Danemarca lucrează deja la „pașaportul de vaccinare” în formă digitală

Danemarca lucrează deja la „pașaportul de vaccinare” în formă digitală

Danemarca dezvoltă un „pașaport de vaccinare” digital pentru persoanele care au fost imunizate anti COVID-19, o mișcare care le poate permite să călătorească în țările în care este necesară o astfel de documentare în timpul pandemiei.
„Pot exista cerințe din alte țări pentru a prezenta documentație de vaccinare la intrarea pe teritoriul lor. Un pașaport danez de vaccin poate fi folosit aici”, a declarat Ministerul Sănătății, vineri, conform Reuters.
Pașaportul poate fi lansat în primele luni ale acestui an pentru a fi accesat prin intermediul site-ului danez de sănătate publică, a spus ministerul. Nu este clar dacă pașaportul va fi disponibil prin intermediul unei aplicații.
Ministerul a subliniat necesitatea de a analiza în continuare dacă persoanele care au fost vaccinate pot transmite în continuare virusul și cât durează vaccinurile.
Estonia a declarat anul trecut că testează un „pașaport de imunitate digitală” pentru a urmări pe cei care s-au recuperat după infectarea de COVID-19 și au câștigat o oarecare imunitate.
Danemarca a început administrarea vaccinului anti-COVID-19 la sfârșitul lui decembrie 2020, cu vârstnicii și personalul din sănătate și a vaccinat până acum circa 1% din populație, fiind pe un loc fruntaș în clasamentul statelor europene.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat anul trecut că lucrează la un certificat de vaccinare electronică, un „cartonaș galben inteligent” sau o versiune digitală a broșurilor de vaccinare utilizate în multe țări.
Compania australiană Qantas a declarat în noiembrie că va insista pe viitor ca pasagerii să fie vaccinați cu COVID-19 înainte de a zbura.
Acest articol a fost publicat în CORONAVIRUS. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns