ATLANTIDA (1) UN ADEVĂR APROAPE DE NOI
Gheorghe Şipoş
Aproape toate legendele respectiv basmele situează ţara minunată, a făgăduinţelor, a comorilor, a realizărilor posibile şi imposibile în direcţia aşa zis vestică. În apus mai corect spus, acolo unde apune Soarele mai bine zis!!! De unde provine acest cuvînt apus? A-pus de fapt era un indiciu clar referitor la locaţia ţării minunilor care dăinuia în conştinţa multori popoare din lume! Adică acolo, unde Soarele ca reprezentant al Divinităţii atinge Pămîntul, trebuia să existe un Teritoriu cu Semnul divin A pus!!! Analizînd mai departe putem deduce că: Acolo (adică unde există A cu coloane) era un teritoriu(un teren definitoriu ) special care a fost, este şi va fi mereu la originea lucrurilor, a realizărilor trecute şi a viselor viitoare! Forma A a fost adoptată după prima litera din alfabet pentru că redă semnul originii spirituale, a înţelepciunii, care este un triunghi echilateral ∆. Oare literele în sinea lor nu sunt imaginea unori informaţii codificate? De unde s-au inspirat cei care au adoptat alfabetul latin?- deoarece sunt unele indicii clare că ar fi existat înainte de naşterea Imperiului Roman antic. Sau iarăşi suntem tentaţi să credem că pe vremurile civilizaţiilor tribale existau lingvistici consacraţi care s-au ocupat de transcrierea sunetelor în semne literare specifice unei limbi mult diferite de cea folosită în mod curent de către ei. Asemănarea formală dintre literele greceşti şi cele aşa zis latine ne sugerează că ar fi existat un alfabet originar comun din care s-au inspirat ambele popoare, atît cel roman cît şi cel grecesc. Neîntîlnind acest gen de alfabet la popoarele din sudul ţărilor mediteraniene rezultă că, originea lor trebuie cautată undeva în nordul acestori ţări! Cum se poate explica explozia cu care s-a extins folosirea acestui alfabet latin pe teritoriul Europei? Trebuia să existe o mare afinitate sufletească ascunsă faţă de acest scris care în sinea lui, prin literele sale, reprezenta ceva deosebit pentru popoarele de aici. Mai jos vă voi demonstra că acest fapt pare a fi foarte adevărat şi nu ar strica luat în vizor pentru a fi verificat mai detailat!!! Apari întrebări cum ar fi: -Oare alfabetul latin cunoscut de noi a păstrat fidel formele originare avute pentru litere? La ce ar fi folosit acest scris, diferit de cele tradiţionale existente? Oare nu cumva era ceva deja bine cunoscut şi a fost doar preluat de undeva ascuns din motive necunoscute pînă azi? Nu cumva era chiar folosită în mare taină facilitînd o legătură internaţională pentru popoarele antice învecinate? Poate că, fiind considerată o scriere şi o limbă a zeilor, folosirea latinei era un drept exclusiv atribuit doar preoţimii şi demnitarilor de rang înalt în contactele strict secrete avute între ei! Vă citez în acest sens pe marele istoric roman de origine greacă Diodor: -Preoţii din Egipt îşi învăţau fiii prin două feluri de litere, unele sacre şi altele vulgare. Nu şi-a pus nimeni întrebarea ca, aceste litere vulgare nu puteau fi aşa zisele litere latine apărute ulterior ca din senin?! Cele sacre erau hieroglifele, pentru care le găsim tot pasul la toate mormintele şi construcţiile religioase. Ce înţeles ascuns avea acest cuvînt vulgar la acea vreme? – deoarece este cotat destul de vulgar, simplist şi nesemnificativ, ca interpretare în zilele noastre!!! Oare nu în simplitatea lucrurilor este frumosul? Oare nu prin simplificare se pot atinge realizările noastre din toate domeniile ştiinţelor exacte şi abstracte? Oare nu acest simpluascunde ADEVĂRUL? Din păcate Biblioteca din Alexandria a fost incendiată pierzînd o mare posibilitate de afla răspuns asupra unor întrebări care ne frămîntă, şi care probabil ne vor coace şi în următorii ani de acum încolo.
Chiar şi astăzi se mai folosesc pentru litera A formele stilistice redate mai jos, în Fig.2:
De ce se folosesc în scriere litere drepte respectiv înclinate? Pentru crearea unui aspect estetic şi pentru o mai mare expresivitate susţini grafologii noştrii. O mare greşeală, deoarece înclinarea formelor are o mare însemnătate în prezentare putînd furniza informaţii preţioase la anumite legi legate de diferenţele posibile dintre realitatea existentă şi imaginea recepţionată în anumite poziţii de observare adoptate.
