Binecuvântare sau dezastru ? Minune medicală sau Fata Morgana ? – lll

Binecuvântare sau dezastru ? Minune medicală sau Fata Morgana ? – l

Binecuvântare sau dezastru ? Minune medicală sau Fata Morgana ? – ll

Pericolele asociate vaccinării

O altă chestiune majoră care nu a fost luată în considerare în cadrul programelor EPI, este monitorizarea eventualelor efecte adverse ale vaccinurilor. Desigur, un astfel de subiect este neplăcut pentru EPI, UNICEF, OMS sau concernele farma. Dar cred că efectele adverse sunt cu mult mai neplăcute pentru cei vaccinaţi. Ori dacă pleci de la nobila idee de a-i imuniza pe copii pentru a-i feri de boli, mi se pare obligatoriu să te preocupe şi periculozitatea „grijii tale“, a acţiunii pe care intenţionezi să o întreprinzi. Ori, în toate programele EPI, acest aspect a fost complect ignorat. Se pleacă de la premiza că vaccinurile sunt sigure. La fel cum se pleacă de la premiza că ele sunt eficace. Probabil tot aşa de sigure pe cât de eficace, cum tocmai am văzut în rândurile de mai sus, nu?

Cercetările PHC-EPI conduse de CIDA Evaluation Division ajung la concluzia că „programele de imunizare masivă aduc cu ele un număr de riscuri reale şi efecte necunoscute.“ Sursa: Chetelat, L.J., A Synthesis of Key Issues for Evaluation in Primary Care, p. 142

David Karzon de la Vanderbilt University School of Medicine evidenţiază următoarele aspecte într-un editorial din „New England Journal of Medicine“: „… există două motiv majore care ne fac să cerem regândirea procesului de implementare a programelor de imunizare: necesitatea reconsiderării responsabilităţilor sociale şi dezbaterea politică asupra costurilor ridicate de astfel de programe de prevenţie… noi, ca şi societate, nu am recunoscut şi acceptat toate aceste costuri… costuri măsurate nu numai în dolari donaţi sau salvaţi, ci şi în reacţii biologice adverse.  În mod efectiv, nu există niciun medicament sau procedură medicală care să fie lipsită de risc. Antigenii imunizanţi, obţinuţi din material biologic complex sau ca agenţi vii slăbiţi genetic, aduc cu ei propriile riscuri endogene, complicaţii care se văd cel mai bine în imunizările în masă… Calitatea bazei de date nationale este critică deoarece fiecare vaccin este recomandat ca fiind bun şi nepericulos.“Sursa: Karzon, D.S., „Immunization on Public Trial,” The New England Journal of Medicine, Vol. 297, No. 5, August 4, 1977, pp. 275 and 276

Este regretabil faptul că rapoartele din teren ale UNICEF – EPI au tendinţa de a diminua îngrijorările asupra efectelor adverse ale vaccinurilor, ca fiind bazate pe dezinformarea prezentă în plan local sau pe ignoranţa mamelor temătoare pentru copiii lor (adică cum altfel ar trebui să fie o mamă?) şi implicit ca necesitând o re-educare (probabil o spălare a creierului, nu?). Spre exemplu un recent raport anual UNICEF asupra unui program EPI remarca: „O echipă OMS-UNICEF a constatat o rată mare de refuz al vaccinării, datorată fricii faţă de efectele adverse, exprimată de mame, precum şi a informaţiilor false asupra contraindicaţiilor…. Ca rezultat, este necesară o mai mare atenţie acordată direct educaţiei în domeniul sănătăţii….“ Sursa: UNICEF Canada, Annual Report on the Northeast Thailand Integrated Services Project for Children, Toronto, March 31, 1990, P. 5

În fapt, apare ca un fenomen cronic subestimarea şi neglijarea rapoartelor asupra morbidităţii, dizabilităţii şi mortalităţii provocate de vaccinuri. Unul dintre cei mai erudiţi profesori care a investigat riscurile vaccinărilor, Sir Graham Wilson, lector onorific la Departamentul de bacteriologie al London School of Hygiene and Tropical Medicine, observa următoarele: „Riscul  conţinut de folosirea vaccinurilor şi serum-urilor nu este recunoscut ca real. Întradevăr, cunoştinţele noastre asupra acestor aspecte sunt reduse, iar cunoştinţele incomplecte pe care le avem nu sunt suficient de bine popularizate… un mare număr de accidente – suspectez că în fapt, majoritatea lor – nu au fost niciodată raportate, în formă tipărită, fie de teama unor plângeri şi despăgubiri penale, sau de teama de a nu pune în mâna adversarilor vaccinării o armă eficace…. Eu am ajuns la concluzia că nici un vaccin sau serum nu poate fi considerat ca sigur… Nici un vaccin sau serum folosit până în prezent nu s-a dovedit a fi liber de complicaţii sau accidente… Riscul, chiar şi pentru un singur vaccin, nu este uniform. Variază, dependent de mulţi factori, printre care de exemplu, statutul imunologic al respectivei populaţii. Vaccinarea este mult prea des aplicată, mai ales în ţările subdezvoltate, şi nu ar trebui folosită ca scuză pentru neaplicarea metodelor standard consacrate de prevenţie a bolilor infecţioase. Dar mult mai important este a înţelege pericolul unor astfel de campanii de vaccinare în masă. În astfel de operaţii nu există timpul necesar pentru a analiza necesiatatea vaccinării fiecărei persoane în parte, sau controlarea stării de sănătate a fiecărei persoane în raport cu administrarea unui vaccin.“ Sursa: Wilson, G.S., The Hazards of Immunization, The University of London, Athlone Press, London, UK, 1967, pp. 4-6 and 282-289
Iar H.S. Martland, fostul examinator şef al Essex County New York, era şi mai direct: „Decese cauzate de afecţiuni ale creierului şi măduvei spinării (poliomielite, encefalite şi meningite) care rezută ca urmare a unei vaccinări sunt atribuite altor cauze, deoarece doctorii nu sunt suficient avizaţi şi avertizaţi asupra conexiunii dintre imunizarea prin vaccin şi cauza respectivelor decese…“

Sursa: „Immununization Public Health Protector?,” p. 4
   Neustadter remarca deja de mult timp că cercetările asupra efectelor secundare ale vaccinurilor sunt marginalizate sau nu sunt raportate de către firmele producătoare. Aceasta deoarece există doar  interesul unui marketing rapid, a desfacerii rapide, pe piaţă, a vaccinurilor respective, şi implicit a asigurării unor substanţiale câştiguri financiare.

Sursa: Neustaedter, R.,The Inununization Decision, pp. 72 and 73

Pe de altă parte, Snead relatează faptul că atunci când laboratoarele fac afirmaţii de genul „nu sunt probleme cunoscute“, acest lucru nu înseamnă că oamenii de ştiinţă au cercetat conform cunoştinţelor lor un produs, ci tocmai că de fapt acesta nu a fost cercetat, astfel că „nu se conosc problemele“ care le poate provoca un astfel de produs.

Sursa: „Links Between Contaminated Vaccines, Cancer and AIDS,” Townsend Letter for Doctors, May, 1989, p. 254, (review of Snead, E. documentary video, „Is it AIDS? Or Leukemia or Immunization Related Syndrome”)

Pe de altă pare, datorită faptului că din ce în ce mai mulţi părinţi au devenit conştienţi de legătura directă dintre vaccinare şi bolile care apar ulterior la copiii lor, numărul proceselor pentru despăgubiri a crescut atât de mult încât industria farmaceutică ameninţă să se retragă din domeniul producţiei de vaccinuri, deoarece despăgubirile riscă să devină mai mari decât câştigul financiar. Astfel că mai nou, spre exemplu în USA, dar nu numai, guvernele au acceptat să elibereze firmele producătoare de vaccinuri de orice fel de responsabilitate juridică.

Acest fapt, deja cunoscut public, va avea pe viitor două efecte cel puţin interesante, şi anume pe de o parte părinţii vor fi şi mai circumspecţi contra unei vaccinări, iar pe de altă parte industria farmaceutică îşi va putea permite să arunce pe piaţă chiar orice, fără a mai investi nici un ban în studii de cercetare a riscurilor, deoarece oricum nu va fi trasă la răspundere pentru prejudiciile provocate. Consider ca extrem de periculoasă aceasta situaţie nouă, pe care am putut-o clar remarca în legătură cu gripa porcină 2009 şi campania de vaccinare contra A/H1N1!!!

Câteva efecte adverse pe termen scurt observate la unele dintre cele mai des folosite vaccinuri

Rujeolă:

-rujeolă atipică (formă mult mai gravă a rujeolei)

-encefalopatie (daune ireversibile aduse creierului)

-panencencefalită sclerozată subacută (daune progresive ale creierului care duc la deces)

-ataxie (mişcări musculare voluntare necoordonate)

-retardare mentală

-meningită aseptică (inflamarea membranei creierului sau măduvei spinării)

-atacuri cerebrale

-encefalită (inflamaţii ale creierului)

-hemipareză (paralizie a unei jumătăţi a corpului)

-retinopatie şi orbire

-complicaţii secundare: diabet juvenil, sindromul Reye, scleroză multiplă

Sursa: Fenical, G.M., „Neurological Complications of Immunization,” Annals of Neurology, No. 12, 1982, pp. 119- 128

Pertussis (tuse convulsivă):

-hiperactivitate

-anafilaxis (suprareacţie care poate include convulsii, inconştienţă sau deces)

-convulsii de tip epileptic

-disfuncţii de învăţare (inclusiv reducerea IQ-ului)

-encefalopatie

-atacuri febrile

-infecţii bacteriene invazive

-febra fânului

-astmă

-encefalită

-moarte subită (SIDS)

Sursa: Cody, C.L., et al, „Nature and Rates of Adverse Reactions Associated with DPT and DT Inununizations in Infants and Children,” Pediatrics, Vol. 68, pp. 650-660

Difterie: (valabil şi pentru tetanos, deoarece vaccinul este combinat, difterie-tetanos)

-modificări ale encefalogramelor

-atacuri

Sursa: Mendelsohn R.”Immunization Update,” The People’s Doctor–A medical Newsletter for Consumers, Vol 10, No. 5, Evanston, Illinois, USA

Toxoid tetanos:

-neuropatie plexus brahială (boală care afectează nervii care servesc braţului şi mâinii)

-anafilaxis

-encefalită

-abcese recurente (la locul injectării)

-dureri abdominale

-debilitate

Sursa: Church, J.A., and Richards, W., „Recurrent Abscess Formation Following DPT Inununizations: Association with Hypersensitivity to Tetanus Toxoid,” Pediatrics, Vol. 75, 1985, pp. 899 and 900; Neustaedter, R., The Immunization Decision, p. 33

Polio (OPV-oral cu virus viu):

-polio paralitic

-tumori cerebrale congenitale (transmise de mamă care a primit vaccinul în timpul sarcinii)

-meningită

Sursa: Sabath, L., et at, „Antigen Induced Transient Hypersusceptibility: A Cause of Sporadic and Fulminant Infection in Normals,” Clinical Research, Vol. 35, No. 617A, 1987.(Acest studiu a constatat că pacienţii – copiii – cu meningită purulentă aveau o istorie recentă cu multe vaccinări, în comparaţie cu copii care nu aveau meningită, da care nici nu fuseseră vaccinaţi  masiv).

Există studii care consideră că 1 din 300 de cazuri de vaccinare este legat de efecte adverse. Sursa: James, W.,Immunization, p. 14

Cercetările efectuate de Cournoyer indică următoarele reacţii post-vaccin cu frecvenţa lor de apariţie la numărul de copii vaccinaţi, astfel:

-plâns (ţipete) permanent – 1 din 20 de vaccinaţi

-febră mare – 1 din 66

-ţipete ascuţite (urlet) – 1 din 180

-şoc asemănător colapsului – 1 din 350

-afecţiuni cerebrale acute – 1 din 22.000

-daune permanente aduse creierului – 1 din 62.000

-deces – 1 din 71.600

Sursa: Cournoyer, C., What About Immunizations?, pp. 8 and 9

Un studiu al UCLA (vezi Cody, C.L., et al, „Nature and Rates of Adverse Reactions Associated with DPT and DT Inununizations in Infants and Children,” Pediatrics, Vol. 68, pp. 650-660) a constatat că unul din 13 copii prezintă simptomul de ţipete permanente după administrarea vaccinului DPT. Medicul B. Young afirmă că: “Aceasta poate inidica daune provocate creierului copilului vaccinat.”

