Un program televizat foarte mult vizionat în Statele Unite, Dateline NBC, arată oamenilor lucruri importante pentru viaţa zilnică – lucruri care pot periclita existenţa. Astfel, un program a arătat cum anumite camioane fabricate de General Motors izbucnesc în flăcări când sunt ciocnite lateral – şi toţi cei care le folosesc s-au speriat şi s-au decis să le evite. Dar General Motors, întreprindere mare cu resurse, a reuşit să descopere că reporterii de la Dateline NBC încărcaseră dispozitive inflamatoare pe două dintre camioane ca să le facă să izbucnească în flăcări, ca apoi să filmeze accidentul. Câţiva reporteri de la Dateline NBC au fost concediaţi şi totul s-a reîntors la normal: adică Dateline NBC continuă să difuzeze falsuri şi minciuni cu care să provoace valuri de isterie în mase.
La 21 Februarie 1997 programul Dateline NBC l-a invitat pe un om de ştiinţă să explice publicului care este marea primejdie ce-l paşte. Acest savant a fost Dr. Stephen Schneider, bine cunoscut în lumea ştiinţifică pentru prezicerile lui apocaliptice şi pentru uimitoarea sinceritate cu care recunoaşte că face aceste preziceri doar pentru a provoca senzaţie.
În anii 1970, Dr. Schneider ne înspăimânta cu noua glaciaţiune care urma să ne acopere pe toţi cu o calotă de gheaţă ca cea de la pol. Temperatura globală, arăta el, a scăzut între 1940 şi 1970 cu 0,2° Celsius, inversând tendinţa de încălzire care ridicase temperatura globală cu 0,6° din 1890 până în 1940. Dar natura a refuzat să colaboreze cu Dr. Schneider, inversând din nou tendinţa şi ridicând temperatura globală astfel încât prin 1990 ea ajunsese cu 0,2° mai ridicată decât fusese când era cea mai înaltă în 1940. Aha, au zis savanţii ca dr. Schneider, nu-i nimic, dacă nu e o glaciaţiune e desigur o încălzire globală care ne paşte şi ne va distruge pe toţi dacă nu ne supunem întocmai dictatelor celor ce ştiu mai bine, căci în 100 de ani temperatura globală va fi cu 2° mai ridicată.
Unul pe care “ştiinţa” asta l-a făcut fericit este vice-preşedintele nostru Al Gore, despre care zic unii că e şi mai nociv decât Bill Clinton căci e mai perfid. Încălzirea globală, zice el, provine din folosirea combustibilului fosil de către om, care crează bioxid de carbon care produce un efect de seră încălzind pământul. Industrializarea e de vină; ţările industrializate trebuie să se reîntoarcă la economia dinainte de 1200 şi oamenii trebuie să se reîntoarcă la sapă de lemn. Schneider a elaborat cu uşurinţă un model computerizat, căci computerul face orice este instruit să facă, dovedind că temperatura globală va creşte cu 4,5° dacă nu se încetează folosirea petrolului, cărbunelui şi gazelor naturale. Pentru a convinge oamenii să se reîntoarcă la sapă de lemn, Schneider a declarat cu uimitoare candoare că “oamenii de ştiinţă trebuie să creeze imagini de speriat, să facă afirmaţii dramatice simplificate şi să nu pomenească de îndoielile pe care le au”.
Modelul lui Schneider despre încălzirea globală, îmbrăţişat de ziarişti şi politicieni, a creat isteria colectivă dorită – dar natura n-a putut fi determinată să participe la ea. Temperatura globală a refuzat să se ridice conform modelului lui Schneider în 1990; şi din nou au fost revizuite prezicerile apocaliptice, care s-au coborât cu 2°. Dar adevărul nu stă în calea savanţilor ca Schneider, sau a politicienilor care-i folosesc prezicerile “ştiinţifice”. La 21 Februarie, el continua să susţină că activităţile oamenilor trebuie reduse căci au schimbat atmosfera pământului.
Aşa zice chipurile şi raportul Climate Change 1995 elaborat de Comitetul Interguvernamental pentru Schimbările Climaterice. Dar în 1996 acest raport a creat un scandal când s-a descoperit că după ce raportul fusese citit şi aprobat de toţi participanţii a fost înlocuit capitolul 8 cu un substitut nevăzut de autorii raportului care conţinea altceva decât capitolul lor 8 original, favorizând planurile anumitor guverne, inclusiv al Statelor Unite, de a limita cu forţa emisiunile de bioxid de carbon în activităţile omeneşti. În capitolul 8 iniţial se spunea că NU se poate vedea că activităţile omeneşti schimbă cu ceva clima; în falsul capitol 8 care l-a înlocuit pe cel original se spune că se poate vedea cum activităţile omeneşti influenţează clima.