Cuvintele apus şi răsărit, din naştere, au avut numai şi numai valori cu sensuri de inspiraţie, fiind preluate din negura trecutului preistoriei noastre. Ambele au rol de indiciu la un statut geografic cu conotaţii spirituale misterioase şi religioase. În limbajul curent pentru determinarea punctelor cardinale geografice avem cuvintele de vest şi est care ca înţeles nu au nimic comun cu cele de apus sau răsărit. Asimilarea expresiilor apus şi răsărit cu cuvintele vest şi est au dus la confuzii majore în aflarea adevărului, asupra locaţiei Atlantidei. În legendele diferitelor popoare din lume direcţia indicată este redată atît prin direcţii ordinare directe cît şi prin direcţii sugestive indirecte. Unii din popoarele lumii aminteau ţara vestită în vest, alţii în est, în sud sau nord, foarte corect geografic faţă de teritoriul lor. Dar indicaţiile abstracte des folosite şi foarte controversate în înţelegere de: în A-pus de Soare respectiv unde R-sare în Lumină erau comune pentru toţi şi avea cu totul alte valori pentru interpretare. Erau valabile la oricare popor şi pentru orice teritoriu de pe Globul nostru pămîntesc!Adică indicau simbolul unui teritoriu Ordonat după o Lege Naturală unde Divinitatea a aşezat Originea Spiritualităţii, respectiv semnul Ținutului de unde se vor renaşte toate Speranţele noastre pentru Viitorul Omenirii!!! Neînţelegînd ideea acestui fapt s-au ajuns la fel de fel de speculaţii, discuţii interminabile cu indicarea unor locaţii în funcţie de preferinţele fiecăruia.
Existenţa Atlantidei, existenţa marelui Secret al spiritualităţii de pe Pămînt, asupra căruia planează o Dilemă aparent nerezolvabilă, a fost pus şi de Shakespeare într-un limbaj artistic foarte subtil în piesa Hamlet, rămasă celebru datorită impactului uriaş avut asupra sufletului nostru prin: A fi sau a nu fi!? Exprimat prin alte cuvinte: A a fost sau A nu a fost!? Respectiv: A exista sau A nu exista!? Nu manifestarea fenomenelor indicaţionale ne interesează în viaţă, adică dacă trăim sau nu trăim, de care suntem convinşi şi la care suntem martori în fiecare zi; ci suntem interesaţi de existenţa stărilor motivaţionale, dacă am trăit sau dacă vom trăi, pe care le pot produce fenomenele amintite prin existenţa interacţiunii şi prin manifestarea interdependenţei lor!!! Doar recunoscînd existenţa stărilor respective vom primi motivaţia în sine necesară pentru apariţia intuiţiei personale de a scrie formula legăturilor dintre ele. Astfel, de fapt, punctăm legile fenomenelor ce ne influenţează, iar vizualizînd legile fenomenelor prin aceste punctuaţii vom putea controla atît formele cît şi aspectele stărilor care se derulează în timp şi dimensiune. Acesta este direcţia bună în ordinea fazelor de urmărit la orice formă de cunoaştere în general, şi nu inves cum procedăm noi actual! Ce facem în primul şi în primul rînd? Contestăm existenţa majorităţii stărilor existenţiale din viaţa noastră considerîndu-le paranormale, fantastice sau chiar inexistente respingînd din start necesitatea cunoaşterii acestora! Neavînd nici o motivaţie, devine clar că nici intuiţa nu apare! Unde am ajuns? La blocaj, adică la o nesiguranţă mortală! Cum putem observa iarăşi apare dilema: -Oare A nu este totuşi una din cele mai importante punctuaţii formale care ne poate indica cele mai multe informaţii legate de istoria noastră pe acest pămînt? Viaţa noastră trăieşte în urma Istoriei avute, iar fără Istorie nu vom avea nici-o şansă de Supravieţuire! Au fost deasemenea ignorate anumite precizări suplimentare din legendele aduse de conchistadori legate de vestitul imperiu El-Dorado, din America centrală, care nu a fost găsit niciodată. Nu s-a admis probabilitatea referitoare la ceva important că, anumite legende americane poate nu au fost niciodată de origine locală ci doar preluate din alte surse neindetificabile pînă în prezent. Chiar şi azi pentru mulţi nu este ceva de conceput că ar fi existat legături culturale şi spirituale sau chiar ştiinţifice între popoarele estice şi vestice din pre-preistoria noastră, cu toate că sunt o serie de indicii clare în acest sens. Dacă analizăm hărţile lui Piri Reis am putea observa că, între America şi Europa apari insule care momentan nu mai există. Aceste insule au fost rămăşiţele unor teritorii insulare, mai mari sau mai mici foarte numeroase, care s-au scufundat în ape odată cu ridicarea platformei din zona Europei de azi, fenomen cauzat în timp de prăbuşirea bruscă sub nivelul apelor a unui teritoriu întins din zona Oceanului Pacific. Aici, în emisfera sudică, a existat înainte de Potopul biblic Uniunea-statală sudică, amintită de mine la început, cu numele de ΈMPURIO(Teritoriul Timpurilor Purificate) transformată în scris de unii în Lemuria, după denumirea statului conducător, sau în Tara Mu de alţii. Deci, nu ne-ar trebui să ne cramponăm cu orice preţ de ideea că Atlantida ar fi existat undeva pe continentul american! M-aş opri puţin la legenda americană lui El-Dorado. Aceasta indica o ţară plină de bogăţii fabuloase tot la apus, nu în vest, încadrată într-o formă geologică triunghiulară. Pe marginea formei amintite s-au făcut nenumărate speculaţii căutînd acest El-Dorado doar pe teritoriul american, însă fără a ajunge la un rezultat palpalabil şi acceptabil. Ignorarea pronunţărilor precise din limbile folosite de ameridieni şi înlocuirea în scris a legendei originare cu o versiune spaniolă a blocat cu totul căutarile ulterioare. Versiunea spaniolă a păstrat doar indiciile care erau interesante pentru căutatorii de comori nu şi pentru cercetătorii viitorului! Însă un lucru este foarte important, cel referitor la o formă triunghiulară a încadrării geologice, ce readuce în discuţie A-ul ca un simbol concret posibil şi în cazul El Dorado-ul civilizaţiilor americane din trecut!
