiţa cea mică. Are patru ani şi jumătate. Avea cu ea şi trotineta. Mi-am dat seama că şoferul nu ne vede şi pur şi simplu am paralizat. Accidentul nu a mai putut fi evitat. Maşina a trecut cu o roată peste piciorul copilului. Am crezut că leşin”.
Izolarea de la Spitalul „Marie Curie”
Imediat s-a dat alarma. În câteva minute a apărut o ambulanţă de la SMURD, care le-a transportat, pe micuţa rănită şi pe mama ei, la cel mai apropiat spital de urgenţă pentru copii. La „Marie Curie”, sau „Budimex”, cum mai este el cunoscut. Acolo au fost duse mai întâi la camera de gardă, după care micuţa a fost consultată de medicul ortoped Gabriela Japie. Doctorul a constatat că fetiţa are osul fracturat şi trebuie operată. Aşa că au fost internate, atât micuţa, cât şi mama ei. Dar nu oricum. Ci într-o rezervă izolată. Aşa prevăd protocoalele pe timpul pandemiei de coronavirus.
Protocolul care nu-ţi dă voie să te operezi
În jurul orelor 19,30, fetiţa şi cu mama ei a ajuns în acel salon unde li s-a spus că trebuie să stea izolate până ce le va ieşi rezultatul la test, să se vadă dacă sunt infectate cu covid, sau nu. Fetiţa avea dureri mari. „Înainte să fim duse în această izolare, un medic, al cărui nume nu-l ştiu, mi-a spus că în mod normal, dacă nu ar fi fost problemele astea cu pandemia, trebuia să aşteptăm doar până ce i se golea stomacul copilului, pentru că am plecat de acasă mâncaţi, după care putea fi băgată imediat în operaţie şi în două zile am fi fost acasă” – ne declară în continuare doamna Ioana, mama fetiţei .
„Timp de trei ore nu a venit nimeni la noi să ne întrebe nimic. Ni se spusese că nu avem voie să ieşim nicăieri din rezervă, iar dacă avem totuşi nevoie de ceva, să ies eu şi să strig pe hol. Fata avea dureri mari. După trei ore, exceptând consultul şi diagnosticul, eram la fel cum venisem. I se pusese doar un aparat gipsat, deşi mi se spusese clar că este nevoie de operaţie”.
În continuare, povestea continuă şi mai halucinant: „La orele 22, deci după mai bine de trei ore de când ne aflam în acea izolare, a venit cineva şi ne-a recoltat probe pentru laborator, ca să fim testate dacă nu avem coronavirus. Mi s-au ridicat şi mie, şi copilului. Ştiu că era zece seara pentru că o asistentă i-a dat fetiţei un medicament împotrva durerii. După care m-a apucat disperarea. Pentru că mi s-a spus că testele se fac la o clinică privată, la Regina Maria, care nu lucrează pentru că este week-end. Aşa că rezultatele pot veni cel mai devreme luni seara, dar mai sigur în cursul zilei de marţi. Adică eu trebuia să stau cu copilul, cu durerile cumplite pe care le avea, încă trei zile cel puţin până să fie operată, pentru că o firmă privată nu lucra în week-end. Stau şi mă gândesc. Oricât de firmă privată ai fi, dacă ai contract şi iei o groază de bani de la un spital de stat, şi încă unul de urgenţă pentru copii, care are program non-stop, nu ar trebui ca şi tu, privatule, să-l deserveşti non stop?
Am crezut că leşin când am auzit. Am întrebat de ce nu se trimit testele la „Grigore Alexandrescu”, unde ştiu că se fac teste rapide la orice oră. Ar fi durat maxim două ore. Mi s-a spus că aşa este protocolul. Testele de la „Budimex” se fac la „Regina Maria”. Atât! Mă întreb, ce protocoale pot fi astea care obligă un copil cu piciorul strivit de maşină să stea cu dureri cumplite, câteva zile în şir, până să fie operat, repet, cu dureri groaznice, pentru că o firmă privată nu lucrează la sfîrşit de săptămână, iar nişte nenorocite de hârtii nu permit să se facă testul în altă parte? Pentru cine a fost făcut acest protocol? Pentru pacienţi, sau pentru cei care trebuie să câştige bani mulţi de pe urma lui?”
„Nu ne-a băgat nimeni în seamă”
Ioana, mama micuţei cu piciorul strivit, relatează mai departe: „Până duminică dimineaţa, aproape că mă resemnasem. Încercam să o calmez şi pe fetiţă care nu dormise toată noaptea de dureri. Nimeni nu a mai venit la noi să ne întrebe de nimic. Mi s-a spus că dacă am nevoie de ceva, să ies eu în uşă şi să strig pe hol. Duminică, în jurul prânzului, copilul avea dureri mari de tot. Mi se recomandase să-i pun gheaţă pe locul lovit, dacă o doare rău. O durea. Era deja duminică, cred că pe la prânz. De unde să am eu gheaţă la mine? Am ieşit pe hol şi am rugat o asistentă care trecea pe acolo să-mi dea o pungă cu gheaţă, pentru că eu nu aveam voie să merg prin spital să caut. Aşa îmi spusese doctoriţa la internare. Să nu ieşim sub nicio formă din salon. Nici vizite nu aveam voie să primim, că l-aş fi chemat pe soţ. Asistenta mi-a spus că nu are de ce să-mi aducă gheaţă, pentru că nu suntem de la secţia ei. Ea era de la ORL. Oare noi de unde om fi fost? De la secţia ciumaţi?
Mă întreb, oare există un fel de gheaţă pentru ORL şi alt fel de gheaţă pentru picior? Sau există în spital un copil cu dureri mari, care aşteaptă, nu se ştie de ce, atât de mult, ca să fie tratat cum se cuvine? În rest, nimeni nu ne-a deschis uşa să ne întrebe ceva.”