Sursa: James. W., Immununization, p. 13

Conform cercetărilor lui Coulter şi Fisher, din 3,3 milioane de copii vaccinaţi annual în USA, 16.038 prezintă simptomul de ţipăt permanent (encefalitic) care este considerat de foarte mulţi neurologi ca fiind un semn de iritare a sistemului nervos; 8.484 prezintă convulsii; şi tot 8.484 prezintă colaps

“dintru-un total de 33.006 cazuri de reacţii neurologice acute în primele 48 de ore de după administrarea vaccinului DPT.” Sechele neurologice severe pot apare după o vaccinare chiar şi în cazul lipsei unei reacţii acute. Atunci când copilul reacţionează la un vaccin DPT cu “febră uşoară şi disconfort pentru câteva zile” acest lucru poate fi, şi deseori chiar este, un caz de encefalită, care poate provoca daune neurologice pe termen lung. Este absolut necesar în astfel de cazuri a se analiza exact dacă este vorba de o encefalită provocată de vaccinare sau de una provocată de alte cauze.

Sursa: Coulter, H., and Fisher, B., DPT: A Shot in the Dark, Avery Publishing Group, Garden City Park, New York, 1991; Coulter, H.L., Vaccination, Social Violence, and Criminality–The Medical Assault on the American Brain, Center for Empirical Medicine, Washington, DC, USA, 1990

O ultimă observaţie trebuie făcută asupra legăturii dintre vaccinare şi SIDS (moartea subită a copilului). Microbiologul australian Glen Dettman explică faptul că atunci când o mare cantitate de antigen este administrată, corpul reacţionează cu o eliberare masivă de produse adrenale: cortizon, adrenalină, un nivel excesiv de endorfină, practic mai mult de o mie de ori faţă de cantitatea normală eliberată de creier! El spune că: “endorfina subpresează funcţia respiratorie şi cea cardiacă. Dacă copilul este subnutrit sau are deficite imunitare, administrarea unei cantităţi de antigen mai mari decât poate administra organismul său poate duce la eliberarea unei cantitîţi atât de mari de endorfină, încât aceasta provoacă căderea funţiilor respiratorii şi cardiace, ducând la deces.” Sursa: Dettman, G., „SIDS–Sudden Infant Death Syndrome,” Blackmores Communicator–The Professional Services Newsbrief of Blackmore Laboratories, Vol. 6, Sydney Australia and Auckland New Zealand, May, 1983

Cercetările lui Torch indică faptul că două treimi din 103 copii care au decedat ca urmare a SIDS fuseseră imunizaţi cu vaccinul DPT într-o perioadă de trei săpămâni înaintea decesului, mulţi însă decedând la o zi după admnistrarea vaccinului!

Sursa: Torch, W., „Diptheria-Pertussis-Tetanus (DPT) Immunization: A Potential Cause of the Sudden Infant Death Syndrome (SIDS),” Neurology, No. 32, 1982, p. A169

Într-o dezbatere largă ce a avut loc în Tennessee (USA) asupra decesului de SIDS a 11 copii care  fuseseră vaccinaţi cu 8 zile înainte cu DPT (9 copii din acelaşi lot) şi 5 copii care decedaseră la 24 de ore după administrarea aceluiaşi vaccin (4 din acelaşi lot), Mortimer raporta probabilitatea unor astfel de cazuri la 2 până la 5 din 1.000 de copii vaccinaţi. Sursa:Mortimer, E., Jr., „Pertussis Immunization: Problems, Perspectives, Prospects,” Hospital Practice, October, 1980, pp. 103-118

Efectele adverse pe termen lung ale vaccinurilor
   De mult timp sunt exprimate suspiciuni asupra legăturii dintre vaccinurile cu virusuri vii (slăbite, atenuate) şi creşterea alarmantă a afecţiunilor autoimunitare.

Joshua Lederberg, genetician la Stanford University School of Medicine şi laureat al premiului Nobel, a fost probabil primul care a avertizat asupra folosirii vaccinurilor cu virusuri vii în campaniile de imunizare ca fiind „inginerie biologică pe scară largă“. El comenta astfel: „Deoarece aceste vacinuri sunt considerate a avea o valoare indubitabilă în prevenirea anumitor afecţiuni, este greu de preconizat impactul lor pe scară largă asupra dezvoltării fiinţei umane datorită spectrului genetic mare… Virusurile vii sunt ele însăşi mesageri genetici folosiţi cu scopul programării celulelor umane pentru sintetizarea antigenului imunogenic viral.“Sursa: Lederberg, J., Science, October 20, 1967, p. 313

Cercetători cum ar fi Buttram postulau că folosirea virusurilor vii în campaniile de imunizare în masă introduc material genetic străin în sistemul uman, fapt care a precipitat şi a accelerat creşterea fără precedent a afecţiunilor autoimunitare în ultimele decenii. Acestea sunt afecţiuni în care anticorpii sau celulele imunitare atacă fără dicernământ propriile ţesuturi, propriul complex corp-minte. Sursa: Buttram, H., „Live Virus Vaccines and Genetic Mutation,” Health Consciousness,April, 1990, pp. 44-45

Medicul şi laureatul Harvard, R. Markowitz, explică cum virusurile „atenuate“ îşi ataşază propria secvenţă genetică la genomul celulei-gazdă, având astfel posibilitatea să supravieţuiască sau să rămână latente în celula gazdă pentru ani de zile. Prezenţa acestui material genetic străin în celula gazdă crează o provocare imprevizibilă pentru foarte multe reacţii autoimunitare cum ar fi herpes, negi, zona zoster, tumori atât maligne cât şi benigne precum şi afecţiuni ale sistemului nervos central, cum ar fi diverse forme de paralizie şi inflamaţii ale creierului. Sursa: James, W., Immunization, p. 15

Markowitz adaugă faptul că în multe cazuri, aceste afecţiuni pot fi mult mai grave decât afecţiunea contra căreia s-a efectuat vaccinarea, deoarece implică structuri mai adânci ale organismului, organe vitale, şi fapt foarte îngrijorător, de cele mai multe ori astfel de probleme sunt greu de recunoscut. Sursa: Markowitz, R., „The Case Against Immunizations,”Journal of the American Institute of Homeopathy, Washington, DC, 1983, Institute reprint

Un articol al lui Miller publicat în „British Medical Journal“ relatează că „diferite autorităţi germane au descris apariţia sclerozei multiple prin vaccinarea contra variolei, tifoidei, tetanosului polio şi tuberculozei“ Sursa: Miller, et al, „Multiple Sclerosis and Vaccinations,” British Medical Journal, April 22, 1967, pp. 210-213

Şi nu mai puţin îngrijorătoare este avertizarea pe care o face R. Simpson (Universitatea Rutgers)

într-un simpozion sponsorizat de American Cancer Society: „Programele de imunizare contra gripei, rujeolei, oreionului, polio, etc. pot însămânţa oamenii cu ARN de la provirusuri latente. Aceste provirusuri latente pot fi molecule în căutare de boli, inclusiv artrită reumatoidală, scleroză multiplă, lupus sistemic eritematosus, Parkinson şi probabil cancer.“ Sursa:James, W., Immunization, p. 15

Dettman este şi el de părere că „unele dintre tulpinile virale atenuate din vaccinuri pot fi implicate

într-un număr de afecţiuni incluzând artrita reumatoidă, leucemia, diabetul şi sclerza multiplă.“ Sursa: Dettman, G., „Immunization, Ascorbate and Death,” Australian Nurses Journal, December, 1977
Un studiu din „Science“ raportează o notabilă asemnănare între anumite diferite virusuri (inclusiv  rujeolă şi influenza-gripă) şi structura proteinică a mielinului, membrana protectivă a creierului. Acest lucru poate avea ca urmare faptul că anticorpii induşi ce virusurile vii pot interreacţiona şi ataca celulele creierului. Sursa: Jahnke, U., et al, „Sequence Homology Between Certain Viral Proteins and Proteins Related to Encephalomyelitis and Neuritis,” Science, Vol. 29, July 19, 1985, pp. 282-284

Istoricul medicinei Haris Coulte a dezvoltat o teză sistematică şi comprehensivă care susţine ideea că imunizarea copiilor duce frecvent la o encefalită demielitică. (Am mai spu deja că encefalita este asociată cu vaccinurile contra pertussis, tetanos şi rujeolă). Aceasta deci poate duce la împiedicarea dezvoltării normale a funcţiei protective a mielinului în perioada copilăriei timpurii. Astfel de modificări patologice adverse conduc la o mulţime de probleme de comportament şi disabilităţi. Sursa: Shaywitz, S., and Bennet, A., „Diagnosis and Management of Attention Deficit Disorder: A Pediatric Perspective,” Pediatric Clinics of North America, Vol. 31, No. 2, April, 1984, pp. 428-457; Shaywitz, S., and Bennet, A.,American Psychiatric Association (Journal), 1987, pp. 44-47; Cowart, V., „Attention-Deficit Hyperactivity Disorder: Physicians Helping Parents Pay More Heed,” Journal of the American Medical Association, Vol. 259, May 13, 1988, pp. 2647-2652

Bruce Rabin, profesor de patologie şi psihiatrie la Western Psychiatric Institute, Pittsburgh, a descoperit dovezi precum că aproape o treime din cazurile de schizofrenie sunt de natură autoimunitară, deci cauzate de celule imunitare care atacă creierul. Sursa: McGuire, R., „Brain Auto-Antibodies in 33% of Schizophrenics,” Medical Tribune, July 14, 1988, p. 6 “Dacă luăm în considerare creşterea alarmantă a numărului de schizofrenii, iar mai nou ca credibilă ipoteza virală a afecţiunilor  mentale, iar programele de vaccinare ale copiilor nu pot fi considerate decât ca foarte suspecte în a juca un rol cauzativ major.” (Sursa: Morozov, P., editor, „Research on the Viral Hypothesis of Mental Disorders,” in Advances in Biological Psychiatry, Vol. 12, published by Karger, S., New York, 1983, pp. 52-75)

Profesorul de medicină R. Mendelsohn comentează rezumativ: „În timp ce multiplele riscuri pe termen scurt ale imunizării sunt cunoscute (dar rareori explicate), nimeni nu cunoaşte consecinţele pe termen lung ale injectării de proteine străine în organism… Şi mai şocant este faptul că nimeni nu se oboseşte să facă nici un efort structural pentru a cunoaşte mai bine aceste efecte adverse pe termen lung. Există suspiciunea clar conturată că imunizarea contra bolilor copilăriei este responsabilă pentru creşterea dramatică a cazurilor de boli autoimunitare, de când vaccinarea în masă a fost aplicată. Aceste afecţiuni sunt foarte periculoase: cancer, leucemie, artrită reumatoidă, scleroză multiplă, afecţiunea Lou Gehrig, lupus eritematosus, sindromul Guillain-Barre…. Asta am dorit oare noi, să înlocuim oreionul şi rujeola cu cancerul şi leucemia?“

Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” pp. 47 and 48

Un recunoscut neuropatolog rus, A.D. Speransky, avertizează că bolile post-vaccinale pot apare la mare distanţă în timp, după ce evenimentul vaccinării a fost de mult uitat, „…nu se poate exclude faptul că prin astfel de metode vom paraliza (în sensul paraliziei ca boală) toată umanitatea.“

Sursa: „Immunization Public Health Protector?,” p. 8

Considerând toate aceste aspecte ale efectelor adverse pe termen scurt şi lung ale programelor de imunizare, apare evident că publicul nu mai poate avea în realitate încredere în medicina şcolastică organizată (alopată) ca un factor onest şi sigur. Spre exemplu, în 1982 Forumul American Academy of Paediatrics (AAP) a respins propunerea unei rezoluţii care să garanteze că: „AAP va face posibilă punerea la dispoziţii de informaţii clare, într-un limbaj concis pentru părinţii care doresc să se informeze asupra beneficiilor şi riscurilor imunizării de rutină, a riscurilor vaccinurilor şi a managementului reacţiilor adverse comune ale imunizării.“ Care a fost motivul respingerii unei astfel de cerinţe de bun simţ? Qui bono?

