După declarația șefului ANAF, care voia să impoziteze gospodinele care fac dulceață de casă, acum Guvernul Bolojan vine cu o nouă trăznaie. De la dulceață la damigeană.
Executivul a pus în dezbatere publică o hotărâre prin care introduce la plata accizelor și categoria „vinurilor liniștite”, în care intră inclusiv cei care fac vin de casă.
Discuția a aprins imediat spiritele. Dacă în urmă cu câteva săptămâni președintele ANAF provoca revoltă spunând că „gemul și zacusca făcute acasă influențează gapul de TVA”, acum Guvernul trece de la vorbe la idei fiscale mult mai concrete.
Vinul produs în gospodării, fără scop comercial, apare pentru prima dată într-un proiect ce îl apropie de zona taxelor aplicate industriei alcoolului.
De la dulceață la damigeană
Proiectul de ordonanță propune includerea „micilor producători independenți de vinuri liniștite” în categoria plătitorilor de accize.
Formularea este atât de largă, încât lovește direct în tradiția românilor care își fac vin pentru consum propriu. Nu se explică limpede cine va fi verificat, cine va fi exceptat și cum se va face diferența între activitatea casnică și producția pentru vânzare.
Măsura vine într-un context în care Guvernul caută cu disperare noi surse de venit, iar PNRR devine justificarea perfectă pentru orice majorare fiscală.
Guvernul accelerează schimbările fiscale
Pe lângă accizele la vinul de casă, Executivul discută și limitarea cantităților de țigarete eliberate pe piață înainte de creșterea taxelor, dar și modificări la Codul de procedură fiscală pentru accelerarea absorbției fondurilor europene. Totul se face sub eticheta „măsuri urgente”, deși impactul asupra oamenilor este ignorat complet.
În plus, ședința include și prorogarea unor termene privind finanțarea serviciilor sociale, precum și reorganizarea Ministerului Culturii prin absorbția ORDA.
Un stat care caută bani în beciul oamenilor
În loc să eficientizeze administrația sau să reducă risipa din zona publică, Guvernul preferă să caute bani în borcanele cu dulceață și în damigenele cu vin ale românilor. Este încă un pas care arată că statul nu mai distinge între industrie și gospodărie, între profit și tradiție.
Pentru cei care produc câțiva zeci de litri de vin pe an, această inițiativă pare mai degrabă o absurditate birocratică decât o politică fiscală coerentă.
