Maria Diana Popescu
Cînd grindină, cînd căldură mare – vorba lui nenea Iancu -, vara are cam acelaşi ton cu cel din guvern. Adică nicio propoziţie fără reorganizare, fără watergate-ul autohton, fără planurile pline de încrucişări şi muze uşuratice, care au scos ţara la trotuar. Parcă nicăieri în lume mîrşăvia nu a pătruns în cercuri atît de înalte. Nicăieri, hiclenirea guvernanţilor n-a umblat cu astfel de făcături pe care istoria nu le va mai putea descîlci niciodată. Dacă îi e scris să se trezească în timp optim, fiecare popor are ora lui genetică a deşteptării. Ori de cîte ori se schimbă stăpînii în ţară, eroii regimului trecut devin trădători, iar trădătorii fostului regim devin eroi. Cu ei la cîrmă, tot înainte, tovarăşi! Practica este mai veche decît corupţia, de altfel, cine ar fi perfecţionat-o ca pe o dregătorie înaltă şi la modă? Orbiţi de dorinţa de a-şi apăra privilegiile şi hoţiile, vînzătorii de neam care ne-au făcut prezentul atît de luminos, se cred eroii de mîine. Iată cum lupta de veacuri pentru putere, dar şi realizările lor măreţe rămîn strîns legate de jugul la care ne-au înhămat şi la care tragem somnolenţi şi supuşi, aici, în ţara noastră, silită în propriile graniţe. Tot astfel a murit şi Imperiul Bizantin. Politicienii şi înstăriţii se băteau între ei pentru putere, turcii au profitat de învălmăşeală, ocupînd în voie ce mai rămăsese din imperiu. Se mai băteau pentru putere şi în momentul în care turcii intraseră în Constantinopol. Luaţi aminte, învăţaţi din istorie!
Nu reorganizarea ar fi prioritatea României acum, cînd unii sînt cu ochii pe aurul nostru şi pe păduri, alţii pe visterie şi pe resurse, iar minoritatea vrea să se urce în capul majorităţii. Statul îi plăteşte pe liderii udemereului ca să trăiască bine, îi ascultă, îi respectă, aşteaptă ceva constructiv de la ei, însă ei nu respectă Legea Supremă. De fapt, ungurii şi românii convieţuiesc laolaltă în pace şi omenie. Căpeteniile însetate de putere îi îndeamnă la nechibzuinţă. Din cauza creierului greu li s-a inclinat întotdeauna capul ba spre stînga, ba spre dreapta, ba spre violenţă, niciodată în centru. Cu federalizare sau nu, vor fi mereu dispute. Guvernanţii nu vor da prea curînd mîna cu cinstea şi cu patriotismul. Regionalizarea va iniţia alte lanţuri de hoţii, sau le va îngroşa pe cele existente. Fie ea comandată şi de la Bruxelles, n-ar trebui să ne supunem reorganizării administrativ-teritoriale. Ar avea de cîştigat separaţioniştii care agită steagul autonomiei în vederea alipirii la Ungaria. Singura cale de a scăpa de amputarea e să stăm cuminţi şi să nu luăm în serios nicio decizie UE, care, după ce va închide ochii, va lăsa în urma puterile europene neatinse, iar din statele de sub scara U.E. vor rămîne nişte cioburi în capcana iluzoriilor fonduri europene. Mă întreb cum reuşeşte Franţa cu douăzeci şi două de regiuni împărţite în nouăzeci şi şase de judeţe, să fie a doua putere economică din U.E. Cred că Preamăritul a gîndit că dacă ţara noastră e de trei ori mai mică decît Franţa, atunci douăzeci şi doi împărţit la trei, egal aproximativ şapte. Bun, să înfiinţeze regiuni, dar să lase judeţele în pace! Numai ţările-foste colonii, cu o suprafaţă imensă sînt împărţite în regiuni! Un fleac, îi vom ciurui, bravează părinteşte comandantul, refuzînd să creadă că ceea ce zboară din mintea sa duhneşte a tulburare şi nu a deontologie.
Uraa! Ne-am văzut visul cu ochii după 21 de ani! Am găsit dictatura pe care o căutam. Să trăim bine, la termen, sau anticipat în cnezate sau voievodate, nu înainte de a le face strategilor de la cîrmă o regiune autonomă sau mai multe, unde trebuie deportaţi să se fure între ei. Reorganizări distrugătoare de acest gen au fost şi în învăţămînt şi în sănătate. Dacă nu ar fi existat universităţile lui Cuza şi reformele lui Spiru Haret, asociate unei generaţii de intelectuali devotaţi, limba română ar fi dispărut pentru vecie, funereii jucînd şi azi aceleaşi cărţi. Iar, Attila?, ce vitejii a săvîrşit, ştim cu toţii. A lăsat mii de bolnavi fără consultaţii, fără medicamente, fără tratamente, şi medici fără salariu, care-şi caută cu înfrigurare un loc de munca în zone în care să nu fie plătiţi mai rău decît frizerii, şoferii şi femeile de serviciu. Ce contează pentru un ministru moartea bătrînilor necăjiţi şi bolnavi, acum o povară pentru buget?! Economisind milioane de euro pentru a fi sifonaţi în contracte şi licitaţii trucate, şi-a arătat recunoştinţa faţă de conducătorul iubit. O!, Preamăritul de el, cît de luminos este şi noi cît de neînsemnaţi! Ce noroc pentru ţară să aibă la cîrmă un brav încercat de furtuni! Ne va duce la ţărm în pofida voinţei noastre. Chiar dacă ţărmul se numeşte fatala cădere în gol. Înseamnă că am fost scoşi la mal şi n-am fost lăsaţi să ne înecăm. Tăiatul panglicilor, al salariilor şi pensiilor vor face istorie! Cît priveşte istoria poporului român, acaparaţi de lupta pentru bani şi putere, aproape toţi guvernanţii post-decembrişti au confundat răscoala de la 1907 cu grevele sindicale din 1933.
http://www.agero-stuttgart.de/