Interviul lui Schneider la televizor a decurs pe linia falsificării capitolului 8. Încurajat de moderator (care primise şi el un scenariu bine pregătit dinainte), Schneider a continuat să arate că “suntem cetăţeni ai globului” şi trebuie să fim conştienţi de pericolele care pasc globul; şi în timp ce el recita acestea, televizorul arăta inundaţii şi furtuni dezastruoase. Cum încălzirea globală topeşte calota polară nivelul mărilor, zice Schneider, va creşte – şi în timp ce zicea aşa se vedeau valuri uriaşe potopind ţărmul. Dar raportul Climate Change 1995 zicea că nu s-a văzut nici o creştere sporită a nivelului mării în secolul acesta şi că nici nu e de aşteptat o creştere sporită (p.306)! şi mai zicea că aprecierea că nivelul global al mărilor a crescut cu 25 cm. este o apreciere imprecisă şi nefondată.
”Vom vedea uragane mai dese şi mai puternice”, zicea Schneider – şi televizorul arăta devastarea unui uragan. Dar raportul Climate Change 1995 zicea că nu se poate prevedea comportarea uraganelor cu ajutorul modelelor computerizate şi că “nu există motive serioase ca să ne aşteptăm la schimbări mari în frecvenţa ciclonilor tropicali” şi cita un studiu din 1995 care arăta că nu există nici o schimbare în comportarea uraganelor; mai mult, meteorologi respectaţi arată că au slăbit în ultima vreme.
Moderatorul a subliniat părerea lui Schneider că există o şansă în 10 ca să nu aibă loc schimbări climaterice mari înainte de anul 2100, dar există şi o şansă în 10 de o catastrofă iminentă – şi televizorul arăta pentru a 6-a oară o regiune devastată de un potop ca al lui Noe. “Vom vedea furtuni mai rele. Vom vedea secetă şi inundaţii foarte mari. Mult mai rău decât valul de căldură din 1995 din Chicago. O să dispară speciile mult mai rapid” – şi la televizor se vedeau maimuţici tropicale adorabile care urmau să dispară, după Schneider. “Ne putem imagina că în cazul cel mai rău vom avea pierderi de trilioane de dolari”. Dar datele colectate de sateliţi arată că n-a avut loc nici o urma de încălzire din 1979 încoace. Savanţii ca Schneider şi politicienii resping datele satelitului zicând că din 1979 încoace timpul e prea scurt (Accuracy in Media, Februarie 1997, pp. 1-2). Dar trebuie o forţă mai mare decât a lui Schneider ca să impună în ciuda dovezilor ştiinţifice isteria colectivă bazată pe teorii fanteziste şi modele computerizate ca a lui Schneider. Trebuie o forţă capabilă să orchestreze falsificarea unui document de colaborare interguvernamentală ca Climate Change 1995. O forţă destul de mare ca să decidă cine va fi preşedinte în fiecare ţară. Forţa care ne-a promis că ne va aduce pe toţi la nivelul Chinei comuniste. Al Gore promovează transformarea americanilor din automobilişti în biciclişti, ca să ne scutească de încălzirea globală. La ce oră trebuie să pleci de acasă ca să parcurgi 40-50 km cu bicicleta, pe ploaie, zăpadă, gheaţă, vânt sau arşiţă şi să fii la 7 sau 8 la locul de muncă?
Frederick Seitz, unul din specialiştii care participaseră la elaborarea raportului Climate Change 1995, a publicat un articol în Wall Street Journal din 12 Iunie 1996 (p. A 16), protestând împotriva falsificării raportului şi arătând cum capitolul 8 fusese înlocuit după ce autorii îl revizuiseră şi iscăliseră cu un fals capitol 8 care spunea contrariul celor spune de autori. În capitolul 8 original tendinţele de încălzire erau presupuse a fi variaţii temporare şi se conchidea că n-au nici o legătură cu activităţile omului. Totuşi guvernele din “lumea liberă” procedează la elaborarea de legi care să interzică multe activităţi omeneşti, pe baza acestui fals. Astfel, guvernul american s-a oferit să impună legi care să interzică emisiunile de bioxid de carbon după anul 2000 – adică vom trăi ca în România socialistă: numai ştabii de partid vor avea maşini, ceilalţi se vor duce cu bicicleta la colectivă (Hope for the World, toamna 1966, pp. 11- 12).