Sursa: Mendelsohn, R., „The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease,” pp. 48

Datele studiilor japoneze arată că vaccinurile provoacă autism

Sursa: http://childhealthsafety.wordpress.com/2009/06/03/japvaxautism/    din 03.06.2009

În 2005 a fost întreprins un studiu de către doi psihiatri japonezi, Hideo Honda şi Yasuo Shimizu, care a fost publicat într-un jurnal de psihiatrie englez alături figurând şi numele profesorului de psihiatrie din Anglia, Sir Michael Rutter. (Dacă vrei să ţi se publice un studiu, trebuie să te dai bine pe lângă unu mare, cu nume şi cu relaţii la concernele farma).Studiul, sau mai bine zis articolul respectiv dorea să dovedească faptul că vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă; MMR) nu provoacă autism sau afecţiuni din spectrul autistic (ASD), aşa cum de câţiva ani buni susţineau din ce în ce mai multe voci.

[“No effect of MMR withdrawal on the incidence of autism: a total population study.” Journal of Child Psychology and Psychiatry (2005)].

Realitatea este că singurul lucru pe care îl dovedeşte acest articol este faptul ROR (MMR) nu putea fi singura cauză a ASD (Autistic Spectrum Disorders – afecţiuni din spectrul autistic), şi nicidecum că nu ar fi fost cauza autismului. Altfel spus, o tentativă eşuată, în care se făceau afirmaţii greşite sau intenţionat trunchiate. Aceste afirmaţii se bazau pe o cercetare inadecvată şi cu erori de fond. Din analiza efectuată lipseau o serie de date, care dacă ar fi fost incluse în ea, ar fi dovedit tocmai că ROR (MMR) provoacă autism şi ASD.

Dacă documentul ar fi fost complectat cu datele care lipseau din el, s-ar fi putut vedea clar că numărul cazurilor de ASD creştea sau scădea în mod direct proporţional cu numărul copiilor vaccinaţi şi cu numărul vaccinurilor administrate. Datele lipsă arată o relaţie de răspuns direct în populaţie, fapt care se poate foarte rar vedea într-un document făcut public (de obicei astfel de date sunt ţinute sub cheie).

Documentul Honda/Rutter arată că numărul de cazuri noi de autism a scăzut în rândul copiilor născuţi între 1991-92 (ca urmare a lipsei de încredere a părinţilor în vaccinul ROR-MMR japonez, retras din motive de siguranţă în 1992) dar a început din nou să crească printre copii născuţi în 1993-94. Iată mai jos graficul prezenat în documentul Honda/Rutter:

Autorii rezumau astfel rezultatele lor: „Rata vaccinării ROR (MMR) în oraşul Yokohama a scăzut semnificativ în generaţiile (cohortele) anilor 1988-1992, iar în 1993 nu a fost făcută nici o vaccinare ROR. În contrast, incidenţa cumulativă a ASD începând cu vârsta de 7 ani a crescut semnificativ în generaţiile (cohortele) anilor 1988-1996, şi mai ales, notabil, a crescut dramatic începând cu 1993.“

Concluzia era deci că este puţin probabil că vaccinul ROR crează autism sau ASD, deoarece acesta nu fusese administrat iar numărul cazurilor de autism totuşi crescuseră. După cum se vede în graficul Honda/Rutter de mai sus, în 93-94 şi ulterior, rata autismului a fost dublă faţă de perioada de până în 1992, când vaccinul ROR fusese retras. Autorii ar fi trebuit să ţină cont de acest lucru, retragerea periculosului vaccin ROR japonez fiind asociată cu o drastică scădere a cazurilor de autism. Acest lucru rezultă  clar din grafic.

Doar că Honda/Rutter au uitat să se întrebe de ce oare a crescut drastic autismul începând cu

1993-94? Simplu, deoarece ROR a fost înlocuit cu vaccinuri simple de rujeolă şi rubeolă (ROR-MMR este un vaccin triplu). Care se administrau însă simultan, deci în aceaşi perioadă a vieţii. Astfel că rata vaccinării a crescut ân Japonia la 150%! Iar rata autismului a crescut şi ea, ţinând pasul!

Profesorul Rutter are strânse legături cu industria farmaceutică, inclusiv cu GlaxoSmithKline. El fusese expert plătit care ajutase în cazurile litigioase legate de vaccinarea ROR în Anglia. Acest lucru nu era declarat în documentul Honda/Rutter, constituind un conflict de interes. De asemena profesorul Rutter este unul dintre principalii autori ai „vânătorii“ (persecuţiei) contra Dr. Wakefield, Simon Murch şi a profesorului Walter-Smith care sunt figurile reprezentative ale criticilor vaccinului ROR-MMR în Anglia.

Dacă documentul Honda/Rutter ar fi fost corect, el ar fi certificat nu numai că ROR-MMR şi vaccinul anti-rubeolic provoacă ASD, dar şi faptul că şi vaccinul anti-rujeolic precum şi cel JE (Japanese Encephalitis) de asemenea provoacă ASD datorită conţinutului de Thiomersal. Vaccinul japonez contra encefalitei se administra în trei doze, fiecare dintre ele conţinând Thiomersal, astfel încât acest vaccin este echivalent (ca toxocitate prin mercur) cu vaccinul DTP, administrat în USA şi Anglia până nu de mult, şi care de asemenea se administra în trei doze.

Ceea ce au omis să ia în considerare (sau nici nu s-a dorit a fi luat în considerare) a fost faptul că în Japonia, atunci când a fost introdus vaccinul ROR-MMR, s-a vaccinat în continuare şi cu vaccinul simplu contra rujeolei. De asemenea Honda/Rutter nu au luat în considerare două studii japoneze efectuate şi publicate cu trei ani înainte, în 2002:

-Studiul „Nakatani“ –  Development of Vaccination Policy in Japan: Current Issues and Policy Directions, Hiroki Nakatani,Tadashi Sanoand Tsutomu Iuchi Jpn J Infect Dis 55 101-111 2002.

-Studiul „Terada“ –  Alterations in epidemics and vaccination for measles during a 20 year period and a strategy for elimination in Kurashiki City, Japan: Terada K, Niizuma T, Ogita S, Kataoka N. Kansenshogaku Zasshi:  Department of Pediatrics, Kawasaki Medical School 2002 Mar;76(3):180-4

Aceste două studii prezintă o imagine mult mai complexă. Studiul „Terada” prezintă datele asupra vaccinărilor anuale într-un număr de ani, pentru vaccinarea combinată ROR şi cea contra rujeolei (vaccin simplu) pentru populaţia oraşului Kusashiki. Studiul „Nakatani” prezintă vaccinarea la nivel naţional pentru toate regiunile, inclusiv regiunea Yokohama. În acest studiu sunt cuprinse vaccinurile contra rujeolei, rubeolei şi encefalitei (de producţie japoneză, cu Thiomersal).

Suplimentar, articolul Honda/Rutter a ignorat şi un alt studiu din 2003 (studiul „Takahashi“) care susţinea pericolul autismului ca fiind de 5 până la 9 ori mai mare în cazul vaccinărilor cu vaccin simplu contra rujeolei şi rubeolei astfel încât nu se pot găsi scuze pentru omisiunea articolului Honda/Rutter de a lua în considerare şi posibilitatea de a provoca autism a vaccinurilor simple ca şi grup de control sau comparare [An Epidemiological Study on Japanese Autism concerning Routine Childhood Immunization History – Hiroshi Takahashi*, Syunsuke Suzumura, Fumiko Shirakizawa, Noriyuki Wada, Keiko Tanaka-Taya, Satoru Arai, Nobuhiko Okabe, Hironobu Ichikawa and Taizo Sato

Jpn. J. Infect. Dis., 56, 114-117, 2003 ]

Studiul „Takahashi“ este o dovadă directă a legăturii dintre vaccin şi autism, în ciuda dezminţirilor repetate ale oficialităţilor, a „comisiilor de experţi”, a profesorilor de medicină şi a jurnaliştilor, cum că nu ar exista o astfel de dovadă cauzală. Datele din studiul „Takahashi” se refereau la o perioadă de timp destul de mare, ceea ce a determinat autorii să ceară efectuarea unui studiu la nivel naţional. Oricum însă Honda/Rutter ar fi trebuit să ia notă de acest studiu, în privinţa legăturii cauzale dintre vaccinare şi autism, nu numai în ceea ce priveşte vaccinul combinat ROR-MMR.

Un alt studiu, ulerior articolului Honda/Rutter, constata că nu există o scădere a ratei de îmbolnăvire cu ASD între copii vaccinaţi cu ROR şi cei nevaccinaţi cu ROR. Doar că cei nevaccinaţi cu ROR erau în schimb vaccinaţi cu vaccinurile simple contra rujeolei şi rubeolei, deci nu erau „complect liberi“ de vaccinarea respectivă! [MMR-Vaccine and Regression in Autism Spectrum Disorders: Tokio Uchiyama, Michiko Kurosawa, Yutaka Inaba J Autism Dev Disord (2007) 37:210–217. ]

Concluzia care se desprinde din studiul „Terada“ este însă categorică: rata cazurilor de autism scade sau creşte simultan cu rata vaccinării! Dacă se va compara articolul Honda/Rutter cu studiul „Terada“ sa va putea constata clar că numărul de cazuri de autism sau ASD creşte sau scade în paralel cu numărul vaccinărilor cu ROR, vaccin simplu antirujeoli, antirubeolic sau contra encefalitei (producţie japoneză). Iată şi cele două grafice, cu datele pentru vaccinarea în districutul Yokohama şi în oraşul Kurashiki:
Linia roşie uneşte vârfurile coloanelor. Ea arată totalul vaccinurilor MMR (ROR) şi a celui simplu contra rujeolei pentru fiecare an, între 1980-2000, în Kurashiki City.
Cercul albastru indică perioada de timp luată în considerare de articolul Honda /Rutter.

Corespondenţa dintre date este remarcabilă, avânduse în vedere şi faptul să studiile se bazează pe date provenind din două regiuni diferite (districtul Yokohama şi oraşul Kurashiki). Trebuieşte avut în vedere faptul că în Japonia copiii sunt vaccinaţi la vârsta de 15-18 luni, astfel că pentru compararea ratei ASD cu data vaccinării, trebuieşte socotită o distanţă în timp de circa 2 ani. Studiul Nakatani arată clar similitudinea dintre date, lucru care nu poate fi o simplă coincidenţă. Aici se prezintă rata de vaccinare la nivel naţional. Există similitudini foarte strânse cu ceea ce se prezintă în studiul supra oraşului Kurashiki. Ceea ce ne determină să credem că situaţia este similară şi penru datele luate în considerare în articolul Honda/Rutter (Kohoku Ward).

Studiul „Nakatani“ http://www.nih.go.jp/JJID/55/101.pdf  implică vaccinarea contra rubeolei şi vaccinul japonez cu Thiomersal contra encefalitei, alături de vaccinul ROR-MMR. În sudiul „Nakatami“ se arată faptul că în 1995 a existat o dramatică creştere (150%) a vaccinului simplu contre rubeolei şi rujeolei. Mulţi dintre copii au primit aceste vaccinuri în1995, fiind născuţi în 1993-94. Această creştere a fost cuplată şi cu dubla vaccinare contra encealitei (200%) între anii 1993-95. Mai jos puteţi vedea graficul din studiul „Nakatami“, care arată creşterea ratei de vaccinare cu vaccin simplu contra rubeolei şi contra encefalitei în 1995 (linia albastră indică anul respectiv iar încercuirile indică aspectul grafic al vaccinului contra rubeolei şi encefalitei.

După creşterea cu 150% a vaccinării contra rujeolei şi rubeolei şi dublarea vaccinării contra encefalitei, graficul arată dublarea incidenţei autismului!