Ar fi păcat să nu ne amintim de un pasaj din Biblie legat de cele întîmpate lui Moise, unde apari menţiuni legate de Patria Făgăduinţei. Dumnezeul a oferit evreilor ţara Israelului cu ocazia exodului din Egipt. Israelul a fost doar Țara-Atribuită nu şi Patria-Făgăduită de Domnul nostru! Patria este descrisă ca un loc deosebit unde se poate trăi fericit: cu cîmpii roditoare, cu păduri şi păşuni întinse, cu ape repezi şi limpezi, cu animale variate şi multe bogăţii naturale. O caracteristică aparte a ţinutului a fost că, era străbătut de două rîuri care aveau izvoarele în acelaş loc. Imediat s-a identificat locaţia biblică în cîmpia Mesopotaniei unde întradevăr avem fluviile Tigru şi Eufrates cu izvoarele foarte apropiate. Însă s-a omis o precizare foarte importantă! Conform scrisurilor din cele două izvoare alăturate apele porneau spre nord respectiv spre sud, ce nu este valabil în cazul ales. În plus, teritoriul Mesopotaniei nu se putea compara cu cele relatate în Biblie fiind situată la o latitudine geografica unde întotdeauna a dominat o climă aridă şi săracă în vegetaţie. Patria-Făgăduinţei a fost indicată clar de Dumnezeu ca poziţie şi urma să fie luată în posesie. Moise a şi trimis iscoade care conform informaţiilor primite au găsit drumul şi au vizitat patria respectivă întorcîndu-se cu descrieri detailate. Deci, patria exista concret la vremea respectivă(cu cîteva secole înaintea erei noastre) şi nu era o fantasmă născocită din interesul de a obţine o supunere oarbă în schimbul unei fericiri fictive promise. Deznodămîntul final, în care iscoadele au fost ucise pentru a nu fi găsit ulterior drumul spre acest pămînt dovedit a fi nemeritat ne arată clar ideea că, PATRIA avea menirea de a dăinui pe veci ascunsă de ochiul lumii pînă cînd va fi luată în posesie pe baza meritelor obţinute în timp. Interesante sunt ultimele rînduri din rugăciunea Tatăl Nostru unde recunoaştem tacit că deocamdată Patria, Puterea şi Măreţia aparţine doar Tatălui Nostru! Fiind copiii Lui avem dreptul la această MOȘTENIRE, însă o vom avea dreptul de a le primi înapoi cînd o vom demonstra că merităm aceste lucruri, adică cînd v-a sosi timpul potrivit stabilit de Dumnezeu!!! Cînd vom redobîndi Patria avută cîndva vom reprimi atît Strălucirea de altădată cît şi Puterea de fi stăpînii noştrii! Conform duratei descrise pentru a face drumul dus-întors şi pentru a o vizita locul, ţinînd cont de mijloacele de transport folosite la acea vreme, putem avea certitudinea că şi în acest caz nu era vorba de o distanţă enormă de mii şi mii de kilometrii. Biblia, azi, nu trebuie privită ca un îndrumător religios care trebuie să fie însuşită motamo prin citire şi recitire pînă să mori, cum ceri conducătorii religioşi. Este de fapt o culegere(cumulare de legi) de idei filozofice practic utile care din păcate au fost ecranate în înţeles de o serie de comentarii şi poveşti inutile cu ocazia rescrierilor suferite şi dictate de anumite interese oculte din vremea respectivă. Textele biblice originale care au stat la baza elaborării Bibliei de azi au fost făcute dispărute deoarece conţineau legi spirituale, ştiinţifice moştenite de la civilizaţiile anterioare nouă şi erau considerate periculoase pentru minţile celor mulţi. Cartea sfîntă, fiind trecută în monopolul exclusiv al bisericilor, nu a mai fost revăzută şi nici rescrisă conform cerinţelor de azi, deoarece forma veche confuză este foarte utilă scopurilor urmărite de cercurile bisericeşti cît şi de cele politice existente. Să ne oprim, în sfîrşit, la o altă legendă cunoscută: Legenda lui Romulus şi Remus. Acesta este LEGENDA legendelor, la început pomenită de mine ca cea mai importantă în privinţa indicaţiilor directe, de care nu s-a legat nimeni în căutarea Atlantidei. Aceasta conţine de fapt indiciul concret la ţinutul căutat oferind restrîngerea ariei de căutare la ceva practic şi material. Dacă s-ar fi păstrat legenda în forma avută totul ar fi devent simplu şi uşor de rezolvat!