Guvernul din umbră care vrea să desfiinţeze naţiunile ca să înrobească toţi oamenii plutocraţiei mondiale în mod absolut şi definitiv se foloseşte de astfel de pericole ecologice fictive în mod declarat, organizat şi pe faţă; doar ignoranţa crasă a publicului îl ţine ascuns. În Noiembrie 1996 a avut loc o consfătuire a Institutului Aspen (unul din miile de braţe ale guvernului mondial în formare) la Lisabona, în Portugalia, la care au participat membri ai Congresului american ca Daniel Akaka, Barbara Mikulski, Frank Lautenberg şi Joseph Lieberman (singurul goi printre ei este Daniel Akaka, un indian din Hawaii). Rezoluţia întrunirii arată că “Apare necesitatea ca să se instaureze noi forme de guvernare căci graniţele nu sunt bariere. Formele de guvernare tradiţională, indiferent dacă sunt state naţionale oficiale sau structuri multilaterale, nu reacţionează prompt la problemele ecologice globale. Opinia publică va trebui să sprijine noi forme instituţionale necesare mai ales la nivel global pentru rezolvarea problemelor la acest nivel” (The Spotlight, 24 Februarie, 1997, p. 14). Toate problemele ecologice globale sunt create cu ajutorul modelelor computerizate în scopul distrugerii statelor naţionale pentru o mai uşoară înrobire a naţiunilor.
De aceea şcolile şi universităţile împuiază capetele tineretului neştiutor cu încălzirea globală şi cu gaura din ozon şi tineri cu veleităţi ştiinţifice scriu teze de doctorat despre efectele încălzirii globale în diverse aspecte ale naturii.
Devenit secretar general al Naţiunilor Unite, Kofi Anan l-a numit pe industriaşul canadian Maurice Strong să conducă planificarea activităţii Naţiunilor Unite. Strong fusese secretarul general al conferinţei la nivel înalt despre problemele globului de la Rio de Janeiro din 1992; între 1970 şi 1972 fusese însărcinat cu “dezvoltarea umană”; fusese primul director executiv al programului Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător; şi fusese subsecretarul general pentru operaţiile Naţiunilor Unite din Africa în anii 1985-86. (Desigur, dacă-i întrebi pe africanii de rând ce-au făcut trupele Naţiunilor Unite în Katanga, o să-ţi spună că au violat, au ucis şi au ruinat civilii lipsiţi de apărare; dar asta nu se mai menţionează printre gloriile acestei organizaţii supranaţionale).
Maurice Strong este cu totul de acord să fie putred de bogat exploatând munca plebei din laogoi-uri şi gulag-uri, dar modul de viaţă al muncitorului plătit decent pentru munca lui îi repugnă. De aceea a declarat că nivelul de trai al maselor din Statele Unite este principalul duşman al mediului înconjurător şi în 1990 a elaborat un plan de salvare a mediului înconjurător prin distrugerea economică a naţiunilor globului. Strong şi soţia lui întreţin un centru “spritual” la Baca Grande, în Colorado, unde un alt asociat de-al lui, Najeeb Halaby, fost preşedinte al companiei Pan American, a construit un ziggurat babilonian şi unde soţia lui Strong îşi deapănă amintirile din încarnările ei anterioare şi emite mugetele prelungi recomandate de texte vedice vechi în fiecare seară ca să-i ajute soarelui să apună. Dar Naţiunile Unite nu se bazează pe mugetele spirituale ale D-nei Strong în supunerea oamenilor, ci mai degrabă pe mâna forte a mercenarilor companiei Executive Outcomes, angajaţi să cureţe terenul de inamicii desemnaţi de Naţiunile Unite. “Pentru câteva milioane de dolari, Executive Outcomes se oferă să facă ceea ce beretele albastre ale Naţiunilor Unite nu pot şi nu vor să facă: se amestecă, folosesc forţa şi trag în oameni neînarmaţi care constituie inamicul desemnat în contract”, scrie Elizabeth Rubin în Harper’s. Conducătorul mercenarilor, Eeben Barlow, se consideră un fel de avant-gardă a Naţiunilor Unite. Teoreticienii viitorului preconizează ca naţiunile mici să renunţe la armata naţională, bazându-se pe “asigurarea securităţii” oferită de mercenari ca cei din Executive Outcomes plătiţi de Naţiunile Unite (The New American, 3 Martie 1997), pp. 11-12). *
Dar nu numai despre încălzirea globală sunt îndoctrinaţi copiii. Programul de educaţie sexuală din şcolile de stat americane (promovat de Asociaţia Naţională a Educatorilor, National Education Association şi organizaţia medicală Centers for Disease Control and Prevention), îi învaţă pe preşcolari cum să se afirme.