Indicele arată o creştere de la 60 de cazuri la 10.000 de copii (născuţi în 1991-92), la 120 de cazuri la 10.000 de copii născuţi în 1994-95. Acelaşi lucru se poate observa în situaţiile grafice ale anilor 1990 şi 1994. În timp de în 1990 vârful ajunge la 80 de cazuri la 10.000 de copii, în 1994 acesta ajunge la 160 din 10.000. Toate acestea ne arată că dacă autorii articolului Honda/Rutter ar fi vrut, ar fi putut folosi datele studiilor „Natakani“ şi „Teruda“, doar că rezultatul şi concluziile ar fi fost cu totul altele, în mod sigur nedorite de autori.

În studiul „Natakani“ se poate vedea şi un grafic care prezintă similitudinile dintre cele două regiuni controlate, oraşul Kurashiki şi respectiv regiunea Yokohama, care apar ambele în studiul respectiv.

Se poate astfel vedea care a fost rata de scădere a administrării vaccinului ROR (MMR în engleza în aceste studii). Graficul „Natakami“ arată că a existat o creştere de 150% a administrării monovaccinurilor, şi de 200% în cea a administrării vaccinului japonez (cu Thiomersal) contra encefalitei. (Această creştere a fost urmarea modificării legii naţionale a vaccinării în Japonia din 1994. Copiii născuţi în acel an urmau să fie vaccinaţi după 15-18 luni cu vaccinul ROR-MMR şi după alte

12-24 de luni cu vaccinul contra encefalitei).

Cele trei studii japoneze, Natakami, Terada şi Takahashi sunt pentru noi de o importanţă deosebită,căci ne arată foarte clar evoluţia cazurilor de autism şi ASD corelată cu retragerea şi reintroducerea vaccinării cu ROR (MMR) sau înlocuirea acesteia cu monovacinuri. Pe deasupra se relevă şi efectele provocate de vaccinarea contra encefalitei cu un vaccin japonez în care intra în componenţă acelaşi Thiomersal. Puterea doveditoare a acestor studii rezidă şi în faptul clar că pentru aceaşi perioadă, practic datele coincid, de unde şi concluziile sunt similare.

Studiul Terada pe deasupra arată extrem de precis fluctuaţiile incidenţei ASD în paralel cu introducerea sau retragerea anumitor vaccinuri, adică a cantităţii farmaceutice administrate unei anumite populaţii. Toate aceste date prezentate aici au fost supuse unei analize „peer review“ şi au fost prezentate şi autorilor articolului Honda/Rutter:

–       Profesor Sir Michael Rutter, autor; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Hideo Honda, autor; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Profesor Tony Charman, editor al jurnalului unde a fost publicat articolul; Rezultat: refuz de a comenta, nici o reacţie (deşi corespondenţa a fost primită);

–       UK’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation, preşedinte profesor Andy Hall; Rezultat: nici un comentariu sau răspuns, deşi corespondenţa a fost primită;

–       Editura Blackwell Publishing; Rezultat: nici un cometariu sau răspun, deşi corespondenţa a fost primită;

Dacă respecivii domni ar fi avut argumente care să demonteze cele prezentate de aceste trei studii japoneze, fiţi siguri că ar fi apelat la ele. Căci prin refuzul de a lua o atitudine nu se crează altceva decât o creştere a suspiciunii cum că Honda/Rutter au manipulat datele reale. O serie de alţi specialişti au confirmat că datele prezentate arată o strânsă legătură între vaccinare şi autism, probabil unică în această formă de studii.

Pe de altă parte, de la profesorul Sir Michael Ruter nici nu se putea spera la vreun răspuns. Profesorul de psihiatrie Sir Michael Rutter este membru în conducerea Wellcome Trust (în prezent Glaxo) vezi Wellcome Trust Limited Annual Report and Financial Statements 2003

http://www.wellcome.ac.uk/stellent/groups/corporatesite/@msh_publishing_group/documents/web_document/wtd002987.pdf  (în pagina a patra). De asemenea este unul dintre experţii lui Glaxo în cazurile de litigiu.

Un alt grafic foarte interesant, care prezintă asemănări frapante cu studiile japoneze prezentate mai sus ne parvine din Anglia. În graficul de mai jos puteţi vedea cum, la fiecare schimbare majoră în politica vaccinării din Anglia, rata autismului în rândul copiilor englezi creşte semnificativ:

Rata curentă a autismului în Anglia este de 1 din 64 (sau 157 din 10.000 de copii)

(“Prevalence of autism-spectrum conditions: UK school-based population study” Baron-Cohen S, Scott FJ, Allison C, Williams J, Bolton P, Matthews FE and Brayne C (2009) British Journal of Psychiatry, 194: 500-509.) Rata în rândul băieţilor este de 1 la 40! Înainte de 1988, când au avut loc primele schimbări majore (în sens negativ) în politica vaccinării din Anglia, rata autismului era între 1- 4 din 10.000!

Graficul de mai sus a apărut într-un studiu englez care se străduia să arate că nu există nici o legătură între vaccinul ROR-MMR şi autism: „“... the data provide evidence that no correlation exists between the prevalence of MMR vaccination and the rapid increase in the risk of autism over time. The explanation for the marked increase in risk of the diagnosis of autism in the past decade remains uncertain. ….. The increase ….. could be due to …… environmental factors not yet identified.”

(“Mumps, measles, and rubella vaccine and the incidence of autism recorded by general practitioners: a time trend analysis” BMJ 2001;322:460-463 24 February.)

Graficul respectiv a fost preluat într-un studiu din 2001 al Jick et al., unde au fost adăugate şi cele trei săgeţi albastre cu casetele respective cu explicaţii. Datele prezentate în lucrarea lui Jick et al. arată cu totul altceva decât nişte “environmental factors not yet identified“ (factori de mediu încă neidentificaţi). Fiecare schimbare majoră a planului de vaccinare a adus cu sine şi o creştere a ratei de autism şi ASD:

Prima schimbare majoră: vaccinul MMR (ROR) a fost introdus în Octombrie 1988. Administrarea de rutină se făcea în jurul vârstei de 15 luni. Autismul la copii a crescut de trei ori la copii născuţi în 1990 şi 1991 (10 din 10.000 faţă de între 1-4 din 10.000 înainte de 1988)

A doua schimbare majoră: în Mai 1990 a fost introdus programul accelerat DTP (difterie-tetanus-pertussis) semnificativ mai timpuriu, la 2, 3 şi 4 luni în loc de 3, 5 şi 10 luni, aşa cum fusese înainte. Rata autismului saltă şi ea semnificativ pentru copii născuţi în 1993, la 20 din 10.000.

A treia schimbare majoră: vaccinul Haemophilus Influenzae b a fost introdus în Octombrie 1992. Administrarea de rutină era la 2, 3 şi 4 luni. Se pare însă că de abea în 1993 a fost folosit masiv în vaccinare la vârsta de 2, 3 şi 4 luni. Dar deja în 1993 se poate vedea o nouă creştere a ratei de autism, la 30 din 10.000, iar din păcate datele disponibile nu acoperă şi anii următori.

Dovezi ale faptului că imunizarea  induce disfuncţii în sistemului imunitar

Există o mulţime de dovezi al căror număr creşte permanent, care arată că vaccinarea aduce daune sistemului imunitar. De exemplu, în timpul unui trial controlat placebo pentru un vaccin pertussis, copii vaccinaţi s-au îmbolnăvit cu diferite infecţii bacteriene cu urmări fatale, în timp ce copii din grupul placebo nu au păţit nimic. O verificare a datelor tiral-ului a dus la concluzia că „ipoteza este că vaccinul a avut o acţiune imuno-subpresivă asupra sistemului imunitar, care a condus la deces…“ Sursa: Storsaeter, J., et al, „Mortality and Morbidity from Invasive Bacterial Infections During a Clinical Trial of Acellular Pertussis Vaccines in Sweden,” Pediatrics Infectious Disease Journal, Vol. 78, 1988, pp. 637-645

Concluziile unui studiu efectuat de H. Buttram şi J. Hoffman au fost că vaccinarea timpurie a copiilor „nu poate ajuta, însă produce efecte adverse în sistemul imunitar al copilului, foarte probabil lăsând paralizat acest sistem în acţiunea sa de a proteja copilul de influenţe externe… deschizând astfel calea altor boli ca rezultat al disfuncţiilor imunitare.“ Sursa:Buttram, H.E., and Hoffman, J.C., „Bringing Vaccines Into Perspective,” Mothering, Vol. 34, Winter Edition,1985, p. 42

În susţinerea ipotezei celor doi vin numeroase referinţe, inclusiv 4 lucrări ale unor pediatrii şi imunologi consacraţi. În rezumat, sunt făcute următoarele observaţii:

1- De foarte mulţi ani deja imunologii au avertizat asupra unei stări de anergie (lipsă de răspuns imunitar) ca urmare a anumitor vaccinuri;

2- un control efectuat de CDC-ul american asupra a 700 de persoane care făceau parte dintrun grup de voluntari „Peace Corps“ care fuseseră supuşi la o serie de vaccinări înainte de a pleca în misiune, s-a putut constata prezenţa la aceştia a unui răspuns extrem de slab al sistem imunitar la vaccinul (HDCV) pe care l-au primit la sosirea lor la destinaţie;

3- Vaccinarea contra unei boli se pare că duce la apariţia alteia (la acest punct, este descris un raport medical cu 15 cazuri, observate pe o perioadă de 5 ani, unde s-a putut constata că vaccinarea contra difteriei şi pertussis a dus la poliomielită paralitică, fiind citat şi Sir Graham Wilson, care spunea „când un vaccin este injectat… o infecţie latentă care s-ar fi putut să existe este transformată într-un atac clinic“);

4- Vaccinurile au fost considerate de numeroşi investigatori ca jucând „un rol cauzator sau favorizant“ în dezvoltarea a numeroase afecţiuni autoimunitare şi degenerative, sugerându-se necesitatea de a studia rolul pe care vaccinurile le joacă în apariţia alergiilor şi a unei slabe rezistenţe la infecţii;

5- Având în vedere regula „o celulă-un anticorp“, atunci când o linfocită B este „dedicată“ unui antigen, ea devine incapabilă să răspundă unui alt antigen care provoacă orgnismul. Se consideră că 7% din întreaga capacitate imunitară este „consumată“ sau „ocupată“ în cadrul răspunsului imunologic natural la bolile copilăriei, în timp ce la un copil care a parcurs întregul ciclu de vaccinări recomandate în copilărie, poate ajunge la 70%. (Altfel spus, în timp ce la un copil care face în mod natural bolile copilăriei, doar 7% din limfocitele sunt  „ocupate prin specializare la un anumit antigen“, la un copil complect vaccinat sunt ocupate astfel 70% din libfocitele B cu anumite specializări, care le blochează, ele nemai putând răspunde altor antigene. Ori, pe scurt, vaccinarea ocupă inutil şi astfel consumă rezerva imunitară a organismului!!!);

6- Consecinţa acestei „înalte specializări“ este că va creşte susceptibilitatea faţă de alte infecţii, alergii şi afecţiuni autoimunitare. (Această observaţie particulară este bazată pe cercetări sofisticate realizate de Arthur Research Corporation, din Tucson, Arizona);

7- Există dovezi care indică faptul că imunizarea mamei (în general, dar mai ales în timpul sarcinii) poate abroga (elimina) apărarea imunitară la nivelul mucoasei copilului, afectând astfel potenţialul de „rezistenţă“ al mucoasei (imunologii au constatat de mult că sistemul imunitar la nuvelul mucoaselor este prima linie de apărare a organismului, este vorba mai ales de mucoasa căilor respiratporii şi de cea intestinală);

8- După imunizarea contra tetanos se observă o „transformare“ a celulelor ajutătoare T-limfocite  în celule subpresoare T-limfocite (o condiţie care mai recent este asociată cu AIDS, şi o posibilă legătură cu hipogammaglobulinemie);