Poporul italic, la apogeul Imperiului Roman antic, a preluat şi a prelucrat o povestire de o mare însemnatate spirituală în istoria zonei respective cu privire la formarea unui stat puternic, stat cu oameni superiori genetic şi invincibili în lupte, pentru a justifica moral şi etic dreptul lor de a subjuga şi de a conduce întreaga lume cunoscută pe atunci. Acest obicei nociv de a prelucra istorisirile după nevoi politice se practică de atunci foarte des, pentru care am pierdut multe informaţii preţioase asupra originii identităţii civilizaţiei noastre neştind de unde venim şi încotro ne îndreptăm! Interesante sunt numele personajelor Romulus şi Remus care încep cu expresiile Ro si Re, adică cu litera simbolică R. Cum se poate observa cele două notaţii se referă la două forme imaginare ale simboului R, cel ortograd şi cel retrograd, respectiv central şi exterior. Formele literelor de precizare o respectiv e, care urmează litera R, ne arată clar cele susţinute de mine. În versiunea rămasă a legendei Ro-mulus întemiează poporul roman antic care întradevăr a purtat o serie de victorii răsunătoare, dar din păcate Istoria a dovedit că simboul R a fost însuşit pe nedrept de romani pentru care au fost nimiciţi pînă la urmă de soartă. Re-mus a fost marginalizat de la început, fiind exclus din fomarea naţiunii romane antice, deoarece nu prezenta garanţii în şansele realizării scopului secret dorit de conducerea de la Roma. Însă originalul Legendei descrie totul altfel, altfel decît cum cunoaştem noi cele întîmplate. Se vorbeşte de o mare naţiune fericită pe culmile dezvoltării tehnico-ştiinţifice care într-o zi s-a trezit cu patria distrusă de mînia zeilor săi spirituali, adică de Natură. Romulus a fost cel patriot care a rămas cu o mică parte din populaţie pe meleagurile autohtone, unde luptînd cu soarta neprielnică şi cu necazurile multiple reuşeşte să refacă naţiunea destrămată în urma plecării lui Remus cu majoritatea nemulţumiţilor. Conform celor descrise naţiunea RO sub conducerea lui Romulus, păstrînd şi cultivînd mai departe valorile avute pe tărîmul natal, s-a ridicat cu timpul pe culmile gloriei redevenind puterea conducătoare în istoria pămînteană. Remus ajuns pe meleaguri necunoscute a întemeiat poporul RE care la început, în urma cunoştinţelor posedate, a avut un mare succes în viaţă. Însă nerespectînd principiile pacifiste, ale respectului şi încrederii în general cerute de simbolul R pe care îl reprezentau şi ei, urmaşii lui Remus au fost părăsiţi de şansă şi taxaţi corespunzător de soartă. Au devenit ca popor doar o amintire, o amintire a trecutului nostru istoric! Cele descrise au fost prelucrate ulterior de romanii antici inversînd denumirile personajelor precum şi rolul acestora în istorisirile prezentate astfel ca să corespundă viselor urmărite de Roma din acea vreme. Cele relatate în legendă pare o povestire banală la prima vedere, dar dacă ne gîndim bine putem trage o concluzie foarte utilă. Indiciul ţinutului material-spiritual de căuat trebuie să fie RO deoarece eliminativul corespondent RE este cel care trebuie aplicat! Adică, ATLANTIDA tebuie căutat în interiorul semnului R şi nu în afara lui. Unde este acest semn R mirific ca şi simbolul A mistic amintit mai înainte? De fapt sunt foarte asemănători ca formă cu diferenţe minore între ele! Semnul R nu este e-manarea teoretico-fictivă pentru simbolul A ci chiar o-riginalul real-semnificativ al acestuia! – ca idee concretă ce trebuie ridicat! Apar o serie de întrebări interesante legate de această istorisire antică: – De unde s-au inspirat italienii în făurirea legendei cunoscute în forma actuală? De ce nu ne-a rămas nici măcar o versiune trunchiată din această poveste, cu toate că romanii cînd au preluat şi au prelucrat conform cerinţelor lor politice era mult după Platon? De ce relatările lui Platon despre Atlantida au rămas, pe cînd toate manuscrisurile unei legende atît de importante, care precis mai circulau la începuturile erei noastre, au dispărut fără urmă? Sunteţi tentaţi să credeţi că Legenda lui Romulus şi Remus a fost doar o născocire, o poveste născută în mintea romanilor de atunci? Ce impact valoric ar fi avut atunci în faţa popoarelor din zonă dacă nu avea un suport spiritual solid în timp? Sursa italienilor antici, deoarece italieni au fost şi tot italieni au rămas, ar trebui căutată la egiptenii şi elenii din acea vreme. Însă nu a rămas nici o urmă concretă! Ei au fost exportatorii legendelor, deoarece aveau o civilizaţie bazată pe misticism şi fundamentat pe cultivarea valorilor din trecut, dar şi dezvoltată mult înaintea romanilor aşa zişi. Italienii au fost mai pragmatici, ei doar au preluat anumite personaje mitologice cît şi simbolice pe care au refolosit pentru expunerea faimei, glorei, străucirii atinse; dar şi pentru a avea o sursă concretă de a semăna groază, frică şi supunere în rîndul celor asupriţi. Însă frica şi groaza are un rol mult mai important! Asigură tipărirea şi păstrarea esenţei ideilor în subconştientul fiecărui individ ascunzînd de ochii şi urechile celor care vor dispariţia acestora! Ce ne-a rămas? Aparent nimic concret fiindcă unii au avut mare grijă să dispară totul fără o urmă vizibilă! Oare ne-au rămas ceva pentru studiu? Civilizaţiile ulterioare născute şi dezvoltate pe baza unor informaţii ştiinţifice, culturale şi tehnice salvate de la dispariţie de emigranţii atlantici au fost distruse extrem de misterios, Biblioteca de la Alexandria incendiată, realizările deosebite devastate şi rase de pe faţa Pămîntului! Noi căutăm explicaţii naturale pentru aceste distrugeri sistematice, dar adevăratele cauze au fost şi sunt legate de un plan bine pus la punct ca totul să pară un neadevăr, un secret de nepătruns! Tot ce s-a putut a fost furat sistematic şi pus sub lacăt, sau şi mai grav distrus! Din fericire însă s-au păstrat multe lucruri importante ascunse pentru posteritate şi negăsite, care vor ieşi la iveală în curînd!