Părinţii naivi îşi închipuie că atunci când cumpără copiilor lor alimente în cutii decorate cu Mickey Mouse şi alte imagini copilăreşti îi feresc de influenţe nocive; dar în interiorul acestor cutii produse de compania Post au fost introduse cartonaşe cu texte care-i învaţă pe copii că sunt “cetăţeni ai lumii” şi că au dreptul la părerile şi faptele lor chiar dacă sunt dezaprobate de oricine altcineva (American Family Association, Martie 1997, pp. 6-7). Dar Dumnezeu e mare. Căci aceşti tineri crescuţi în imoralitate şi pornografie devin cu încetul în ciuda spălării creierului lor mai morali şi mai decenţi decât educatorii lor. Un sondaj arată că cei din anul I de facultate sunt în general mai puţin stângişti şi liberali decât acum 10 ani. În 1981, 75 % aveau obiceiul să bea; în 1996, doar 53 %. În 1987, 52 % erau de părere că promiscuitatea sexuală ocazională nu e un lucru rău; în 1996, doar 42 % aveau părerea asta. În 1990 65 % sprijineau avorturile; în 1996, doar 56 % (ibidem, p. 5).
Cei obsedaţi de copulaţie, după spiritualitatea cabalei, nu sunt tinerii cu sângele plin de hormoni, cum ar fi normal, ci bătrânii care populează birocraţia federală şi irosesc banii luaţi de la contribuabilul american. Iată ce fel de “cercetare ştiinţifică” finanţează ei: Dr. Elaine Hull de la Universitatea din New York de la Buffalo a primit $1.057.321 ca să afle ce succes au şobolanii plasaţi într-un labirint să găsească o şobolăniţă dispusă la amor şi să ejaculeze în timpul împreunării. Pentru aceste rezultate preţioase Dr. Elaine Hull a injectat diverse substanţe în creierii şobolanilor, observând apoi diferenţele în comportarea lor amoroasă – şi a trăit comod 8 ani de zile din acest peste un milion de dolari. Dr. Stephen Pomerantz de la Universitatea din Pittsburgh a primit însă doar $382.313 ca să observe cum copulează maimuţele rhesus şi să noteze de câte ori un mascul se masturbează în prezenţa unei femele. Dr. Judy Cameron a primit $922.008 la Centrul de Cercetare a Primatelor din Oregon ca să studieze nivelul hormonilor sexuali al maimuţelor rhesus în funcţie de gradul lor de înfometare. Dr. Ernst Knobil este finanţat de 15 ani de zile la Universitatea din Texas ca să observe, implantând electrozi în creierul maimuţelor rhesus, că acestea sunt deranjate în funcţiile lor sexuale normale dacă sunt trezite noaptea din somn prin gălăgie mare, sau nu pot dormi din cauza că se proiectează lumină puternică asupra lor toată noaptea. Dr. Knobil a observat în aceşti 15 ani că dacă sunt epuizate în acest fel maimuţele rhesus n-au prea mare chef de amor. Desigur, descoperiri ştiinţifice de mare valoare (Good Medicine, vol. v, nr. 4, 1996, p. 7).
Prof. Ion COJAhttp://universulromanesc.ro/
Vizitatori
Abonează-te la blog prin email
Alătură-te celorlalți 1.350 de abonați.Calendarul Postarilor
Cele mai bune articole și pagini
- Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.
- STRABUNII CARE NE APARA
- Contact
- Legenda Lupului Dacic
- Basismul si basisti mai tortionari, corupti si nocivi decat comunismul si comunisti
- Adevarata ISTORIE a Romaniei, ascunsa la nivel mondial
- Adio apă plată! Parlamentarii USR vor să bem doar apa de la robinet
- Românii, umiliți și înjosiți de poliția maghiară la granița cu Ungaria
- Paul Hitter: Dragnea…daca ai mai fi fost acum la putere…
- Imnul național al României și drapelul României sunt interzise de Papa Francisc și conducerea Ungariei la Miercurea Ciuc!