9- Dovezi circumstanţiale indică faptul că programele de imunizare în masă „inter-culturale“ pot duce la crearea sindromului de deficit imunitar în populaţiile cu „sol virgin“, aşa cum sunt cele din ţările lumii a treia, „care din punct de vedere istoric nu au fost subiectul unor boli comune în ţările vestice civilizate“;

10- Există o imperioasă necesitate de a realiza cu grijă studii asupra posibilului  efect de imunosubpresare al vaccinurilor. Mai ales având în vedere „imunizarea inter-culturală“ unde se pot mai uşor constata reacţiile adverse exgerate;

11- În cazul în care la un copil există deja o insuficienţă a sistemului imunitar, injectarea de antigene multiple (vaccinarea) poate duce la o şi mai mare slăbire a sistemului imunitar, care poate avea consecinţe fatale;

12- Anumte precondiţii ar trebui tematizate: o amplă apreciere a factorilor multipli care constituie baza etiologică a bolilor infecţioase; întregul spectru al factorilor şi influenţelor care crează forţa de opoziţie a organismului contra anumitor boli; o complectă prezentare a acestor cecetări publicului larg. Sursa: Buttram, H.E., and Hoffman, J.C., Vaccinations and Immune Malfunction, pp. 5-18, article in ref 167; „Vaccinations and lmmune Malfunction,” Mothering, Vol.28, Summer Edition, 1983, pp.31 and 32;
J.E. Craighead, concluzionând rezultatele dezbaterii „Disease Accentuation after Immunization with Inactivated Microbial Vaccines”, sponsorizată de US National Institutes of Health, arăta că:
„… imunoprofilaxia poate fi sigură doar când o istorie şi patogeneză naturală a unei boli este înţeleasă. În fiecare dintre condiţile discutate în această dezbatere, cunoaşterea detaliată avea lipsuri atunci când au fost efectuate trialurile pentru vaccinuri. Suntem departe de a fi siguri că vaccinurile induc o imunitate solidă şi o protecţie prelungită. Mai degrabă, producţia de anticorpi sau inducerea de imunitate celulară (sau ambele) pot fi hazardate atunci când mecanismul imunitar al mucoasei nu este operativ. Accentuarea bolii a fost o complicaţie neaşteptată a imunizării în fiecare dintre cazuri. Boala a fost mai accentuată când subiectul (vaccinatul) a fost din nou confruntat, experimental sau în circumstaţe naturale, luni sau chiar ani după o vaccinare. Supravegherea subiecţilor vaccinaţi pare a fi o necesitate majoră… Se acumulează evidenţa puternice care sugerează că susceptibilitatea la infecţie sau boală este afectată de influenţe constituţionale încă nedefinibile.“ Sursa: Craighead, J.E., „Report of a Workshop: Disease Accentuation After Immununization with Inactivated Microbial Vaccines,” at the National Institutes of Health, Bethesda Maryland, in Journal of Infectious Diseases, (University of Chicago), Vol. 131, No. 6, June, 1975, pp. 749-754; Nader, P., et al, „Severe Illness (Atypical Exanthem) Following Exposure to Natural Measles: 11 Cases in Children Previously Inoculated with Killed Vaccine.” American Pediatrics Society Abstracts, 1967, p. 13; Kim, H., et at, „Respiratory Syncytial Virus Disease in Infants Despite Prior Administration of Antigenic Inactivated Vaccine,” Progress in Medical Virology, Vol. 13, 1971, pp. 239-270

Este evident că problemele-cheie ridicate de Craighead asupra „influenţelor nedefinibile“ vor fi rezolvae eficient abea atunci când medicina alopată va fi capabilă să facă o schimbare radicală, înlocuind arsenalul ei de vaccinuri şi medicamente chimice toxice, cu cerinţele normale şi naturale ale vieţii şi sănătăţii. Un alt aspect deosebit de important este cel al eticii imunizării. Programele UCI-EPI încalcă două legi fundamnetale ale eticii medicale:

1-Toate formele de tratament trebuiesc individualizate, în mod deosebit atunci când sunt prescrise sau injectate substanţe care au potenţial patogen, pot provoca boală, invaliditate sau chiar deces;

2-Pacientul obiectiv informat trebuie să aibe întotdeauna deplina libertate de a accepta sau respinge orice fel de terapie, şi trebuie să aibe oportunitatea responsabilă de a lua în considerare alternativele;

Sursa: Buttram, H.E., and Hofftnan, J.C., Vaccinations and Immune Malfunction, p. 46

Monopolizarea şi afacerile în domeniul sănătăţii publice sunt aspecte deosebit de periculoase. Existanţa umană a demonstrat de nenumărate ori de-a lungul istoriei ei că monopolizarea şi constrângerea, în orice domeniu, aduce cu sine inevitabil stagnarea, în timp ce libertatea de alegere şi oportunitatea de a cerceta şi explora aduc cu sine progresul!

Binecuvântare sau dezastru?

Pe frontispiciul modelului primar de sănătate al medicinei alopate se află scris cu litere mari UCI (Universal Childhood Immunizaton), iar în jurul acestui frontispiciu a crescut o puternică industrie farmaceutică cu încasări de sute de miliarde de dolari. Acest lucru trebuie să ne determine să reconsiderăm relevanţa ei „universală“ asupra sănătăţii umane. Medicina alopată a introdus o relaţie în care medicul profesionist este un iluminat autorizat şi binecuvântat, în  timp ce comunitatea cu oamenii ei reprezintă masa ignorantă şi aservită. Această dinamică a creat în comunitate un respect nesănătos faţă de soluţiile oficialităţilor autorizate, mai ales pentru că eficacitatea soluţiilor lor sunt iluzorii. Indienii băştinaşi din America de Nord au ajuns să experimenteze o situaţie unică, în care ei sunt nu numai cel mai vaccinat (imunizat) grup de populaţie nord-americană, dar în acelaşi timp şi cel mai nesănătos grup (la indienii canadieni, la sfârşitul anilor 70, rata mortalităţii infantile era dublă faţă de restul populaţiei, iar durata medie de viaţă era de 36 de ani, în loc de 62 de ani, ca la restul populaţiilor canadiene). Sursa: Epidemiological Data Presented in Canadian Parliamentary Debates, Ottawa, Canada, June 14, 1978
Şi mai îngrijorător, evidenţe alarmante sugerează că în multe comunităţi de indieni americani există o continuă escalare a bolilor degenerative şi sociale. Atât datele paleo-patologice cât şi cele istorice indică însă convingător că atunci când se aplică un mod de viaţă corelat cu legile naturale şi liber de intervenţia medicinei alopate, indienii nord-americani se remarcă prin acceea de a fi cel mai sănătos grup de populaţie din America de Nord. Sursa: Obomsawin, R., „Traditional Lifestyles and Freedom from the Dark Seas of Disease,” Community Development Journal–An International Forum, Oxford University Press, Vol. 18, No. 2, Oxford, England, April, 1983

Un exemplu mai recent şi în acelaşi timp şi mai edificator îl oferă populaţia Maori (polinezienii), care au fost în mod special aleşi de guvernul neo-zeelandez pentru a primi binefacerile intervenţiilor medicinei alopate. Un studiu care acoperă perioada 1968-1971 a ajuns la concluzia că dacă se va compara acest grup al indigenilor din Noua Zeelandă cu ceilalţi polinezieni din insulele din Pacific, primul grup apare a fi suferind de boli infecţioase, febră reumatică şi tuberculoză într-o măsură care nu se mai poate întâlni la celelalte grupuri polineziene. Indigenii Maori din Noua Zeelandă sunt cu mult mai predispuşi afecţiunilor degenerative cum ar fi bolile cardiace sau diabetul, afecţiuni care practic erau inexistente înaintea colonizării de către europeni a Noii Zeelande. (Printre femeile Maori din Noua Zeelandă, în categoria de vârstă 35-55 de ani, afecţiunile cardiace sunt de 4 ori mai frecvente decât printre femeile din celelalte grupuri de populaţii indigene care trăiesc pe atolii din Pacific.)

Sursa: Prior, I., „The Price of Civilization,” Nutrition Today, Vol. 6, No. 4, July-August, 197 1, pp. 3 şi 11; Corea, G., The Hidden Malpractice–How American Medicine Mistreats Women, Jove Publications, New York, NY, USA, 1978 Edition;Tushnet, L., The Medicine Men–The Myth of Ouality Medical Care In America Today, Warner Books Inc., New York, NY, USA, 1969 Edition; Inglis, B., The Case for Unorthodox Medicine, G.P. Putnam’s Sons and Berkley Publishing Corp., New York, NY, USA, 1969 Edition;

În esenţă, toate acestea ne arată irelevanţa generală a medicinei alopate vestice în afectarea (îmbunătăţirea) longevităţii şi în asigurarea unei stări de sănătate libere de boli infecţioase şi/sau degenerative. Ca sistem luat în ansamblu, medicina alopată continuă să contribuie semnificativ la morbiditatea şi mortalitatea umnităţii. Sursa:  Illich, I., Limits to Medicine–Medical Nemesis? The Expropriation of Health, Penguin Books, Middlesex, England, 1977

   O statistică hazlie, dacă situaţia nu ar fi în esenţă tragică, ne arată că în USA, Olanda şi Israel, la fel  ca şi în alte ţări dezvoltate, atunci când medicii se angajează într-o grevă pe o durată de o săptămână sau chiar 10 zile, rata mortalităţii scade brusc, în unele cazuri chiar cu 60%. (Nota Qui bono: Aşa că, stimaţi medici alopaţi, renunţaţi la a mai face greve, pentru a nu ne convinge definitiv cât de bine ne este fără Domniile Voastre!)

Iar observaţia făcută de Illich se protriveşte foarte bine în acest context: „Societatea nu poate avea standarde calitative la care să poată fi adăugate valori negative cum sunt iluzia, controlul social, prelungirea suferinţei, singurătatea, deteriorarea genetică şi frustrarea produse de tratamentele medicale.“ Susa: Illich, I., Tools for Conviviality, Fitzhenry and Whiteside Ltd., Toronto, Ontario, Canada, 1963, p. 7

Referitor la focusarea medicinei alopate pe ideea absolvirii umanităţii de responsabilitatea respectului faţă de legile cauză-efecte ale naturii, Mahatma Gandhi făcea această pertinentă observaţie:

„Am fost pe vremuri un mare iubitor al profesiei de medic… dar de mult nu mai am această opinie… consider sistemul actual ca fiind magie neagră… spitalele sunt instituţii cu rol propagandistic.  Oamenii nu mai au respect faţă de propriu corp şi faţă de morală… ignoră sufletul, profesia de medic îi aduce pe oameni în sfera ei de agresiune, lucru dăunător pentru omenire… Nu cred că numărul mare de spitale este o dovadă de civilizaţie. Este mai degrabă un semn de decadenţă.“

Sursa: Gandhi, Mahatma, The Health Guide, published by Shri Anand T. Hingorani, Navajivan Trust, Ahmedabad, India, 1965, pp. 5- 1 0

Este evident că medicina alopată vestică,  supraspecializată şi focusată unic asupra patologiei, pur şi simplu şi-a pierdut simţul şi capacitatea de acţiune în prevenirea şi restaurarea necesităţilor normale de sănătate. S-a creat un uriaş sistem de teste şi eşecuri, mult mai interesat în menţinerea intereselor pecuniare monopolistice şi a mândriei profesionale, decât în deschiderea de noi căi de gândire şi practică. Ne întrebăm foarte serios şi responsabil, ce anume mai putem aştepta de la sistemul

medico-industrial automulţumit de sine, care de mult timp nu mai oferă umanităţii decât paleative, medicamente şi vaccinuri induse patologic. Nu are nimic altceva mai bun de oferit?