4. IDEI TEORETICE DE URMĂRIT
Am avut noroc cu faptul că istoria Atlantidei a avut un impact sufletesc deosebit asupra eleni şi astfel a existat posibilitatea memorării ulterioare şi prin scrisul latin. Astfel multe cuvinte s-au reîntors în formele lor originare! De ce susţin acest lucru? Se va lămuri imediat, puţin mai încolo! Cum se deduce greşit este că, în istorie singurele noastre surse de localizare au rămas mărturiile scrise şi eventual cele arheologice! Cele arheologice, distruse şi reconstruite sistematic în cursul timpului, sunt foarte discutabile şi nu ne pot furniza nimic concret asupra originilor istorice, doar ipoteze! Nici documentele scrise nu ne pot ajuta deoarece majoritatea originalelor au dispărut ca prin minune iar copiile acestora au pierdut multe din relevanţa lor! Automat ne rămîne o singură posibilitate de investigare: descoperirea unei limbi care ne poate furniza prin originea sa indicii palpabile pe baza construcţiilor lingvistice păstrate în exprimare cît şi în prezentarea sa literară scrisă. Singura limbă de originea căreia se leagă o legendă este cea latină. De ea se leagă un mister total de care se cramponează o ramură religioasă a credinţei care în decursul mileniilor a demonstrat, bineînţeles voalat, că deţine anumite informaţii clare asupra trecutului nostru şi că a fost foarte interesat în a aduna documentele istorice pentru a-şi consolida influenţa şi puterea sa în a controla minţile oamenilor. Nu ne rămîne decît să căutăm poporul care prin tradiţia sa lingvistică a păstrat astfel de mărturii importante, deoarece Legenda lui Romulus şi Remus rămasă nu specifică nimic de patria mamă. Logica ascunsă a legendei ne sugerează clar şi concis că limba latină nu este de origină italică, ci a fost una de care sunt ancorate originile istorisirilor cele mai vechi posibile de pe Pămînt, de care se leagă numele unui popor misterios care sub comanda unori aleşi ai săi a migrat în număr mare spre teritorii cu resurse de viaţă mai acceptabile faţă de cele de acasă. Însă să nu uităm, un popor nu-şi părăseşte patria mamă de dragul unui trai mai bun, ci doar cînd este forţat de o distrugere majoră care pe un termen foarte lung blochează accesul la cele necesare unui trai de subzistenţă! Ascuns apare şi în cazul acestei legende probabilitatea existenţei unei catastrofe naturale majore, asemănătoare Atlantidei unde a rămas totul acoperit de un mîl gros şi de netrecut. Dar, trebuie să admitem un lucru important! În cazul unei calamnităţi naturale, de orice fel sau dimensiune, nu se produce şi nu se va derula niciodată migraţia unei populaţii întregi pînă la ultimul om! Oricît de neprielnice devini condiţiile de trai adevăraţii patrioţi rămîni pe teritoriul ţării natale chiar riscînd de a muri de foame sau de a fi ucişi de orice forţă ostilă! În cazul calamnităţilor naturale nu există să nu rămînă o cale de ieşire prin dăruire şi consecvenţă, deci pleacă numai cei care doresc şi nu concep viaţa lor fără bogăţie, mărire, faimă şi strălucire! Nu ne rămîne de căutat decît un popor relativ mic la număr care se leagă sufleteşte de tradiţiile sale milenare, o naţiune care nu a prezentat gînduri de cotropire în cursul istoriei sale ştiind să aprecieze şi să respecte pe cei din jur, care să aibă o limbă vorbită asemănător latinei cu construcţii lingvistice şi literare foarte asemănătoare sau chiar identice cu cel încriminat!!! De ce se poate considera latina cunoscută de noi încriminabilă, adică o sursă nesigură pentru o eventuală cercetare directă? Cum ştim foarte bine a fost o perioadă lungă din istorie cînd devenise limba oficială pentru un imperiu cu o politică de expansiune şi cotropire fără margini, care nu era preocupat decît de strălucirea puterii sale fiind condus doar de intrigi, jaf şi desfrîu urmărind doar distrugerea spirituală, culturală şi socială ale tuturora din jur. Nu din întîmplare apare execuţia lui Iisus Cristos legat de un conducător foarte important roman, deci indirect de politica dusă la centru, respectiv la Roma. Este mai mult ca sigur că şi limba latină în interpretările sale actuale include modificări majore în înţelesul anumitori cuvinte şi expresii cheie, conforme cerinţelor de conjuctură politică din acea vreme dar şi nevoilor politice ale celor care au urmat. Modificări care ulterior s-au adîncit, deoarece biserica catolică care a monopolizat-o a dus, şi duce mai departe, o politică de a centraliza întreaga conducere religioasă respectiv toată puterea spirituală în mîinile ei. Ne rămîne doar căutarea unei alte limbi care, prin formele sale literare foarte interesante şi grăitoare, să ne readucă la originile legendei misterioase! Să ne readucă la cuvinte latine cu alte înţelesuri în interpretare legate de o tradiţie populară deocamdată inexplicabilă, adică venită din negura trecutului istoric ca şi Legenda Atlantidei! La fel de remarcat sunt întrebările care se pot pune în continuarea ideilor prezentate de mine: -Cum se explică formarea unui număr mare de civilizaţii preantice superdezvoltate în Balcani şi în vecinătatea apropiată Balcanilor, care au apărut ca din senin şi au dispărut la fel? De ce se concentrează cele Șapte Minuni ale Lumii tot în această regiune şi de ce au trebuit să dispară? De ce legendele antice din zona amintită au locaţii concret indicate, iar sursele din cele mai îndepărtatele sau apropiate colţuri ale Lumii prezintă doar pecizări vagi, de geniul peste mări şi ţări şi aşa mai departe? De ce unul şi singurul eveniment spiritual-istoric, care este strîns legat de legile reale şi concrete ale Universului, a găsit naşterea fizică tot aici? Sau nu s-a întîmplat chiar altfel cu acest eveniment important, era cunoscut demult teoretic fără să fi întîmplat concret la vremea respectivă fiind doar inplantat în mintea noastră ulterior ca ceva real valabil?
