Esenţe tari. Legenda apei de Tschin-Fung

În China medievală, nici o altă esenţă parfumată nu avea atâta căutare precum apa de Tschin-Fung (al cărei nume se trage dintr-un orăşel aflat la nord –vest de Beijing. De aproape patru secole, toate sticluţele în care e îmbuteliat acest lichid preţios au aceeaşi etichetă, pe care se regăsesc numele oraşului şi al primului meşter parfumer (cred că putem să-i spunem aşa, europenizând cât putem de mult meşteşugul său): Ya-Rina. Şi dacă Europa are Cologna (Koln), de unde… „apa de colonie”, China are Tschin-Fung…
Un misionar francez din secolul al XIX-lea, ajungând în apropiere de Beijing, a fost uimit de frumuseţea sticluţelor, pe care le foloseau, deopotrivă, bărbaţi şi femei, lăsând în urmă o dâră de parfum… Acest călugăr, care a ajuns şi în mica localitate pe care o aminteam ceva mai devreme, a fost uimit să constate că în acest „Grasse al Chinei” toate manufacturile foloseau aceeaşi etichetă, şi toţi meşterii păreau să poarte acelaşi nume: Han-Tsia Ya-Rina. De fapt, Ya-Rina fusese unul singur şi trăise pe acele meleaguri cândva, la începutul veacului al XVII-lea. Se spune că, pe vremea aceea, trăiau în China mulţi meşteri asemeni lui, dar nici unul la fel de priceput ca el. Dar… ce folos, când lumea nu ştia că esenţa lui răspândea cel mai plăcut parfum, care ţinea cel mai mult în timp… Până într-o zi când îşi dădu seama ce lipsea sticluţelor lui cu parfum: o etichetă cu un nume frumos. „Un nume frumos e un lucru preţios; sună plăcut la ureche şi te îndeamnă să-l cunoşti pe acela care îl poartă”, îşi spunea el, în vreme ce caligrafia frumos primele etichete. Ce scria pe ele? „Singura şi adevărata apă de Tschin-Fung, preparată de Han-Tsia Ya-Rian”.
Bucuroşi că pe aceste etichete se regăseşte şi numele oraşului lor, locuitorii din Tschin-Fung cumpărară multe sticluţe, pe care le purtau cu ei pe oriunde se duceau, dăruindu-le, ca fiind ceva care amintea de locul lor de origine. Şi aşa, alţi chinezi, din alte oraşe, aflau de existenţa parfumerului şi a sticlelor lui etichetate…
Mandarinul din acea regiune, după o petrecere la care chefuise până în zori, neavând altceva la îndemână, se frecţionă la tâmple cu apă de Tschin-Fung şi, ca prin minune, durerile îi trecură. Comandă atunci 12 sticluţe din „apa pentru dureri de cap”. Şi apoi încă douăsprezece, şi încă douăsprezece… Vestea ajunse până în Oraşul Interzis şi însăşi Majestatea Sa Imperială comandă un cufăr plin cu apă de Tschin-Fung şi îi dădu titlul de furnizor imperial.
Bogăţia pe care Ya-Rian o tot aduna devenise însă şi motiv de pizmuire. Vecinul lui, Lao-King, se gândi să profite de faima parfumului şi puse aceeaşi etichetă şi pe produsele lui. Dar Ya-Rian l-a reclamat şi Lao-King a primit o sută de nuiele la tălpi. Dar nu s-a lăsat. A plecat, din sat în sat, în căutarea cuiva care să se numească… Ya-Rian. Şi a găsit undeva un băiat sărac, care a acceptat să vină cu el în Tschin-Fung. Acolo, băietanul a fost îmbrăcat în mătăsuri şi s-a pornit o nuntă mare. Miresa era fata lui Lao-King. După timpul sorocit, în casa parfumerului Lao-King s-a născut un băieţel, pe care l-au botezat… Han-Tsia. Şi uite aşa, în oraş a apărut un al doilea Han-Tsia Ya-Rian. Bunicul lui i-a şi trecut atelierul pe numele lui, aşa că nimeni nu a mai avut nimic de spus când, chiar de a doua zi, sticlele cu parfum purtau aceeaşi etichetă ca şi cele ale vecinului de peste drum: „Singura şi adevărata apă de Tschin-Fung, preparată de Han-Tsia Ya-Rian”. Cumpărătorii străini de oraş nu puteau face deosebirea între cele două etichete, aşa că amândouă familiile prosperau…
Familia primului Han-Tsia Ya-Rian a căutat vreme de mai mult generaţii să găsească o soluţie pentru a ieşi în evidenţă. Şi, într-o zi, nepotul celui dintâi avu o idee: mai adăugă pe etichetă câteva cuvinte. „… care locuieşte în Piaţa Piang No. 5”. Părea că totul e rezolvat acum. Însă, surpriză, într-o zi, văzu pe cineva ieşind din prăvălia de peste drum cu o sticluţă pe care eticheta semăna din nou cu a lor. Nu-i venea să-şi creadă ochilor! Cum, urmaşul lui Lao-King folosise acelaşi tertip cu acesta! Făcu rost de o sticlă, din prăvălia rivalului, cu gândul să se ducă la judecător şi să-l reclame. Dar, uitându-se mai bine la etichetă, văzu că, mic de tot, mai erau adăugate câteva cuvinte, înainte de adresă: „… peste drum de…”. Cu timpul, de la o generaţie la alta, literele cele mărunţele se făcură tot mai mari, şi până la urmă nimeni nu mai ştiu care e adevărata apă de Tschin-Fung. Mai mult chiar, cea din urmă începu a se vinde tot mai bine, iar familia celui care a inventat marca devenea tot mai săracă…
Povestea asta, care pare menită unei rivalităţi fără de sfârşit, îşi găsi totuşi rezolvarea într-o altă generaţie. Frumoasa Tsai-Ki, stră-stră-stră-nepoata lui Ya-Rina, îl întâlni într-o zi pe Han-Tsia, stră-stră-stră-nepotul lui Lao-King. Iubrea dintre cei doi tineri nu era văzută însă cu ochi buni de tatăl fetei. Şi, probabil, ar fi fost posibilă o tragedie ca în „Romeo şi Julieta”… dacă… Tatăl frumoasei Tsia-Ki a pus o condiţie, ca să-şi dea acordul pentru nuntă. Tânărul din familia rivală să găsească o soluţie pentru ca gloria mărcii să se întoarcă la adevărata familie Ya-Rian. Băiatul, care fusese ucenicul unui înţelept din acea epocă, îşi frământă mintea până găsi răspunsul. Şi i-l spuse şi viitorului socru. Trebuia ca acesta să îşi schimbe din nou eticheta, punând următorul text: „Singura şi adevărata apă de Tschin-Fung, preparată de Han-Tsia Ya-Rian, care locuieşte în Piaţa Piang vis-a-vis de peste drum de No. 5”. Vis-a-vis era scris în franceză, ceea ce deruta pe chinezi (neştiutori de limbi europene) şi părea că amândouă mărcile erau una şi aceeaşi. 
Până la urmă, după nuntă, o dată cu noua generaţie, asta se şi întâmplă: cele două mărci deveniră una singură şi eticheta fu din nou schimbată. Textul reveni la formula simplă, de odinioară: „Singura şi adevărata apă de Tschin-Fung, preparată de Han-Tsia Ya-Rian”.
 http://jurnalul.ro/