Comentarii Recente
Tita constantin pe Acuzații grave: După vizita lu… mdaurelian pe Sondaj cu rezultate BOMBĂ! „Fe… Vladimir pe Cel mai periculos om pus să ia… kluria pe Jumătate din Ilfov fără apă și… mdaurelian pe Paul Dragos Aligica: DESPRE CR… Categorii
- AFACERI (117)
- AGRICULTURA – PERMACULTURA (230)
- AL TREILA RAZBOI MONDIAL (33)
- ALIMENTATIE (164)
- ALIMENTATIE (vegetarian) (33)
- ALIMENTATIE( articole) (63)
- ALIMENTATIE(adevar) (20)
- ALIMENTATIE(apa) (42)
- ALIMENTATIE(bio) (7)
- ALIMENTATIE(carne) (49)
- ALIMENTATIE(diverse) (9)
- ALIMENTATIE(doc.) (58)
- ALIMENTATIE(engleza) (25)
- ALIMENTATIE(inghetata) (3)
- ALIMENTATIE(lactate) (47)
- ALIMENTATIE(legume) (42)
- ALIMENTATIE(McDonald’s) (17)
- ALIMENTATIE(miere) (16)
- ALIMENTATIE(O.M.G.) (134)
- ALIMENTATIE(paine) (17)
- ALIMENTATIE(pericol) (118)
- ALIMENTATIE(produse) (35)
- ALIMENTATIE(retete) (41)
- ALIMENTATIE(sanatos) (72)
- ALIMENTATIE(sare) (9)
- ALIMENTATIE(scandaluri) (4)
- ALIMENTATIE(sistem) (42)
- ALIMENTATIE(sucuri) (19)
- ALIMENTATIE(teste) (17)
- ANALIZA (199)
- ARMATA (158)
- ARMATA (distrusa) (23)
- ARMATA (istorie recenta) (18)
- ARMATA (U.E.) (5)
- ARMATA( adevar) (10)
- ARMATA(Afganistan) (11)
- ARMATA(arme) (65)
- ARMATA(Deveselu) (56)
- ARMATA(NATO) (155)
- ASEZARE ECOLOGICA (75)
- AUTOAPARARE (30)
- BANCI-FMI (611)
- BANCURI (umor) (209)
- BASARABIA (38)
- CALATORII (74)
- CANADA (72)
- CAPITALISM (166)
- CARTI (60)
- CLIMA (186)
- CLIMA ( engleza) (7)
- CONSTRUCTII (175)
- CORONAVIRUS (386)
- CORONAVIRUS(Romania) (500)
- CURIOZITATI (368)
- CUTREMURE (44)
- DESCOPERIRI (67)
- DESENE ANIMATE (189)
- DEZVALUIRI (256)
- DISTRUGERI (287)
- DIVERSE (467)
- DIVERSE(video frumoase-interesante) (71)
- ECONOMIE ROMANEASCA (440)
- ECONOMIE(engleza) (34)
- ECONOMIE-FINANCIAR ( international) (739)
- ECONOMIE-FIRME-BANI (756)
- EDITORIALE (375)
- EMINESCU (122)
- EUROPA (348)
- EUROPA ( editoriale) (101)
- EUROPA ( engleza) (48)
- EUROPA ( U.E) (413)
- EUROPA (politica) (76)
- EUROPA DE EST (199)
- EUROPA(Anglia) (70)
- EUROPA(Brexit) (33)
- EUROPA(Franta) (54)
- EUROPA(Germania) (69)
- EUROPA(imigranti) (176)
- EUROPA(imigranti-cazuri) (45)
- EUROPA(Italia) (14)
- EUROPA(progresism) (31)
- EUROPA(socanta) (30)
- EUROPA(Spania) (10)
- EUROPA(vestele galbene) (36)
- FILME (42)
- FILME ROMANESTI (170)
- FRUMUSETI DIN LUME (257)
- FUKUSHIMA -ENERGIE ATOMICA (274)
- Fără categorie (470)
- GANDESTE (518)
- GENERATIA TANARA (205)
- GENERATIA TANARA (istorie) (1)
- GLOBALIZARE (401)
- HOMOSEXUALI (241)
- IGIENA-COSMETICA-DERERGENTI- NATURAL (105)
- INTELIGENTA ARTIFICIALA (1)
- INTERNATIONAL (538)
- INTERNATIONAL ( istorie) (33)
- INTERNATIONAL (engleza) (453)
- INTERNATIONAL (la zi) (93)
- INTERNATIONAL(globalizare) (1)
- INTERNATIONAL(razboi) (37)
- INTERNATIONAL(Ucraina) (9)
- INVATAMANT-EDUCATIE (498)
- ISTORIA DESCONSPIRATA (89)
- ISTORIE (europeana) (12)
- ISTORIE RECENTA (3)
- ISTORIE RECENTA (europeana) (92)
- ISTORIE RECENTA RO. (117)