Anumite procedee sau realizări tehnico-ştiinţifice avansate atribuite unor civilizaţii mediteraniene, descoperite ulterior şi la unele popoare din Lume, deasemenea nu pot fi relevante sau semnificative în căutări, deoarece acestea se puteau importa sau chiar fura foarte uşor pentru a fi păstrate în timp ca fiind foarte utile pentru generaţiile următoare. Putem fi siguri că, atlanticii rămaşi la casele lor în urma dezastrului descris au reluat viaţa de la zero cu alte priorităţi vitale, pentru foarte mulţi ani de atunci încoace, din care cauză interesul lor pentru realizările ştiinţifice sonore a dispărut încetul cu încetul rămănînd importante doar ideile spirituale novatoare şi amintirile legate de anumite calităţi persoanale, calităţi care pot renaşte orice minune din mîl şi cenuşă! Dorinţa lor spre a expune mărturii, edificii asupra faimei şi măreţiei avute s-a diminuat considerabil avînd alte priorităţi de urmat în viaţă! Căutările nu trebuiesc făcute acolo unde avem indicii concrete aparent atribuibile atlanţilor. Țara minune este adînc îngropată, bine ascunsă de ochiul lumii, pentru a fi deshumată la timpul potrivit cînd vom merita de a cunoaşte secretele ei care pot fi deopotrivă înălţătoare dar şi distrugătoare în acelaş timp. Reîntoarcerea ideilor spirituale adevărate vor mătura lumea noastră, producînd Apocalipsa mult discutată, curăţînd civilizaţia noastră de minciunile acumulate în timp. Va veni timpul de apoi cînd vom reprimi ce ne-a lipsit milenii întregi, prima noastră dragoste pentru DREPTATEA ADEVĂRULUI ISTORIC. Fără ISTORIE suntem pierduţi definitiv, fără ADEVĂR nu vom ajunge niciunde, iar fără DREPTATE nu vom realiza nimic în viaţă. Demonstraţia ce va urma va fi catalogată de mulţi ca una aparentă şi imaginară, adică nerelevantă respectiv neconcludentă astfel spus. Vor fi cerute dovezi clare si precise care să apară în imagini palpabile respectiv vizibile, adică ca fizic concrete! Acei care îmi vor cere uită un lucru important că, de fapt, vorbesc fără un înţeles clar şi se contrazic în vorbe! Recunosc că cuvintele apare şi imagine au valori de relevant şi concludent în esenţă, dar însuşirile legate de acestea exprimate ca aparent respectiv imaginar nu au valori verbiale respectiv substantivale conforme ideilor exprimate ca esenţialitate. Nu particularitatea, adică însuşirea generală, unei manifestări determină locul valoric în existenţă? Respectivele cuvinte sunt formele adjectivale ale unor emanaţii teoretice particular comune care precizează însuşiri personale derivate din formele de bază, ca verb respectiv ca substantiv prezentate. Deci valoarea înţelesurilor adoptate în cazul interpretărilor la expresiile respective trebuie să fie conforme, adică bilateral valabile. Dacă ceva este imaginar atunci revine dintr-o imagine fizică şi însuşirile sale devini posibil vizibile. Doar trebuie voinţă spre a fi văzute! Dacă şi apare înseamnă că se poate analiza prin toate simţurile noastre, deci aparent aparţine unei viziuni care se poate auzi, mirosii, sau chiar pipăi. Bineînţeles dacă există dorinţă în acest sens! Însă mulţi nu au nici voinţă şi nici dorinţă îngrădindu-se în carapacea unor prejudecăţi vechi şi controversate, ceva foarte confortabil pentru ei, unde pot spune că nu aud nimic şi pot contrazice pe oricine pînă la nesfîrşit. Literele şi chiar numerele, în sinea lor, au fost considerate ca moduri de prezentare foarte speciale şi extreme în domeniul transmiterii ideilor, pentru care s-a crezut din totdeauna că nu se pot descifra decît de cei iniţiaţi. Astfel s-a sperat, de către cei interesaţi de incultură, că vor fi şi vor rămîne pe veci total nerelevante şi absolut neconcludente pentru istorie! Din această cauză nu s-a încercat niciodată modificarea lor radicală în formele avute păstrîndu-se desenele originare cu care s-au născut! O greşeală fatală, spre norocul nostru. Litera R latin este corespondentul literei P din greacă fiind forma consecvent convergentă a acesteia, valabil şi invers. Adică, R şi P împreună formează o verigă comună care ne pot duce la aflarea adevărului, a adevărului A, de care suntem interesaţi în prezenta lucrare! Teoretic se poate analiza misterul direct prin R-ul deductiv latin repus în realitate, dar numai şi nimai prin folosirea indirectă a formelor opuse şi inverse ale P-ului intuitiv grecesc. Ambele au acelas înţeles comparativ, dar pre-văzute cu un rol conplementar unic, adică sunt două elemente complementari în interpretare, pentru care trebuiesc folosite doar împreună! Este extrem de