Este deja de mult timp imperios necesar deschiderea unor noi drumuri pentru menţinerea şi dezvoltarea sănătăţii umanităţii!!!
Factorii determinanţi reali ai sănătăţii
   „Trebuie să încercăm să obţinem rezistenţa faţă de infecţii prin anumite condiţii specifice vieţii. Injecţiile cu un anume vaccin sau serum pentru fiecare boală în parte, repetatele controale medicale aplicate întregii populaţii, construirea unor spitale gigantice, sunt prea costisitoare şi aproape de loc eficiente pentru prevenirea bolilor şi pentru dezvoltarea sănătăţii umane.“

                                                                 Alexis Carrel, din „Man the Unknown“, p.207
   Într-un articol publicat în „World Health” (publicaţie a OMS), Khan et al. sugerează că serviciile de sănătate din ţările lumii a treia sunt sub standardul normal, inaccesibile, nesigure şi sub-utilizate.  Autorul comentează faptul că în ciuda milioanelor de dolari investiţi, serviciile de sănătate, în special pentru populaţia rurală, sunt deplorabile. Sursa: Kahn, K.S., et al, „A Health Care Paradox,” World Health, Published by the World Health Organization, Geneva, Switzerland, May, 1989

Astfel de articole se pot adeseori citi în publicaţiile şi comunicatele OMS. Doar că mentalitatea „războinică“ (a declara război bolilor) şi metodele corespunzătoare practicate de OMS nu sunt în fapt ceea ce au nevoie acei oameni. Priorităţile în domeniul sănătăţii în aceste regiuni nu sunt de natură medical-alopată (vaccinuri şi medicamente sintetizate chimic), ci de o cu totul altă natură. Subnutriţia şi condiţiile de igienă precare sunt factorii primordiali care conduc la apariţia unor boli infecţioase în ţările lumii a treia. Politica tărilor dezvoltate, susţinută de concernele farma, este da a dona mari sume de bani (pe care le încasează cu mare drag industria farmaceutică) pentru a achiziţiona medicamente, tehnică medicală şi vaccinuri destinate celor din lumea a treia. Mai bine i-ar ajuta să pună pe picioare o agricultură şi un sistem nutriţional care să le asigure necesarul de hrană, variată şi hrănitoare, şi i-ar ajuta să-ţi construiască o infrastructură sanitară şi igienică civilizată. Ar fide ajuns! Dar aşa? Noi le dăm vaccinuri iar ei nu au ce mânca! Pe un fond de puternică subnutriţie, chiar dacă vaccinurile ar fi „grozave“, tot n-a folosi la nimic.

Într-un capitol din „Health, Food and Nutrition in Third World Development“, autorul M. Sharpston relatează experienţa sa în cadrul unui program pentru copii prematuri, desfăşurat la spitalul din Cali, Columbia. Deşi asistenţa şi supravegherea medicală, timp de trei luni, a fost la cele mai bune standarde din lumea civilizată, totuşi mortalitatea infantilă a fost cu 70% mai mare decât în ţările vestice.

„Cei mai simpli factori care ar conduce la imbunătăţirea situaţiei în sănătatea acesor oameni sunt un nivel de nutriţie corect şi implementarea concepţiilor moderne asupra igienei personale. În lumea dezvoltată, venitul pe cap de locuitor este ridicat, infrastructula şi condiţiile igienico-sanitare sunt la un înalt standard, alimentaţia este corectă, variată şi de bună calitate. Pentru a îmbunătăţi situaţia sănătăţii în aceste regiuni, este nevoie în primul rând de îmbunătăţirea situaţiei economice a populaţiilor de acolo. Subnutriţia slăbeşte rezistenţa sistemului imunitar, deschide larg uşa de acces afecţiunilor infecţioase şi conferă organismului mult mai puţină putere a de a lupta contra agenţilor patogeni, bolile fiind tocmai de aceea mult mai agresive.“ Sursa: Sharpston, M.J., „Health and the Human Environment,” in Health, Food and Nutrition in Third World Development, Ghosh, PK. editor, prepared under the auspices of the Center for International Development, University of Maryland, and the World Academy of Development and Cooperation, Washington, DC,International Development Resource Book No. 6, Greenword Press, a division of Congressional Information Service Inc., Westport, Conn. USA, 1984, pp. 85 and 80

Evidenţa valabilităţii acestor argumente este atât de mare încât nu cred că mai este cazul să aducem aici noi argumente, citate, studii, etc. Ceea ce ar trebui totuşi să mai vedem în legătură cu acest aspect este felul războinic în care este abordată „Sănătatea“ de către adepţii OMS şi ai medicinei alopate, şi modul cauzal, normal, de abordare a conceptului de sănătate. Iată mai jos ambele concepte, plasate alături într-o sinteză sub formă de tabel:

Abordarea „războinică“  a sănătăţii versus abordarea cauzală  a sănătăţii
Abordarea „război contra bolilor“	Abordarea cauzală a sănătăţii
Orientare şi filozofie Orientare şi filozofie
Boala este văzută ca o entitate separată de pacient, şi care îl „atacă“ pe acesta;	Boala este recunoscută ca un proces reparatoriu al sistemului, inseparabilă de pacient;
Mintea şi trupul sunt separate, fiecare cu bolile ei „personale“ şi cu organe tratate individua, izolat;	Mintea şi trupul sunt un tot inseparabil, şi sunt tratate împreună ca fiind o unitate;
Accentul este pus pe etichetarea, izolarea şi „distrugerea“ bolii, respectiv a simptomelor ei;	Accentul este pus pe consilidarea energiilor de protecţie şi regenerare a sănătăţii şi pe resursele persoanei respective;
Causalitate Causalitate
Cauza este externă pacientului – virus, bacterie, toxine, iar mai nou stress şi mediu încojurător;	Cauza este atât internă ca realitate a stilului de viaţă şi a emoţiilor nediferenţiate negative, cât şi externă ca realitate a factorilor debilitativi din natură şi societate, respctiv mediu încojurător;
Prevenţie şi terapie Prevenţie şi terapie
Măsuri separate preventive şi curative, de natură artificială;	Măsurile de susţinere şi restaurare a sănătăţii depind de atitudinea persoanei;
Accentul este pus pe îndepărtarea sau diminuarea simptomelor;	Accentul este pus pe îndepărtarea factorilor negativi din stilul de viaţă, din cel psiho-spiritual al pacientului, prin schimbarea manierei debilitative a nutriţiei, mediului, societăţii şi a condiţiilor politice;
Se bazează pe tehnologie sofisticată inacesibilă pentru persoane private şi costuri pe măsură, şi care include: asistenţă medicală socială, vaccinuri manufacturate, transplant de organe, medicamente, etc.  Aceste procedee şi terapii sunt coroborate cu efecte adverse periculoase.	Se bazează pe construirea şi restaurarea sănătăţii prin proceduri lipsite de pericol, neinvazive, eficace şi necostisitoare. Acestea includ nutriţia adecvată şi de calitate, apa potabilă, plantele medicinale (netoxice), mediu înconjurător natural şi alte măsuri regenerative.
Asistenţa medicală Asistenţa medicală
Accentul este pus pe administrarea şi controlul sănătăţii şi al bolii prin managementul exclusiv al medicilor profesionişti care le ştiu pe toate, în timp ce pacientul îl urmează orbeşte pe doctor.	Accentul este pus pe informarea şi implicarea responsabilă a oamenilor în înţelegerea şi managementarea propriilor nevoi de sănătate.
Se bazează pe cunoştinţele medicilor „antrenaţi“ special, care deţin cunoştinţe „secrete“ (pe care nu le împărtăşesc pacientului) şi care se bazează pe o „înţelepciune“ nejustificată.	Se bazează pe cunoştinţe deosebite şi pe potenţialul inerent al persoanelor particulare, familiei şi comunităţilor. „Vindecătorii locali“ sunt pregătiţi să ofere îngrijire de bază, cuplată cu antrenament în principiile wellness (stării de bine) şi ale îngrijirii de sine.
Costuri Costuri
Costurile escalează până la punctul unde nu mai pot fi susţinute şi managementate de către societate.	Costurile se reduc până la punctul unde practic devin neglijabile.
Cercetare Cercetare
Cercetare bazată pe urmărirea, izolarea şi distrugerea „bolilor“ şi a etităţilor asociate lor.	Se concentrază pe o mai bună înţelegere şi adaptare a necesităţilor fundamentale ale vieţii şi sănătăţii.
Absenţa bolilor este considerată a fi rezultatul intervenţiilor tehnico-medicale.	Absenţa bolii este recunoscută ca fiind o consecinţă a simbiozei cu legile naturale ale creaţiei.
Rezultatele asistenţei medicale Rezultatele asistenţei medicale
Produce un sistem de îngrijire a bolii şi de spaimă faţă de boală. Oamenii învaţă să se teamă, să desconsidere legile naturale şi propriul organism (corp).	Produce un sistem de sănătate bazat pe cunoştinţe practice şi prevenţie, încredere şi respect faţă de natură şi faţă de propriul corp.
Oamenii devin în mod nejustificat dependenţi de instituţiile şi autorităţile medicale. Fapt care la rândul său le diminuează respectul de sine şi responsabilitatea morală, deoarece strategiile învăţate de la sistemul medical îi conduce spre resemnare, neajutorare şi lipsă de speranţă.	Oamenii dezvoltă şi îşi însuşesc strategii care duc inevitabil la o stare mai bună de sănătate, la o viaţă mai lungă şi mai deplină.

Sursa: Medical Miracle or Masterful Mirage By Dr. Raymond Obomsawin

http://www.alternative-doctor.com/vaccination/obomsawin.html#1%20ref

Proeminentul horticultor britanic Sampson Morgan făcea odată o remarcă extrem de pertinentă şi foarte valabilă în tot ceea ce priveşte sănătatea şi boala oamenilor: „Lungile mele studii şi cercetări

m-au convins că boala în sol, plante sau oameni este provocată de condiţii, sprijinite de introducerea otrăvurilor şi a mediului poluat (imperfect) – şi experimentele efectuate mi-au dat satisfacţia de a constata fără dubiu că aceasta este explicaţia naturală şi corectă a bolilor.“

Sursa: Morgan, S., Clean Culture–The New Soil Science, Health Research, Mokelunme Hill, California, USA reprint of 1918 Edition, p. 6

Şi întradevăr, enorm de multe dovezi arată şi certifică faptul că, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare, „condiţiile de sol“ (stare în care se află solul, deci substratul hrănitor, considerat aici fiind mai ales acela pe şi din care se „hrănesc“ agenţii patogeni) sunt de departe factorul cel mai determinant în privinţa stării de sănătate.

În cercetările sale efectuate cu scopul înţelegerii cauzelor pentru care o populaţie ca Hunza, care până de curând rămăsese esenţialmente liberă de medicină, se bucura de o sănătate şi longevitate remarcabilă, G.T. Wrench concluziona: „Importanţa metodei şi culturii nutriţiei (alimentaţiei) este primară, radicală şi fundamentală în ceea ce priveşte sănătatea. Natura dăruieşte viaţa cu putere, cu capacitate de auto-reînoire, oferind condiţiile corecte şi necesare. Genele nu ştiu nimic despre boli.“ Sursa: Wrench, G.T., The Wheel of Health–The Sources of Long Life and Health Among the Hunza,Shocken Books, New York, 1972 reprint of 1938 Edition, pp. 91 and 107

1. Kalokerinos, medicul şef al Clinicii din Redfern (Sydney, Australia) relatează un interesant experiment efectuat cu vaci din două cirezi diferite. Una dintre cirezi fusese ţinută mai mult timp pe o păşune cu sol re-mineralizat (deci iarbă de foarte bună calitate) după care a fost plasată pe o altă pajuşte alături de o cireadă de vaci bolnave de febră aftoasă. Deşi vacile din cele două cirezi stăteau practic „bot în bot“ niciuna dintre vacile cirezii sănătos hrănite nu s-a infectat, şi aceasta fără să se fi intervenit cu nici un fel de măsură protectivă, inclusiv vreo vaccinare. Imunitate totală!

