M-am gândit mult dacă să public această relatare. Am găsit-o întâmplător într-o publicaţie mai puţin cunoscută “Magazin-revista a romanilor de pretutindeni”. Acuzaţiile la adresa comportamentului Reginei Maria, aduse în el, sunt de o gravitate excepţională ! Dacă, ce se scrie aici, s-a întâmplat cu adevărat (am unele dubii, chiar dacă se înscriu în categoria multelor relaţii adulterine ale reginei), atunci percepţia generală despre o femeie care a fost mai întâi regină şi persoană dedicată ţării sale (prin adopţie), poate căpăta fisuri imposibil de acoperit. Când accepţi coroana regală, implicit te supui restricţiilor unei conduite exemplare, ori Regina Maria nu a înţeles acest lucru. Aventuri amoroase numeroase, iubiri extra-conjugale, copii din flori, toate compun un tablou jenant pentru un cap încoronat. Celor care mă acuză că am purces la acest serial, doar pentru a o defăima, mai ales acum când imaginea ei este propusă să apară pe o bancnotă, le răspund că istoria are menirea de a ne prezenta faptele personalităţilor aşa cum au fost. Chiar dacă ne convin sau nu…
Cu menţiunea că autorul afirmă apariţia acestuia în ziarul Daily Worker, iată articolul:
“Istoria orgiei de la Coţofãneşti n-a fost publicatã de nici un ziar românesc, însã ea a rãsuflat în America şi astfel, a ajuns la noi. Şi prin noi, pentru prima data la cititorul român. Dacã cineva dorea sã vorbescã despre viciile ori urgiile (burgheziei şi aristocraţiei . n.r.) din România, şi vrea sã le arate într-un mod vivid [viu], nu trebuia sã recurgã la gesturi pentru a influenţa, ci era destul sã apese pe un singur cuvânt: COŢOFANEŞTI, şi oricare ar fi înţelege fãrã sã mai aibã nevoie de alte cuvinte. În 1920, majoritatea guvernamentalã a generalului Vãitoianu a refuzat sã recunoascã validitatea mandatului unui membru al Parlamentului. Deputatul în chestie s-a ridicat de pe scaun şi a strigat un singur cuvânt: Coţofãneşti ! Şi în mai puţin de o jumãtate de orã validitatea mandatului a fost recunoscutã. O delegaţie de ţãrani, sub conducerea unui avocat, a prezentat o petiţie ministrului de interne. Ministrul, la început, a refuzat sã iscãleascã petiţia. Avocatul care conducea pe ţãrani, scos din fire, şi-a pierdut rãbdarea şi a strigat în faţa ministrului: Coţofãneşti ! Ministrul s-a fãcut alb ca varul şi a scris pe petiţia ţãranilor un singur cuvânt: Admis.
Pentru Dumnezeu ! Ce e Coţofãneşti ? Ce înseamnã acest cuvânt ? El e numele unui sat în apropiere de oraşul Bacãu din Moldova [ …] A fost în 1917. Armatele învingãtoare ale germanilor, sub conducerea generalului von Mackensen, au pãtruns departe pe teritoriul român. Coţofãneşti era la marginea armatei române şi servea [drept] Cartier General al Statului Major al armatei române şi al corespondenţilor de rãzboi. Servea în acelaşi timp ca un spital provizoriu pentru soldaţii rãniţi. Regina Mãria, cele douã fiice ale sale: Elisabeta şi Maria, şi un numãr de doamne de Curte, se «sacrificau» în mod benevol pe altarul patriotismului, îngrijind de rãniţi. Ele îşi devotau ziua şi noaptea în munca lor caritabilã, cu deosebire noaptea, şi multe poveşti minunate asupra devotamentului lor au fost circulate, poveşti în care ofiţerii […] n-au jucat un rol mic […]
Într-o noapte a fost adus de pe front un soldat grav rãnit, care suferea cumplit din cauza hemoragiei […]. Sergentul-major care era de serviciu a trimis pe un soldat sã aducã doctorul, care, de asemenea, era de serviciu. Doctorul, fireşte, n-a fost aflat la spital. Un soldat […], care avea trei ani de serviciu în armatã, a fost trimis sã caute pe doctor. Dupã indicaţiile soldatului de gardã, el s-a îndreptat spre o clãdire din apropiere, unde un fel de petrecere militarã era în toiul ei: lucru care se întâmplã des, când «soldaţii» şi «civilii» sunt din «societatea înaltã».
Soldatul a încercat sã intre înãuntru, dar toate uşile erau încuiate. Şi-a ciulit omul urechile: dinlãuntru veneau melodii […] Şi s-a gândit îndurerat la camarazii lui care ucid şi sunt ucişi pe front, şi cu deosebire la camaradul care voma sânge […] în spitalul de campanie. S-a dat pe lângã ferestre […] Nimic: perdelele erau trase în jos cu multã grijã. În cele din urmã a aflat o fereastrã în fundul clãdirii, unde perdeaua lãsa un mic gol care i-a îngãduit sã priveascã înãuntru. Şi scena pe care i-au întâlnit- o ochii l-a umplut de furie şi indignare.
Goi, [alţii] pe jumãtate dezbrãcaţi, ofiţerii şi surorile de caritate în diferite poziţii se tãvãleau pe podelele sãlii care erau acoperite cu covoare scumpe de blanã. Într-un alcov cânta muzica. Uitând de misiunea în care era trimis, soldatul a chemat la faţa locului pe mai mulţi camarazi, atâţi cât a putut aduna lângã el, şi i-a condus la fereastra în chestie. La vederea orgiei ce se petrecea înlãuntru, soldaţii au fost cuprinşi de o furie nebunã, au apucat un bidon de benzinã şi au deşertat conţinutul pe pervazurile ferestrelor, pe uşi şi pe alte pãrţi de lemn ale clãdirii şi le-au dat foc.
Când ofiţerii şi soldaţii din barãcile din vecinãtate au venit la locul incendiului au aflat o societate «îmbrãcatã foarte delicat» […] În aceastã patrioticã societate erau: Maiestatea Sa regina României, Maria Hohenzollern, într-un capot de noapte vişiniu; prinţesa Maria, viitoare consoartã a lui Alexandru, regele Iugoslaviei; prinţesa Elisabeta, viitoare consoartã a ex-regelui grec George […]
Natural, corespondenţii de rãzboi au fost, de asemenea, la faţa scenei, şi au luat în grabã câteva fotografii asupra acestei idilice societãţii: «Regina României, fiicele sale şi damele ei de onoare, intoxicate, (bete . n.r.) îmbrãcate numai în capoate diafane, de noapte, în braţele ofiţerilor […] pe jumãtate dezbrãcaţi». Un numãr din aceste fotografii au fost confiscate de Siguranţã (poliţia secretã a României), dar restul din ele sunt încã în mâini sigure.” Dr. Dumitru Garofil
sfârşithttp://istoriaincomoda.wordpress.com/