interesant componenţa literară a acestui element de compunere cu sensul de înainte în latină, care ne arată ochilor noştrii direcţia teoretică absolut necesară în cunoaşterea E-ului(a emanării abstracte a ideilor) : P+R→E şi nu altfel. Alfabetul latin s-a format pe baza exprimării directe, teoretice, a ideilor pe plan conceptual! Cel grecesc a luat naştere pe baza necesităţii de a reflecta indirect, adică abstract, gîndurile în desluşirea problemelor! Ambele au aceeaş origine, dar prevăzute cu roluri mult diferite!!! Cel latin se foloseşte în cadrul limbii artistice avînd ca rol asigurarea deducţiei cerute de gîndirea personală, însă cel grec este componentul limbii ştiinţifice care formulează ideile comune pe baza intuiţiei apărute! Atenţie, cuvintele ca să aibă sens de adevăr trebuiesc interpretate atît la propriu cît şi la figurat, adică atît ca expresive cît şi impresive, atît ca formative cît şi comutative, atît ca substantive cît şi verbiale pe baza esenţei caracacteristicelor trasate în valabilitatea obiectivă, şi nu în urma unor idei stăpînitoare cu sens de a impune degradarea naturii fizice a caracterelor!
Plecînd direct de la R, şi nu de la P, ne-am trezi pe un teren fără un început şi am ajunge doar la discuţii interminabile, adică la infinit. Însă pe noi ne interesează începuturile originii(Ć), această eră a-nterioară (A) a e-mancipării noastre (E), şi nu infinitul nesfîrşitului propriu zis ca terminatoriu (T)! Adică sfîrşitul o ştim, AT-lantida s-a stins ca o muzică înălţătoare, ca şi muza ICAR care a încercat să zboară pînă în ceruri pe aripile SUNETULUI şi s-a prăbuşit în abis pierzîndu-se astfel o IDEE NOVATOARE! S-a pierdut ceva frumos şi înălţător, dar nu şi ceva ajutător în speranţele noastre viitoare! Deci, putem readuce la viaţă totul în urma recunoaşterii ideilor spirituale meritorii, bineînţeles învăţînd din greşelile făcute! Cum? Prin renaşterea lui Ć în EUROPA de azi! Cu această ocazie v-am dezvăluit şi versiunea originară a legendei lui Icar care nu a folosit aripi din pene lipite în încercarea sa de a zbura în ceruri, ci aripile pe care poate furniza sunetul ca o formă specială de energie. Asupra originii ro-mane a unui popor anume, semnalat şi cerut de litera R, se poate purta păreri diferite mai ales că au fost tendinţe voite în cursul istoriei de a însuşi pe nedrept acest simbol ca expresie grăitoare de mare însemnatate. Fără P(R-ul grecesc) TOTUL ar fi rămas o mare DILEMĂ, adică un SECRET nerezolvabil! Intuind însemnătatea şi rolul abstract pe care are P se va putea demonstra faptic unde este ascuns ADEVĂRUL căutat! Limba grecească fiind o limbă aritmică în special, iar alfabetul grecesc alcătuit din semne aritmetice în general ne poate furniza informaţii concrete şi importante asupra geometriei de prezentare a centrului spiritual pămîntean! Configuraţia geometrică a Terrei nu este una aleatorie ci urmăreşte anumite legi energetice, atît fiziometrice cît şi biometrice, care trebuiesc ştiute de a le citi şi înţelege în forma lor de prezentare! Din această cauză există o tendinţă ascunsă, de neînţeles pînă acum, de a folosi în general literele greceşti în demonstraţiile abstracte, mai ales în geometrie care este ştiinţa studiului superficial al formelor spaţiale în contextul lor de prezentare în globalitate! Fapt la care deasemenea nu s-a gîndit nimeni! Configuraţia geologică a Pămîntului este rezultatul unei LOGICI transparente prin redarea TIMPULUI parcurs în Istoria avută în decursul anilor: Geologia=geo+logică, respectiv Geologie=geo+orologie! Filozofia are două subramuri importante ca ştiinţe aplicative: Teologia şi Geologia, adică Terminologia respectiv Generologia mai corect şi mai explicativ exprimat. Termino-logia asigură definiţiile reale(terminolgiile) ale logicii adoptive, ideal-conpatibile în finalizărea tuturor ideilor teoretice comune avansate în timp. Pe cînd Genero-logia asigură încadrările logico-concrete (geneaologiile) în adaptările abstracte conforme cu concepţiile gîndirii personale creative originare. Cele două logici de tratare filozofică a vieţii în general au fost însuşite de religie respectiv de o ramură a ştiinţei actuale reducînd interpretarea abstractă a înţelesurilor teoretice la valori reduse în aplicabilitatea reală, chiar eronate pentru concret, pentru care oamenii au pierdut simţul intuitiv atît de necesar în cercetarea ca atare! Finalul nu este sfîrşitul Lumii, iar Geneza nu asigură nemurirea Vieţii! Totul trebuie privit ca o continuitate valorică în timp, ca un Început în