Penru a se ajunge la o dezorientare totală, de cele mai multe ori, este nevoie de crearea unei psihoze (sau a mai multor psihoze).
Un grup de interese poate să creeze o psihoză parcurgând următorii paşi:
1. Trebuie să existe un client (grupul de interes) care cere şi un agent care răspunde de campanie.
2. Agentul face un studiu de piaţă prin care identifică aspiraţiile oamenilor (orice dezinformare începe cu ceea ce vor oamenii să audă. Ex: libertate, trai mai bun, europenizare…) precum şi gradul de dezinformare a populaţiei ţintă cu privire la dezinformările care urmează a fi făcute publice.
3. Crearea unui spot, a unor manifeste sau ţinerea unor discursuri care nu îşi propun să convingă sau să informeze ci să frapeze, să surprindă şi să seducă (ex: binefacerile “alinierii” – aliniere care nu se mai termină – necesitatea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale prezentată de Teodor Stolojan, la începutul anilor ’90 şi din 2009 etc)
4. Sublinierea temei, temă care trebuie să fie simplă fară a arăta adevărata intenţie (Când Stolojan milita pentru acordul cu FMI de la începutul anilor ’90, acord care ne aducea 20 de milioane de dolari, nu amintea de faptul că România avea la acea oră o rezervă de 20 miliarde de dolari, lucru care ar fi trezit suspiciuni. A fost ca şi cum un om cu salariu de 20.000 lei ar cerşi 20 lei.).
5. Alegerea transmiţătorilor care urmează să transmită cuvântul şi imaginea (televiziunea, ziarele dar şi oamenii). De regulă, la categoria oameni (care o fac pentru bani, pentru sex, din orgoliu, sau din ignoranţă) sunt aleşi ziarişti cu o personalitate slabă care sunt dezinformaţi. Dezinformarea unui om de presă se face foarte simplu. În acest scop se abordează persoana care urmează să fie dezinformată, se leagă o prietenie aparentă şi se socializează pe teme la care dezinformatorul se arată pe aceeaşi lungime de undă cu reporterul (despre vreme, modă, filme, inflaţie etc). Apoi, după ce reporterul crede că dezinformatorul e pe aceeaşi lungime de undă cu el, acesta din urmă începe să îi servească informaţii false ca pe nişte lucruri auzite, observate sau crezute de el. Atunci, reporterul, dezarmat în faţa dezinformatorului (pe care îl crede prieten), lansează dezinformarea în presă de unde este preluată de toată lumea (de câte ori nu a-ţi auzit ştiri de genul: “prin mass media se vehiculează…”? să ştiti că sunt nişte ştiri luate de bune şi neverificate – posibile dezinformări).
6. Identificarea ţintei (opinia publică). Se stimulează ostilitatea pe care o anumită populaţie o poate simţi faţă de inamicul care trebuie atacat. (de regulă vorbim de conflicte aparente: pro est vs pro vest, dreapta vs stânga etc).
7. Satanizarea ţintei prin repetarea ne-ncetată, pe toate canalele, a intoxicărilor care se vor a fi impuse ca adevâr.
8. Divizarea taberelor, divizare care apare, în condiţiile date, de la sine.
O dată ce taberele au fost create, oricine nu este cu tine este văzut ca inamic. Acesta este momentul declanşării psihozei. La urma urmei, psihoza este starea iraţională care îl împinge pe om să nu mai vadă ceea ce se întâmplă în sensul dezinformării, să o îmbogăţească, să se autodezinformeze, să fie chiar el dezinformator la rândul său…
Acum înţelegeţi cum s-a ajuns ca, după primele alegeri postdecembriste, puhoaie de oameni să iasă în stradă, şi să reclame alegerile ca ilegitime, şi să cheme vestul în ajutor în timp ce vestul era de acord cu primele alegeri? Înţelegeţi de ce “golanii” nu îşi dădeau seama că se contrazic prin comportament?… Şi să vă mai zic ceva: mare atenţie când sunteţi într-un grup: riscaţi să faceţi ceea ce vă incită cei din jur şi nu ceea ce aţi dori dumneavoastră să faceţi!
http://antipersuasiune.wordpress.com/