Şi din lumea insectelor putem obţine informaţii asemănătoare. Se pare că acestea au un sisteme extrem de subtil de detectare a deficitelor minerale şi a dezechilibrlor din plante, astfel încât ele atacă (devoră) doar acele plante care sunt deficitare sau dezechilibrate. Conform imaginilor luate din satelit, se pot vedea în Africa roiuri gigantice de lăcuste, care ignoră mii de kilometrii pătraţi de vegetaţie sănătoasă, după care se năpustesc şi distrug câmpuri cultivate pe soluri sărăcite.  Sursa: Mueller, S., „A Horticulturist Speaks Out on Health,” Health Science, April-May Issue, 1980, p. 28

Toate acestea, plus observaţiile făcute asupra relaţiei dintre microbi şi organismul uman, conduc la o viziune a microrganismelor patogenice ca cenzori naturali, care proliferează doar în „gazdele“ care sunt dezechilibrate şi slăbite psiho-fiziologic de factori ca stress, nutriţie deficitară, toxine din mediul înconjurător, şi nu în ultimul rând de vaccinuri şi amuz de medicamente sisntetizaze chimic.

O altă observaţie extrem de interesantă o face paleopatologul Roy L. Moodie: „Fauna timpurie era lipsită de boli iar marea majoritate a bacteriilor din timpurile preistorice erau inofensive, de natură nepatogenică. Nu se cunosc cazuri de infecţii, tumori, foarte puţine leziuni traumatice sau răniri de orice fel înainte de Devonian. Animalele preistorice erau libere de boli.“ Sursa: Moodie, R.L.,”Paleopathology:  An Introduction to the Study of Ancient Evidences of Disease,” and Moodie, „The Antiquity of Disease,” quoted by Hubbard, R.A., in Historical Perspectives of Health, undated private publication, Professional Health Media Services, Loma Linda, California

Nu este de mirare că cea mai veche carte a culturii iudeo-creştine, Geneza, nu dă nici o informaţie asupra vreunei boli specific umane şi de asemenea nu face referire la condiţii cum ar fi imbecilitatea, orbirea sau alte deformaţii şi malformaţii(concern-itale).

Dacă vom compara un manual asupra bolilor culturilor de plante domestice cu unul asupra bolilor umane, vom rămâne efectiv uimiţi. Corelaţiile şi similitudinil sunt remarcabile: boli de deficienţă, de exces, boli parazitare, virale, provocate de deficit sau insuficienţă de apă, oxigen sau lumină solară, boli asociate cu căldură sau frig, boli induse chimic şi boli degenerative.
Cum au apărut toate aceste boli, şi de unde? Wrench este de părere că: „Ceea ce s-a întâmplat cu omul s-a întâmplat şi cu plantele lui domestice (plantele de cultură). Ştiinţa a efectuat minunate progrese în varietate şi fragmentare, dar în acelaşi timp a scos plantele din condiţia lor tradiţională, de care depindea starea lor de sănătate. Nu este nici un dubiu aici, omul a transformat viaţa plantei conform propriei sale imagini.“ Sursa: Wrench, G.T., The Wheel of Health, pp. 117-118

Medicalizarea lumii şi medicina tradiţională alternativă
   „Medicalizarea unei largi părţi a lumii a treia… s-a desfăşurat în contextul distrugerii întregului sistem de filozofii tradiţionale, în numele ştiinţei şi sănătăţii. Actualul model de dependenţă este un produs al acestei evoluţii. Efectul nedorit de dependenţă creat de noua „cultură a pilulelor“ a jucat un rol în crearea şi susţinerea stării de sărăcie în Lumea a Treia. Preţul produselor străine este deseori disproporţionat faţă de puterea de cumpărare a săracului, care astfel cheltuie o mare parte a venitului său pentru o speranţă şi un beneficiu iluzoriu…. folosirea acestor pilule însă neimplicând satisfacerea nevoilor de sănătate ale oamenilor.“

Sursa: Goran Sterky, Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden.

Unii lideri ai autorităţilor de sănătate, cum ar fi de exemplu Robert Bannerman de la OMS, au semnalat pe bună dreptate că serviciile de sănătate „ortodoxe“ şi „convenţionale“ – care se dorea a fi implementate în ţările lumii a treia – vor rămâne din punct de vedere cultural, alienate, iar economic de neatins. El a mai menţionat şi faptul că în lumea ţărilor dezvoltate, neconcordanţa dintre actualele costuri şi beneficiile aduse de medicina alopată continuă să constituie un motiv de îngrijorare

socio-economică şi politică. Sursa: Bannerman, R., „The Role of Traditional Medicine in Primary Health Care,” inTraditional Medicine and Health Care Coverage–A reader for health administrators and practitioners, 1983, edited by Bannerman, R., Burton, J., and Wen-Chieh C., The World Health Organization, Geneva, Switzerland, p.319
   Charles Medawar, directorul unui grup de cercetare londonez, Social Audit Ltd., a condus o cercetae exhaustivă asupra practicilor de medicalizare ale lumii a treia. El a relevat următorii factori perturbatori, arătând nevoia de reglare severă a practicilor internaţionale în domeniul farmaceutic:

-majoritatea produselor farmaceutice de pe piaţa mondială sunt produse „neesenţiale şi/sau nedorite“;

-există nenumărate cazuri, foarte bine documentate, asupra practicii de a plasa pe piaţa ţărilor din lumea a treia produse despre care se ştie deja că sunt nesigure, ba chiar periculoase;

-prescrierea excesivă de medicamente rămâne una dintre principalele cauze ale efectelor adverse, iar ne-raportarea efectelor adverse serioase sau cronice este deja o „normă standard“ (chiar şi în sistemul de sănătate britanic, unul dintre cele mai sofisticate în privinţa supravegherii produselor aflate pe piaţă, totuşi „ascunderea“ efectelor adverse ale medicamentelor atinge o cotă de 90-99%);

– informaţiile asupra testelor şi studiilor medicamentelor sunt simpomatic inadecvate (în majoritatea testelor clinice grupul de persoane testate este prea mic iar durata tratamentului prea scurtă pentru a se putea pretinde că aceste medicamente sunt sigure pentru pacienţi);

– informaţiile pentru prescrierea medicamentelor sunt paţiale, nesigure şi incomplecte, iar beneficile aduse de acestea sunt „exagerate sau supra-exagerate“, în timp ce dezavantajele şi posibilele pericole sunt în general subevaluate sau chiar ignorate;

– în marea majoritate a ţărilor (în special în ţările lumii a treia) dreptul pacientului de a cere despăgubiri pentru daunele de sănătate provocate de medicamente este extrem de limitat, dacă nu complect inexistent;

– de regulă, deciziile medicale sunt întodeauna dominate de interese profesionale şi comerciale, de regulă ţinute secret, cu restricţii severe asupra răspunderii publice pentru sistemul medical şi practicieni;

– industria farmaceutică dedică doar 1% din cercetările efectuate pentru medicamente destinate afecţiunilor tipice „ţărilor sărace“, în ciuda faptului că nu există medicamente pentru mai mult de jumătate din afecţiunile specifice ţărilor sărace;

Sursa: Medawar, C., „International Regulation of the Supply and Use ofP harmaceuticals,” in Development Dialogue, Vol. 25, 1985, The Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, p. 16-34:

În concluzie, Medawar prezintă dovezi evidente ale faptului că OMS în „intimă cooperare cu companiile farmaceutice“, îşi diminuează singură eforturile pentru a pune la dispoziţia ţărilor sărace medicamente de care acestea au întradevăr nevoie, pentru afecţiunile specifice sărăciei. Şi totuşi peste 90% dintre produsele farmaceutice aflate pe pieţele din ţările sărace provin din ţările industrializate, şi deci sunt produse care nu acoperă necesarul afecţiunilor specifice sărăciei. Sursa:Sterky, Goran, „Another Development in Pharmaceuticals: An Introduction,” in Development Dialogue, Vol. 2, 1985, The Dag Hanunarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 5 and 6
   Unul dintre exemplele clasice şi între timp deja destul de bine studiat este cazul Indiei. Studiile şi cercetările efectuate de Trisha Greenhalgh asupra a peste 2.400 de pacienţi ne prezintă un tablou infricoşător. Sursa: Greenhalgh, T., „Drug Prescription and Self-Medication In India: An Exploratory Survey,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, Pergamon Journals Ltd., Great Britain, pp. 307-316

Medicamentele care sunt cel mai des folosite (prescrise) prezintă un „un înalt risc pentru idiosincrazii fatale“ şi sunt prescrise de doctori pentru afecţiuni minore, obişnuite. Cloramfenicol, barbiturice, steroizi anabolici şi doze mari de estrogen „sunt folosite liber, deseori cu indicaţii bizare şi în dozaje neportivite.“ Un studiu indian oficial arată că anual în India există între 5.000-10.000 de decese cauzate doar de anemia aplastică indusă de cloramfenicol. Doze mari de estrogen-progesteron (EP) deşi conţin avertismente asupra teratogenităţii lor (posibile defecte de naştere, malformaţii congenitale) rămân cele mai ieftine şi mai răspândite teste de graviditate din India!
Medicamente care sunt interzise deja în ţările dezvoltate, datorită pericolelor pe care le reprezintă pentru pacienţi, sunt prescrise şi comercializate în ţările sărace. Iată doar două exemple: Fenilbutazona, care este asociată în Anglia cu decesul mai multor pacienţi decât oricare alt medicament; Clioquinol, implicat într-un mare scandal, ca urmare a faptului că a lăsat infirme mii de persoane (concernul Ciba Geigy, actualmente Novartis).

Greenhalgh arată că industria farmaceutică argumentează prin faptul că „aceste medicamente nu

s-au dovedit a fi riscante pentru populţiile din Asia“ (ca şi cum cei de acolo nu ar fi tot oameni ca şi noi, ci un fel de sub-specie umană! Dezgustător, ba chiar criminal!). Şi din păcate rapoartele medicale făcute de medici de acolo indică extrem de rar efectele adverse ale medicamentelor prescrise. Şi chiar dacă cumva astfel de efecte adverse sunt detectate şi descrise, acolo nu există un sistem de raportare a efectelor adverse şi nici un sistem de alertare a medicilor asupra efectelor adverse suspecte în cazul unuia sau altuia dintre aceste produse.

Soluţiile simple sunt ignorate (se doreşte a fi ignorate). De exemplu, 30% dintre decesele infantile din India se datorează diareei, dar în 90% dintre aceste cazuri rehidratarea orală este ignorată de practicienii şi medicii de acolo. Milioane de indieni au deficit de vitamia A (realitate binecunoscută), fapt datorită căruia circa 30.000 de copii orbesc anual în India, deşi un fruct proaspăt de Mango conferă unui copil un aport de vitamina A pentru mai multe săptămâni, şi costă cu mult mai puţin decât o sticlă cu sirop cu vitamine.“ Oameni care sunt prea săraci să-şi cumpere orez, sunt făcuţi să creadă orbeşte(prostiţi este de fapt cuvântul potrivit!) că pentru fiecare tuse le trebuie un medicament contra tusei, antibiotic pentru fiecare faringită, şi tranchilizante pentru rezolvarea problemelor zilnice.“ Sursa: Greenhalgh, T., „Drug Prescription and Self-Medication In India: An Exploratory Survey,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, Pergamon Journals Ltd., Great Britain, pp. 307-316
Mira Shiva, coordonatoarea „Voluntary Health Association of India“, criticând marginalizarea soluţiilor alternative de sănătate şi creşterea rapidă a influenţei complexului medico-industrial, spune:

„Soluţiile simple de sănătate, ca de exemplu o schimbare în dietă, masaje simple, remedii de casă şi plantele medicinale, care sunt astăzi ca şi în trecut relevante, au fost treptat excluse din schma „îngrijirii sănătăţii“, deoarece se asumă „superioritatea“  medicamentaţiei moderne pentru orice fel de problemă, mare sau mică. Această pretenţie „ştiinţifică“ nu a fost certificată prin compararea medicamentelor cu soluţiile terapiilor alternative, în termeni de eficacitate, siguranţă, interacţiune a medicamentelor, costuri, acceptabilitate şi disponibilitate. Conceptul universalizării soluţiilor medicinei famaceutice, neţinând cont de statutul nutriţional şi de sănătatea pacienţilor din zonele defavorizate, este iraţional, şi indică o nesănătoasă infiltrare a producătorilor din ţările dezvoltate, care transferă în India tehnologii şi produse bazate pe mituri.“

Sursa: Shiva, M., „Towards a Healthy Use of Pharmaceuticals–An Indian Perspective,” in Development Dialogue, Vol. 25, 1985, The Dag Hammarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 69-72

Soluţiile medicinei alternative

„Experienţa umană milenară în privinţa folosirii plantelor medicinale a acumulat un volum de circa 20.000 de plante al căror aport la susţinerea sănătăţii populaţiilor din majoritatea regiunilor lumii este indiscutabil.“ Phillipson şi Anderson de la Şcoala de farmacologie din Londra;

Sursa: Phillipson, J. David, and Anderson, L., „Etlmopharinocology and Western Medicine,” in Journal of harmocolo Vol. 25, 1989, Elsevier Scientific Publishers Ireland Ltd., pp. 61 and 65).