- ISTORIE RECENTA RO.(Antonescu) (65)
- ISTORIE RECENTA RO.(Basarabia) (9)
- ISTORIE RECENTA RO.(legionari) (20)
- ISTORIE RECENTA RO.(razboi) (114)
- ISTORIE RECENTA RO.(socialism) (8)
- ISTORIE RO.(AL.I.Cuza) (32)
- ISTORIE RO.(batalii) (41)
- ISTORIE RO.(domnitori) (64)
- ISTORIE RO.(editoriale) (18)
- ISTORIE RO.(Mihai Viteazul) (27)
- ISTORIE RO.(personalitati) (67)
- ISTORIE RO.(sasi) (7)
- ISTORIE RO.(Transilvania) (29)
- ISTORIE RO.(unguri) (61)
- ISTORIE RO.(unirea) (48)
- ISTORIE RO.(vechime) (39)
- ISTORIE RO.(Vlad Tepes) (13)
- ISTORIE ROMANEASCA (198)
- ISTORIE UNIVERSALA (207)
- ISTORIE UNIVERSALA( personaje) (65)
- ISTORIE UNIVERSALA(civilizatii) (39)
- ISTORIE UNIVERSALA(descoperiri) (48)
- ISTORIE UNIVERSALA(Egipt) (60)
- ISTORIE UNIVERSALA(engleza) (47)
- ISTORIE UNIVERSALA(recenta) (20)
- LEGENDE (100)
- LOCURI DE MUNCA (224)
- LUMEA (172)
- LUMEA ( engleza) (1)
- LUMEA ALTADATA (79)
- LUMEA ANTICA SI MEDIEVALA (64)
- MASONERIE (143)
- MINUNATELE NECUVANTATOARE (403)
- MISTERE (310)
- MISTERE ( engleza) (2)
- MONARHIE (118)
- MONARHIE (capitalism) (43)
- MONARHIE (de azi) (64)
- MONARHIE(Ana de Bourbon) (2)
- MONARHIE(Carol I ) (7)
- MONARHIE(Carol II) (10)
- MONARHIE(Duda) (3)
- MONARHIE(editoriale) (27)
- MONARHIE(Paul Lambrino) (16)
- MONARHIE(Regina Maria) (7)
- MUZICA (134)
- NATIONALISM (45)
- OAMENI DEOSEBITI (20)
- OAMENI LONGEVIVI (14)
- OAMENI SI POVESTEA LOR (28)
- Pamantul gol in interior (4)
- PERICOL (5G) (98)
- PLANTE (64)
- politica (157)
- POLITICA ( USR, PLUS,PDL,PNL) (311)
- POLITICA (Liviu Plesoianu) (20)
- POLITICA (PDL-Elena Udrea) (25)
- POLITICA (PSD) (125)
- POLITICA (Rosca Stanescu) (28)
- POLITICA (Stolojan) (2)
- POLITICA STIRI (488)
- POLITICA( M.Ciolacu) (1)
- POLITICA( stenograme) (6)
- POLITICA(AdrianNastase) (7)
- POLITICA(analiza) (59)
- POLITICA(Basescu) (127)
- POLITICA(Bolojan) (17)
- POLITICA(Calin Gerogescu) (10)
- POLITICA(colonie) (55)
- POLITICA(coruptie) (36)
- POLITICA(DacianCiolos) (164)
- POLITICA(Dan Diaconu) (83)
- POLITICA(DanBarna) (12)
- POLITICA(E.Constantinescu) (3)
- POLITICA(editoriale) (113)
- POLITICA(guvernPDL) (286)
- POLITICA(Ilie Serbanescu) (49)
- POLITICA(Iohanis) (479)
- POLITICA(Ion Cristoiu) (69)
- POLITICA(Ion Iliescu) (14)
- POLITICA(istorie) (1)
- POLITICA(LiviuDragnea) (84)
- POLITICA(Luminita Arhire) (80)
- POLITICA(Maria Diana Popescu) (79)
- POLITICA(Monica Macovei) (9)
- POLITICA(Nicusor Dan) (9)
- POLITICA(Nistorescu) (32)
- POLITICA(parlament) (46)
- POLITICA(primari) (15)
- POLITICA(referendum) (20)
- POLITICA(Soros) (80)
- POLITICA(SRI) (153)
- POLITICA(straini) (311)
- POLITICA(Tariceanu) (3)
- POLITICA(USR) (26)
- POLITICA(VictorPonta) (25)
- POLITICA(votare) (138)
- POLITICIENI (vanduti) (48)
- POVESTI ROMANESTI (223)
- POVESTIOARE (541)
- POVESTIRI-NUVELE (96)
- PREVESTIRI (61)
- PRODUSE ROMANESTI (141)
- RELIGIE (121)
- RELIGIE(abuz) (9)
- RELIGIE(biserica afacere) (81)
- RELIGIE(biserica in politica) (18)
- RELIGIE(caterdala) (12)
