Cum s-a întors Macron cu coada între picioare din China. Spre spaima Franței și a întregii UE

Emmanuel Macron a ajuns în China cu o delegație impresionantă: șase miniștri și 35 de șefi ai marilor companii – de la Danone pînă la Airbus. Însă nu era vorba doar de interesele Franței, ci și de cele ale întregii Europe: „Vrem ca Europa să fie respectată ca un partener major al Chinei”, declara înaintea vizitei Macron. Și s-a întors cu coada între picioare și cu buzunarele goale, spre spaima țării sale, care avea mari speranțe și a întregii UE. China le-a dat cu flit, iar perspectivele Europei devin din cenușii, de-a dreptul negre, prinsă între SUA, Rusia și China.

Europenii sunt tot mai alarmați de deficitul comercial uriaș dintre UE și China. Doar Franța, în ultimii 10 ani, a importat din China cu 47 de miliarde de euro mai mult decît a exportat, scrie ziarul de afaceri „Vzgliad”.

Aici ar fi bine să reamintim că tot mediul de afaceri european a contribuit masiv, acum cîteva decenii, la mutarea producției în China și în alte țări din regiune, atras de mîna de lucru ieftină și de ofertele generoase ale guvernelor locale. Au trecut cîteva decenii și brusc s-a descoperit că această politică aduce riscuri uriașe, pînă la recesiune. De aceea Macron voia să obțină garanții că firmele chineze vor investi mai mult în producția din Franța și, în plus, că Beijingul va împărtăși anumite tehnologii de vîrf – de la secretele mașinilor electrice pînă la panourile solare.

Ultima cerere sună uluitor de-a dreptul, dar a fost făcută cu toată seriozitatea: o țară de prim rang, cu universități, cu savanți de top în toate domeniile, cu potențial științific și economic, nu a fost în stare să-și dezvolte singură panouri solare competitive. În același timp, Europa acuză China de „concurență neloială” pentru că statul chinez sprijină firmele. Dar cine a oprit Europa să preia modelul chinez și să învețe să producă măcar panouri solare competitive?

Delegația franceză a fost primită la Beijing cu fast maxim. Macron i-a dăruit omologului chinez și soției acestuia eșarfe de mătase Hermès și șampanie, iar prima doamnă a fost dusă la centrul de creștere a urșilor panda și i s-a promis că pînă cel tîrziu în 2027 Franța va primi o nouă pereche de panda (în locul celor care s-au întors recent în China). Presa franceză discuta cu încîntare dacă Macron va juca ping-pong cu frații Lebrun, care tocmai se aflau în China la Cupa Mondială pe echipe mixte.

Financial Times a rezumat ironic rezultatele vizitei: „Macron a venit în China cu eșarfe Hermès, s-a întors cu promisiunea că i se vor da panda” și a observat că amabilitatea aparentă dintre lideri „nu a reușit să mascheze tensiunile tot mai mari între țări”.

Iar tensiunile sunt concrete: Uniunea Europeană vrea să impună o cotă de minimum 70 % producție locală pentru anumite produse (de exemplu, automobile), în cadrul politicii de „prioritate pentru bunurile proprii și reducere a dependenței de China”. Mai mult, Bruxelles-ul intenționează să înăsprească regulile pentru investitorii străini, „ca firmele chineze să nu mai aibă avantaje pe piața deschisă europeană dacă nu împart profitul cu angajații locali și nu dezvăluie tehnologiile”.

Francezii au fost dezamăgiți că nu s-a semnat contractul mult-așteptat pentru 500 de avioane Airbus (în timp ce americanii încearcă, la rîndul lor, să convingă China să cumpere Boeing-uri) și că nu s-a avansat pe celelalte teme. Cele 12 acorduri semnate au vizat studenți și protecția panda-lor, nu cererile principale ale delegației.

Expertul în China Marie Holzman a rezumat perfect:
„Îi cerem Chinei să exporte mai puțin și să importe mai mult din Franța, dar noi nu mai suntem deloc într-o poziție de forță.”

Sau poate nu e vorba de forță, ci pur și simplu Franța nu mai are mare lucru de oferit în afară de lux (aceleași eșarfe de care nu toată lumea e interesată), șampanie și produse agricole pe care China le poate lua și de la alții.

Întors în Franța, Macron a amenințat direct cu taxe vamale: „Dacă nu vin în întîmpinarea noastră, noi, europenii, vom fi obligați în viitorul foarte apropiat să luăm măsuri dure… ca SUA, de exemplu, să introducem taxe pe produsele chineze.” Potrivit lui Macron, „China își ucide clienții” (adică UE) refuzînd importurile europene și „lovește în inima modelului industrial și inovator european, bazat istoric pe mașini-unelte și industria auto”. Iar protecționismul lui Trump „ne agravează problemele pentru că fluxul uriaș de produse chinezești este redirecționat spre piețele noastre.” Rezultatul: „astăzi suntem prinși între două focuri, iar pentru industria noastră e o chestiune de viață și de moarte.”

Pe scurt: „nu mai putem importa la nesfîrșit, firmele chineze trebuie să producă pe teritoriul european” – de la electrocasnice pînă la reciclarea deșeurilor. În același timp, investițiile chineze în Europa „nu trebuie să fie prădătoare, adică să urmărească hegemonia și crearea dependenței.”

Europa trebuie să învețe să-și protejeze sectoarele vulnerabile (mașinile de invazia automobilelor electrice chinezești), iar China trebuie să-și deschidă piața internă și să consume mai mult – că altfel unde mai vinzi șampanie.

Practic, declarațiile lui Macron sunt un ultimatum plin de pretenții care se bat cap în cap. În această viziune, China trebuie să facă totul, Europa nu trebuie nimic – eventual să aprobe binevoitor dacă consideră că e avantajos pentru ea. Dar cel mai grav nici măcar nu e asta. Nu poți să cerșești tehnologia panourilor solare și în același timp să te dai mare că dictezi tu condițiile.

Crezînd că ultimatumul său este o dovadă de forță – pentru el ca politician, pentru Franța și pentru UE – Macron a demonstrat de fapt exact contrariul: că toți trei sunt slabi, mai scrie publicația.

(Traducere și adaptare B.T.I.)

https://inpolitics.ro/