revenire unde NIMICUL, adică Originea, este mărimea ca tempo constant valabilă!!! Geneza ca naşterea lumii şi corespondetul său moartea ca Finalul vieţii este o utopie. În fiecare moment murim de fapt urmînd renaşterea noastră în momentul următor, fenomen care se repetă pe o scară mai largă la sfîrştul zilei cînd ne adormim şi după care ne trezim la viaţă în ziua următoare. La sfîrşitul fiecărei an trecem la anul ce urmează, iar la trecerea unori ani murim definitiv ca să renaştem refinit pentru anii următori din somnul meritat. Somnul este o moarte ciclică iar moartea un somn periodic! Necunoscînd legile timpului totul în acest sens devine de neînţeles pentru mintea noastră, chiar paranormal pentru judecata prezentă. Timpul are două modalităţi de prezentare: una specială prin materializare care este supusă legilor de transformare şi una specific spirituală condusă pe baza legii de transpunere. Legile de transformare sunt multiple în prezentare însă Legea de transpunere este una singură şi reprezetativă. Cele două se întrepătrund ca generatoare de stări fizice diferite şi de fapt ne dau unul şi acelaş fenomen natural, NEMURIREA. Mai pot cita şi multe alte exemple respectiv explicaţii edificatoare, dar mă limitez doar la cele arătate, mai importante, deoarece nu vreau să mă antrenez în discuţii interminabile cu discipolii fanatici ai ştiinţelor actuale. Am vrut să vă indic modalitatea logică în abordarea problemelor care pari a nu fi rezolvabile, să vă arăt un nou sens şi o nouă direcţie necesară în gîndirea noastră viitoare. Fără o reabordare a purităţii Credinţei teoretice şi a Știinţelor pur abstracte în general, respectiv a Filologiei şi Matematicii în special, nu vom ajunge nicăieri. Acestea au fost constrînse între limite de înţelegere şi de tratare atît de reduse încît au devenit chiar paranormale în interpretarea ideilor pe care se bazează şi le abordează.Cum am arătat avem mari carenţe în preluarea unor înţelesuri şi în acordarea unor interpretări lingvistice deorece studiul ştiinţific în domeniul istoriei literelor şi limbilor lipseşte cu desăvîrşire! Limba română luată în particular, prin excelenţă, este o limbă care s-a format în decursul mileniilor pe baza unei intuiţii misterioase cu combinaţii literare grăitoare în formarea cuvintelor, cu rolul de a ne dezvălui calea spre secretele mult visate ale Omenirii. Este o limbă excepţională! Naţiunile din zona Balcanului, în special cel român, s-au format pe fundalul unori condiţii speciale de conjuctură pentru a îndeplinii o menire istorică deosebită. Marile migraţii din secolele IV-VII s-au desfăşurat pe fundalul dorinţei a unori popoare din exterior de a contribui la căutarea şi la găsirea PATRIEI făgăduite de ZEI. Popoarele migratoare au fost împinse de soarta istoriei avute, dar şi prescrise istoric, spre a căuta locul unde să-şi îndeplinescă menirea spirituală rezervată lor de o FORȚĂ necunoscută pe care nu vrem să recunoaştem, pe care o ignorăm, o subapreciem sau chiar ne batem joc de ea. Prostii, vor zice unii şi alţii, dar se va adeverii în curînd cele susţinute de mine! Că aceste migraţii au luat alte aspecte sociale transformîndu-se în jafuri, în suferinţe, în ură nemărginită care domneşte şi azi este cu totul altceva. Toate acestea s-au datorat, şi se datorează în continuare, conducătorilor autointitulaţi care din egoism, din dorinţă de avuţie şi măreţie, din naţionalism exagerat au canalizat menirea spre un dezastru spiritual, sufletesc, social. Și dezastrele au un rol important, deoarece dezvoltarea spirituală se naşte pe suferinţe sufleteşti personale, la naţionalităţi îngrădite, la popoare marginalizate de cei mari şi tari. Giganţii vor murii în propria lor trufie, dar cei mici vor trăi mai departe în fericirea pierdută care se va renaşte doar dintr-o sărăcie impusă. Să nu uităm acest lucru! Popoarele migratoare aducînd cu ei şi mitologia proprie au contribuit la naşterea unei situaţii limită de totală imposibilitate în a mai stabili locaţia pentru Atlantida vestită, datorată amestecării informaţiilor dintre cele susţinute de cei veniţi cu cele avute de cei autohtoni. Au avut însă un mare merit! Au adus cu ei renaşterea speranţei de a găsi adevărul asupra originile noastre istorice comune, dorinţa de regăsi PATRIA pierdută, deoarece poporul originar în urma necazurilor suferite a devenit insensibil, ignorant şi total imun la astfel de căutări. În continuare voi trece concret la rezolvarea misterului legat de Atlantida milenară şi legendară.
http://www.agero-stuttgart.de/