- RELIGIE(catolica) (84)
- RELIGIE(crestinism) (83)
- RELIGIE(crimele papapalitatii) (14)
- RELIGIE(diverse) (25)
- RELIGIE(editoriale) (27)
- RELIGIE(Europa) (18)
- RELIGIE(inchizitie) (9)
- RELIGIE(invatamint) (19)
- RELIGIE(islam Ro.) (29)
- RELIGIE(islam) (42)
- RELIGIE(ist.bisericii Ro.) (16)
- RELIGIE(ortodoxa) (60)
- RELIGIE(preoti) (18)
- RELIGIE(psihologie) (11)
- RELIGIE(Rusia) (14)
- REVOLUTIA ROMANA (87)
- ROMANI DESTEPTI (187)
- ROMANI UMILITI (84)
- ROMANIA (561)
- Romania ( Lupul Dacic) (67)
- ROMANIA (alogeni) (78)
- ROMANIA (datori) (3)
- ROMANIA (de ieri) (27)
- ROMANIA (distrusa) (1.000)
- ROMANIA (frumoasa) (312)
- ROMANIA (homosexuali) (67)
- ROMANIA (la sat) (69)
- ROMANIA (mea) (5)
- ROMANIA (miraculoasa) (165)
- ROMANIA (ref. familie) (127)
- ROMANIA (Suveranisti-Nationalisti) (2)
- ROMANIA NATIONALISTA (46)
- ROMANIA(actual) (26)
- ROMANIA(Bucuresti) (35)
- ROMANIA(Bucuresti-politic) (11)
- ROMANIA(cazuri) (36)
- ROMANIA(centenar) (25)
- ROMANIA(colonie) (13)
- ROMANIA(Corvin Lupu) (8)
- ROMANIA(Crimele Mafiei Globaliste) (47)
- ROMANIA(cultura) (28)
- ROMANIA(curiozitati) (11)
- ROMANIA(de altadata) (322)
- ROMANIA(depopulare) (11)
- ROMANIA(editoriale) (80)
- ROMANIA(initiative) (7)
- ROMANIA(istorie) (20)
- ROMANIA(jignita) (7)
- ROMANIA(judete) (22)
- ROMANIA(la zi) (58)
- ROMANIA(Larry Watts ) (11)
- ROMANIA(Luci Lucescu) (120)
- ROMANIA(manipulare) (46)
- ROMANIA(miscarea rezist) (167)
- ROMANIA(parasita) (1)
- ROMANIA(personaje) (28)
- ROMANIA(politic) (108)
- ROMANIA(primarie) (16)
- ROMANIA(Radu Golban) (19)
- ROMANIA(regionalizare) (29)
- ROMANIA(sondaje/statistici) (65)
- ROMANIA(straini) (85)
- ROMANIA(tezaur) (57)
- ROMANIA(tradare) (6)
- ROMANIA(transilvania) (41)
- ROMANIA(uitata) (1)
- ROMANIA(video) (22)
- ROMANIA-DIASPORA (203)
- ROMANIA-EUROPA (817)
- ROMANIA-INTELECTUALITATE (169)
- ROMANIA-JUSTITIE (418)
- ROMANIA-REFUGIATI (89)
- ROMANIA-RESURSE NAT. (689)
- ROMANIA-RUSIA (110)
- Rosia Montana ( istorie) (5)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (101)
- ROSIA MONTANA – GAZE DE SIST (Chevron) (16)
- ROSIA MONTANA(alte cazuri) (20)
- ROSIA MONTANA(engleza) (6)
- ROSIA MONTANA(Gabriel Resources) (11)
- RUSIA (564)
- S.U.A. (222)
- S.U.A.(engleza) (81)
- SANATATE (109)
- SANATATE ( pericol). (67)
- SANATATE (adevar). (88)
- SANATATE (istorie). (21)
- SANATATE( afacere). (65)
- SANATATE( diverse). (103)
- SANATATE(boli). (122)
- SANATATE(canabis) (47)
- SANATATE(card) (10)
- SANATATE(donatori). (17)
- SANATATE(engleza). (92)
- SANATATE(homeopatie) (7)
- SANATATE(medicamente). (70)
- SANATATE(medicina) (75)
- SANATATE(politica). (27)
- SANATATE(sistem). (135)
- SANATATE(video) (3)
- SANATATE(vitamine). (30)
- SANATATE-CANCER (217)
- SANATATE-VINDECARE (675)
- SCLAVI (130)
- SECRETELE ZEILOR (71)
- SEX – FAMILIE (595)
- SOCANT (40)
- SOCIALISM (181)
- SOCIALISM(agricultura) (2)
- SOCIALISM(constructii) (44)
- SOCIALISM(imagini-video) (45)
- SOCIALISM(industrie) (18)