Doar că aceste plante nu pot fi patentate, deci nu aduc profit concernelor farma. Astfel că, începând cu secolul trecut, mai întâi în ţările dezvoltate, treptat însă şi în cele sărace, medicina alopată a eliminat de pe piaţă şi din conşiinţa publică aceste soluţii naturale. La ora actuală 75% dintre toate produsele farmaceutice sunt produse sintetizate strict chimic, industrial, şi care aduc cu sine o multitudine de efecte adverse şi de intoxicări cu tot felul de substanţe străine organismului uman şi apartenenţei acestuia la natură. Sursa: aceeaşi ca precedenta;

Aşa cum arată Smet(Royal Dutch Association for the Advancement of Pharmacy, the Hague, Netherlands) şi Rivier (Institute of Legal Medicine–The University of Lausanne, Switzerland), sugerarea ideii predominante conform căreia plantele medicinale au o valoare marginală este bazată pe un „verdict economic mai degrabă decât pe o judecată ştiinţifică echilibrată şi fundamentată“.

Sursa: de Smet, P., and Rivier, L., „A General Outlook on Ethnopharmocology,” in Journal of Ethnopharmocology, Vol. 25, 1989, Elsevier Scientific Publishers Ireland Ltd., pp. 130 and 131
   Labadie, care a condus ample studii şi cercetări asupra plantelor medicinale tradiţionale la State University of Utrecht din Olanda, confirmă că „în general acest domeniu este foarte anemic cercetat, neexistând o cercetare relevantă pe plan internaţional în direcţia medicamentelor tradiţionale…“

Sursa: Labadic, R., „Problems and Possibilities in the Use of Traditional Drugs,” plenary lecture presented at the Second International Congress on Traditional Asian Medicine, September, 1984, Surabay, Indonesia
În ultimul timp însă se observă o creştere din ce în ce mai mare a interesului asupra plantelor medicinale, şi aceasta în mod deosebit în ţările dezvoltate, ca urmare a insuceselor cronice ale medicinei alopate, precum şi ca firească conseciţă a exploziei de preţuri provocată de industria farmaceutică. (Aici aş mai aduăuga şi repetatele „cacealmale“ din ultimele decenii în ceea ce priveşte „înfiinţarea de pandemii“ tip gripa aviară sau gripa pocină).

Farmco-biologul Anna de Pasguale de la University of Messina afirmă într-un studiu istoric referior la medicina pe bază de plante, pe care ea o numeşte „Cea mai veche ştiinţă modernă“: „ Reexaminarea naturii în căutarea unor noi terapii a dus la rezultate remarcabile. Studiul vechilor medicamente, care căzuseră în desuetitudine, a condus la redescoperirea unor terapii folosite de mii de ani (etnofarmacologie) şi care au fost precursoarele ştiinţei medicale. Aceste medicamente tradiţionale sunt încă vii şi îşi au locul lor propriu în viitorul omenirii. Ele constituie baza de plecare pentru noi cercetări şi pentru dezvoltarea de noi medicamente, mai eficiente şi mai sigure.“

Sursa: de Pasquale, „Pharmacognosy,” pp. 13 and 16
   Doar un exeplu notabil din ultimul timp este re-descoperirea plantei Catharanthus roseus de către medicina vestică, plantă din care se exrage un preparat ce asigură o recuperare de 80% în cazurile de leucemie la copii!
Medicul Pradit Tongyus, directorul Centrului pentru sănătate, nutriţie şi igienă sanitară din Thailanda, explică de ce anume a fost inspirat să iniţieze un program special în care sunt studiate şi folosite plantele medicinale tradiţionale. Propriul să fiu s-a îmbolnăvit de o serioasă infecţie urinară, care nu a răspuns la nici un antibiotic timp de 10 zile, în cadrul unui tratament în spital. După ce Pradit s-a „adresat“ medicinei tradiţionale, a folosit o plantă thailandeză care, în doar 10 ore, a anulat toate simptomele bolii iar copilul s-a vindecat complect.

De atunci Pradit consacră o mare parte a timpului săi descrierii, folosirii şi studierii plantelor medicinale din tradiţia thailandeză, plante care s-au dovedit a nu fi toxice şi foarte eficiente în remedierea unor afecţiuni cum ar fi arsuri, herpes simplex, muşcături de şarpe sau scorpion, pietre la rinichi, ulceraţii şi hipertensiune. Astfel de mărturii şi dovezi ale utilităţii şi eficacităţii plantelor medicinale există peste tot în lume, în toate culturile şi tradiţiile.
Unul dintre argumentele pe care le folosesc adversarii medicinei tradiţionale şi a folosirii plantelor medicinale este acela că plantele ar trebui mai întâi studiate şi cercetate contra eventualelor pericole.  Dacă ne gândim însă la sutele de dovezi de studii măsluite, falsificate, modificate, făcute la repezeală sau cu parametrii care să favorizeze un anumit rezultat, studii făcute de industria farmaceutică, ne întrebăm foarte serios cu ce drept revendică unii aceste argumente. Iar principala problemă aici este, şi acest lucru îl cunosc şi îl speculează aceşti „unii“, cine anume va face investiţia financiară necesară unor astfel de studii. Politicienii din guverne, care sunt mituiţi de concernele farma, sau concernele farma înşişi, care nu vor putea patenta usturoiul sau varza, şi deci nu vor putea recupera investiţi cu profit?

Dacă ne gândim la adevărul certificat istoric că o serie de plante medicinale sunt folosit de sute, ba chiar de mii de ani, pentru vindecarea unor afecţiuni, oare ce dovadă mai bună şi studiu de mai lungă durată şi cu mai mulţi participanţi la el s-ar putea pretinde?

Sursa: de Smet, P., and Rivier, L., „A General Outlook on Ethnopharmacology.” pp. 135 and 136

Teoria afecţiunilor infecţioase din două puncte de vedere diferite
Teoria bacterian-virală	Teoria celular/ecologică
Boala pătrunde în organism venind din afara lui	Sensibilitatea faţă de boală şi îmbolnăvirea provin din condiţiile din organism şi din celulele acestuia.
Ca şi cauză primară a bolilor, microorganismele sunt în general considerate ca fiind vicioase, şi în concluzie trebuiesc distruse.	Microorganismele sunt primordial organisme vii endogene şi au funcţia normală de a asista viaţa, susţinând si/sau procesele metabolice
Aspectul şi funcţa microorganismelor specifice este permanent aceaşi.	Aspectul şi funcţia microorganismelor este dependentă de schimbările patogenice atunci când oeganismul gază este slăbit sau afectat, afectare care poate fi indusă mecanic, biochimic sau emoţional.
Fiecare boală este asociată cu un microorganism particular.	Fiecare boală este asociată cu factori şi condiţii particulare.
Microorganismele sunt agenţii cauzali primari.	Micoorganismele devin patogenice, deci asociate cu bolile, doar când integritatea sănătăţii şi a corpului este deteriorată. De aceea, integritatea psiho-fizică este de primă importanţă, ea constituind factorul cheie în prevenţie sau în remedierea bolilor umane în toate formele.
Bolile sunt inevitabile şi pot lovi pe oricine, oricând.	Bolile apar datorită violării persistente a legilor naturii şi sunt corelate cu condiţiile nesănătoase.
Pentru a preveni şi vindeca bolile, este necesară ducerea unui război contra microorganismelor patogene (folosind arsenalul toxic antipatogenic) care distrug sănătatea complexului minte-corp.	Pentru a preveni sau vindeca toate formele de boală, trebuie să ne asigurăm că sunt îndeplinite necesităţile primare de sănătate, care includ respecatea sistematică a legilor naturii psihice, fiziologice şi spirituale.

Concluzii

Concluziile de mai jos au fost prezentate de Dag Hammarskjold Foundation in Uppsala, Suedia,

într-un seminar din 1985 care purta titul „Another Development in Pharmaceuticals“ (O altă evoluţie în farmaceutică):
1-Industria farmaceutică a evoluat şi a fost susţinută, în parte, prin încurajarea viziunii conform căreia problemele de sănătate ale oamenilor sunt soluţionabile doar prin metode tehnologice. O „cultură a pilulei“ poate fie pe termen scurt în avantajul economic al industriei, dar în orice caz subminează interesul vital pe termen lung de a obţine o dezvoltare a sănătăţii autohtonă şi independentă;

2-Poate mai important decât natura actuală a remediilor tradiţionale este perceperea holistică a naturii bolii şi a procesului de vindecare. Această viziune conduce către folosirea terapiilor care susţin procesul de vindecare prin tratarea întregii fiinţe, în loc să se axeze pe ţintirea asupra unor anumite simptome;
3-Politica şi practica medicală trebuie să fie „ecologică“, respectiv să nu polueze inutil corpul pacientului cu toxine chimice. Piaţa farmaceutică ar trebui restructurată cu programe şi terapii pentru o „mai bună sănătate“. Criza poate fi soluţionată doar prin schimbarea fundamentală atât în mentalitatea activiştilor din domeniul sănătăţii, cât şi prin schimbarea mentalităţii comunităţilor, care sunt seduse de credinţa că fiecare „boală poate fi rezolvată cu o pilulă“.

4-Atât mistica monopolului profesional al expertizei cât şi corporaţiile monopoliste tehnologice transnaţionale trebuiesc desfiinţate. Medicina trebuie să devină „indigenă“, derivată în primul rând din cultura, umanismul şi resursele materiale disponibile ale fiecărei societăţi.

5-Există o prea mare tendinţă de a distruge medicina tradiţională ca fiind neştiinţifică şi superstiţioasă, în ciuda faptului că formele medicinei tradiţionale obţin mai bune rezultate decât acelea ce pot fi obţinute prin folosirea medicamentelor moderne.

Sursa: Dag Hanimarskkiold Seminar on Another Development in Pharmaceuticals, June 3-6, 1985, „Summary Conclusions,” in Develoment Dialogue, Vol. 2, 1985, The Dage Hanunarskjold Foundation, Uppsala, Sweden, pp. 130-143

De asemenea mai vezi şi:

-Akerele, O., (The World Health Organization), „The Best of Both Worlds: Bringing Traditional Medicine Up-To-Date,”Social Science and Medicine, Vol. 24, No. 2, 1987, pp. 177-181

-van der Geest, S., (University of Amsterdam), „Pharmaceuticals in the Third World: The Local Perspective,” in Social Science and Medicine, Vol. 25, No. 3, 1987, pp. 373-376

-„Kyerematen, G., and Ogunlana, E., (University of Uppsala Biomedical Centre), „An Integrated Approach to the Pharmacological Evaluation of Traditional Materia Medica,” Journal of Ethnopharmacology, Vol. 20, 1987, pp. 191-207

-Huizer, G., „Indigenous Healers and Western Dominance: Challenge for Social Scientists?,” Social Compass, XXXIV/4, 1987, pp. 415-436

-Quah, S., Editor, The Triumph of Practicality–Tradition and Modernity in Health Care Utilization in Selected Asian Countries, Social Issues in Southeast Asia Programme, Institute of Southeast Asian Studies, Singapore, 1989

-Leslie, C., Editor, Asian Medical Systems: A Comparative Study, University of California Press, Berkely, California, USA, 1977

-Ademuwagun, Z., et at, Editors, (representing the universities of Ibadan, Tennessee, and Iowa State), African Therapeutic Systems, (African Studies Association, Brandeis University, Waltham, Mass., USA, Crossroads Press, 1979

Qui bono

http://www.quibono.net/