- SOCIALISM(istorie) (27)
- SOCIALISM(sondaje) (6)
- SOCIETATEA (39)
- SPATIU – EXTRATERESTRI (562)
- SPIRITUALITATE (1)
- STIINTA-TEHNOLOGIE (525)
- tehnologie(engleza) (20)
- SUFLET-INIMA (550)
- TERAPIA GERSON (3)
- TIGANI (148)
- TRADITII ROMANESTI (167)
- TREZIREA ROMANI (326)
- UMOR (402)
- UMOR ROMANESC (119)
- UNGURI (146)
- UNGURI ( Covasna-Harghita) (59)
- UNGURI (terosism) (43)
- UNGURI( la trecut) (19)
- UNGURI(editoriale) (56)
- UNGURI(istorie) (78)
- UNGURI(politic) (127)
- UNGURI(Tokes Laszlo) (18)
- UNGURI(tupeu) (95)
- UNGURI(Ungaria) (60)
- URMASII DACILOR (365)
- URMASII DACILOR (cucuteni) (20)
- URMASII DACILOR (editoriale) (53)
- URMASII DACILOR (legende) (42)
- URMASII DACILOR (romanizare) (37)
- URMASII DACILOR (Sarmizegetusa) (13)
- URMASII DACILOR (tablitele) (10)
- URMASII DACILOR (zei-zeite) (6)
- URMASII DACILOR(Densusianu) (5)
- URMASII DACILOR(descoperiri) (53)
- URMASII DACILOR(diverse) (55)
- URMASII DACILOR(doc.) (141)
- URMASII DACILOR(Drum către Zamolxe ) (8)
- URMASII DACILOR(genetica) (11)
- URMASII DACILOR(imparati) (16)
- URMASII DACILOR(limba) (58)
- URMASII DACILOR(religie) (9)
- URMASII DACILOR(societate) (40)
- URMASII DACILOR(tezaure) (39)
- URMASII DACILOR(traditii) (20)
- URMASII DACILOR(vlachii) (24)
- URMASII DACILOR(Zamolxe) (28)
- VACCIN (230)
- VACCIN (cazuri) (16)
- VACCIN (istorie) (11)
- VACCIN(articole) (41)
- VACCIN(diverse) (18)
- VACCIN(engleza) (79)
- VACCIN(sistem) (120)
- VACCIN(video-doc.) (15)
- VIATA (Big Brother) (134)
- VIATA (Big Brother-engleza) (44)
- VIATA (mediul online) (163)
- VIATA (mediul online-engleza) (56)
- VIATA INTERIOARA (1.234)
- VIATA INTERIOARA ( video) (467)
- VIATA LIBERA (358)
- VIATA LIBERA ( adn) (31)
- VIATA LIBERA ( engleza) (185)
- VIATA LIBERA ( oameni) (40)
- VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.) (214)
- VIATA LIBERA (creierul) (51)
- VIATA LIBERA (David Icke) (18)
- VIATA LIBERA (programe) (61)
- VIATA LIBERA (reincarnare) (23)
- VIATA LIBERA (Vasile Rudan) (65)
- VIATA LIBERA( elita) (95)
- VIATA LIBERA( sclavi) (8)
- VIATA LIBERA(adevarul la zi) (36)
- VIATA LIBERA(calatorie in timp) (9)
- VIATA LIBERA(chemtrail) (10)
- VIATA LIBERA(constiinta) (20)
- VIATA LIBERA(control) (69)
- VIATA LIBERA(Corrado Malanga) (11)
- VIATA LIBERA(doc.Daniel Roxin) (43)
- VIATA LIBERA(doc.spirituale) (22)
- VIATA LIBERA(energie) (46)
- VIATA LIBERA(fizica cuantica) (24)
- VIATA LIBERA(inteligenta artificiala) (2)
- VIATA LIBERA(iubirea) (4)
- VIATA LIBERA(manipulare) (152)
- VIATA LIBERA(matrix) (22)
- Viata libera(microcipare) (10)
- VIATA LIBERA(paranormal) (14)
- VIATA LIBERA(religie) (19)
- VIATA LIBERA(Romania) (12)
- VIATA LIBERA(secret) (34)
- VIATA LIBERA(timpul) (11)
- VIATA LIBERA(viata dupa) (13)
- VIATA LIBERA(video engleza) (122)
- VIATA LIBERA(video motivational) (8)
- VIATA LIBERA(video) (103)
- VIATA LIBERA(video-interviu) (12)
- VIATA LIBERAn(trezirea) (79)
- VIDEO DIVERSE (87)
- VIITOR (20)
- ZODIAC (132)
